ICCJ. Decizia nr. 3437/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3437/2008
Dosar nr. 4558/2/200.
Şedinţa publică din 28 octombrie 200.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 219 din 03 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C.M. împotriva rezoluţiei nr. 1069/11/2/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că petentul a formulat plângere penală privind pe magistraţii Judecătoriei Buftea, care au soluţionat dosarul nr. 5324/94/2007 al acestei instanţe, solicitând tragerea lor la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 323 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 890/P/2008 din 29 mai 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi, cu motivarea că din actele premergătoare nu au rezultat indicii ale comiterii unor eventuale fapte penale, iar modalitatea de soluţionare a cauzelor de către magistraţii judecători sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege şi nu pot face obiectul unor astfel de cercetări penale, în caz contrar încălcându-se principiul independenţei judecătoreşti.
Petentul a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva rezoluţiei procurorului de caz, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia nr. 1069/11/2/2008, în esenţă cu aceeaşi motivare ca şi cea a primei rezoluţii, în plus reţinându-se de prim procuror că plângerea penală formulată nu întruneşte condiţiile prev. de art. 222 alin. (2) C. proc. pen.
În termen legal, petentul a formulat plângere la instanţă, în temeiul disp. art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei primului procuror, arătând că înţelege să cheme în judecată toţi magistraţii care au soluţionat o cauză în care era parte, identificarea acestora făcându-se ulterior de parchet, motiv pentru care solicită admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la parchet.
Instanţa de fond a reţinut că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică, neexistând în cauză elemente care să facă posibilă cercetarea penală a magistraţilor care au soluţionat o cauză în care petentul era parte.
Se reţine, totodată, că petentul nu a indicat numărul unei sentinţe penale sau civile, nu a indicat numele magistraţilor care au făcut parte din completul de judecată care a soluţionat cauza, situaţie în raport de care nu se poate stabili o eventuală activitate infracţională.
La solicitarea instanţei de fond, adresată petentului, de a depune la dosar copia sentinţei judecătoreşti, acesta a afirmat că este treaba procurorilor să găsească această sentinţă.
Instanţa de fond reţine că petentul face numai afirmaţii generale că magistraţii care l-au judecat sunt comunişti, nefiind independenţi, că au comis împotriva sa o serie de infracţiuni, respectiv arestarea nelegală, cercetarea abuzivă , represiune nedreaptă, împiedicarea participării la proces, favorizarea infractorului, abuz în serviciu, fals intelectual, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fără a specifica însă în ce constă activitatea infracţională.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul, invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate pentru motive, în esenţă aceleaşi ca şi în plângerea iniţial formulată împotriva rezoluţiei procurorului de caz şi a prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Examinând hotărârea în raport de criticile recurentului, ca şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art. 228 alin. (2) C. proc. pen., organele de urmărire penală sesizate în vreunul din modurile prevăzute de lege, dispun începerea urmăririi penale când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen.
În cauză, este de constatat că, aşa cum reţine şi prima instanţă, petentul formulează acuzaţii generale asupra competenţei şi independenţei unor magistraţi, fără a face referiri concrete la identitatea acestora şi la faptele ce li se pot imputa.
În acest mod, petentul îşi arată nemulţumirea faţă de soluţiile date în cauzele care-l priveau, fără a recurge la căile de atac oferite de lege pentru reformarea hotărârilor respective.
În concluzie, este de observat că petentul recurge în mod abuziv la procedura prevăzută de disp. art. 2781 C. proc. pen., profitând de cadrul procesual oferit de această instituţie juridică, pentru a profera acuzaţii generale cu privire la magistraţi şi activitatea acestora.
Ca urmare, constatând că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petent.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.M. împotriva sentinţei penale nr. 219 din 3 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3410/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3441/2008. Penal → |
|---|
