ICCJ. Decizia nr. 3422/2008. Penal. Tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracţiune la Legea 39/2003 (Legea 39/2003 art. 10). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3422/2008
Dosar nr. 8687/1/2008
Şedinţa publică din 27 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală pronunţată în dosarul nr. 910/44/2008 s-a respins, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen., excepţie invocată de inculpatul M.L.A.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele :
Inculpatul M.L.A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen., în raport de prevederile art. 129, 11 şi 20 din Constituţia României, cu privire la faptul că actuala reglementare a dispoziţiilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen., viciază o egalitate de drepturi procesuale, iar prin menţiunea „orice alte părţi interesate" se exclud inculpaţii şi părţile vătămate din dosar.
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, această excepţie cu motivarea că, în speţa de faţă, dispoziţiile art. 332 alin. (4) C. proc. pen., nu au legătură cu soluţionarea cauzei, apreciindu-se că legătura unui text de lege cu soluţionarea cauzei vizează situaţia când textul respectiv trebuie raportat şi interpretat faţă de chestiunile asupra cărora o instanţă trebuie în concret şi nu în abstract să statueze în cauză, precum şi situaţia în care declararea, ca neconstituţională, a prevederii legale criticate poate influenţa în vreun fel soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză.
Curtea reţine că textul de lege a cărui neconstitutionalitate s-a invocat reglementează dreptul de a ataca cu recurs hotărârea de desesizare şi de restituire a cauzei pentru refacerea urmăririi penale, drept pe care îl au procurorul, precum şi orice altă persoană ale cărei interese au fost vătămate în vreun fel prin hotărâre, textul de lege neexcluzând prin sintagma folosită „orice persoană" pe părţile ce stau în procesul penal, astfel cum sunt acestea stabilite de art. 23 şi art. 24 C. pen.
Întrucât până în momentul invocării excepţiei de neconstituţionalitate, nici instanţa din oficiu şi nici procurorul sau părţile nu au invocat excepţia inadmisibilităţii recursurilor declarate de inculpaţi şi părţile vătămate, Curtea a constatat că la acel moment procesual dispoziţia legală criticată ca fiind neconstituţională nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că o eventuală declarare, ca neconstituţională, a dispoziţiei criticate ar conduce la suspendarea aplicării şi ulterior, eventual, la abrogarea prevederilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen., ceea ce ar avea efecte total nefavorabile inculpatului M.L.A., întrucât recursul declarat de acesta ar deveni inadmisibil.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.L.A., solicitând admiterea recursului sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen. şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
În motivarea recursului său inculpatul M.A.L., prin avocatul său, a invocat temeiul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., arătând că încheierea atacată s-a dispus fără ca procedura de citare cu trei părţi vătămate să fie îndeplinită, iar pe fond a arătat că încheierea atacată este nelegală întrucât dispoziţiile art. 332 alin. (4) C. proc. pen., a căror neconstituţionalitate s-a invocat, au legătură cu soluţionarea cauzei.
Examinând recursul formulat de inculpatul M.L.A. în raport de criticile formulate, în baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, precum şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În conformitate cu dispoziţiile art. 3851alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Or în cauză obiectul de examinare în recurs îl constituie numai dispoziţia Curţii de Apel Galaţi de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, critica privind omisiunea citării unor alte părţi putând fi făcută numai în condiţiile prevăzute de textul evocat.
De altfel, temeiul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., putea fi invocat numai de cele trei părţi vătămate, respectiv C.V., G.l.V. şi P.C., doar ele fiind în măsură să invoce această nulitate relativă, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen., iar nu şi alte părţi, între care inculpatul M.L.A.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen., Curtea apreciază întemeiat recursul declarat de inculpatul M.L.A. pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ: a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa uni judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
În cauză, excepţia de neconstituţionalitate invocată, privind dispoziţiile art. 332 alin. (4) C. proc. pen., vizează texte de lege care sunt în vigoare şi care nu au fost constatate anterior neconstituţionale printr-o decizie a Curţii Constituţionale.
Referitor la condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.
Astfel, Decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea Decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
Curtea constată că este îndeplinită şi cea de a treia condiţie de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv legătura cu cauza a dispoziţiilor legale vizate de excepţia de neconstituţionalitate, întrucât cauza în care s-a pronunţat încheierea atacată are ca obiect recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, de inculpaţii M.L.A. şi alţii împotriva sentinţei penale nr. 119 din 7 mai 2008 a Tribunalului Brăila prin care s-a dispus, între altele, admiterea excepţiei nulităţii actelor de urmărire penală efectuate în cauză, admiterea excepţiei neregularităţii actului de sesizare a instanţei şi restituirea cauzei, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. în vederea refacerii urmăririi penale.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul M.L.A., Curtea apreciază că aceasta nu este întemeiată întrucât textele legale atacate nu contravin dispoziţiilor constituţionale pentru următoarele:
Potrivit art. 332 alin. (4) C. proc. pen.: „împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în 3 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă".
Analizând aceste dispoziţii, criticate sub aspectul neconstituţionalităţii, Curtea apreciază că acestea nu contravin prevederilor art. 129, art. 11 şi art. 20 din Constituţia României raportat la art. 2 alin. (2) din Protocolul nr. 7 la C.E.D.O., art. 14 alin. (5) din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, art. 16 din Constituţia României, art. 11 şi 20 din Constituţia României raportat la art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. şi art. 14 alin. (1) din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în cadrul procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. în virtutea acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac. Acest mod de reglementare a exercitării căilor de atac împotriva încheierilor se justifică prin necesitatea de a se asigura celeritatea procesului penal într-un termen rezonabil, exigenţă recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituţional, cât şi în C.A.D.O.L.F., care consacră la art. 6 paragraful 1 dreptul oricărei persoane la „judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale."
Referitor la încălcarea art. 16 din Constituţia României, Curtea apreciază că soluţia legislativă prevăzută de art. 332 alin. (4) C. proc. pen., nu stabileşte privilegii sau discriminări, fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 16 din Constituţia României.
Curtea apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 din C.A.D.O.L.F., deoarece acestea se referă la situaţiile în care instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre de condamnare.
Mai mult decât atât, ceea ce se solicită în realitate este completarea textului de lege criticat, în sensul de a permite atacarea, separat cu recurs, nu numai a hotărârii de desesizare, ci şi a încheierii prin care instanţa respinge cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Fată de considerentele arătate, Curtea va admite recursul declarat de inculpatul M.L.A. şi conform art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa încheierea din 16 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în dosarul nr. 910/44/2008 şi rejudecând va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen., în raport cu prevăzută art. 129, art. 11 şi art. 20 din Constituţia României raportat la art. 2 alin. (2) din Protocolul nr. 7 la C.E.D.O., art. 14 alin. (5) din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, art. 16 din Constituţia României, art. 11 şi 20 din Constituţia României raportat la art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. şi art. 14 alin. (1) din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.
În conformitate cu art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, va dispune sesizarea Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocată de inculpatul M.L.A. privind dispoziţiile art. 332 alin. (4) C. proc. pen.
În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, raportat la art. 303 alin. (6) C. proc. pen., va dispune suspendarea, până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională, a judecării cauzei privind recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, de inculpaţii M.L.A., C.A.E., M.A., S.M.S. (O.), A.A., V.D.A., O.l., părţile vătămate C.S., M.V.V. şi părţile civile F.D., P.M.E., M.S.C., C.M.F., G.S.M. şi C.M. împotriva sentinţei penale nr. 119 din 7 mai 2008 pronunţată de Tribunalului Brăila în dosar nr. 964/113/2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.L.A. împotriva încheierii din 16 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală în dosarul nr. 910/44/2008.
Casează încheierea atacată şi rejudecând:
Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen., în raport cu prevăzută art. 129, art. 11 şi art. 20 din Constituţia României raportat la art. 2 alin. (2) din Protocolul nr. 7 la C.E.D.O., art. 14 alin. (5) din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, art. 16 din Constituţia României, art. 11 şi 20 din Constituţia României raportat la art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. şi art. 14 alin. (1) din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.
Suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională.
Trimite cauza la Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de inculpatul M.L.A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publica 27 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3414/2008. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 347/2008. Penal. Infractiuni la legea privind... → |
|---|
