ICCJ. Decizia nr. 347/2008. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.347/2008
Dosar nr. 1052/113/2006
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2008
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 92/30 martie 2007, Tribunalul Brăila a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului S.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Au fost respinse pretenţiile civile formulate de părţile civile M.C. S.U.A. şi A.I. S.U.A.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, la data de 8 februarie 2006, s-a efectuat de către S.I.F. din cadrul I.P.J. Brăila un control la punctul de lucru al SC G. SRL Brăila, situat pe B-dul Al. I. Cuza, în Brăila, al cărei administrator este inculpatul, ocazie cu care a fost verificată modalitatea de respectare a drepturilor de autor reglementate prin Legea nr. 8/1996.
Au fost identificate cu această ocazie 3 calculatoare în stare de funcţionare şi utilizare, care aveau instalate programele W.P. şi A. 2000.
S-a întocmit proces verbal, semnat de administrator fără obiecţiuni, acesta declarând că posedă o singură licenţă pentru programul W.P. 2002, instalat pe un singur calculator şi 2 licenţe pentru W. 98, neinstalat, celelalte programe fiind instalate ilegal, fără licenţă.
Pentru programul W.P. şi O. 2000 poseda drepturile de proprietate intelectuală M.C. S.U.A., identificate pe două, respectiv 3 calculatoare ca fiind utilizate fără licenţă, partea vătămată constituindu-se parte civilă cu suma de 6.054 lei.
Pentru programul A. 2000, identificat pe 3 calculatoare, utilizat de inculpat fără licenţă, drepturile de proprietate intelectuală sunt deţinute de A.I. S.U.A., care s-a constituit parte civilă cu suma de 46.620 lei.
Inculpatul a declarat că a achiziţionat programele în timp, de la o persoană necunoscută, care i le-a oferit la sediul societăţii, şi le-a instalat, utilizându-le în interesul firmei sale.
Al treilea calculator a fost achiziţionat de inculpat în cursul anului 2005, pentru că celelalte două erau depăşite moral. Programele au fost folosite efectiv foarte puţin în cadrul societăţii, mai mult experimental, începând cu anul 2005.
După control, inculpatul a dezinstalat programele fără licenţe şi a achiziţionat altele cu licenţe.
Pe baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut că programele instalate ilegal au fost cumpărate cu circa 3 luni înaintea controlului, de către inculpat de la o persoană necunoscută, care s-a prezentat la sediul firmei cu oferte de vânzare şi care a şi instalat programele pe cele trei calculatoare. Se reţine că acestea au fost instalate experimental şi că inculpatul nu a avut timpul necesar pentru a constata dacă folosesc în activitatea pe care o desfăşura, împrejurare care rezultă din faptul că programele au fost instalate la sfârşitul lunii decembrie 2005, iar controlul a fost efectuat în luna februarie 2006, zi în care, aflând că vor veni organele de poliţie şi cunoscând că fapta constituie infracţiune, inculpatul începuse să le dezinstaleze, operaţiune care a continuat şi în prezenţa lucrătorilor de poliţie.
Procesul verbal de constatare întocmit cu acea ocazie nu îndeplineşte condiţiile dispoziţiilor art. 214 C. proc. pen., şi la fel, celelalte două procese verbale de depistare, dat fiind că nu au fost întocmite în prezenţa obligatorie a doi martori, cărora, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) C. proc. pen., la întocmirea proceselor verbale, trebuia să li se ia declaraţii.
Nu s-au ridicat mijloace de probă esenţiale care să ducă la inculparea lui S.V., respectiv instalarea şi stocarea unor programe fără a poseda licenţa corespunzătoare, pentru că programele au fost şterse imediat din calculator de către inculpat.
Faţă de această împrejurare, instanţa de fond a constatat că s-au încălcat dispoziţiile art. 94, art. 95 şi art. 96 C. proc. pen., în sensul că obiectele care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite era obligatoriu a fi ridicate de organele de poliţie, cu proces verbal semnat de 2 martori oculari, astfel încât, fiind şterse după efectuarea controlului, nu mai există nici o probă care să susţină vinovăţia inculpatului.
În aceste condiţii, se reţine că inculpatul, beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, a fost trimis în judecată fără administrarea vreunei probe concludente cu privire la vinovăţia sa, în situaţia în care declaraţiile învinuitului sau inculpatului, date în cursul urmăririi penale, pot servi ca probă numai în măsura în care se coroborează cu alte probatorii administrate.
S-a avut în vedere şi împrejurarea că la dosar există referatul cu propunere de scoatere de sub urmărire penală în baza art. 181 C. pen., din care rezultă că obiectul de activitate al firmei administrate de inculpat nu presupune utilizarea calculatoarelor, perioada utilizării acestora fiind şi aşa redusă, ele fiind achiziţionate în cursul anului 2000, dar supuse service-ului îndelungat.
Referitor la pretenţiile părţilor civile, instanţa de fond a constatat că din probele aflate la dosar a rezultat fără dubiu că programul A. 2000 a fost utilizat ultima oară în anul 2002, pe când inculpatul a utilizat şi stocat acest program abia în perioada 2005 - 2006, când programul şi licenţa nu se mai comercializau, în aşa fel încât nu se poate susţine că partea vătămată ar fi înregistrat câştiguri prin utilizarea legală a acestui program, dar nici pierderi în perioada în care inculpatul a utilizat acest program, care oricum, nu se mai comercializa.
Distribuitorul autorizat A.R. a confirmat faptul că, la data la care inculpatul a solicitat achiziţionarea programului A. 2000, acesta nu se mai comercializa, şi deci nici inculpatul nu l-a mai putut achiziţiona, neputând produce deci vreun prejudiciu părţii civile, lucru de altfel confirmat şi de raportul de expertiză efectuat în cauză.
Cu privire la prejudiciul real produs părţii civile M.C. SUA, la calcularea acestuia s-a pornit de la preţul real al licenţei programului şi s-a calculat dobânda aferentă, perioadei decembrie 2005 - martie 2006, conform OG nr. 9/2000.
De asemenea, s-a constatat că programul O. 2000 nu se mai comercializa în perioada 2005 - 2006, astfel încât instanţa de fond a reţinut că partea civilă nu mai putea înregistra câştiguri din comercializarea programului în perioada dedusă judecăţii, situaţie confirmată de raportul de expertiză efectuat.
Analizând probatoriul în ansamblul său, instanţa de fond a constatat că expertul desemnat al cauzei a răspuns unui alt obiectiv decât cel stabilit de instanţă, fără a convoca părţile şi fără a studia dosarul, astfel încât s-a constatat nulitatea raportului de expertiză, dată fiind încălcarea dispoziţiilor OG nr. 2/2000.
Împotriva hotărârii a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, vizând greşita achitare a inculpatului şi solicitând condamnarea acestuia şi obligarea la plata despăgubirilor civile către părţile civile.
Curtea de Apel Galaţi a constatat că apelul este fondat în ceea ce priveşte temeiul achitării inculpatului, atâta vreme cât acesta a stocat pe cele trei calculatoare programele, fără a deţine licenţă, aşa cum prevăd dispoziţiile legale reglementatoare în materie.
S-a constatat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului nu a produs consecinţe juridice în latură civilă, atâta vreme cât dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 8/1996 prevăd că protecţia drepturilor de autor este asigurată pe o durată de 70 ani.
Este adevărat că materialul probator administrat la fondul cauzei, dar şi în faza de cercetare penală, atestă faptul că inculpatul nu a săvârşit o faptă cu grad ridicat de pericol social, din acest punct de vedere impunându-se însă aplicarea unei sancţiuni administrative inculpatului.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, privind latura civilă a cauzei, instanţa de apel a apreciat că acesta este inadmisibil atâta vreme cât părţile civile nu au înţeles să exercite vreo cale de atac împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Brăila, chiar şi în condiţiile în care pretenţiile lor civile au fost respinse.
Faţă de aceste împrejurări, prin Decizia penală nr. 162/ A din 26 septembrie 2007, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva sentinţei penale nr. 92 din 30 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Brăila, a desfiinţat în parte sentinţa atacată, numai cu privire la latura penală a cauzei şi, în rejudecare, în baza dispoziţiilor art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., l-a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza dispoziţiile art. 181 alin. (3) C. pen., raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă cu amendă în sumă de 600 lei.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (l) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, vizând greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Examinând hotărârile în raport de criticile recurentului, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (l) pct. 18 C. proc. pen., ca şi din oficiu, pentru cazurile enunţate de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Procesul verbal întocmit de organele de poliţie, la data de 08 februarie 2006, şi declaraţiile martorilor C.B. şi B.A., coroborate cu declaraţiile inculpatului atestă fără echivoc că inculpatul a stocat pe cele 3 calculatoare aflate la sediul societăţii pe care o administra, programele W.P., O. 2000 şi A. 2000 fără a deţine licenţa prevăzută de lege.
Chiar dacă instalarea programelor s-a efectuat de o altă persoană, operaţiunea s-a derulat cu consimţământul inculpatului, care a perpetuat în atitudinea ilicită până la descoperirea faptei de către organele de poliţie.
Dacă fapta inculpatului există în materialitatea sa, ea nu capătă caracter infracţional, întrucât îi lipseşte una din trăsăturile esenţiale, respectiv pericolul social.
Raportând împrejurările concrete ţinând de faptă şi făptuitor la cerinţele dispoziţiilor art. 181 C. pen., se poate constata, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, că prin fapta sa, inculpatul a adus o atingere minimă relaţiilor sociale privind drepturile de autor protejate de Legea nr. 8/1996, astfel că prin conţinutul concret şi consecinţele produse, fapta nu prezintă pericolul social concret al unei infracţiuni.
Este de constatat că inculpatul a utilizat programele o perioadă redusă de timp, nu a cauzat vreun prejudiciu, a realizat că prin fapta sa lezează drepturile de autor şi a dezinstalat programele, a achiziţionat ulterior programe cu licenţă, a manifestat atitudine sinceră şi a regretat fapta, împrejurări care ilustrează din plin că fapta pentru care a fost trimis în judecată este lipsită de pericolul specific unei infracţiuni.
În latură civilă, este de constatat că, deşi părţile vătămate s-au constituit părţi civile, iar cererile în despăgubiri formulate au fost respinse de prima instanţă, acestea nu au declarat apel, astfel că sub acest aspect, hotărârile nu mai pot fi cenzurate.
Recursul declarat de parchet nu poate fi analizat sub acest aspect, având în vedere principiul disponibilităţii, care guvernează exercitarea acţiunii civile şi caracterul definitiv al hotărârilor anterioare rezultat din pasivitatea subiecţilor acţiunii civile.
Procurorul nu se poate subroga în drepturile persoanei vătămate de a exercita acţiunea civilă decât în cazurile în care subiectul activ este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, ceea ce nu este cazul în speţă.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 162/ A din 26 septembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală, privind pe inculpatul S.V.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3422/2008. Penal. Tăinuirea unui bun provenit... | ICCJ. Decizia nr. 3492/2008. Penal → |
|---|
