ICCJ. Decizia nr. 804/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 804/2008
Dosar nr. 892/35/2007
Şedinţa publică din 4 martie 2008
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 79 din 26 septembrie 2007, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.V.T. împotriva ordonanţei din 15 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea dispusă în dosarul nr. 8/P/2007, ordonanţă pe care a menţinut-o.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa nr. 8/P/2007 din 15 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.R.M. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) raportat la art. 73 lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.R.M. pentru infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 193 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.
În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 8 decembrie 2006, învinuitul a exercitat violenţe asupra petentului R.V.T., cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 7 – 8 zile de îngrijiri medicale, violenţe care au fost determinate de atitudinea necorespunzătoare a petentului R.V.T. faţă de fiica învinuitului B.I.M., care a fost agresată verbal în acea seară de către petent într-o discotecă din localitatea Valea lui Mihai, astfel că în mod legal s-a reţinut în cauză aplicabilitatea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Plângerea formulată de petent, în condiţiile art. 278 C. proc. pen., împotriva acestei ordonanţe a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin rezoluţia din 9 mai 2007, dată în dosarul nr. 127/VIII.1/2007.
Împotriva rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală a formulat plângere petentul, solicitând desfiinţarea rezoluţiei şi reţinerea cauzei spre judecare, în complet legal constituit.
În motivarea plângerii se susţine că se impune desfiinţarea rezoluţiei, având în vedere materialul probator administrat în cauză. Astfel, se susţine că organul de urmărire penală a reţinut în mod eronat săvârşirea infracţiunii de către învinuit sub imperiul unei puternice tulburări sau emoţii determinate de o provocare din partea părţii vătămate R.V.T., reţinând astfel scuza provocării, câtă vreme martorii T.L., T.I. şi B.M. au infirmat susţinerile învinuitului şi a fiicei acestuia, în sensul că petentul ar fi agresat-o în mod verbal pe fiica învinuitului.
S-a apreciat că este relevantă în speţă împrejurarea că din momentul întâlnirii petentului cu fiica învinuitului şi până în momentul în care petentul a fost agresat de învinuit s-a scurs o durată destul de lungă de timp, starea de emoţie dispărând în aceste condiţii, ceea ce demonstrează că fapta a fost premeditată.
Cu privire la infracţiunea de ameninţare, s-a susţinut că soluţia parchetului este netemeinică şi nelegală, câtă vreme în speţă sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, mai ales că este comisă în concurs real cu infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi nu se poate admite, din moment ce învinuitul în timp ce adresa ameninţările cu moartea, aplica violenţe de natură fizică asupra părţii vătămate, violenţe ce au avut consecinţele descrise în certificatul medico – legal existent la dosar.
Curtea a constatat că, din materialul probator administrat în cauză rezultă că, într-adevăr, petentul şi fiica intimatului, B.I.M., au avut o relaţie de prietenie, fiind la un moment dat şi logodiţi, iar petentul a avut faţă de aceasta o atitudine agresivă, manifestându-se violent în două împrejurări, respectiv în primăvara anului 2006 şi apoi în luna noiembrie a aceluiaşi an. Acest lucru a dus la desfacerea logodnei dintre cei doi, în noiembrie 2006, ocazie cu care, s-au restituit, în prezenţa părinţilor celor doi, darurile manuale pe care şi le-au făcut unul altuia. Cu această ocazie, intimatul B.R.M. i-a cerut în mod expres petentului R.V.T. să nu încerce să o contacteze pe viitor pe fiica sa.
În noaptea de 8 decembrie 2006, fiica intimatului B.R.M., B.I.M., se afla într-o discotecă din V.M., însoţită de M.E. şi K.J., discotecă la care a apărut şi petentul, însoţit de trei dintre prietenii săi, audiaţi ca martori în cauză, ocazie cu care i-a cerut acesteia explicaţii legate de ruperea logodnei dintre ei, insistând să iasă din local, pentru că doreşte să discute cu ea.
În mod normal, date fiind antecedentele violente ale petentului, fiica intimatului a refuzat, temându-se pentru siguranţa sa, aceasta cu atât mai mult cu cât petentul era însoţit de trei persoane, condiţii în care în mod firesc a apelat telefonic la tatăl său, împrejurări confirmate de martora M.E.I., care, de altminteri, a confirmat şi faptul că anterior petentul se comportase violent, agresând-o fizic pe fiica intimatului.
Aşa cum rezultă din declaraţia aceleiaşi martore, care se coroborează cu declaraţia fiicei intimatului, la data producerii incidentului, petentul s-a prezentat la masa la care stăteau fiica petentului şi cele două persoane care o însoţeau, împreună cu cei trei prieteni ai săi, având o atitudine ameninţătoare, cerându-i explicaţii fiicei intimatului, insultând-o şi ameninţând-o.
Tot din aceste declaraţii rezultă că petentul a părăsit masa celor trei abia după ce fiica intimatului l-a sunat pe acesta şi după ce însoţitorul acesteia, numitul K.J., a formulat şi el un număr de telefon pentru a chema ajutoare.
Mai este de precizat că intimatul i-a cerut fiicei sale şi însoţitorilor acestora să nu părăsească localitatea şi să se cazeze într-un hotel din V.M., până când se vor întâlni cu el, temându-se evident pentru siguranţa fiicei sale.
În aceste condiţii şi în această stare de spirit, intimatul s-a deplasat spre localitatea Valea lui Mihai, însoţit de colegul său, M.F.
Cât priveşte incidentul care a avut loc, din declaraţiile martorilor oculari, rezultă că autoturismul în care se afla petentul, împreună cu cei trei prieteni ai săi a fost oprit de agentul V.G., după ce anterior fusese oprit în trafic şi autoturismul cu care se deplasa intimatul.
Autoturismul în care se afla intimatul a revenit la punctul de control după aproximativ 20 de minute de la data opririi în trafic şi a staţionat în acel loc, fără ca intimatul să le comunice agenţilor M.C.L. şi V.G., care sunt intenţiile sale.
În momentul în care autoturismul în care se afla petentul a fost oprit în trafic, fără ca acest lucru să fie cerut de către intimat, acesta s-a deplasat spre autoturism şi i s-a adresat petentului.
Din probele administrate în cauză rezultă că între cei doi a avut loc o ceartă şi că intimatul a exercitat violenţa asupra petentului, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat spre vindecare 7 – 8 zile de îngrijiri medicale.
Starea de fapt a fost corect stabilită şi tot în mod corect s-a reţinut că intimatul B.R.M. a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de comportamentul agresiv avut de petent faţă de fiica sa, atât anterior, cât şi cu ocazia incidentului din discoteca din V.M.
Este evident că există o legătură de cauzalitate între comportamentul avut de petent la adresa fiicei intimatului şi tulburarea sufletească şi emoţia sub stăpânirea căreia intimatul a comis fapta ce i se impută, iar pentru existenţa circumstanţei provocării nu este necesar ca actul ripostă să urmeze imediat actului provocator.
Astfel fiind, în mod corect procurorul a apreciat că fapta, comisă în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen., nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Cât priveşte infracţiunea de ameninţare, tot în mod corect s-a reţinut că în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, faptul că intimatul s-a adresat petentului cu cuvintele „te omor", nefiind de natură a-l alarma pe petent. Cuvintele la care s-a făcut referire au fost mai degrabă o violenţă de limbaj, comisă într-un moment de enervare, iar nu o ameninţare efectivă.
De altminteri, aşa cum rezultă din probele administrate şi petentul l-a ameninţat pe intimat „că-l termină", deşi este poliţist, context în care este şi mai evident că expresiile folosite au fost simple violenţe de limbaj ocazionate de starea de tensiune dintre cei doi.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs petentul R.V.T., solicitând casarea hotărârii, admiterea plângerii şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea ordonanţei atacate pe care o consideră netemeinică şi nelegală, urmând ca instanţa să reţină cauza spre judecare.
În motivarea recursului se arată de către petent că aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., este vădit nelegală, stabilirea vinovăţiei unei persoane şi aplicarea sancţiunilor fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate prin prisma motivului invocat, dar şi din oficiu sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Prin ordonanţa nr. 8/P/2007 din 15 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cât şi prin sentinţa penală recurată s-a reţinut corect situaţia de fapt, respectiv că în noaptea de 8 decembrie 2006 învinuitul B.R.M. a exercitat violenţe asupra petentului R.V.T., cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 7 – 8 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico – legal nr. 4335/Ia/1917 din 15 decembrie 2006 eliberat de S.J.M.L. Bihor.
Învinuitul B.R.M. a aplicat lovituri petentului R.V.T. aflându-se sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de comportamentul agresiv pe care acesta l-a avut faţă de fiica învinuitului, în discoteca din Valea lui Mihai, fiind corect reţinute dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Astfel, din declaraţia fiicei învinuitului, care se coroborează cu declaraţia martorei M.E.I. rezultă că în noaptea de 8 decembrie 2006, în timp ce se aflau în discoteca din localitatea Valea lui Mihai, petentul i-a cerut explicaţii numitei B.I.M. în legătură cu ruperea logodnei dintre ei, a insultat-o şi a ameninţat-o pe aceasta că „o va păţi" datorită faptului că l-a părăsit.
Cunoscându-l pe petent ca fiind o fire violentă, martora B.I.M. l-a sunat pe tatăl său, comunicându-i situaţia în care se află, acesta cerându-i fiicei sale şi însoţitorilor săi să nu părăsească localitatea şi să se cazeze la un hotel din V.M. până la sosirea sa.
Martorul M.F., care l-a însoţit pe învinuit, confirmă faptul că acesta se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări, datorită telefonului pe care l-a primit de la fiica sa, situaţie explicabilă având în vedere faptul că şi anterior, în timpul logodnei cu fiica învinuitului, petentul s-a manifestat agresiv faţă de aceasta în alte două împrejurări.
Nu pot fi reţinute susţinerile petentului în sensul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., datorită faptului că între momentul întâlnirii cu martora B.I.M. şi momentul în care a fost agresat de către învinuit a trecut o perioadă relativ mare de timp.
Din probele administrate a rezultat cu certitudine că învinuitul B.R.M. a aplicat lovituri petentului aflându-se sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de comportamentul acestuia la adresa fiicei sale, fiind lipsită de relevanţă pentru reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării, împrejurarea că între actul provocator şi atitudinea învinuitului a existat un interval de timp de câteva ore.
Referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., Înalta Curte constată că ordonanţa atacată este temeinică şi legală şi sub acest aspect.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., când se constată existenţa vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a) – e), în cursul urmăririi penale procurorul dispune scoaterea de sub urmărire penală, când există învinuit sau inculpat în cauză.
În raport de criteriile prevăzute de art. 181 alin. (2) C. pen., fapta învinuitului B.R.M. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Astfel, învinuitul a comis fapta în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen., nu este cunoscut cu antecedente penale şi este încadrat în muncă.
În ceea ce priveşte infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 193 C. pen., în mod legal s-a dispus prin ordonanţa atacată scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.R.M. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 193 C. pen., este necesar ca acţiunea de ameninţare să fie de natură să alarmeze pe cel ameninţat, respectiv să fie aptă să inspire celui ameninţat o temere gravă.
Or, în speţă, nu se poate reţine că învinuitul B.R.M. a săvârşit infracţiunea de ameninţare prin faptul că s-a adresat petentului cu cuvintele „te omor", acestea nefiind de natură a-l alarma pe petent, aspect ce rezultă din atitudinea avută de acesta, care la rândul său i-a spus învinuitului „o să te rezolv chiar dacă eşti poliţist şi ai funcţie".
Faţă de cele expuse, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent, iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul R.V.T. împotriva sentinţei penale nr. 79/P/2007 din 26 septembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3114/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1069/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
