ICCJ. Decizia nr. 3414/2008. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3414/2008
Dosar nr. 5976/111/2005
Şedinţa publică din 27 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 364/ P din 11 decembrie 2007, Tribunalul Bihor a hotărât următoarele:
- în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatei V.E., din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
- în baza art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu referire la art. 42 C. pen., a condamnat-o pe inculpată la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
A interzis inculpatei drepturile prevăzută de art. 64 lit. a teza ll-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861 a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unei termen de încercare de 8 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
A obligat inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prevăzută de art. 863 alin. (3) lit. a) – d) C. pen., urmând a se prezenta periodic la S.P. de pe lângă Tribunalul Bihor pentru verificarea respectării măsurilor de supraveghere impuse şi a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiile art. 864 C. pen.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 pct. 4 C. pen.
A obligat inculpata la plata sumelor de 500 euro în favoarea părţii civile V.M., 500 euro în favoarea părţii civile C.D., 500 euro în favoarea părţii civile L.L., 500 euro în favoarea părţii civile M.A., 300 euro în favoarea părţii civile O.L.T., 500 euro în favoarea părţii civile R.G.P., 500 euro în favoarea părţii civile S.M., 500 euro în favoarea părţii civile D.E., 500 euro în favoarea părţii civile S.G. şi 500 euro în favoarea părţii civile D.F., sau a echivalentului în lei la cursul de schimb al datei plăţii efective, cu titlu de pretenţii, constând în despăgubiri civile.
A confiscat în favoarea statului suma de 4.600 euro sau echivalentul acesteia în lei, de la inculpată.
Din fondurile Ministerului de Justiţie s-a virat în favoarea Baroului de Avocaţi Bihor, suma de 100 RON, reprezentând onorariu apărătorului din oficiu, av. B.l., delegaţie nr. 5639/2006 - dosar nr. 4492/2006.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpata la plata sumei de 3000 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul anilor 2004 - 2005 în realizarea aceleiaşi rezolutiuni infracţionale inculpata a recrutat, transportat şi cazat în Italia mai multe persoane cărora Ie-a promis locuri de muncă în condiţii legale, în domeniul agriculturii şi al menajului casnic, percepându-le comisioane între 300 - 500 euro precum şi plata transportului. Persoanele audiate în cauză au relatat aspecte ale stării de fapt fie în calitate de martori, fie constituindu-se părţi civile după cum s-a reţinut în considerentele sentinţei apelate.
Inculpata şi-a înfiinţat în cursul anului 2003 o societate comercială denumită SC G.E. SRL având ca obiect de activitate transport terestru de călători, obţinând în luna octombrie a anului 2004 şi licenţele corespunzătoare, iar începând cu luna noiembrie al aceluiaşi an a achiziţionat în sistem leasing 2 autovehicule marca Ford şi Mercedes (dosar nr. 18/D/P/2005 D.U.C.O.T.), angajându-l ca şofer pe martorul M.R.G. Primele persoane cărora inculpata Ie-a promis locuri de muncă au fost V.I. şi V.l.A. Pe acestea inculpata Ie-a cunoscut în piaţa din cartierul Rogerius prin intermediul martorului B.l.E. căruia anterior cele două martore i-au comunicat dorinţa lor de a munci în Italia. Intrând întâmplător în localul unde martorul B.l. purta discuţia cu cele două femei, inculpata a purtat o discuţie cu acestea promiţând că le va ajuta să ajungă în Italia.
Întrucât la acea vreme V.E. nu avea mijloace de transport proprii a apelat la serviciile martorului S.C. care urma să efectueze o vizită în Italia. în cursul următoarelor zile martorului S.C. s-a întâlnit cu inculpata care era însoţită de fiica sa şi de martorele V.I. şi V.l.A. şi au pornit în călătoria spre Italia. în autovehiculul condus de martor au urcat cele doua femei cărora inculpata Ie-a comunicat faptul că în apropierea oraşului Padova urmează să fie aşteptate de un bărbat de profesie avocat. Cu acea ocazie inculpata a indicat şi faptul că va achita toate cheltuielile de transport.
Potrivit declaraţiilor martorelor V.I.V. şi V.l.A. odată ajunse în Italia s-au întâlnit cu un bărbat în vârstă care s-a prezentat ca fiind avocat şi sub numele de M. Acesta s-a ocupat de cazarea lor la un motel din Padova, iar la scut timp Ie-a propus sa întreţină relaţii sexuale fiind refuzat categoric. A doua zi susţin martorele împreuna cu avocatul M. au urcat într-o maşină deplasându-se prin Italia şi au ajuns într-un sat de lângă oraşul Padova unde li s-a spus că vor găsi un loc de muncă.
În acest sat martorele au fost conduse la o familie unde M. Ie-a spus că vor locui. În discuţiile avute cu familia italiană, martorele i-au comunicat acesteia cele întâmplate şi în acest mod au fost ajutate să ajungă în România. S-a relevat şi aspectul solicitării de către avocatul M. a sumei de 1000 euro acesta motivând că banii sunt de fapt suma plătită inculpatei V.E. pentru cele două martore. Şi această cererea a fost categoric refuzată astfel că în cele din urmă V.I. şi V.l.A. au reuşit să ajungă în România.
Ulterior, inculpata a fost contactată de foarte multe persoane provenind în special din zona natală Popeşti — Voievozi - Marghita, cărora Ie-a promis ajutor în scopul obţinerii unor locuri de muncă în Italia. Din baza de date a D.F.O. a rezultat că, în perioada sept. 2004 — mai 2005, au fost efectuate un număr de 26 transporturi în Italia, folosindu-se cele 2 autovehicule, cumpărate în condiţiile anterior arătate, însumând 165 de persoane.
Au fost audiate şi identificate în cursul urmăririi penale un număr de 22 victime precum şi alţi 22 de călători, care au confirmat faptul că au fost transportaţi cu autovehiculele aparţinând societăţii administrată de inculpată.
S-a reţinut din declaraţiile pe care aceste persoane le-au dat, fie în calitate de martor, fie in calitate de partea civilă, împrejurările concrete în care acestea au călătorit şi au munci în Italia.
Martora G.A. a arătat că a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul unei prietene şi i-a promis că îi facilitează obţinerea unui loc de muncă în Italia. A călătorit cu un microbuz ajungând în această ţară în preajma sărbătorilor de iarnă din anul 2004 şi a muncit ca menajeră în casa unei familii cu 4 copii. Condiţiile de muncă erau necorespunzătoare însă a fost plătită pentru activităţile prestate, într-un cuantum redus. La destinaţie a remis conducătorului auto suma de 500 euro bani care este convinsă că reprezentau un comision plătit inculpatei care a ajutat-o să obţină acel loc de muncă. Convinsă fiind martora că suma de 500 euro remisă inculpatei este exagerată faţă de condiţiile în care a muncit, aceasta a arătat şi faptul că iniţial i s-a comunicat că va munci ca menajeră într-o locuinţă şi va avea grijă de un copil, însă în realitate a efectuat menajul unei familii cu 4 copii.
Aceste chestiuni martora Ie-a discutat iniţial cu inculpata care a asigurat-o că va munci în condiţii corespunzătoare şi va fi plătită în mod corespunzător.
Partea civilă M.M.P., în vârstă de 47 de ani, a acceptat să fie ajutată de inculpată în obţinerea unui loc de muncă în Italia, însă i s-a comunicat iniţial că va munci ca menajeră la o familie de avocaţi. În cele din urmă a fost nevoită să lucreze într-un imobil cu 4 etaje iar familia de italieni avea un comportament necorespunzător în special unul dintre copii care consuma droguri. Partea civilă a purtat o discuţie telefonică cu inculpata relatându-i faptul că este total nemulţumită atât de condiţiile de muncă cât şi de salariul obţinut de 200 euro aferent unei perioade de două săptămâni. Partea civilă a arătat că s-a înţeles iniţial cu inculpata şi a fost de acord să muncească ca menajeră la o familie din Italia, fiind de acord să-i plătească acesteia suma de 500 euro cu titlu de comision şi cheltuielile aferente transportului. Inculpata a efectuat demersuri trimiţând o persoană care să o transporte pe partea civilă în altă localitate unde a muncit aproximativ 4 - 5 zile în agricultură contra unei sume de 23 euro /zi.
Din aceşti bani a reuşit să-şi achite contravaloarea chiriei în noua locuinţă unde a fost cazată şi în final s-a întors împreună cu inculpata în România.
Partea civilă V.M. a arătat că în cursul anului 2004 luna noiembrie s-a întâlnit cu inculpata în cartierul Rogerius deplasându-se cu un autocar în Italia. Pe inculpată a cunoscut-o prin intermediul soţului său, iar acestuia V.E. i-a comunicat faptul că poate intermedia obţinerea unui loc de muncă bine plătit în Italia. în această ţară partea civilă a locuit în gazdă la o persoană, fără să presteze vreo muncă, şi discutând cu inculpata aceasta i-a comunicat că există unele împrejurări obiective care au generat această stare de fapt, dar care se vor termina, iar în final va putea presta activităţi de menaj la familii de italieni în vârstă.
Oferta inculpatei a fost refuzată de partea civilă şi ulterior neacceptând să mai locuiască în acel imobil a reuşit să se întoarcă în ţară. A arătat, totodată, faptul că inculpata nu i-a cerut nici o sumă de bani pentru a-i facilita obţinerea acelui loc de muncă însă condiţiile de locuit au fost total improprii.
A fost însă de acord să achite suma de 500 euro conducătorului auto, iar din discuţiile cu acesta a înţeles că doar 100 euro reprezentau cheltuieli de transport restul revenind inculpatei pentru demersurile făcute în vederea căutării unor locuri de muncă. în acest sens s-a constituit parte civilă cu suma de 500 euro.
Partea civilă C.D. a arătat că a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul unei cunoştinţe şi în dialogul purtat i s-a promis obţinerea unui loc de muncă ca menajeră a unei familii din Italia. Odată ajunsă în această ţară, partea civilă s-a întâlnit cu un bărbat care s-a recomandat ca fiind de profesie avocat şi împreună cu inculpata a fost condusă la o familie unde i s-a spus că va munci ca menajeră. Condiţiile de muncă au fost necorespunzătoare activitatea constând în îngrijirea pe lângă menaj şi a unei persoane în vârstă care suferea de boli grave incurabile. Partea civilă a predat inculpatei suma de 500 euro care reprezenta un comision pentru obţinerea locului de muncă şi contravaloarea transportului. în decurs de 7 zile a reuşit să câştige doar 100 euro.
Partea civilă S.M. a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul cumnatului său V.V. şi în mod similar i s-a promis obţinerea unui loc de muncă în domeniul agriculturii. A predat la destinaţie suma de 500 de euro conducătorului auto, iar din discuţiile cu acesta a înţeles că suma de 100 euro reprezintă cheltuielile de transport şi cazare restul fiind bani cuveniţi inculpatei pentru demersurile sale în obţinerea locului de muncă. A rămas în Italia aproximativ 3 săptămâni muncind efectiv 7 zile însă în cele din urmă locul de muncă nu a fost obţinut prin mijlocirea inculpatei. A reuşit să presteze activităţi în agricultură pe o durată de 3 zile iar în cele din urmă o familie de români a ajutat-o remiţându-i suma de 86 euro pentru întoarcerea în România.
Partea civilă R.G.P. a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul unui prieten, aceasta promiţându-i că îl va ajuta să obţină un loc de muncă în Italia în domeniul agriculturii. împreună cu încă 7 persoane, în toamna anului 2004 a făcut deplasarea cu un microbuz ajungând în Italia la Salerno. Două săptămâni a fost cazat într-un camping alături de alţi cetăţeni români ajunşi tot prin intermediul inculpatei. l-a remis acesteia suma de 500 euro bani care erau destinaţi transportului şi răsplătirii inculpatei pentru demersurile sale în vederea obţinerii locului de muncă. Nu a reuşit să obţină un loc de muncă şi după aproximativ 2 săptămâni a reuşit să se întoarcă în România iar din discuţiile purtate cu unele persoane acestea i-au comunicat faptul că nu va reuşi să-şi găsească de lucru. A solicitat în constituirea de parte civilă restituirea de către inculpată a sumei de 500 euro. Martora B.M. a cunoscut-o pe inculpată aflând din diferite surse că poate să faciliteze obţinerea unor locuri de muncă în Italia. Discutând cu inculpata, aceasta i-a promis că îi va facilita obţinerea unui loc de muncă ca menajeră, sens în care i-a şi remis suma de 500 euro. în Italia martora a munci 3 - 4 zile în agricultură însă nefiind de acord să lucreze în acest domeniu s-a întors in România.
Condiţiile de muncă au fost necorespunzătoare fiind nevoită să achite şi o chirie pe un spaţiu locativ foarte redus ca dimensiune în care erau cazate mai multe persoane.
Martorul B.V. a arătat că a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul mamei sale. Aceasta i-a promis obţinerea unui loc de muncă la o staţie de benzină. I-a remis suma de 500 euro fiind de acord ca aceşti bani să fie cuveniţi inculpatei pentru demersurile pe care aceasta le efectua în vederea obţinerii unui loc de muncă. Martorul a ajuns în Italia împreună cu 2 persoane de sex feminin din loc. Voievozi jud. Bihor, iar la destinaţie au întâlnit un colaborator al inculpatei pe nume M. care i-a condus la o fermă de bubaline. Martorul nu a reuşit să lucreze deloc în Italia, considerându-se înşelat atât de inculpată cât şi de acel colaborator pe care i-a şi numit traficanţi de persoane. După aproximativ 7 zile martorul s-a întors în România.
Martorul T.R. o cunoştea pe inculpată din copilărie, aceasta promiţându-i că îl va ajuta să obţină un loc de muncă în Italia. A fost de acord să se angajeze în această ţară unde câştigurile salariale erau mai ridicate decât în România. A remis inculpatei suma de 700 euro fără însă a fi interesat de destinaţia acestor bani, dorinţa de a lucra în Italia fiind prea mare. Iniţial martorul a ajuns în oraşul Campolongo unde a lucrat la o fermă de legume însă datorită vremii nefavorabile activităţile s-au desfăşurat cu intermitenţă. Martorul a muncit 2 săptămâni şi a fost plătit de proprietarul fermei cu suma de 300 euro. A fost cazat într-un imobil cu 3 camere în fiecare din camera putând locuit 3 persoane. Condiţiile de cazare erau necorespunzătoare însă au fost acceptate de martor care era obişnuit cu munca fizică grea anterior fiind lucrător minier. A fost însă nemulţumit de munca prestată pe care a considerat-o epuizantă şi prost plătită. Dacă salariul se situa la o valoare de 600 - 800 euro pe lună martorul ar fi acceptat în continuare să muncească la acea fermă legumicolă.
Martorul M.V. a declarat că la începutul lunii decembrie 2005, împreună cu alte persoane s-a deplasat în Italia iar scopul acestei deplasări era obţinerea unui loc de muncă în domeniul zootehnic. Plecarea sa în Italia a fost posibilă prin mijlocirea inc. V.E. pe care a cunoscut-o prin intermediul unor prieteni. A fost de acord să beneficieze de serviciile inculpatei în sensul obţinerii unui loc de muncă precum şi cu achitarea cheltuielilor de transport. Destinaţia din Italia a fost în oraşul Batipaglia, aici martorul muncind la o fermă de măslini. Salariul a fost negociat personal de martor cu patronul fermei obţinând un salariu de 20 euro/zi. Munca se desfăşura între orele 7 - 17, cu o pauză de o oră între 12 - 13. În România martorul a fost asigurat de inculpată că va obţine un salariu de 25 euro/zi. După aproximativ 2 săptămâni martorul a fost plătit cu suma de 400 euro din care suma de 300 euro i-a plătit unei societăţi de transport pentru întoarcerea în ţară. A achitat şoferului autovehiculului aparţinând societăţii inculpatei suma de 500 euro, în mod voluntar fiind conştient că aceşti bani se cuvin inculpatei pentru demersurile sale în obţinerea locului de muncă.
Martorul P.C. a arătat că a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul unui anunţ din presă în care se făcea referire la obţinerea unor locuri de muncă în Italia. Cei doi s-au întâlnit la Clubul Constructorul din mun. Oradea iar inculpata l-a asigurat că poate să-i faciliteze obţinerea unui loc de muncă în domeniul agriculturii. S-a convenit achitarea unei sume de 500 euro aspect acceptat de martor, o parte din bani fiind destinaţi transportului iar restul se cuveneau inculpatei pentru mijlocirea unui loc de muncă. Odată ajuns în Italia martorul a rămas aproximativ o săptămână la o ferma însă nu a fost de acord să rămână pentru că nu exista posibilitatea exercitării constante a unei activităţi plătite. Condiţiile de cazare au fost corespunzătoare însă în lipsa unui loc de muncă plătit în mod rezonabil martorul nu a mai fost de acord să rămână în Italia.
Partea civilă D.F. a arătat că a cunoscut-o pe inculpată întrucât era afişat pe poarta fabricii de confecţii din corn. Popeşti judeţul Bihor un anunţ în care se specifica faptul că o societate comercială efectua transporturi de persoane în Italia fără a se preciza că se obţin şi locuri de muncă. Sunând la unul din numerele de telefon indicate a răspuns inculpata şi discutând cu aceasta s-au întâlnit în municipiul Oradea însoţit de alte 2 persoane. În dialogul purtat inculpata i-a asigurat pe cei 3 că poate facilita obţinerea unor locuri de muncă în Italia dar contra unei sume de bani respectiv 500 euro iar transportul va fi plătit separat. Banii trebuiau să fie plătiţi la destinaţie şi odată ajunşi locul de muncă era asigurat. În Italia au ajuns la o fermă de bubaline din localitatea Batipaglia iar din discuţiile purtate cu proprietarul fermei a aflat că nu există posibilitatea obţinerii unui loc de muncă. Discutând telefonic cu inculpata şi comunicându-i acest aspect la scurt timp la faţa locului s-a prezentat o persoană în vârstă care s-a recomandat a fi avocat şi pe care îl chema M., acesta transportându-i prin localitate pentru a încerca să le obţină un loc de muncă. În final, partea civilă a reuşit să se angajeze ca şi îngrijitor la un restaurant agroturistic unde a muncit aproximativ 2 luni, plătindu-i-se însă o sumă mai mică decât cea negociată.
Suma de 500 euro a indicat-o ca pretenţii în constituirea de parte civilă în cursul urmăririi penale.
Partea civilă S.G. a cunoscut-o pe inculpată aceasta asigurându-l că poate să-i obţină un loc de muncă în Italia în domeniul agriculturii ca mecanic agricol. Din discuţiile purtate cu inculpata aceasta l-a asigurat atât pe el cât şi persoanele care îl însoţeau că odată ajunşi în Italia conducătorul auto le va facilita obţinerea locurilor de muncă. Acestui conducător auto partea civilă i-a plătit suma de 500 euro, fără însă a putea să obţină un loc de muncă plătit rezonabil. În final muncind în agricultură a reuşit să câştige suma de 1500 euro.
Martorii P.T. şi B.l.M. au arătat că au însoţit-o pe inculpată în Italia în vederea obţinerii unor locuri de muncă, P.T. a indicat faptul că inculpata i-a promis ajutor pentru obţinerea unui loc de muncă însă nu l-a asigurat că acest demers va avea şi un rezultat. B.l.M. a indicat faptul că i s-a promis obţinerea unui loc de muncă ca şi mecanic agricol însă acest demers nu s-a realizat. A fost cazat în mod corespunzător în satul Lidolago, plătind inculpatei suma de 350 euro reprezentând cheltuielile de transport şi cazare.
Martorul Ş.D. a arătat că a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul surorii sale iar aceasta i-a promis că îl va ajuta să obţină un loc de muncă în Italia, l-a remis suma de 500 euro în mod voluntar şi a fost convins că aceşti bani se cuvin inculpatei pentru demersurile sale. Inculpata nu şi-a onorat promisiunea de obţinere a unui loc de muncă deşi i s-au plătit atât cei 500 euro cât şi suma de 200 euro reprezentând contravaloarea transportului. Martorul a cunoscut în Italia un cetăţean respectiv o persoană în vârstă care s-a recomandat că este avocat şi care l-a ameninţat că nu va putea părăsi Italia dacă îşi va exprima nemulţumirea în legătură cu tratamentul la care a fost supus. Această nemulţumire era legată atât de condiţiile de cazare, ajungând să doarmă 4 persoane într-un pat cât şi de imposibilitatea obţinerii unii loc de muncă.
Relevantă este şi declaraţia martorului M.R. angajat o perioadă de timp ca şi conducător auto la societatea administrată de inculpată, care a declarat că efectua transporturi în Italia iar multe persoane pe care Ie-a condus în această ţară au reuşit prin intermediul inculpatei să obţină locuri de muncă. Inculpata era ajutată în Italia de un colaborator, o persoană în vârstă de profesie avocat.
Chiar dacă iniţial erau şi persoane care ajungând în Italia nu reuşeau să-şi găsească un loc de muncă, ulterior acestea se angajau. Martorul mai arătat că persoanele transportate îi plăteau direct banii reprezentând contravaloarea transportului iar ulterior le remitea fie inculpatei, fie avocatului M. Faţă de cheltuielile de transport inculpata mai primea de la persoanele transportate şi alte sume pe care însă acesta nu le poate preciza ca destinaţie, nu se încheiau acte doveditoare privind remiterea sumelor de bani.
Din declaraţiile persoanelor audiate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti s-au putut contura cu exactitate elemente certe ale stării de fapt cât şi ale activităţilor concrete pe care Ie-a desfăşurat inculpata.
Ansamblul probaţiunii relevă faptul că inculpata pe parcursul unei lungi perioade de timp a reuşit prin promisiuni făcute unui număr relativ mare de persoane să obţină importante sume de bani iar prestaţia sa în final se circumscrie unei activităţi infracţionale în mod clar dovedită.
Persoanele audiate în cauză au arătat că în mod voluntar din dorinţa de a obţine locuri de muncă în ţări ale Uniunii Europene respectiv în Italia, au luat legătura cu inculpata care venind în întâmpinarea acestor manifestări de voinţă, a reuşit profitând şi de credulitatea lor să obţină importante sume de bani.
Pe lângă faptul că inculpata nu avea competente în intermedierea unui astfel de demers a reuşit să inducă în rândul persoanelor care au contactat-o credinţa că vor obţine locuri de muncă bine plătite în Italia.
Un prim aspect care se relevă a fost acela al contactului dintre aşa numitele victime şi inculpată. Unele persoane au cunoscut-o pe inculpată prin intermediul altora, iar un număr de persoane au aflat de activitatea inculpatei din anunţuri de mică publicitate sau prin afişarea unor oferte în localităţile de domiciliu, respectiv comuna Popeşti.
Instanţa a apreciat că raportat la elementele concrete ale stării de fapt nu se poate reţine în sarcina inculpatei activităţi de exploatare în genul celor definite art. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Nu se relevă elemente care să dovedească faptul că inculpata în mod direct a procedat la exploatarea persoanelor pe care Ie-a transportat în Italia şi cărora Ie-a promis în mod uşuratic obţinerea unor locuri de muncă. Trebuie pornit de la premiza că în cauză persoanele vătămate care au intrat în contact cu inculpata au făcut-o în mod voluntar în scopul obţinerii unor locuri de muncă în Italia, fiind de notorietate împrejurarea că în ţările Uniunii Europene câştigurile salariale sunt mai ridicate decât în România.
Profitând de credulitatea acestora precum şi de mijlocirea unor persoane din Italia inculpata care avea şi resursele necesare, respectiv 2 autovehicule, a promis părţilor vătămate şi martorilor din această cauză, că va mijloci obţinerea unor locuri de muncă în diferite domenii. Unele din persoanele audiate au confirmat faptul că transportul lor în Italia a avut loc cu autovehiculele inculpatei, achitând atât cheltuielile aferente cât şi un aşa zis comision care să răsplătească demersurile acesteia în vederea obţinerii locurilor de muncă.
Dialogurile dintre victime şi inculpată erau de regulă sub forma unor negocieri şi constau în promisiunea făcută de către aceasta şi, simetric, de acceptarea în mod invariabil a acestor promisiuni din partea persoanelor interesate de obţinerea locurilor de muncă.
În acest context, nu s-a putut susţine că inculpata ar fi efectuat activităţi de recrutare sau alte modalităţi alternative de comitere a infracţiunii aşa cum acestea sunt indicate în art. 12 din Legea nr. 678/2001 chiar dacă formal s-ar putea susţine că a procedat la transportarea victimelor. Activitatea de transport făcea parte categoric din înţelegerea dintre victime şi inculpată şi era plătită în mod corespunzător de către acestea chiar dacă, acest aspect nu poate fi dovedit neîncheindu-se documente justificative. Cazarea victimelor s-a efectuat de regulă la familiile sau fermele din Italia şi a fost achitată din fondurile acestora. Chiar dacă erau condiţii necorespunzătoare de cazare, acestea au fost sancţionate prin atitudinea victimelor care pur şi simplu nu au mai dorit să locuiască în acele imobile.
Pe de altă parte, executarea activităţilor concrete din partea victimelor nu a avut loc în mod forţat, acestea invocând doar condiţii grele de muncă precum şi o salarizare mult diminuată faţă de situaţia în care prestarea muncii ar fi avut loc în condiţii legale. Este evident că, munca prestată de către victime nu a avut loc în condiţiile respectării normelor legale de angajare din Italia, întrucât acestea nu au fost angajate prin încheierea unor contracte de muncă, cu toate beneficiile ce decurg dintr-un astfel de angajament.
Acest aspect însă este imputabil celor care au acceptat să angajeze persoane din afara spaţiului comunitar, cu încălcarea normelor de salarizare, sănătate şi securitate în domeniul muncii.
O altă chestiune indicată în rechizitoriu nr. 18 din 23 noiembrie 2005. a fost aceea a încercării avocatului M. de a întreţine relaţii sexuale cu martorele V.I. şi V.l.A care a fost catalogată ca fiind o încercare a acestuia de obligare la practicarea prostituţiei.
După cum rezultă din declaraţiile martorelor acestea s-au întâlnit cu M. care a facilitat cazarea acestora la o familie din Italia şi la un moment dat a intenţionat să întreţină relaţii sexuale cu acestea. Încercarea avocatului a eşuat însă nu se poate susţine că intenţia sa este în mod indubitabil o încercare de a recruta persoane în vederea practicării prostituţiei. De altfel, martorele au şi declarat că în mod voluntar nu au mai acceptat să rămână în Italia revenind în România la scurt timp.
În concluzie, instanţa a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată în modalităţile alternative de comitere prevăzută de art. 12, pe considerentul că nu este îndeplinită condiţia exploatării astfel cum o defineşte textul art. 2 din Legea nr. 678/2001, activitatea inculpatei însă se circumscrie în opinia instanţei în elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune varianta tip.
Este dovedit faptul că inculpata a indus în eroare persoanele cu care a venit în contact promiţându-le acestora că va facilita obţinerea unor locuri de muncă in Italia în condiţii de salarizare atractive. După cum au constatat şi persoanele din cauză care evident au avut încredere în inculpată, precum şi în posibilităţile pe care aceasta le releva, acest demers nu s-a realizat. Odată ajunse la faţa locului victimele constatau faptul că fie nu au fost acceptate întrucât nu era nevoie de forţă de muncă, fie au muncit în alte domenii decât cele indicate de inculpată şi cu o salarizare mult diminuată faţă de oferta prezentată.
Pe de altă parte, toate persoanele audiate au arătat că au plătit inculpatei pe lângă cheltuielile de transport, în mod benevol şi un aşa zis comision care de regulă se ridica la un cuantum de 500 euro, iar unele dintre acestea s-au constituit părţi civile doar cu această sumă de bani.
Faţă de cele ce preced, instanţa în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei, din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi în baza acestui text de lege a condamnat-o pe inculpată la o pedeapsă de 4 ani închisoare, fiindu-i interzise inculpatei drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
Apreciind că scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără privarea efectivă de libertate, dată fiind şi lipsa de antecedente penale a inculpatei, faptul că are un copil minor, precum şi durata relativ mare de timp de la data săvârşirii faptei, ecoul antisocial diminuându-se în timp, instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 8 ani stabilit conform art. 862 C. pen.
Inculpata a fost obligată să se supună măsurilor de supraveghere prevăzută de art. 863 lit. a) – d) C. pen., urmând a se prezenta periodic la S.P. de pe lângă Tribunalul Bihor pentru verificarea respectării măsurilor de supraveghere impuse, atrăgându-i atenţia inculpatei asupra dispoziţiile art. 864 C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa a apreciat ca fiind dovedite sumele cu titlu de pretenţii solicitate de părţile vătămate constituite ca părţi civile şi constând de regulă, în restituirea acelui comision de 500 euro plătit inculpatei, în acest sens fiind obligată inculpata la plata sumei de 500 euro în favoarea părţii civile V.M., 500 euro în favoarea părţii civile C.D., 500 euro în favoarea părţii civile L.L., 500 euro în favoarea părţii civile M.A., 300 euro în favoarea părţii civile O.L.T., 500 euro în favoarea părţii civile R.G.P., 500 euro în favoarea părţii civile S.M., 500 euro în favoarea părţii civile D.E., 500 euro în favoarea părţii civile S.G. şi 500 euro în favoarea părţii civile D.F., sau a echivalentului în lei la cursul de schimb al datei plăţii efective, cu titlu de pretenţii, constând în despăgubiri civile.
A confiscat în favoarea statului suma de 4.600 euro sau echivalentul acesteia în lei, de la inculpată. În legătură cu acest aspect, se impune a se face precizarea că în rechizitorul nr. 18 s-a solicitat confiscarea sumei de 6200 euro rezultată în urma săvârşirii infracţiunii, iar prin rechizitoriul nr. 77 s-a solicitat a se dispune confiscarea a sumei de 1500 euro cu acelaşi titlu. Procedându-se la verificarea acestei chestiuni s-a constatat că sumele prezentate nu făceau distincţie între cele solicitate în constituirea de parte civilă şi cele care neputând face obiectul pretenţiilor civile se confiscă ca fiind însuşite pe nedrept de inculpată.
Totalizând sumele indicate de martorii audiaţi în cauză care constau în comisionul oferit inculpatei şi însuşit pe nedrept, precum şi suma indicată de partea civilă M.M.P. care a menţionat faptul că nu are pretenţii de la inculpată, a rezultat suma de 4600 euro.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 65/ A din 24 iunie 2008, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpata V.E. şi a admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea împotriva sentinţei penale nr. 364/ P din 11 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care a desfiinţat-o în sensul că a înlăturat dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.
A reţinut ca temei al condamnării inculpatei V.E. infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), menţinând dispoziţiile instanţei de fond cu privire la cuantumul pedepsei, 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., dar şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare, art. 86/1 C. pen., precum şi dispoziţiile art. 863 lit. a) – d) C. pen. şi art. 71 alin. (5) din acelaşi cod.
A obligat pe inculpată la plata sumei de 500 de euro sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii în favoarea părţii civile M.M.P. şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că sunt fondate susţinerile parchetului privind greşita schimbarea a încadrării juridice a faptei precum şi cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei, unde prima instanţă a omis să acorde despăgubiri părţii civile M.M.P.
S-a solicitat înlăturarea dispoziţiei privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), precum şi obligarea inculpatei la plata sumei de 500 de euro în favoarea părţii civile M.M.P., despăgubiri civile solicitate de aceasta.
Astfel, instanţa de control judiciar reţinut că în cursul anilor 2004 - 2005, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpata a recrutat, transportat şi cazat în Italia mai multe persoane în scopul exploatării acestora prin executarea unor munci cu nerespectarea normelor legale privind salarizarea, sănătatea şi condiţiile de muncă, prin încălcarea unor libertăţi şi drepturi fundamentale, exploatare de care inculpata nu era străină, iar ca mijloc de săvârşire a infracţiunii, inculpata V.E. a folosit înşelăciunea cu prilejul recrutării.
A apreciat că este fondată şi critica privind omisiunea obligării inculpatei V.E. la plata sumei de 500 de euro reprezentând despăgubiri civile către partea civilă M.M.P., având în vedere că aceasta s-a constituit parte civilă cu această sumă încă din faza de urmărire penală, menţinându-şi pretenţiile şi în faţa instanţei, după cum s-a consemnat în încheierea de şedinţă din data de 9 februarie 2007.
Instanţa de control judiciar a apreciat însă nefondate susţinerile inculpatei V.E. în sensul greşitei sale condamnări pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, impunându-se achitarea sa, în principal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi în subsidiar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) din acelaşi cod.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că a fost dovedită existenta infracţiunii reţinută în sarcina inculpatei, precum şi împrejurarea în care a fost comis fapta, precum şi faptul că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 181 C. pen., fapta comisă având gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpata V.E., care invocând temeiurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, 17, 12 şi 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, achitarea sa, în principal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi în subsidiar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) din acelaşi cod, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi reducerea pedepsei aplicate.
Recursul declarat de inculpata V.E. este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
1. Referitor la motivul de recurs privind achitarea pentru fapta reţinută, examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că instanţa de control judiciar a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei V.E. în săvârşirea în perioada anilor 2004 - 2005 a infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
Din probele administrate, respectiv declaraţiile părţilor vătămate G.A., M.M. şi C.D., din declaraţiile martorilor O.V., B.M., B.V., S.M., P.V. rezultă că inculpata V.E., în perioada anilor 2004 - 2005, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a recrutat, transportat şi cazat în Italia mai multe persoane în scopul exploatării acestora prin executarea unor munci cu nerespectarea normelor legale privind salarizarea, sănătatea şi condiţiile de muncă, prin încălcarea unor libertăţi şi drepturi fundamentale.
Curtea apreciază că nu se poate reţine aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., fapta comisă de inculpată având gradul de pericol social al unei infracţiuni, întrucât inculpata a acţionat pe durata a aproximativ 2 ani de zile, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inducând în eroare victimele cu privire la obţinerea unui loc de muncă în Italia, în schimbul căruia a primit de la acestea sume de bani cu titlu de comision, ulterior, aceste promisiuni nemaifiind respectate, iar victimele ajungând să fie exploatate.
În consecinţă, situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei a fost corect stabilită, corespunzător probatoriului administrat în cauză, astfel încât nu subzistă eroarea gravă de fapt, cu consecinţa unei greşite soluţii de condamnare, prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., invocată de inculpata V.E.
2. Referitor la solicitările inculpatei privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., Curtea reţine, astfel cum s-a arătat şi la pct. 1, că din probele administrate rezultă că scopul pentru care inculpata V.E. a procedat la recrutarea, transportul şi transferarea persoanelor a fost acela ca acestea să fie exploatate prin muncă, în sensul că forţate de împrejurări, victimele să accepte să muncească în condiţii improprii de lucru şi plată, exploatare de care inculpata nu era străină.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 678/2001 constituie trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin .... ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra victimei.
Elementul material al acestei infracţiuni se realizează prin mai multe modalităţi alternative, care însă trebuie să urmărească un scop : exploatarea persoanei.
Din examinarea conţinutului infracţiunii de trafic de persoane rezultă că înşelăciunea este o infracţiune mijloc pentru săvârşirea infracţiunii scop, respectiv traficul de persoane prin exploatarea prin muncă, majoritatea persoanelor vătămate nu aveau loc de muncă în momentul recrutării, erau lipsite de venituri şi aveau în întreţinere copii minori, amăgirea victimelor fiind amplificată şi prin aceea că inculpata Ie-a asigurat transportul până în Italia.
În consecinţă, hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazului casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., astfel încât Curtea apreciază că nu sunt întemeiate solicitările inculpatei în sensul schimbării încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
3. Referitor la temeiul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Curtea apreciază că acesta nu este fondat întrucât nici una dintre instanţe : nici cea de fond, nici cea de apel nu au pronunţat hotărâri de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care inculpata a fost trimisă în judecată cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 – art. 337 C. proc. pen.
Astfel, inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prima instanţă a condamnat-o pe inculpată pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., după ce anterior a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen., schimbând încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
Instanţa de control judiciar a înlăturat dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., ci a condamnat-o pe inculpată pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În concluzie hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., astfel încât Curtea apreciază că nu sunt întemeiate criticile inculpatei în sensul că instanţele au pronunţat hotărâri de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care inculpata a fost trimisă în judecată cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 – art. 337 C. proc. pen.
4. Referitor la pedeapsa aplicată recurentei inculpate V.E. se constată că aceasta a fost individualizată spre minimul special prevăzut de lege avându-se în vedere, potrivit art. 72 şi art. 74 C. pen., dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate prin norma incriminatoare, gradul de pericol social ridicat al faptei săvârşite, atât gradul de pericol generic cât şi cel concret, modul şi împrejurările în care a fost săvârşită fapta, precum şi atitudinea şi persoana inculpatei, care nu antecedente penale, are un copil minor.
De asemenea, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa aplicată recurentei inculpate este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Curtea apreciază că, faţă de persoana inculpatei, scopul educativ, preventiv, sancţionator al pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă, astfel cum în mod corect instanţele au aplicat art. 861 C. pen.
În concluzie, Curtea apreciază că au fost respectate dispoziţiile legale mai sus arătate, iar instanţele au aplicat cumulat criteriile de individualizare şi au acordat semnificaţia cuvenită acestora.
În cauză, pedeapsa au fost just individualizate şi nu se constată existenţa unor motive care să justifice reindividualizarea, în sensul micşorării cuantumului.
Ca atare, hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., astfel încât Curtea apreciază că nu sunt întemeiate criticile inculpatei în sensul greşitei individualizări a pedepsei aplicate.
Fată de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge, ca nefondat, recursul inculpatei V.E.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata V.E. împotriva deciziei penale nr. 65/ A din 24 iunie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3401/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3422/2008. Penal. Tăinuirea unui bun provenit... → |
|---|
