ICCJ. Decizia nr. 3418/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3418/2008
Dosar nr. 314/35/2008
Şedinţa publică din 27 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele .
Prin sentinţa penală nr. 44/PI din 11 iunie 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a admis plângerea formulată de petiţionara V.I. împotriva rezoluţiei din 4 februarie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 218/P/2007, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul S.A.K. sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., urmând ca procurorul să procedeze, în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a încheiat convenţia de vânzare-cumpărare între intimatul S.A.K. şi petiţionara V.I., la audierea petiţionarei V.I., a intimatului S.A.K., precum şi a numiţilor T.P., Z.I., M.M.I. şi M.M., precum şi la administrarea oricăror probe necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele.
De asemenea, în măsura în care se va impune, se va proceda la efectuarea expertizei grafologice care să stabilească dacă înscrisul numit „Convenţie", încheiat la data de 22 august 2004 a fost redactat şi semnat de intimatul S.A.K.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Oradea, petiţionara V.I. a solicitat cercetarea făptuitorilor S.A.K. şi T.P. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
În esenţă petiţionara V.I. îşi exprimă nemulţumirea cu privire la faptul că a fost indusă în eroare de făptuitorii S.A.K. şi T.P., întrucât a cumpărat de la aceştia un apartament, aflând ulterior că ei nu erau proprietari.
Prin rezoluţia nr. 218/P/2007 din 4 februarie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus, în baza art. 228 alin. (4) şi (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de avocatul S.A.K., pentru fapta prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi s-a dispus disjungerea cauzei şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, pentru continuarea cercetărilor în cel îl priveşte pe numitul T.P., pentru aceeaşi infracţiune.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionara a formulat plângere la procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 127/11/2/2008 din 3 martie 2008.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petiţionara a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 218/P/2007 din 4 februarie 2008, plângere care a fost admisă prin sentinţa penală nr. 44/PI din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a desfiinţat rezoluţia din 4 februarie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 218/P/2007 şi s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul S.A.K. sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., urmând ca procurorul să procedeze, în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a încheiat convenţia de vânzare-cumpărare între intimatul S.A.K. şi petiţionara V.I., la audierea petiţionarei V.I., a intimatului S.A.K., precum şi a numiţilor T.P., Z.I., M.M.I. şi M.M., precum şi la administrarea oricăror probe necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că numitul S.A.K., avocat în Baroul Bucureşti, dar care exercita această profesie în Satu-Mare, a încheiat la data de 21 ianuarie 2004 prin intermediul SC F.S. SRL, reprezentată de numitul T.P., un antecontract de vânzare-cumpărare cu vânzătoarea Z.I., obligându-se să cumpere apartamentul acesteia cu preţul de 20.000 de Euro, achitând un avans de 5.000 de Euro, urmând ca diferenţa de preţ să o achite până la data de 1 martie 2004, vânzătoarea obligându-se să ridice ipoteca cu care era grevat apartamentul.
Întrucât vânzătoarea nu a reuşit să ridice ipoteca până la data de 12 mai 2004, părţile au încheiat un nou antecontract, dar nici după această dată nu s-a reuşit perfectarea contractului din culpa vânzătoarei, astfel încât intimatul S.A.K. a reziliat unilateral contractul de vânzare-cumpărare, dar cum avansul trebuia recuperat, T.P. a găsit o nouă cumpărătoare a apartamentului, în persoana petiţionarei V.I.
La data de 21 august 2004 s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare între SC F.S. SRL Satu-Mare, prin reprezentantul T.P. şi cumpărătoarea V.I., pentru vânzarea apartamentului la preţul de 17.000 de Euro, predându-se un avans de 7.000 de Euro, imediat după încheierea acestei convenţii fiind anunţată Z.I. despre vânzarea apartamentului.
La o zi distanţă, intimatul S.A.K. a încheiat, la rândul său, o convenţie cu petiţionara V.I., prin care îi vindea apartamentul, stabilind ratele şi termenele de plată, convenţie pe care a întocmit-o şi semnat-o personal.
Ulterior, proprietara imobilului, numita Z.I. a vândut apartamentul numiţilor M.M.I. şi M.M., astfel că petiţionara V.I. nu şi-a mai putut recupera avansul plătit.
Din actele şi lucrările de la dosar rezultă, fără putinţă de tăgadă, că intimatul S.A.K. a indus-o în eroare pe petiţionară, respectiv a menţinut-o în eroare, susţinând că este proprietar al apartamentului, sens în care a şi încheiat personal convenţia din 22 august 2004, în care menţionează că este coproprietar al imobilului situat în Satu-Mare, mai mult de atât, stabilind şi modalitatea în care petiţionara urma să achite diferenţa de preţ, în sumă de 10.500 Euro.
De asemenea, chiar intimatul S.A.K. recunoaşte că a primit de la intimatul T.P. suma de 5.000 Euro, pe care acesta, la rândul său, a primit-o de la petiţionară.
Nu poate fi primită apărarea intimatului S.A.K. că nu ar fi avut cunoştinţă de modul în care intimatul T.P. a obţinut suma de bani pe care i-a dat-o, câtă vreme, din actele dosarului, respectiv din declaraţia petiţionarei (filele 14-17 din dosarul de urmărire penală) rezultă că iniţial T.P., administrator al societăţii de intermedieri imobiliare cu care petiţionara a luat legătura, i-a comunicat acesteia că proprietarul apartamentului pe care urma să-l achiziţioneze este intimatul S.A.K., care a cumpărat apartamentul de la proprietara Z.I., sens în care petiţionara a şi încheiat convenţia. Ulterior, petiţionara s-a întâlnit cu intimatul S.A.K., care a continuat acţiunea de inducere în eroare a acesteia, asigurând-o că este proprietarul apartamentului şi încheind în acest sens convenţia din 22 august 2004.
Din declaraţia petiţionarei rezultă că intimatul S.A. a susţinut că a cumpărat apartamentul de la proprietara Z.I. şi că el personal se va prezenta la notar pentru a o ajuta să perfecteze vânzarea-cumpărarea cu proprietarul tabular al apartamentului.
Proprietara iniţială a apartamentului, Z.I., a precizat, în declaraţia dată, că după ce a primit preţul de la actualii proprietari ai apartamentului, respectiv de la familia M., a dorit să-i restituie intimatului S.A.K. suma de 5.000 Euro, pe care acesta o achitase iniţial cu titlul de avans, în vederea radierii ipotecii, dar acesta a refuzat, susţinând că şi-a primit banii.
Prima instanţă a apreciat că în cauză s-a făcut dovada atât obiectiv cât şi subiectiv a conţinutului incriminator al infracţiunii de înşelăciune în convenţii, intimaţii, prin convenţiile încheiate cu petiţionara având reprezentarea urmăririlor faptelor lor, respectiv că obţin de la petiţionară suma de bani plătită cu titlu de avans fără a fi proprietari ai imobilului şi fără a face demersuri pe lângă adevăratul proprietar în vederea vinderii apartamentului către petiţionară, inducând-o şi menţinând-o în eroare pe aceasta prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, producându-i acesteia o pagubă de 7.000 Euro.
În rezoluţia atacată procurorul nu face nici o referire la convenţia încheiată între petiţionară şi intimatul S.A.K. din data de 22 august 2008, deşi anterior, prin rezoluţia procurorului general din 10 octombrie 2007, se admisese plângerea petiţionarei, se infirmase rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi se dispusese continuarea cercetărilor, pentru a se clarifica împrejurările în care avocatul S.A. a vândut apartamentul proprietatea numitei Z.I. petiţionarei V.I., în condiţiile în care acesta reziliase precontractul pentru cumpărarea imobilului.
Cu toate acestea, ulterior infirmării acestei rezoluţii, în cauză nu s-a mai administrat nici o probă, pronunţându-se ulterior rezoluţia atacată, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimatul S.A.C., care a lipsit la termenul judecării acestuia şi nu a depus la dosar motive sau acte în susţinerea lui.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art.3 85 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul declarat de intimatul S.A.C. nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate au rezultat indicii temeinice în sensul art. 681C. proc. pen. în sensul că avocatul S.A.C. a săvârşit acte cărora le poate fi conferită semnificaţia juridică a infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Astfel, Curtea constată că intimatul S.A.C., susţinând că este proprietar al apartamentului, a indus în eroare petiţionara V.I. cu prilejul încheierii contractului-convenţie din data de 22 august 2004 prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în aşa fel încât fără această eroare, petiţionara nu ar fi încheiat acel act şi nici nu ar fi achitat avansul de 7000 de Euro.
În speţă sub aspectul elementului material, fapta a constat în acţiunea de „inducere în eroare" prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase petiţionarei. Eroarea petiţionarei a fost determinantă la încheierea contractului-convenţie, al cărei obiect este de ordin patrimonial (imobilul).
Eroarea în care s-a aflat petiţionara V.I. a rezultat nemijlocit din acţiunea intimatului S.A.C., iar urmarea imediată a acestei acţiuni o reprezintă paguba produsă în patrimoniul victimei, prin achitarea avansului de 7000 de Euro.
Sub aspectul laturii subiective acţiunea de inducere în eroare a fost săvârşită cu intenţie şi în scopul de a obţine pentru sine a folosului material injust.
Curtea apreciază că în mod corect prima instanţă dispunând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale faţă de intimatul S.A.C. sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., a indicat faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate, respectiv împrejurările concrete în care s-a încheiat convenţia de vânzare-cumpărare între intimatul S.A.C. şi petiţionara V.I., audierea petiţionarei V.I., a intimatului S.A.C., precum şi a numiţilor T.P., Z.I., M.M.I. şi M.M., precum şi efectuarea unei expertize grafologice care să stabilească dacă înscrisul numit „Convenţie", încheiat la data de 22 august 2004 a fost redactat şi semnat de intimatul S.A.C., în măsura în care aceasta se impune.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de admitere a plângerii petiţionarei împotriva rezoluţiei nr. 218/P/2007 din 4 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea este legală şi temeinică.
Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul S.A.C. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul intimat va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimatul S.A.C. împotriva sentinţei penale nr. 44/PI din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul intimat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3408/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3447/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
