ICCJ. Decizia nr. 3103/2008. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3103/2008
Dosar nr. 2278/2/2008
Şedinţa publică din 3 octombrie 2008
Asupra recursului penal de faţă.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 10 aprilie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 149 alin. (4) şi art. 150 din Legea nr. 302/2004, pentru recunoaşterea efectelor sentinţei penale nr. 15.732 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului din Florenţa – Republica Italiană şi a punerii în executare a acestora, în procedura de soluţionarea a cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate S.V., în vederea continuării executării pedepsei, la care a fost condamnat.
S-au depus la dosar o serie de înscrisuri ca Rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din 7 aprilie 2008 de sesizare a instanţei, corespondenţa purtată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitarea Ministerului de Justiţie din Republica Italiană adresată Ministerului Justiţiei din România, sentinţa penală nr. 1682 din 18 mai 2007 a Curţii de Apel din Florenţa; extrase din legislaţia penală italiană; procesul verbal din 17 noiembrie 2007 încheiat de autorităţile italiene în care se consemnează refuzul persoanei condamnate de a fi transferată în România.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 109 din 15 aprilie 2008, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a recunoscut efectele sentinţei nr. 15.732 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului din Florenţa şi ale sentinţei nr. 1682 din 18 mai 2007 a Curţii de Apel din Florenţa – Italia.
Totodată, a dispus transferarea condamnatului S.V., în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare, într-un penitenciar din România, cum şi a amenzii de 12.000 euro în echivalentul monedei naţionale, la momentul executării.
S-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată, de la data de 4 octombrie 2006, la zi.
S-a decis şi ca onorariu de avocat din oficiu, în sumă de 40 lei, să fie suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se da această soluţie, s-a reţinut:
Prin sentinţa penală nr. 15.732 din 14 decembrie 2006, Tribunalul din Florenţa l-a condamnat pe numitul S.V., la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare şi la o amendă de 12.000 euro pentru comiterea infracţiunilor de producere, traficare şi deţinere ilicită de substanţe stupefiante sau psihotrope, prevăzută de art. 73 din D.P.R. nr. 309/1990, faţă de persoana condamnatului dispunându-se şi măsura expulzării de pe teritoriul Republicii Italiene. Această sentinţă a fost menţinută prin sentinţa penală nr. 1682 din 18 mai 2007 a Curţii de Apel din Florenţa, rămânând definitivă, la 3 iulie 2007.
În fapt, s-a reţinut că numitul S.V. a fost depistat la 4 octombrie 2006 deţinând cerinţa dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din C.E. asupra Persoanelor Condamnate, adoptată la Strasbourg – 1983, cum şi cerinţele art. 116 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Astfel, faptele comise de persoana condamnată au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.
Se constată, de asemenea că, deşi persoana condamnată nu a fost de acord cu transferarea în România pentru continuarea executării pedepsei, devin incidente dispoziţiile art. 3 din Protocolul adiţional la C.E. asupra Transferării Persoanelor Condamnate, adoptată la Strasbourg, la 18 decembrie 1997, ratificată de România prin OG nr. 92/1992, care prevede că statul de condamnare să îşi dea consimţământul acesteia din urmă, atunci când condamnarea, luată împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări, conţine o măsură de expulzare.
Or, prin sentinţa penală nr. 15.732/2006 a Tribunalului din Florenţa, s-a dispus faţă de numitul S.V. şi măsura expulzării de pe teritoriul Statului Italian.
Fiind îndeplinite condiţiile transferării, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 şi art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, va admite sesizarea parchetului, va recunoaşte efectele hotărârilor de condamnare şi va dispune transferarea persoanei condamnate S.V., pentru continuarea executării pedepsei.
Se va deduce din pedeapsă, perioada executată.
Se va face şi aplicarea art. 192 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 69 din Legea nr. 51/1995.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs persoana transferabilă S.V. susţinând că prin hotărârea dată s-a greşit, neţinându-se seama că are toată familia în Italia, fiind interesat să-şi execute pedeapsa acolo. Că, de altfel, a şi executat 2/3 din pedeapsă, încât, ce mai are de executat n-ar avea o semnificaţie atât de mare încât să impună transferul acestuia, pentru executarea restului de pedeapsă în ţară.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor şi probelor aflate în dosarul cauzei rezultă că, în speţă, sunt îndeplinite, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, toate condiţiile pentru admiterea sesizării, încât hotărârea atacată, este temeinică şi legală.
Faptul că persoana transferabilă are familia în Italia nu constituie un motiv serios pentru respingerea sesizării, atâta timp cât, recurentul, cetăţean român, aflat în Italia, în loc să se comporte corect în acea ţară, i-a încălcat legile, comiţând infracţiuni, ceea ce i-a determinat condamnarea şi, implicit, expulzarea. Nici faptul că arestat, în executarea pedepsei, a executat deja 2/3 din pedeapsă, nu poate duce, în speţă, la o altă soluţie.
În această situaţie, Curtea, ca instanţă de control judiciar, va trebui să privească recursul de faţă, declarat de persoana transferabilă S.V., împotriva sentinţei penale nr. 109 din 15 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală, ca nefondat şi a-l respinge, ca atare.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă S.V. împotriva sentinţei penale nr. 109 din 15 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3098/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3107/2008. Penal → |
|---|
