ICCJ. Decizia nr. 3114/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3114/2008
Dosar nr. 7846/1/2008
Şedinţa publică din 3 octombrie 2008
Asupra recursurilor penale de faţă;
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin încheierea din 17 septembrie 2008, a respins, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpaţii C.C.E. şi S.C.C.
Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a menţinut starea de arest a inculpaţilor C.C.E. şi S.C.C.
Pentru a se pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut din actele dosarului că, în această cauză, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu, de la 29 mai 2008, din dosarul nr. 3157/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 136 şi art. 149 raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., a fost luată măsura arestării preventive a inculpaţilor C.C.E. şi S.C.C.
Analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, a constatat că acestea se menţin şi în prezent şi impun, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor întrucât probatoriul administrat, conferă probe şi incidii temeinice pentru a se bănui că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Astfel, relevante în acest sens, sunt procesele verbale de consemnare a actelor premergătoare, procesul verbal de constatare în flagrant a infracţiunii comise la 28 mai 2008, procesele verbale de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental de către inculpaţi cu investigatorii sub acoperire D.R., P.N., F.C. şi P.M., declaraţiile martorilor denunţători O.M. şi M.C. şi ale investigatorilor sub acoperire D.R., P.N. şi F.C., precum şi declaraţiile inculpaţilor.
În ceea ce priveşte temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a constatat că, şi în prezent, sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii impuse de text, întrucât, pe de o parte, cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată este mai mare de 4 ani închisoare, iar pe de altă parte, în ceea ce priveşte existenţa unor probe că lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică este şi ea îndeplinită, rezultând din natura şi gravitatea faptelor comise ca şi din circumstanţele ce ţin de persoana inculpaţilor.
Existenţa pericolului concret este în concordanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O. care a statuat că păstrarea ordinii publice este un element pertinent şi suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea respectivei persoane, ar tulbura, în mod real, ordinea publică. Este de notorietate că jurisprudenţa constantă a instanţei europene a stabilit, cu valoare de principiu general, că legitimitatea detenţiei provizorii se evaluează în funcţie de particularităţile cauzei, continuarea încarcerării fiind justificată dacă indicii concret impun luarea în considerare a unui interes public ce trebuie protejat precumpănitor în pofida prezumţiei de nevinovăţie şi a regulii respectării libertăţii individuale statuate de Convenţie.
Perseverenţa infracţională a inculpaţilor care, într-o perioadă scurtă de timp au pretins şi primit diverse sume de bani de la diverşi conducători auto, martori, denunţători sau investigatori sub acoperire, cu scopul de a nu-i sancţiona contravenţional, pentru încălcarea regulilor de circulaţie, precum şi modul de operare utilizat, pentru a cărui dezvoltare a fost necesară folosirea unor mijloace de investigare specifice, denotă periculozitatea pentru ordinea publică pe care inculpaţii o reprezintă.
De asemenea, faptele inculpaţilor sunt de natură a prejudicia reputaţia instituţiei publice pe care o reprezintă şi induc cetăţenilor sentimentele de neîncredere în funcţionarii publici desemnaţi să aplice legea.
Toate aceste aspecte îndreptăţesc concluzia că lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, generând, implicit, o stare de neîncredere în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept şi valorile sociale.
Prin urmare, instanţa, ţinând seama de realităţile sociale, de faptul că ordinea publică ar fi grav afectată, prin punerea inculpaţilor în libertate, Curtea va trebui să respingă, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii C.C.E. şi S.C.C.
Totodată, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., se va constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi se va menţine starea de arest a inculpaţilor C.C.E. şi S.C.C.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recursuri, inculpaţii, criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate, fără, însă, a o motiva în scris.
În şedinţa publică de astăzi 3 octombrie 2008 recurenţii C.C.E. a susţinut că, în mod greşit, a fost menţinută încheierea recurată, deoarece n-ar mai subzista temeiurile avute în vedere iniţial, la dispunerea acestei măsuri. Recurentul, prin apărătorul său a susţinut că aceste temeiuri s-au modificat considerabil.
S-a subliniat că recurentul inculpat a avut o conduită procesuală corectă, recunoscând comiterea unicului act de luare de mită, relativ la care, a fost prins în flagrant, restul actelor materiale de luare de mită, nefiind dovedite. S-a mai susţinut că însăşi fapta comisă este rezultatul presiunilor exercitate de investigatorii sub acoperire, infiltraţi în anturajul inculpatului, aceste persoane din cadrul D.G.A. provocând comiterea infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
Apărarea recurentului a menţionat, totodată, că prin menţinerea măsurii arestării preventive, instanţa a încălcat normele de drept intern [(art. 160b alin. (2) C. proc. pen.)] şi punctele de vedere exprimate în jurisprudenţa C.E.D.O., situaţia personală şi conduita impecabilă avută de inculpat, anterior comiterii faptei, în timpul celor 20 de ani, cât a lucrat în poliţie.
Referitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, s-a arătat că aceasta a fost în mod greşit, respinsă, de către instanţa de fond, în speţă, fiind îndeplinite, toate condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
În esenţă, la fel şi-a motivat recursul, prin apărător, şi inculpatul S.C.C.
În plus, a susţinut că din declaraţiile martorilor şi ale părţilor vătămate, audiate de către instanţa de fond, a rezultat că martorii denunţători care nu făceau parte din D.G.A. nu au dat inculpatului banii cu titlu de mită ci ca plată a unei amenzi.
Acest inculpat s-a referit şi la faptul că, un coninculpat G.A.G. este judecat pentru aceleaşi infracţiuni în stare de libertate, ceea ce arată că, punerea în libertate şi a recurentului, nu ar constitui niciun pericol, pentru ordinea publică.
Şi acest recurent a socotit ca greşită respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în condiţiile în care sunt îndeplinite toate cerinţele pentru admiterea unei asemenea cereri.
Examinând recursurile declarate de inculpaţi, Curtea, în raport de actele şi probele dosarului, constată că acestea sunt nefondate, încât, vor trebui respinse, ca atare.
Contrar susţinerilor făcute de inculpaţi, prin apărători şi, personal, cu prilejul ultimului cuvânt, din probe rezultă că se menţin temeiurile ce au determinat arestarea inculpaţilor, potrivit art. 160b şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Soluţia primei instanţe este, în atari condiţii, temeinică şi legală, corespunzând nu numai legislaţiei interne ci şi jurisprudenţei C.E.D.O. conform căreia privarea de libertate a unei persoane se justifică dacă lăsarea în libertate a persoanei, determină o reală tulburare a ordinii publice.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursurile declarate de inculpaţii C.C.E. şi S.C.C. împotriva încheierii din 17 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondate şi să le respingă, ca atare, menţinând, astfel, hotărârea atacată.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C.E. şi S.C.C. împotriva încheierii din 17 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 3675/2/2008 (nr. vechi 1379/2008).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3107/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 804/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
