ICCJ. Decizia nr. 3441/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3441/2008
Dosar nr. 9077/2/200.
Şedinţa publică din 28 octombrie 200.
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 85 din 21 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a recunoscut sentinţa din 06 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Padova, definitivă la data de 25 octombrie 2005, sentinţa din 25 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Padova, definitivă la data de 08 februarie 2004, sentinţa din 04 mai 2001 a Tribunalului Latina, definitivă la data de 28 iunie 2001, precum şi sentinţa Curţii de Apel din Roma, Italia, din 06 martie 2003, definitivă la data de 20 aprilie 2003 şi a dispus transferarea condamnatului G.G., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani şi 9 luni închisoare.
A dedus din pedeapsă durata executată de la 01 septembrie 2006 la zi.
A dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a sentinţei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în temeiul disp. art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea recunoaşterii hotărârilor pronunţate de instanţe italiene, şi a punerii lor în executare, în cadrul procedurii de soluţionare a cererii formulate de Ministerul Justiţiei din Republica Italia, de transferare a condamnatului G.G. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicate în statul solicitant.
Instanţa de fond a constatat că prin hotărârea nr. 8355/2005 din 04 mai 2001 a Tribunalului din Latina, persoana transferabilă G.G. a fost condamnată la 20 zile închisoare cu suspendarea condiţionată a executării şi expulzarea de pe teritoriul statului italian, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 624 din Codul Penal Italian.
Prin sentinţa din 06 martie 2003 a Curţii de Apel din Roma, persoana transferabilă a fost condamnată la un an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 629 din Codul Penal Italian.
Prin sentinţa penală din 25 noiembrie 2003 a Tribunalului din Padova, persoana transferabilă a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de leziune personală în formă agravată, prev. de art. 582 şi art. 583 din Codul Penal Italian.
Prin hotărârea din 06 mai 2005 a Tribunalului din Padova, persoana transferabilă a fost condamnată la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în formă continuată, prev. de art. 628 din Codul Penal Italian.
S-a reţinut că la data de 03 mai 2001, persoana transferabilă a sustras 8 sticle de whisky din magazinul Coop din localitatea Aprilia.
La data de 04 martie 1999, persoana transferabilă a lovit-o pe concubina sa cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 40 zile îngrijiri medicale.
La data de 25 august 1999, persoana transferabilă a ameninţat-o şi a imobilizat-o cu bandă adezivă pe victima C.M., căreia i-a sustras 300.000 lire şi obiecte din aur.
De asemenea, persoana transferabilă a şantajat mai multe persoane, solicitând sume de bani pentru restituirea unor documente aflate într-o geantă sustrasă.
Instanţa de fond a constatat îndeplinită condiţia dublei incriminări prev. de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strassbourg în anul 1983.
Faptele persoanei transferabile sunt incriminate şi de legea penală română, ele realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de furt calificat, prev. de art. 208-209 C. pen., şantaj, prev. de art. 194 C. pen., vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen. şi tâlhărie, prev. de art. 211 C. pen.
Executarea pedepselor aplicate persoanei transferabile a început la data de 01 septembrie 2006.
La data de 05 noiembrie 2007, persoana transferabilă, aflată în penitenciarul Velletri a arătat că nu este de acord cu transferarea într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepselor.
Prin hotărârea Tribunalului din Latina însă, s-a dispus faţă de condamnat măsura de siguranţă a expulzării de pe teritoriul statului italian, măsură care a fost menţinută prin hotărârea de cumulare a pedepselor.
Instanţa de fond a constatat îndeplinite condiţiile impuse de art. 129 din Legea nr. 302/2004, respectiv persoana transferabilă este cetăţean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare este definitivă, faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni şi potrivit legii penale române, iar la data cererii de transferare, persoana transferabilă mai avea de executat peste 6 luni.
Având în vedere termenii Acordului dintre România şi Italia asupra transferului persoanelor condamnate faţă de care s-a luat măsura expulzării, instanţa de fond a constatat că nu este obligatoriu consimţământul persoanei condamnate pentru a se dispune transferarea acesteia.
S-a constatat că persoana transferabilă mai are de executat 4 ani şi 9 luni închisoare din pedeapsa aplicată, dat fiind că pedeapsa stabilită de Procurorul General al Republicii Florenţa este de 8 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare din care se scade arestul preventiv de 9 luni şi 20 zile închisoare, şi 3 ani, graţiere potrivit Legii nr. 241/2006.
S-a stabilit că executarea pedepsei va începe la data de 01 septembrie 2006 şi se va încheia la data de 31 mai 2011.
Împotriva sentinţei a declarat recurs persoana transferabilă, fără a indica în scris vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie ale hotărârii atacate.
În aceste condiţii, examinând hotărârea sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, în mod justificat prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru transferarea persoanei condamnate, înscrise în art. 129 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana transferabilă este cetăţean român, faptele reţinute în sarcina acestuia sunt prevăzute de legea penală română, pedeapsa de executat este stabilită prin hotărâre definitivă, iar durata de executat din pedeapsă este mai mare de 6 luni.
Chiar dacă persoana transferabilă nu şi-a dat consimţământul la transferare într-un penitenciar din România, autoritatea judiciară din România a încuviinţat transferarea dat fiind faptul că faţă de persoana transferabilă s-a dispus şi măsura expulzării, împrejurare care acoperă absenţa consimţământului condamnatului.
În aceste condiţii, în mod justificat, făcând aplicarea art. 144 şi art. 145 din Legea nr. 302/2004, prima instanţă a recunoscut sentinţele de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare din Italia şi a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
Pentru toate considerentele de mai sus, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de persoana transferabilă. Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă G.G. împotriva sentinţei penale nr. 85 din 21 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul persoană transferabilă să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3437/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3475/2008. Penal → |
|---|
