ICCJ. Decizia nr. 332/2008. Penal. Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 332/2008
Dosar nr. 4696/89/2006
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2008
Verificând lucrările şi materialul probator aflat în dosarul cauzei precum şi celelalte înscrisuri noi depuse în recurs a făcut constatările prealabile în baza cărora a pronunţat Decizia următoare:
1.1. Prin sentinţa penală nr. 77 din 19 februarie 2007 a Tribunalului Vaslui, secţia penală, s-au hotărât următoarele:
a. respingerea cererii privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) şi (6) C. pen., în infracţiunile concurente prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 316 ori 315 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., formulată de inculpaţi şi consecutiv;
b. condamnarea pentru săvârşirea în participaţie în calitate de coautori a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal ce a avut ca urmare moartea victimei prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) şi (6) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi 76 alin. (1) C. pen., a inculpaţilor:
- C.P.D. la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare;
- A.N.S. la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare;
- C.A.L. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare;
- B.S. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi.
- O.E. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.
Conform art. 71 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpaţilor drepturile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a computat din pedepsele aplicate timpul reţinerii şi arestării preventive de la 22 iunie 2005 la 27 iulie 2005, pentru toţi inculpaţii în cauză.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială către stat a următoarelor bunuri: „o cruce" confecţionată din trei scânduri, patru lanţuri, patru lacăte, două prosoape, un tifon cu leucoplast tip căluş, corpuri delicte înregistrate ca atare la poziţia nr. 77/2006.
În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a restituit părţii civile A.E., domiciliată în comuna Perieni, jud. Vaslui un pachet conţinând hainele cu care victima C.M.I., fiica acesteia, a fost transportată la spital după deces şi care au fost ridicate de lucrătorii de poliţie de la morga Spitalului Judeţean Vaslui, înregistrat în registrul de evidenţă a corpurilor delicte la poziţia nr. 77/2006.
Pe latură civilă a fost admisă în parte cererea formulată de partea civilă A.E. şi au fost obligaţi către aceasta în solidar inculpaţii C.P.D., C.A.L., B.S., O.E., A.N.S., inculpatul C.P.D. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente E.H., la despăgubiri civile în sumă de 4.700 lei cu titlu de daune materiale şi 5.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 189 şi 191 C. proc. pen., inculpaţii C.P.D., C.A.L., B.S., O.E., A.N.S., primul inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente E.H., au fost obligaţi la câte 850 lei fiecare cheltuieli judiciare statului.
1.2. Hotărând rezolvarea acţiunii penale prin condamnare, în condiţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de judecată a constatat că prin rechizitoriul nr. 708/P/2005 din 15 mai 2006 întocmit de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost dispusă trimiterea în judecată a inculpaţilor C.P.D., C.A.L., B.S., O.E., A.N.S. sub învinuirea săvârşirii în participaţie în calitate coautori a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) şi (6) C. pen., ce s-a pretins a fi fost comisă prin aceea că în perioada 10 - 15 iunie 2005, au adus atingere stării de libertate a victimei C.M.I. şi au restrâns / paralizat efectiv libertatea fizică de mişcare a acesteia, printr-o acţiune materială ilicită săvârşită cu intenţie, constând în închiderea în chilie, legarea membrelor superioare şi inferioare cât şi a toracelui cu prosoape şi apoi cu lanţuri asigurate cu lacăte, acţiune ce a avut ca urmare moartea victimei rezultat culpos neprevăzut de inculpaţi deşi trebuiau şi puteau să-l prevadă.
Inculpaţii, audiaţi în cursul urmăririi penale cu respectarea dreptului la apărare şi a garanţiilor prevăzute în art. 6 şi 70 alin. (1), (2) şi (3), art. 171 alin. (1) şi (2) şi art. 172 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. proc. pen., au recunoscut săvârşirea acţiunilor concordante şi concomitente ce au restrâns/paralizat efectiv libertatea de mişcare a victimei, în perioada 10 - 15 iunie 2005, însă au invocat în apărarea lor faptul că au acţionat în spiritul bunei credinţe, în ideea de „a alunga duhurile rele ce posedau victima" având în vedere şi ineficacitatea îngrijirilor şi tratamentului medical de specialitate anterior la care aceasta a fost supusă în condiţii de internare în cadrul Spitalului de Urgenţă Vaslui. Au susţinut permanent că au izolat şi imobilizat iniţial victima în chilia ei pentru „protecţia măicuţelor şi a mirenilor" şi a acesteia, dat fiind comportamentul hetero şi autoagresiv manifestat, iar ulterior au procedat la legarea acesteia pe o cruce improvizată potrivit unor practici religioase recunoscute în cadrul cultului creştin, având reprezentarea în plan psihic că acţiunea de exorcizare desfăşurată de aceştia cu consimţământul victimei reprezenta singurul remediu licit pentru salvarea şi protecţia acesteia şi a celorlalte persoane [(apărări în raport de care, invocând lipsa elementului subiectiv infracţional precum şi imposibilitatea de a prevedea rezultatul mai grav privind moartea victimei, au solicitat în principal achitarea în baza art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice în infracţiunile mai uşoare prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., ori acelea de lăsare fără ajutor/lăsare fără ajutor prin omisiunea de înştiinţare prevăzută de art. 315 şi 316 C. pen., cu consecinţa achitării de asemenea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.)].
Susţinerile, în fapt, şi celelalte cereri în apărare sus-menţionate au fost respinse de procurorul de caz, ca neîntemeiate, dispunându-se trimiterea în judecată a inculpaţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 262 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pe baza constatării că au fost respectate dispoziţiile legale ce garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă existând probe necesare şi legal administrate în acuzare ce atestă în mod indubitabil desfăşurarea activităţilor ilicite arătate în rechizitoriu ce realizează elementul constitutive al infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) şi (6) C. pen., respectiv: proces-verbal de consemnare a denunţului oral; proces-verbal de cercetare la faţa locului cu anexe planşe foto şi schiţe; proces-verbal de examinare criminalistică cu planşe foto; proces-verbal de examinare criminalistică cu planşe foto; raport medico-legal cuprinzând constatări preliminarii nr. 109/Ncp/2005 din 21 iunie 2005; raport de expertiză medico-legală autopsie al S.M.L. Vaslui nr. 109/N/2005 din 16 iunie 2005; planşe foto cu aspecte de la efectuarea autopsiei medico-legale; CD efectuat de medicul legist în timpul efectuării necropsiei, în baza art. 38 pct. 3 din Normele Procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale aprobate prin Ordinul comun nr. 1134/C/2000 al Ministerului Justiţiei şi nr. 255/2000 al Ministerului Sănătăţii şi planşe foto realizate de pe CD; raport de expertiză medico-legală după exhumare nr. 1355/ C din 1 noiembrie 2005, al I.M.L. Iaşi; aviz al Comisiei de Avizare şi Control a actelor medico legale nr. 4865 din 14 noiembrie 2005, al I.M.L. Iaşi; raport conţinând lămuriri suplimentare medico legale nr. 3995 din 10 ianuarie 2006 al I.M.L. Iaşi; aviz medico-legal nr. 5716 din 23 ianuarie 2006 al I.M.L. Iaşi; concluziile medico-legale privind decesul numitei C.M.I. formulate de expertul parte; avizul Comisiei Superioare Medico-Legale nr. E1/1265/2006 din 15 martie 2006, al I.N.M.L. Bucureşti; procese-verbale privind încuviinţarea probei cu noua expertiză medico-legală şi exhumarea cadavrului; acte eliberate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui privind relaţii referitoare la constatarea morţii victimei ;foaia de observaţie clinică generală eliberată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui (în xerocopie); reţeta eliberată de medicul psihiatru pe numele victimei la 20 aprilie 2005, conţinând diagnosticul şi medicamentul care urma să fie eliberat; adrese privind relaţii furnizate de Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola Iaşi referitoare la diagnosticul şi spitalizarea victimei în perioada 9 - 21 aprilie 2005 ; adresa nr. 6577 din 6 martie 2006 a C.J.A.S. Vaslui; adresa Patriarhiei Române nr. 3236 din 3 august 2005, privind relaţiile solicitate, cu anexa nr. 1161 din 7 iulie 2005; adresa nr. 4128 din 22 iunie 2005 a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei cu privire la date solicitate; adresa nr. 763 din 30 iunie 2005 a Episcopiei H. privind relaţiile solicitate, cu anexe; adresa nr. 363 din 5 iulie 2005 a Protoieriei Vaslui privind relaţiile solicitate, cu anexe; adresa nr. 495 din 20 septembrie 2005 a Protoieriei Vaslui privind declaraţiile unor preoţi; proces-verbal privind verificările efectuate la S.A.V.; adresa nr. 1381 din 4 iulie 2005 a S.A.V. cu datele solicitate ; adrese eliberate de serviciile de telefonie mobilă C., Z. şi O.; declaraţiile martorilor T.M., U.I., R.E., R.I., C.R., A.P., M.M., A.C., H.E., B.G., M.M.A., C.V., F.I., J.V., P.G., C.E., P.C.N., H.D.D., H.D., G.V.; procese-verbale de confruntare între inculpaţi şi martori; referate de anchetă socială referitoare la inculpaţi şi victimă; adresa nr. 13434 din 15 septembrie 2005 a Universităţii Ioan Cuza Iaşi privind răspunsul la datele solicitate în legătură cu situaţia şcolară a inculpatului C.P.D.; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind detecţia psihologică a comportamentului simulat întocmit de D.G.P. a Municipiului Bucureşti - Serviciul Criminalistic.
1.3. În faza de cercetare judecătorească s-a procedat la administrarea probelor strânse în cursul urmăririi penale în condiţiile art. 289, 290, 291, 314, 321, 324 şi urm. C. proc. pen., dispunându-se ascultarea coinculpaţilor C.P.D., A.N.S., C.A.L., B.S., O.E., care şi-au menţinut poziţia procesuală avută în cursul urmăririi penală, a martorilor R.I., U.I., T.M., A.P., C.R., R.E., H.D.D., M.T., M.I., S.G., V.R., G.E., C.L., B.A., S.D., L.S., C.I., A.C., A.V., administrarea de înscrisuri şi alte dovezi în legătură cu învinuirea dedusă judecăţii în cauză.
1.4. Examinând şi apreciind materialul probator strâns / administrat pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti în conformitate cu dispoziţiile art. 62, 63 şi 66 C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul C.P.D., în vârstă de 30 ani, a fost student la Facultatea de teologie ortodoxă din cadrul Universităţii A.I.C. Iaşi. A fost exmatriculat pentru nepromovarea anului II de studiu, după care a fost reînmatriculat, iar, la sfârşitul anului universitar 2002/2003 a fost exmatriculat pentru nepromovarea anului III. Din relaţiile primite de la Mănăstirea Sf. I.C.E. din comuna Micleşti, judeţul Vaslui a rezultat că începând cu luna iulie 1999 inculpatul C.P.D. a vieţuit la această mânăstire în calitate de „frate", deci începător, venind de la mănăstirea B., judeţul Bacău unde locuise câteva luni. În luna ianuarie 2000 s-a solicitat închinovierea (aprobare pentru a intra în rândurile fraţilor de mănăstire) şi Episcopia H. a aprobat aceasta la 13 ianuarie 2000. Spre sfârşitul lunii ianuarie 2000 inculpatul a plecat de la mânăstire pentru a merge la examenele de la facultate, din sesiunea februarie 2000. Nu a mers nici la examene şi nici la mânăstire nu s-a mai întors (stareţul de la mănăstirea din Micleşti a susţinut că inculpatul a fost contactat de o persoană influentă pe nume G., care avea bani şi voia să construiască o mânăstire. Această persoană l-a prezentat pe inculpat la Episcopia H. unde a insistat şi a obţinut călugărirea şi hirotonirea inculpatului pentru Mănăstirea de la T.). Din relaţiile primite de la Episcopia H. a reieşit că inculpatul a fost hirotonit ca ierodiacon la 3 septembrie 2000 şi ca ieromonah la 4 septembrie 2000. Din aceleaşi relaţii a rezultat că Mănăstirea Sf. T.T. a primit aprobarea P.C.E. de înfiinţare la 21 iulie 2000 şi a Sinodului Mitropolitan la data de 8 februarie 2000 cu destinaţia „pentru călugări". În baza deciziei nr. 1863 din 29 septembrie 2000 ieromonahul C.P.D. a fost numit în funcţia de stareţ începând cu data de 1 octombrie 2000. (Graba şi modul în care inculpatul C.P.D. a fost hirotonit a surprins pe cei care-l cunoşteau. Printre aceştia, s-a aflat şi arhimandritul Ş.G., stareţul Mânastiriii Sf. I.C.E. Micleşti, care într-un memoriu adresat Episcopului în anul 2001 îşi exprima îndoiala cu privire la oportunitatea hirotonirii inculpatului care era apreciat ca fiind un extremist sub toate aspectele şi că ar fi trebuit să fie încredinţat cuiva mai în vârstă care să-l mai cerceteze şi tempereze. Şi lui i s-a cerut de către aceeaşi persoană G. să-l călugărească pe inculpat şi să i-l dea pentru mănăstirea de la T. însă a refuzat pe motiv că inculpatul nu era destul de maturizat pentru o astfel de răspundere, nu avea şcoala terminată şi nici vechimea cerută de rânduielile bisericeşti pentru a fi tuns în monahism şi hirotonit). Din relaţiile oficiale comunicate de Episcopia H. a rezultat că, în perioada 2003 - 2004, fără nici o aprobare, inculpatul C.P.D. a schimbat destinaţia mânastiriii, înlocuind călugării cu călugăriţe. De fapt inculpatul de la început a primit călugăriţe la Mănăstirea T.. (Arhimandritul Ş.G. în memoriul său din anul 2001 a arătat că la Mănăstirea T. erau 4 călugări şi 3 călugăriţe, printre acestea aflându-se şi inculpata A.N. care era caracterizată ca fiind certată cu disciplina, întrucât a fost surprinsă cu nereguli şi fugind într-o noapte la o mănăstire de călugări). Schimbarea destinaţiei mânastiriii fără aprobare, conduita excentrică, comportamentul ciudat bazat pe un misticism exarcerbat a inculpatului, au fost sesizate / constatate ulterior şi de către reprezentanţii P. Vaslui astfel cum rezultat din adresa nr. 364 din 5 iulie 2005 prin care s-a comunicat că în Mănăstirea T. au convieţuit împreună aproximativ 23 vieţuitori, călugări fraţi şi surori, lucru neîntâlnit în unităţile mănăstireşti din România.
Printre vieţuitorii mânastiriii erau şi inculpatele: A.N.S. (maica N.), C.A.L. (maica A.), B.S. (maica S.) şi O.E. (maica P.). Inculpatele amintite, astfel cum s-a arătat anterior, nu au avut aprobarea Episcopiei H. de a fi vieţuitoare ale mânastiriii de la T. Situaţia de fapt sus-menţionată contravenea Regulamentului pentru organizarea vieţii monahale întrucât: a) pe de o parte, primirea şi vieţuirea lor în mânăstire s-a făcut cu încălcarea art. 15 din regulament conform căruia „primirea în mănăstire, schit sau metoc a celor care doresc să intre în monahism se face numai cu aprobarea chiriarhului", b) iar, pe de altă parte, primirea în monahism se face în baza unor acte enumerate în art. 16 din acelaşi regulament. Dintre cele 4 inculpate, doar A.N.S. mai fusese şi în alte mânastirii şi avea o experienţă de 14 ani în viaţa monahală. La mânăstirea T. venise de la mânăstirea Sf. I.C.E. din comuna Micleşti de unde plecase fără aprobarea stareţului. A fost primită de inculpatul C.P.D. la Mânăstirea T. doar ca bucătăreasă şi îngrijitoare pentru biserică. În fapt inculpata era un fel de stareţă ocupându-se de problemele organizatorice ale mânastirii, fiind posesoare de permis de conducere şi avându-le sub ascultare, practic, pe celelalte maici din mânăstire. Din declaraţiile martorelor R.E., U.I., A.P. şi R.I. a rezultat că inculpaţii C.P.D. şi A.N.S. erau şefii mânastirii în sensul că le repartizau sarcini, le impuneau o anumită ţinută monahală şi ceea ce hotărau ei era sfânt pentru celelalte măicuţe care erau obligate la ascultare şi la executare chiar dacă unele hotărâri li se păreau nedrepte. Celelalte inculpate şi-au început viaţa monahală la Mânăstirea Sf. T.T. fiind primite de către inculpatul C.P.D. fără aprobarea prevăzută de Regulament şi fără să le ceară actele în baza cărora se poate da aprobarea de primire.
Victima C.M.I. s-a născut la 23 noiembrie 1981 în Bârlad, dintr-o relaţie de concubinaj. Tatăl ei a decedat în anul 1984 Prin Hotărârea nr. 605 din 11 septembrie 1984 a C.P.C. Vaslui a fost internată în Leagănul pentru copii Vaslui. S-a reţinut prin hotărâre că minora avea nevoie de ocrotire pentru că tatăl era decedat iar mama mai avea în întreţinere 2 copii, neputându-le asigura condiţii necesare existenţei (mama victimei, partea civilă A.E. l-a internat într-o instituţie de ocrotire şi pe C.V., născut la 2 noiembrie 1980, după care a părăsit comuna). Prin Hotărârea nr. 576 din 17 septembrie 1985 a aceleiaşi comisii victima C.M.I. a fost transferată la Casa de copii preşcolari B. Dezvoltarea fizică şi psihică a victimei a fost normală pentru condiţiile în care aceasta a trăit. În anul 2001 a absolvit Liceul industrial din Negreşti fără să obţină şi diploma de bacalaureat. Prin Hotărârea nr. 474 din 31 iulie 2001 a Comisiei pentru protecţia copilului Vaslui s-a dispus încetarea măsurii de plasament în Centrul de plasament nr. 2 B. Ulterior, victima a plecat în Germania, stabilindu-se, pe bază de contract de muncă, în oraşul Ozward unde a lucrat cameristă la un hotel timp de un an, perioadă în care a ţinut legătura prin scrisori cu fratele său C.V. care se stabilise în satul Cuptoarele, comuna Cornea, judeţul Caraş Severin la familia S.. La expirarea contractului de muncă iniţial victima s-a întors în România, obţinând, de asemenea, găzduire alături de fratele acesteia în satul Cuptoarele, în gospodăria soţilor S., unde a fost primită şi tratată ca un membru al familiei amintite. Ulterior, a mai avut şi alte plecări la muncă în Germania. Sumele de bani pe care le-a obţinut, au fost încredinţate martorei S.C. şi totalizau la sfârşitul lunii ianuarie 2005, când victima s-a întors definitiv în ţară din Germania, suma de 4000 Euro (ce se intenţiona a fi folosită la cumpărarea unei case în Caransebeş şi ajutorarea fratelui acesteia, C.V. care dorea să se căsătorească).
- la data de 1 aprilie 2005 victima a comunicat martorei S.C. faptul că urmează să se deplaseze împreună cu fratele acesteia la Mânăstirea T., judeţul Vaslui, să se împărtăşească, revenind ulterior în localitatea Cuptoare, pentru a pleca din nou la muncă în Germania. Cu ocazia amintită a lăsat în păstrare la familia S. suma de 3.700 Euro; la Mânăstirea „Sf. Treime" din T. victima s-a întâlnit cu inculpata A.P., cunoştinţă a acesteia; inculpata A.P. i-a dat relaţii victimei în legătură cu viaţa în mânăstire şi i-a propus să se stabilească în lăcaşul amintit. Victima a dat curs propunerii amintite, iar inculpatul C.P.D. a fost de acord cu primirea acesteia în mânăstire fără a solicita victimei să depună actele, arătate în art. 16 din Regulament, ce includeau în mod expres şi fişa medicală privind starea sănătăţii fizice şi psihice. Victimei i s-a repartizat o chilie şi după o săptămână, a fost spovedită şi împărtăşită de către inculpat;
- la puţin timp după ce s-a împărtăşit, victima şi-a schimbat comportamentul în sensul că vorbea fără logică, folosea cuvinte indecente, spunându-le celorlalte maici să stea ele la slujbă pentru că: „este mânăstirea voastră"; interogată de inculpate asupra comportamentului amintit, victima a răspuns că simte o putere nevăzută asupra ei care o mustră pentru că s-a împărtăşit cu nevrednicie deoarece l-a minţit pe duhovnic la spovedanie, ascunzându-i unele păcate. Spre seară, inculpatul C.P.D. a fost informat de cele întâmplate, iar la insistenţele celorlalte maici a spovedit-o din nou pe victimă; în pofida spovedaniei primite, agitaţia victimei s-a accentuat, a devenit violentă, lovind celelalte maici, căzând repetat la pământ, după care se lovea cu capul de pietrele de pe alee. Comportamentul deviant amintit a creat o stare de disconfort în lăcaş, precum şi pericolul de a fi tulburate slujbele din noaptea respectivă şi de a doua zi, duminică, când venea multă lume la mânăstire; în aceste condiţii, inculpatul C.P.D. a hotărât ca victima să fie dusă la spital; inculpata A.N.S. ajutată de celelalte maici şi de inculpatul C.P.D. au imobilizat-o pe victimă, au legat-o de mâini şi de picioare, au urcat-o în maşină şi au dus-o cu autoturismul mânastirii condus de A.S. la Spitalul Judeţean de Urgenţe Vaslui unde a fost consultată de medicul de gardă, martora C.L., medic neurolog; după ce victimei i s-a făcut o injecţie cu un antipsihotic, aceasta s-a liniştit şi a putut fi consultată. Medicul i-a pus diagnosticul de „bufeu delirant halucinator", a dispus internarea victimei în secţia psihiatrie şi a prescris tratamentul pentru noaptea respectivă; martora C.L. l-a sunat în acea seară acasă pe medicul psihiatru S.G., l-a informat despre caz şi s-a consultat cu el, rugându-l să o aibă în evidenţă şi să se ocupe cu atenţie de victimă. Martora a explicat această solicitare prin aceea că a fost impresionată de situaţia victimei;
- a doua zi, pe 10 aprilie 2005, victima a fost transferată la Secţia de psihiatrie. A fost consultată de medicul psihiatru, S.G. pe la prânz, fiind duminică; în zilele următoare victima a fost vizitată zilnic de către medic şi i s-a prescris tratamentul necesar. Starea ei a continuat să rămână critică, alternând cu rapiditate perioade de calm şi agitaţie. A fost nevoie de contenţionarea acesteia pentru perioade scurte de timp. A rămas pe secţie încă patru zile. Având în vedere VSH-ul ridicat şi transaminazele moderat crescute medicul curant a recomandat internarea victimei în secţia reanimare pentru investigaţii şi tratament;
- până pe data de19 aprilie 2005 victima a rămas în secţia A.T.I. perioadă în care i s-a făcut tratament şi a fost transferată din nou la secţia psihiatrie, starea ei fiind ameliorată; a fost consultată din nou de dr. S.G. care a constatat că starea acesteia era schimbată în bine; la insistenţele victimei şi ale inculpatei A.N., care o însoţea, medical S.G. a acceptat să o externeze; diagnosticul la externare a fost „Schizofrenie tip dezorganizat"; medicul i-a prescris o reţetă recomandându-i Zyprexa - 10 mg/zi - şi control la 7 zile; inculpata A.N. a semnat în foaia de observaţie luându-şi angajamentul să o supravegheze pe victimă la mânăstire; (cu privire la această perioadă în care victima a fost internată în spital inculpaţii, personal şi prin apărători, au susţinut ulterior că modul în care victima a fost internată, consultată, tratată şi externată nu a fost cel corect şi că s-au făcut greşeli în sensul că: a) internarea victimei a fost una nevoluntară ceea ce impunea declanşarea procedurii prevăzută de Legea nr. 487/2002; b) diagnosticul pus atât la internare cât şi la externare nu a fost bine stabilit şi, pe cale de consecinţă, tratamentul nu a fost cel adecvat; c) victima a fost externată prematur şi i s-a prescris un medicament care trebuia administrat sub supraveghere medicală; urmare decesului victimei la 15 iunie 2005 o comisie de medici de la Spitalul Clinic de psihiatrie „Socola" Iaşi s-a deplasat la Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de urgenţă Vaslui în ziua de 24 iunie 2005 şi au analizat cazul bolnavei C.M.I. Din analiza documentaţiei medicale şi din discuţiile purtate de către membrii comisiei cu medicii curanţi a rezultat faptul că pacienta a fost, în ansamblu, tratată corect de către personalul medico-sanitar, a primit medicaţie în conformitate cu simptopatologia clinică consemnată în F.O. la care a reacţionat pozitiv. A fost vizitată de aparţinători care nu au avut nimic de semnalat cu privire la tratamentul administrat şi la îngrijirile acordate pacientei; din concluziile Direcţia General al Spitalului clinic de psihiatrie Socola Iaşi, prof. dr. P.B. au rezultat şi o serie de aspecte discutabile legate de managementul cazului cu sublinierea că nu există nici o legătură de cauzalitate între momentul asistenţei în spital şi cel al decesului ulterior al victimei; în acest sens s-a consemnat că internarea victimei fiind una nevoluntară trebuia declanşată procedura prevăzută de Legea nr. 487/2002 şi că fiind la prima internare ar fi fost mai prudent un diagnostic de aşteptare de genul „Tulburare psihotică acută cu simptome schizofrene". Diagnosticul aşa cum a fost formulat era insuficient susţinut de evoluţia cazului în sine. Ar fi fost nevoie, poate de investigaţii suplimentare, iar contenţia mecanică s-a apreciat a fi fost discutabilă ca măsură, dată fiind şi neevidenţierea acesteia în F.O. şi într-un registru special. S-a reţinut de asemenea că nu a fost consemnată motivaţia recomandărilor de tratament cu antibiotice, dozele de neuroleptice sunt discutabile, iar pacienta a fost externată imediat după transferul de la Secţia A.T.I., fără să fie ţinută sub observaţie 2 - 3 zile, cum ar fi fost prudent şi fără să se consemneze în scris solicitarea acesteia sau a aparţinătorului; martorul S.G. a explicat că prin nedeclanşarea procedurii internării nevoluntare şi-a asumat un risc pentru instituţia în care lucrează şi personal, dar nu şi pentru sănătatea pacientei).
- după externarea din spital victima a fost dusă la mânăstirea T. iar inculpata A.N. a dat-o în grija coinculpatei C.A.L. care urma să o supravegheze, să se asigure că ia tratamentul prescris de medic, să-i aducă de mâncare, să o ajute să se spele şi să-şi spele hainele; sub această supraveghere victima şi-a revenit la normal. A fost din nou spovedită şi împărtăşită;
- în ziua de 25 mai 2005 victima şi-a exprimat intenţia de a-şi recupera cei 4000 Euro lăsaţi la familia S. în Banat; pentru aceasta, împreună cu inculpatele A.N., C.A.L. şi B.S. au plecat spre localitatea Cuptoare, judeţul Caraş Severin. Au ajuns în acea localitate, în ziua de 27 mai 2005, întrucât au avut probleme cu maşina pe traseu; martora S.C. susţine că victima şi-a luat lucrurile şi actele personale şi, la plecare, a primit de la soţul ei, S.N. suma de 2.700 Euro şi 10.000.000 lei; victima a fost surprinsă când i s-a spus că, cu puţin timp înainte, când ea era internată în spital, fratele ei, C.V. fusese la familia S. însoţit de doi bărbaţi, dintre care unul era fratele inculpatului C.P.D., şi solicitase să i se restituie întreaga sumă de 3700 Euro lăsată de victimă, însă primise doar 1000 Euro; inculpatele care au însoţit-o pe victimă în localitatea Cuptoare susţin că de la familia S. aceasta primise doar suma de 500 Euro din care au cheltuit pe drum 200 Euro. Cei 300 Euro rămaşi necheltuiţi i-a încredinţat inculpatului C.P.D. spre păstrare; inculpatele au susţinut, de asemenea, că atitudinea familiei S. de a nu-i restitui toţi banii a afectat-o pe victimă, al cărei comportament s-a schimbat;
- în ziua de 5 iunie 2005, victima C.M.I. şi fratele ei C.V. s-au hotărât să se roage pentru a-şi recupera banii mai ales că şi C.V. pretindea că are de recuperat nişte bani de la familia S.;
- în dimineaţa zilei de 6 iunie victima a fost văzută schimbată la faţă şi a explicat că aceasta se datora faptului că nu dormise toată noaptea pe care o petrecuse în rugăciune; starea de agitaţie şi incoerenţa comportamentului victimei s-au accentuat în perioada 6 - 9 iunie; deşi nu era violentă victima avea momente în care vorbea fără rost, părea îngândurată, făcea semne ciudate; pentru că era nevoie să fie supravegheată tot timpul a fost dată în grija inculpatei C.A.L. care o însoţea peste tot;
- în ziua de 9 iunie victima a fost dusă în biserică pentru slujba de Înălţare; fără motiv a început să râdă la începutul slujbei şi a fost condusă în chilia ei pentru a nu perturba slujba;
- în noaptea de 9 iunie starea de agitaţie a victimei s-a accentuat. În chilia ei aceasta cânta cântece specifice copilăriei, izbea cu patul de perete, lovea în pereţi cu pumnii şi picioarele astfel că niciuna dintre celelalte şapte maici care se aflau în acel corp de clădire nu au putut să doarmă; pe la ora patru dimineaţa inculpata a mers şi l-a chemat pe C.P.D.; acesta a citit o rugăciune şi părea că victima s-a liniştit. Inculpatul a închis-o cu cheia în chilia ei;
- în dimineaţa zilei următoare, când victima a fost scoasă afară din chilie aceasta s-a plimbat însă avea un comportament ciudat: striga, vorbea urât, folosind cuvinte şi expresii pornografice, le jignea pe celelalte maici, cânta prin mânăstire şi dansa; văzând acest comportament inculpata A.N.S. i-a propus inculpatului C.P.D. să o lege pe victimă şi să-i pună un căluş în gură pentru ca aceasta să nu mai poată să spună expresii pornografice; inculpatul a fost de acord şi au stabilit ca el să intre în chilie, să o prindă de cap, iar celelalte patru inculpate să o lege pe victimă; potrivit celor stabilite în chilia victimei au intrat: inculpatul C.P.D. şi inculpatele A.N.S., C.A.L., B.S. şi O.E.; inculpatul C.P.D., printr-o tehnică de lupte libere a prins victima de cap şi de umeri imobilizând-o, iar celelalte inculpate au legat-o cu prosoape de picioare şi cu mâinile la spate; pentru a nu mai putea să rostească expresii pornografice, A.N.S. i-a băgat un prosop în gură. Inculpaţii au părăsit chilia încuind-o pe victimă înăuntru;
- până în ziua de 13 iunie 2005 victima a fost ţinută astfel în chilie, fiind legată de mai multe ori de către inculpate deoarece se dezlega şi făcea zgomot lovind în pereţi; inculpata C.A.L. o supraveghea în continuare pe victimă îi aducea apă şi mâncare, dar victima refuza să mănânce şi bea puţină apă; inculpata susţine că victima avea în jurul gurii formată o spumă care o împiedica să bea apă;
- în dimineaţa zilei de 13 iunie 2005 cele patru inculpate fiind încredinţate că victima era posedată de duhuri rele, de diavol, s-au hotărât să o ducă în biserică pentru a i se face rugăciuni; inculpatul C.P.D. a fost de acord cu ducerea victimei în biserică;
- inculpatele A.N.S., C.A.L., B.S. şi O.E. s-au hotărât să o imobilizeze pe victimă pe o targă pentru a o putea duce şi ţine în biserică; fără să intenţioneze să facă o cruce inculpatele au confecţionat o targă din trei scânduri, două aşezate una lângă cealaltă şi a treia aşezată perpendicular pe cele două la o distanţă de aproximativ 35 cm. de unul din capete; pe targa astfel improvizată inculpatele au imobilizat-o pe victima C.M.I. aşezată cu faţa în sus şi braţele întinse lateral; au legat-o de mâini, gambe şi în zona mijlocului cu câte o bucată de lanţ asigurat cu lacăt; la braţe pe sub lanţul de fixare au pus câte un prosop. În momentul în care i-au scos victimei prosopul din gură i-au pus la gură şi în jurul feţei câte o bucată de leucoplast; inculpatele au dus victima în biserică unde inculpatul C.P.D. a slujit liturghia şi după aceea a făcut mai multe rugăciuni; în tot acest timp victima se zbătea şi ţipa îngrozitor; inculpata C.A.L. a stat tot timpul la capul victimei şi o ţinea de cap protejând-o astfel să nu se lovească de scândura pe care era legată; după rugăciunile, care au durat până în jurul orei 15, victima a fost scoasă în pridvorul bisericii de către cele patru inculpate care au aşezat-o pe o plapumă, iar sub cap i-au pus o pernuţă;
- până miercuri 15 iunie 2005 victima a rămas imobilizată pe targa în formă de cruce în pridvorul bisericii; marţi 14 iunie a fost dusă din nou în biserică şi i s-au făcut slujbe şi rugăciuni; în toată această perioadă victima era extrem de agitată, se zbătea, ţipa, mima acte sexuale, nu a dormit, nu a mâncat şi nu a băut nimic; din cauza spumei pe care o avea la gură, a leucoplastului pe care-l avea în jurul gurii, buzele erau o rană; inculpatul C.P.D. a încercat să-i dea anafură şi aghiazmă însă victima le-a refuzat;
- în dimineaţa zilei de 15 iunie inculpatelor li s-a părut că victima se simţea mai bine, deşi era în continuare agitată, se exprima cu voce stinsă şi părea că le recunoaşte pe unele dintre maici; pentru că inculpata A.N.S. era plecată în oraş cu una dintre maici la spital, celelalte inculpate s-au hotărât să o dezlege pe victimă; aceasta era înţepenită datorită perioadei mari în care stătuse legată pe targă şi, după ce i-au îndepărtat lanţurile, inculpatele au încercat să-i îndrepte braţele, şi sprijinind-o de subţiori, să o ridice, însă victima nu se putea ţine pe picioare; au încercat să o aşeze pe un scaun însă era prea moale şi nu putea să stea nici pe scaun; atunci inculpatele au hotărât să o aşeze pe iarbă şi l-au întrebat pe inculpatul C.P.D. dacă pot să-i dea ceva de mâncare; acesta a încuviinţat şi inculpatele au încercat să-i dea ceai cu pâine; din cauza rănilor pe care le avea la gură victima nu putea să mănânce; după această încercare a inculpatelor de a-i da victimei de mâncare, aceasta a început din nou să vorbească folosind expresii indecente, iar inculpatele au dus-o şi au aşezat-o pe iarbă în spatele bisericii, în spaţiul călugăresc; imediat inculpatele şi inculpatul C.P.D. au observat că victima respira din ce în ce mai rar şi s-a schimbat la faţă; inculpata O.E. a susţinut în prima declaraţie dată la procuror că: „fără vreo zvâcnitură sau altă manifestare C.I. a devenit inertă şi nu mai respira"; inculpata B.S. la rândul său a declarat că : „deodată, aceasta (victima) a început să respire mai rar şi nu se mai mişca"; această schimbare bruscă a stării victimei l-a determinat pe inculpatul C.P.D. să o sune pe A.N.S. care era în oraş, cerându-i să solicite ambulanţa;
- la ora 11: 25:09. apelul inculpatei a fost înregistrat la Staţia de Ambulanţă Vaslui; fiind apreciată situaţia ca o urgenţă majoră în aproximativ 2 minute spre mânăstirea T. a plecat o ambulanţă în care se aflau medicul C.E., medic coordonator la Serviciul de Ambulanţă Vaslui şi asistentul P.G.; maşina era condusă de F.I.; la ieşirea din staţie în maşină a urcat şi martorul J.V., şofer şi el pe o ambulanţă, care era liber în acea zi şi care s-a oferit să-i însoţească pentru a le arăta drumul; la poarta mânastiriii au fost aşteptaţi de inculpatul C.P.D. care i-a furnizat medicului C.E. primele date despre starea victimei; inculpatul a precizat că victima nu mai respira şi că nu avea puls; echipajul de pe ambulanţă a fost condus la locul unde era victima; doctoriţa C.E. a examinat victima şi a constatat prezenţa semnelor morţii reale: midriază fixă, cornee fără strălucire, opacă, tegumente ceroase, maxilar şi membre rigide, cianoză la nivelul feţei şi a extremităţii mâinilor; fără să o dezbrace a pus stetoscopul pe corp şi pe vasele mari de sânge încercând să constate dacă are puls; asistentul P.G. încerca să măsoare tensiunea cu stetoscopul din dotarea lui; concluzia medicului şi asistentului a fost că victima a decedat cu câteva ore înainte de momentul consultului; au comunicat aceasta celor prezenţi însă inculpaţii au susţinut că-i dăduseră să mănânce ceai cu pâine înainte cu o oră şi că nu putea să fie moartă.
- datorită stăruinţelor inculpaţilor precum şi din cauza presiunii emoţionale create, echipajul de pe ambulanţă a decis să ridice victima să o transporte la ambulanţă şi să înceapă protocolul de resuscitare; corpul victimei a fost transportat la ambulanţă cu o pătură şi aşezat pe o targă în salonul ambulanţei; la cererea doctoriţei asistentul a prins o linie venoasă şi a fixat la braţul stâng al victimei o branulă pentru perfuzor la care a fost conectat flaconul de ser fiziologic; prin acea branulă medicul a injectat potrivit procedeului de resuscitare, câte o fiolă de adrenalină la fiecare cinci minute; cu o sondă medicul a încercat să aspire lichidul din zona căilor respiratorii şi s-a pus în funcţiune masca de oxigen; pe toată durata deplasării medicul i-a făcut victimei masaj cardiac deşi operaţiunea era greoaie pentru că toracele era rigidizat; când ambulanţa a sosit la U.P.U. al Spitalului judeţean de urgenţe Vaslui cadavrul victimei a fost transportat în cabinetul medicului de gardă; medicul de gardă, dr. P.C.N., constatând tegumentele cerate ale victimei, buzele îndepărtate şi că dinţii nu aveau muşcătură fiziologică şi-a dat seama că persoana adusă era decedată; încercând să-i flecteze capul pentru a-i deschide gura pentru o eventuală intubare medicul a constatat rigiditatea cefei şi imposibilitatea deschiderii gurii; medicul a constatat protuzia globului ocular drept, excoriaţii în jurul gurii, prezenţa lividităţilor cadaverice, deshidratarea intensă a cadavrului victimei care părea al unei femei de 60 de ani; a apreciat că decesul putuse surveni cu 4 - 5 ore înainte având în vedere condiţiile specifice de la mănăstire unde temperatura este mai scăzută decât în locuinţe obişnuite; medicul de gardă de la U.P.U. i-a reproşat celui de pe ambulanţă că a adus cadavrul în loc să-l lase la mânăstire şi să sune la poliţie; martora C.E. i-a explicat că s-a emoţionat, că era foarte multă lume la locul unde era victima, că a avut în vedere vârsta acesteia şi insistenţele celor prezenţi; martora P.C.N. i-a cerut martorei C.E. să scrie în fişă că este decedată, lucru pe care aceasta din urmă l-a şi făcut, iar unei asistente i-a cerut să aprindă o lumânare; P.C.N. a sunat la poliţie şi la medicina legală după care cadavrul a fost transportat la morgă.
Pentru identificarea şi individualizarea leziunilor traumatice şi stabilirea cauzelor morţii victimei s-a dispus autopsierea cadavrului şi efectuarea unei constatări medico-legale de autopsie; medicul legist a întocmit un raport de expertiză medico-legală, având în vedere constatările făcute personal la autopsie, referatele întocmite de medicul de la staţia de ambulanţă şi cel de gardă de la U.P.U., datele înscrise în foaia de observaţie nr. 13270/2005 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, secţia psihiatrie, pe baza cărora a concluzionat că: 1) moartea victimei O.E. a fost violentă; 2) moartea a avut următorul lanţ tanato-generator: (i) a existat o contenţie a unei persoane care prezenta un bufeu delirant cu stare de agitaţie psiho-motorie, această situaţie a avut ca urmare o deshidratare severă (prin pierderi şi lipsă de aport); deshidratarea a determinat şi o insuficienţă renală (prerenală prin insuficientă perfuzie), cu incapacitatea eliminării produşilor de metabolism; (ii) catabolismul crescut (agitaţie cu paroxisme date de aplicarea căluşului) şi insuficienţa de aport nutritiv au declanşat dezechilibre acido - bazice, în conjuncţie cu dezechilibre hidro-electrolitice (acidoză, hiperosmolaritate); (iii) contenţia mecanică a victimei a determinat un grad de insuficienţă respiratorie restrictivă; în momentul aplicării căluşului şi leucoplastului au existat şi obstrucţii ale respiraţiei cu perioade de hipoxie severă, ce au accentuat agitaţia; ca urmare a contenţiei şi hipostazei, cu existenţa unor zone hipoventilate la nivelul plămânilor s-a grefat în final o infecţie bronho-alveolară (bronho-pneumonie) care a afectat şi mai mult oxigenarea şi pierderile; în plus a impietat asupra mecanismelor compensatorii; (iiii) deshidratarea severă la care au contribuit factorii enumeraţi a determinat perturbări grave ale metabolismului celular, iar în condiţiile unei integrităţi morfo-funcţionale a sistemului nervos central, a determinat o stare de şoc hipovolemic; (iiiii) starea de şoc hipovolemic a fost sindromul tanatogenerator care a dus la instalarea decesului; 3. Moartea victimei s-a instalat în dimineaţa zilei de 15 iunie 2005, probabil în jurul orei 10,00 cu o marjă de eroare de 1,5 ore ;analiza datelor arată că la momentul sosirii ambulanţei victima era decedată;
4. Contenţia mecanică, lipsa aportului nutritiv, a celui hidric, în condiţiile unei agitaţii psihomotorii, prin generarea stării de deshidratare ce a determinat şocul, stabilesc o legătură directă de cauzalitate a decesului cu tratamentul aplicat; nu există legătură de cauzalitate între moartea victimei şi evenimentele din aprilie, atât cele de la mănăstire cât şi cele de la spital.
La cererea inculpaţilor, prin ordonanţa din 12 septembrie 2005 procurorul a dispus exhumarea cadavrului şi efectuarea unei expertize medico-legale, ce a fost avizată de Comisia Medico Legală din cadul I.M.L. Iaşi, asupra cadavrului, a documentelor medicale şi medico-legale aflate la dosarul cauzei de către specialişti din cadrul I.M.L. Iaşi. Exhumarea a avut loc la 21 septembrie 2005 cu participarea dr. D.G., expert medico-legal în cadrul S.M.L. Constanţa, indicat de către inculpaţi. Din concluziile Raportului de exhumare medico-legală au rezultat următoarele: 1. moartea victimei a fost violentă; 2. ea s-a datorat şocului hipovolemic cu insuficienţă acută pluriorganică consecutiv deshidratării şi agravată în evoluţie cu starea de agitaţie psihomotorie şi bronhopneumonie hipostatică; 3. leziunile de violenţă constatate la prima necropsie de tipul excoriaţiilor şi echimozelor de la nivelul orificiului bucal, articulaţiilor pumnilor şi a 1/3 inferioară a gambelor au fost produse prin comprimarea acestora cu obiecte dure (lanţ) iar rolul lor tanatogenerator s-a datorat imobilizării victimei cu consecinţele consecutive acesteia; 4. între această imobilizare şi deces există o legătură de cauzalitate directă condiţionată de instalarea bronhopneumoniei incipiente; 5. măsurile de resuscitare şi de perfuzare efectuate de către medicul de pe ambulanţă au fost caduce întrucât acesta a menţionat că a găsit o persoană decedată care avea instalată rigiditatea cadaverică şi lividităţile de decubit; 6. victima nu a avut antecedente medicale care puteau să ducă la deces; 7. tratamentul aplicat în secţia de psihiatrie pe perioada spitalizării 9 - 21 aprilie 2005 era specific diagnosticului psihiatric şi acesta nu duce la deces; 8. din datele consemnate în Fişa medicală a Serviciului de ambulanţă Vaslui se poate aprecia că decesul victimei a survenit într-o perioadă cuprinsă între 2 şi 10 ore anterior constatării decesului de către medicul de la ambulanţă. (Expertul în medicină legală desemnat de către inculpaţi şi-a formulat propriile concluzii în sensul că: 1. moartea numitei C.M.I. a fost violentă; 2. ea s-a datorat unei insuficienţe cardiace acute survenite în urma administrării contraindicate şi incorecte şi ca mod şi ca doză (mare) de adrenalină; 3. leziunile de violenţă constatate au putut fi produse prin comprimare de corpuri dure, contenţie. Sunt minore şi nu au legătură cu cauza morţii. Leziunea de violenţă de la nivelul plicii cotului drept a fost produsă prin înţepare cu ac de seringă, în timp ce victima trăia; 4. moartea poate data din 15 iunie 2005 şi datorită existenţei elementelor de reacţie vitală (tromb şi infiltrat hemoragic) apărute în urma puncţiei venoase pentru montarea perfuziei, momentul morţii poate fi stabilit în intervalul situat între orele 12 şi 13,20;
5. Din datele medicale existente rezultă că victima era în evidenţa secţiei de psihiatrie Vaslui cu schizofrenie de tip dezorganizat. Afecţiunea psihică şi tratamentul aplicat în perioada 9 - 21 aprilie 2005 nu au legătură cu cauza morţii.
Având în vedere poziţiile divergente ale experţilor s-a solicitat avizul Comisiei superioare de medicină legală din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti. După analizarea întregului material şi reevaluarea preparatelor histopatologice prelevate cu ocazia necropsiei, Comisia Superioară a formulat următoarele răspunsuri: 1. moartea victimei a fost violentă; 2. decesul s-a datorat şocului hipovolemic cu insuficienţă pluriorganică. Şocul hipovolemic s-a datorat deshidratării severe determinată de restricţia prelungită de lichide şi a fost agravată de agitaţia psihomotorie a victimei; 3. contenţia mecanică, restricţia lichidiană şi alimentară s-au cumulat şi potenţat reciproc determinând direct şi necondiţionat decesul. În stadiul incipient în care era bronhopneumonia nu a contribuit semnificativ în tanatogeneză; 4. nu există nici un element obiectiv care să pună la îndoială faptul că la sosirea ambulanţei victima era în mod indubitabil decedată, respectiv într-un stadiu în care se produseseră alterări ireversibile cerebrale, iar şansele de resuscitare erau nule. Îndepărtarea legăturilor care imobilizau victima s-a făcut după instalarea lividităţilor cadaverice; 5. protocolul de resuscitare a fost corect atât ca doze cât şi ca interval de administrare însă măsurile de resuscitare aplicate nu au produs nici un efect deoarece au fost aplicate într-un moment când se instalase moartea biologică; 6. leziunea de la plica cotului drept nu are semnificaţia unei „reacţii vitale", ci reprezintă un stadiu caracteristic al evoluţiei normale al transformărilor evoluţiilor post-mortem pe care le suferă sângele; 7. în raportul de necropsie se descrie prezenţa unei puncţii venoase la nivelul plicii cotului stâng. La nivelul cotului drept a existat doar o mică dezepitelizare produsă post mortem prin manipularea cadavrului; 8. concluziile expertului desemnat de inculpaţi abundă de afirmaţii lipsite total de orice suport ştiinţific. Concluzia: „moartea s-a datorat unei insuficienţe cardiace acute survenite în urma administrării contraindicate şi incorecte de adrenalină" este total subiectivă, nebazându-se pe nici un argument ştiinţific şi pe nici o constatare obiectivă (prin ultimele actele medico-legale efectuate a fost confirmat, de fapt, raportul iniţial de expertiză medico-legală de autopsie).
La cercetarea judecătorească, menţinând poziţia procesuală avută la urmărirea penală, inculpaţii au recunoscut că au imobilizat victima şi au ţinut-o astfel în perioada 10 - 15 iunie fără ca aceasta să mănânce sau să consume lichide. Inculpaţii au susţinut că au procedat astfel întrucât au fost încredinţaţi că victima era posedată de duhuri rele, stăpânită de diavol şi că tratamentul medicamentos efectuat pe timpul spitalizării şi postspitalizare nu se dovedise eficient şi din această cauză au ales calea duhovnicească de alungare a acestora prin exorcizare. De asemenea, au susţinut în permanenţă că nu se consideră vinovaţi de moartea victimei întrucât, pe de o parte, ei au făcut tot ce au putut pentru a o proteja pe victimă care era în stare să-şi facă rău sieşi şi comunităţii, iar, pe de altă parte nu şi-au închipuit că victima putea să moară datorită tratamentului aplicat şi, de altfel, nu din această cauză a decedat victima, ea fiind în viaţă când a fost preluată de echipajul de pe ambulanţă.
Argumentele probatorii / justificative şi celelalte susţineri în apărare invocate de inculpaţi au fost înlăturate de instanţă ca nesincere şi fiind făcute procauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 69 C. proc. pen., cu motivarea că în situaţia în care victima, diagnosticată anterior cu o boală psihică şi care în condiţii similare fusese imobilizată şi dusă la spital, prin conduita ei punea în primejdie viaţa şi integritatea corporală a celorlalte persoane din colectivitate sau propria-i viaţă şi integritate corporală, aceasta se afla în situaţiile arătate în art. 5 lit. b) şi l) din Legea nr. 487/2002, în sensul că era o persoană cu tulburări psihice grave şi care prezenta periculozitate socială. În atare situaţie inculpaţii şi cei din comunitatea mânastiriii erau obligaţi să sesizeze persoanele sau instituţiile arătate în art. 47 din Legea nr. 487/2002 care puteau solicita internarea nevoluntară a victimei. Contrar obligaţiilor legale sus-menţionate inculpaţii au pus un diagnostic duhovnicesc cu privire la simptomatologia pe care o prezenta victima şi s-au hotărât să aplice o procedură la care nici o lege civilă sau bisericească nu le dădea dreptul să o facându-se astfel vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal ce a avut ca urmare moartea victimei, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. (1), (2) şi (6) C. pen.
Nu se pot reţine infracţiunile de lăsare fără ajutor, prevăzută de art. 315 C. pen., sau lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înştiinţare prevăzută de art. 316 C. pen., a motivat în continuare instanţa, întrucât aceste fapte ilicite subzistă doar în situaţia în care autorul găseşte o persoană abandonată şi a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este pusă în primejdie (victima C.M.I. era vieţuitoare a mânastiriii şi nu o persoană găsită, abandonată).
Pentru considerentele arătate mai sus a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) şi (6) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., în concurs ideal cu infracţiunea prevăzută de art. 316 sau 315 C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor în cadrul criteriilor legale prevăzute în art. 72 şi urm. C. pen., prima instanţă a avut în vedere modalitatea concretă de comitere a faptei, datele pozitive ce caracterizează conduita anterioară a inculpaţilor şi convingerea în baza căreia aceştia au acţionat, respectiv încredinţarea lor că victima este posedată de diavol şi că prin acţiunea lor au vrut să o dezlege şi să o vindece, această din urmă împrejurare fiind reţinută ca circumstanţă atenuantă judiciară în sensul art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei s-a constatat că A.E., mama victimei, s-a constituit parte civilă în cauză cu următoarele sume: 100.000.000 lei vechi despăgubiri civile, cheltuieli ocazionate de înmormântarea victimei, 4000 Euro, bani primiţi de victimă de la familia S. şi încredinţaţi inculpaţilor şi un miliard lei ROL daune morale.
La cererea părţii civile a fost introdusă în cauză ca parte responsabilă civilmente E.H. Partea responsabilă civilmente amintită a precizat că numai inculpatul C.P.D. a avut calitatea de angajat în postul de stareţ al mânastiriii.
În acest context, şi având în vedere achiesarea părţii responsabile civilmente cu privire la prejudiciul nepatrimonial, s-a reţinut că în ceea ce priveşte cheltuielile de înmormântare, cuantumul acestora potrivit declaraţiilor martorilor A.C. şi A.V. se ridică la suma totală de 4.700 lei ROL. Referitor la suma de 4000 Euro s-a reţinut că, nu s-a dovedit cu certitudine că victima ar fi avut aceşti bani de la familia S. şi că i-ar fi încredinţat inculpatului C.P.D., iar, pe de altă parte nu există nici legătură de cauzalitate între infracţiunea comisă de inculpaţi şi cererea amintită (cererile părţii civile fiind admise în parte pentru sumele de 4.700 lei cheltuieli înmormântare şi 5.000 lei daune morale).
2. În cauză au declarat în termen apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpaţii C.P.D., A.N.S., C.A.L., B.S., şi O.E.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie cu motivarea că au fost aplicate în cauză în mod eronat dispoziţiile art. 76 lit. a) C. pen., în locul acelora prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen., iar individualizarea judiciară este greşită sub aspectul reţinerii de circumstanţe atenuante şi cuantumului prea mic al pedepselor aplicate inculpaţilor. S-a susţinut de asemenea că în mod greşit instanţa nu a aplicat inculpaţilor şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen.
Inculpaţii apelanţi, în scris, au criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe latură penală, cu motivarea că prima instanţă: a) a soluţionat cauza având în vedere probele strânse în cursul urmăririi penale şi nu acelea administrate în cursul cercetării judecătoreşti, dând eficienţă unor mijloace de probă obţinute în afara procesului penal cu referire expresă la raportul de constatare medico-legală iniţial efectuat de medicul legist; b) nu a examinat cererile de schimbare a încadrării juridice, şi celelalte neregularităţi de ordin procesul / procedural privind actul de investire şi efectuarea urmării penale; c) nu a examinat conţinutul constitutiv al infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii; d) în cauză s-a făcut o greşită individualizare judiciară a pedepselor, neexistând o motivare suficientă a cuantumului acestora.
Oral, în cadrul dezbaterilor, s-au formulat şi alte motive suplimentare de apel, respectiv: e) expertiza medico-legală întocmită înainte de începerea urmăririi penale este nelegală; f) cauza morţii victimei a constituit-o conduita medicilor şi tratamentul aplicat, iar nu faptele inculpaţilor; g) în speţă exista o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv eroarea de fapt, asimilată unei cauze justificative putative, inculpaţii aflându-se în faţa unei persoane demonizate; h) victima era o persoană abandonată, fiind incidente dispoziţiile art. 316 C. pen., privind lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înştiinţare, impunându-se schimbarea încadrării juridice; i) în mod greşit prima instanţă nu a dispus efectuarea unor expertize psihiatrice în cauză.
Separat, apărătorul inculpatei C.A.L. a criticat hotărârea primei instanţe, pe motive de nelegalitate sub aspect procedural cu referire la împrejurarea că, deşi interesele inculpaţilor erau contrarii, acestora li s-a desemnat un singur apărător din oficiu pentru asigurarea apărării în cauză, contrar dispoziţiilor art. 171 alin. (2) C. pen.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel invocate de parchet şi de inculpaţi cât şi din oficiu, sub celelalte aspecte de fapt şi de drept ale cauzei în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, investită ca instanţă de control judiciar prin strămutare potrivit încheierea nr. 3549 din 29 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat următoarele.
Potrivit dispoziţiilor art. 114 C. proc. pen., în caz de moarte violentă, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei constatări medico-legale. Împrejurarea că la data efectuării constatării medico-legale nu era începută urmărirea penală nu înseamnă că proba a fost obţinută în mod ilegal, potrivit art. 64 alin. (2) C. pen., deoarece au fost respectate dispoziţiile art. 114 C. proc. pen. În acest scop medicul legist a elucidat împrejurările în care s-a produs moartea victimei şi cauza acesteia, efectuând actul medico-legal solicitat de organul de urmărire penală pe care l-a intitulat din eroare „expertiză". Indiferent de modul în care a fost intitulat actul medico-legal acesta a răspuns la întrebările puse de organul de cercetare penală şi a fost confirmat ulterior prin raportul de exhumare medico-legală şi de avizul Comisiei Superioare de medicină legală din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti. În acest context proba ca atare, a fost obţinută printr-un mijloc de probă administrat în mod legal ce poate fi folosit ca probă în procesul penal pentru stabilirea situaţiei de fapt.
Împrejurarea că expertizele medico-legale şi constatarea medico-legală au fost efectuate în cursul urmăririi penale şi au constituit temei al stabilirii cauzei morţii victimei nu constituie o încălcare a principiilor nemijlocirii şi contradictorialităţii, având în vedere că au fost efectuate în cadrul procesului penal latto sensu cu respectarea dispoziţiilor art. 114, 115, 116 şi urm. C. proc. pen.
Cercetarea judecătorească efectuată în cauză de prima instanţă s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor art. 289 – art. 291 C. proc. pen., avându-se în vedere că au fost audiaţi în mod nemijlocit inculpaţii şi martorii R.I., U.I., T.M., A.P., C.R., F.I., C.E., P.C.N., A.C., G.V., H.E., C.V., R.E., H.D.D., M.T., M.I., S.G., V.R., G.E., C.L., B.A., S.D., L.S., C.E., A.C., A.V.
În dosar nr. 257/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui urmărirea penală a fost începută de procuror la 17 iunie 2005 împotriva inculpaţilor C.P.D., A.N.S., C.A.L., B.S. şi O.E. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal urmată de moartea victimei, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. (1), (2) şi (6) C. pen. La data de 22 iunie 2005 cauza a fost preluată pentru continuarea efectuării urmăririi penale de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în conformitate cu dispoziţiile art. 209 alin. (6) C. proc. pen., în redactarea anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 356/2006 ce a intrat în vigoare la data de 6 septembrie 2006, fiind dispusă trimiterea în judecată prin rechizitoriul întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 262, 263 şi 264 C. proc. pen. Ca atare sesizarea instanţei a fost făcută în condiţii legale, în care sens sunt şi verificările efectuate sub acest aspect în baza art. 300 C. proc. pen.
Referitor la motivul de apel privind neasigurarea dreptului la apărare cu respectarea dispoziţiilor art. 171 alin. (2) C. proc. pen., formulat de inculpata C.A.L., instanţa de apel a reţinut a fi nefondat deoarece dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care se referă la sancţiunea nulităţii în cazul asistării inculpatului de către apărător, nu au incidenţă în speţă, apărarea în prima instanţă fiind asigurată efectiv de un apărător ales. Prin alegerea aceluiaşi apărător inculpaţii şi-au valorificat dreptul de a fi asistaţi în cursul judecăţii, potrivit art. 171 alin. (1) C. proc. pen., în cauză având prevalenţă dispoziţia inculpatului de a-şi alege un apărător, chiar dacă acesta îl asistă şi pe un coinculpat. Acest caz nu poate fi asimilat cu apărarea de către acelaşi avocat desemnat din oficiu a doi inculpaţi care au interese contrare, împrejurare ce poate fi interpretată ca o lipsă efectivă a dreptului la apărare.
Potrivit art. 117 alin. (1) C. proc. pen., efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, precum şi atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a inculpatului. Împrejurarea că prima instanţă nu a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice, ţinând seama de împrejurarea că moartea victimei s-a caracterizat prin praeterintenţie, fiind o chestiune de evaluare, nu constituie un motiv de anulare a hotărârii.
Prima instanţă a administrat probele necesare aflării adevărului real, obiectiv, în legătură cu învinuirea adusă inculpaţilor prin rechizitoriu.
Sub acest aspect este stabilit în cauză, inclusiv cu recunoaşterea inculpaţilor, că în data de 10 iunie 2005, la propunerea inculpatei A.N.S., inculpatul C.P.D., fiind însoţit de către celelalte patru inculpate, a pătruns în chilia victimei C.M.I. şi prin folosirea unui procedeu de lupte libere a prins victima de cap şi umeri, a imobilizat-o, inculpatele legând-o cu prosoape de picioare şi cu mâinile la spate, iar inculpata A.N.S. i-a băgat un prosop în gură. Până în data de 13 iunie 2005 victima a fost ţinută în chilie. Pentru a putea fi transportată în biserică, în data de 13 iunie 2005, inculpatele au confecţionat o targă din trei scânduri, imobilizând-o pe victimă pe această targă, aşezând-o cu faţa în sus, cu braţele întinse lateral, legând-o de mâini, gambe şi în zona mijlocului cu câte un lanţ asigurat cu lacăt. La braţe, pe sub lanţul de fixare, au pus câte un prosop, iar la gură şi în jurul feţei i-au pus câte o bucată de leucoplast. În data de 13 iunie 2005 victima imobilizată pe targă a fost dusă la slujba sfintei liturghii. Până în data de 15 iunie 2005 victima a rămas imobilizată pe targă, fiind extrem de agitată. În această perioadă victima s-a zbătut, a ţipat, nu a dormit, nu a băut şi nu a mâncat nimic.
În dimineaţa zilei de 15 iunie inculpatele C.A.L., B.S. şi O.E., profitând de absenţa inculpatei A.N.S., care era plecată în oraş, au dezlegat-o pe victimă şi, constatând că aceasta este înţepenită şi nu se poate ţine pe picioare, au aşezat-o pe iarbă, încercând să-i dea să mănânce. La un moment dat, cele trei inculpate şi inculpatul C.P.D. au observat că victima respiră rar şi nu se mişcă. Inculpatul C.P.D. a sunat-o pe inculpata A.N.S. care era în oraş, şi care a sunat la ambulanţa Vaslui la ora 11:25:09. La sosirea ambulanţei la mănăstire medicul C.E. a examinat victima şi a constatat semnele morţii reale, stabilind că a decedat cu câteva ore înainte de sosirea echipajului, împrejurare confirmată şi de medicul de gardă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui dr. P.C.N.
Având în vedere poziţiile divergente dintre raportul de expertiză medico-legală întocmit de medicul legist care a făcut autopsia cadavrului victimei şi concluziile raportului de exhumare medico-legală, după analizarea întregului material şi reevaluarea preparatelor histopatologice prelevate cu ocazia necropsiei, Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti a formulat următoarele concluzii:
1. Moartea victimei a fost violentă.
2. Decesul s-a datorat şocului hipovolemic cu insuficienţă pluriorganică. Şocul hipovolemic s-a datorat deshidratării severe determinată de restricţia prelungită de lichide şi a fost agravată de agitaţia psihomotorie a victimei.
3. Contenţia mecanică, restricţia lichidiană şi alimentară s-au cumulat şi potenţat reciproc determinând direct şi necondiţionat decesul. În stadiul incipient în care era bronhopneumonia nu a contribuit semnificativ în tanatogeneză.
4. Nu există nici un element obiectiv care să pună la îndoială faptul că la sosirea ambulanţei victima era în mod indubitabil decedată, respectiv într-un stadiu în care se produseseră alterări ireversibile cerebrale, iar şansele de resuscitare erau nule. Îndepărtarea legăturilor care imobilizau victima s-a făcut după instalarea lividităţilor cadaverice.
5. Protocolul de resuscitare a fost corect atât ca doze cât şi ca interval de administrare însă măsurile de resuscitare aplicate nu au produs nici un efect deoarece au fost aplicate într-un moment când se instalase moartea biologică.
6. Leziunea de la plica cotului drept nu are semnificaţia unei „reacţii vitale", ci reprezintă un stadiu caracteristic al evoluţiei normale al transformărilor evoluţiilor post-mortem pe care le suferă sângele.
7. În raportul de necropsie se descrie prezenţa unei puncţii venoase la nivelul plicii cotului stâng. La nivelul cotului drept a existat doar o mică dezepitelizare produsă post mortem prin manipularea cadavrului.
8. Concluziile expertului desemnat de inculpaţi abundă de afirmaţii lipsite total de orice suport ştiinţific. Concluzia: „moartea s-a datorat unei insuficienţe cardiace acute survenite în urma administrării contraindicate şi incorecte de adrenalină" este total subiectivă, nebazându-se pe nici un argument ştiinţific şi pe nici o constatare obiectivă.
În consecinţă susţinerile inculpaţilor că victima era în viaţă la sosirea ambulanţei, iar cauza morţii o constituie tratamentul aplicat, sunt neîntemeiate fiind contrazise de avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti.
Inculpaţii au recunoscut că au imobilizat victima, în perioada 10 - 15 iunie 2005, fără ca aceasta să mănânce sau să consume lichide, fiind încredinţaţi că victima era posedată de duhuri rele, stăpânită de diavol, şi apreciind că tratamentul medicamentos nu a fost eficient, au trecut la exorcizarea victimei.
Susţinerile apărării că inculpaţii s-au aflat în eroare privind starea de sănătate a victimei şi în legitimă apărare, având în vedere conduita violentă a victimei, nu au temeiuri de fapt, fiind evident că o contenţie mecanică prelungită cumulată cu restricţia lichidiană şi alimentară, potenţată de agitaţia psihomotorie şi îngreunarea respiraţiei prin introducerea unui prosop în gură şi legarea gurii cu leucoplast poate cauza moartea unei persoane, iar un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva inculpaţilor nu a existat.
În considerarea activităţii ilicite desfăşurate de inculpaţi în perioada 10 - 15 iunie 2006, astfel cum a fost reţinută de prima instanţă, încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 189 alin. (1), (2) şi (6) C. pen., privind infracţiunea de lipsire ilegală de libertate ce a avut ca urmare moartea victimei, este justificată.
Prima instanţă a examinat cererile de schimbare a încadrării juridice, reţinând că victima care era o vieţuitoare a mânastiriii nu era o persoană abandonată sau pierdută, nefiind îndeplinite cerinţele pentru existenţa conţinutului constitutiv al infracţiunilor de lăsare fără ajutor (art. 315 C. pen.) şi lăsare fără ajutor prin omisiunea de înştiinţare (art. 316 C. pen.).
Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în cauză, a constatat, de asemenea, instanţa de apel, a fost săvârşită de inculpaţi în forma agravantă, de două sau mai multe persoane împreună, având ca urmare moartea victimei. Cooperarea inculpaţilor a dat mai multă eficienţă operaţiunii de imobilizare, anihilând posibilităţile de apărare ale victimei. Participaţia penală a fost proprie, toţi inculpaţii acţionând cu intenţie pentru lipsirea de libertate în mod ilegal a victimei şi cu praeterintenţie faţă de moartea victimei inculpaţii contribuind direct şi nemijlocit la săvârşirea faptei în calitate de coautori. Rezultatul mai grav, respectiv moartea victimei, nu a fost urmărit şi nici acceptat de inculpaţi, care, deşi nu l-au prevăzut, puteau şi trebuiau să-l prevadă, iar poziţia subiectivă a inculpaţilor faţă de moartea victimei s-a caracterizat prin praeterintenţie.
Motivul de apel prin care parchetul a susţinut că s-a aplicat greşit dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a reţinut a fi fondat, deoarece în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special. Prin aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., pedeapsa putea fi coborâtă sub minimul special, respectiv 15 ani, până la 3 ani, iar în cazul aplicării dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., pedeapsa poate fi coborâtă până la 5 ani închisoare. Deoarece pedeapsa nu a fost stabilită în conformitate cu dispoziţiile care reglementează efectele circumstanţelor atenuante, în mod implicit, au fost încălcate limitele legale ale pedepsei, fiind o pură coincidenţă că acestea sunt în limite legale prin aplicarea în cauză a art. 76 alin. (2) C. pen.
Împrejurarea că inculpaţii au fost încredinţaţi că victima este posedată de diavoli şi au acţionat pentru exorcizarea acesteia, a apreciat instanţa de apel, nu poate constitui circumstanţă atenuantă, aşa cum a fost considerată de prima instanţă, în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen. [(relevanţă juridică în sensul amintit fiind acordată de instanţa de control judiciar bunei conduită a inculpaţilor înainte de săvârşirea infracţiunii şi împrejurării că sunt la prima confruntare cu legea penală în baza art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecinţele prevăzute în art. 76 alin. (2) C. pen.)].
Ca atare, instanţa de apel a apreciat că în cauză se impune reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor pentru considerentele prezentate mai sus, în acest mod asigurându-se o judicioasă individualizare judiciară a pedepselor.
Prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile legale prevăzute de art. 76 alin. (3) C. pen., care prevăd că atunci când există circumstanţe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită poate fi înlăturată.
În cauză, deşi sunt incidente dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen., nu se impune majorarea pedepselor aplicate de prima instanţă, având în vedere, în principal că poziţia subiectivă a inculpaţilor faţă de victimă s-a caracterizat prin praeterintenţie.
Motivul de apel al inculpaţilor C.P.D. şi A.N.S., prin care s-a susţinut că prima instanţă a făcut o greşită individualizare judiciară a pedepsei s-a apreciat a fi fondat din următoarele considerente. În codul penal român a fost consacrat, în caz de participaţie, sistemul parificării pedepselor cu corectivul diferenţierii sancţiunilor în funcţie de contribuţiile aduse la săvârşirea infracţiunii. Aplicarea pedepsei în cazul coautoratului, fiind circumscrisă parificării pedepselor pentru participanţi, nu presupune aplicarea aceleiaşi pedepse pentru toţi autorii, fiind deopotrivă obligatorii criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi cele prevăzute în art. 27 C. pen. Potrivit art. 27 teza a II-a C. pen., la stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Aşa cum nu se justifică aplicarea aceleiaşi pedepse pentru toţi coautorii, per a contrario, nu există o raţiune rezonabilă care să permită aplicarea unor pedepse disproporţionate la coautori care au aceleaşi circumstanţe reale şi în favoarea cărora s-au reţinut circumstanţe atenuante. Inculpatul C.P.D. a participat la prima imobilizare a victimei, iar inculpata A.N.S. i-a introdus în aceleaşi împrejurări un prosop în gură victimei. Iniţiativa imobilizării a avut-o inculpata A.N.S., dar acţiunea fizică principală în imobilizarea victimei a aparţinut inculpatului. La individualizarea judiciară a pedepselor instanţa, ţinând seama de calitatea de ieromonah a inculpatului şi de stareţă a inculpatei A.N.S., care aveau o anumită autoritate morală asupra celorlalte inculpate, precum şi de contribuţia adusă la săvârşirea infracţiunii, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului C.P.D. şi 6 ani închisoare aplicată inculpatei A.N.S. sunt judicioase şi asigură îndeplinirea funcţiilor pedepsei şi realizarea scopului pedepsei, respectiv prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 379 alin. (2) pct. a) C. proc. pen., instanţa de apel a admis apelul parchetului şi inculpaţilor C.P.D. şi A.N.S., a desfiinţat sentinţa primei instanţe, sub aspectul laturii penale, privind individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor şi procedând la o nouă judecată, în aceste limite, a condamnat pe inculpatul C.P.D. la 7 ani închisoare, pe A.N.S. la 6 ani închisoare, pe inculpatele C.A.L., B.S. şi O.E. la câte 5 ani închisoare, reţinând că inculpaţii au săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) şi (6) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) şi art. 76 alin. (2) C. pen. [(celelalte apeluri formulate de inculpatele C.A.L., B.S. şi O.E. fiind respinse, ca nefondate, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.)].
3. Împotriva deciziei amintite au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pentru motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate în apel circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi inculpaţii în cauză C.P.D., C.A.L., B.S., O.E. şi A.S., în considerarea apărărilor în fapt şi în drept şi a celorlalte cereri respinse, ca nefondate, de instanţa de apel, corespunzător cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 1, 6, 9, 10, 12, 14, 15 şi 18 C. proc. pen.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialul aflate în dosarul cauzei şi a înscrisurilor noi depuse în recurs, în raport cu motivele invocate de către recurenţi, cât şi din oficiu corespunzător obligaţiei legale instituite în acest sens prin art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:
Învinuirea adusă inculpaţilor se referă la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) şi (6) C. pen., potrivit cărora: „lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani [(alin. (1)]" iar „în cazul în care fapta este săvârşită (.) de două sau mai multe persoane împreună (.) pedeapsa este închisoarea este de la 7 la 15 ani" şi „dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei pedeapsa este de la 15 la 25 ani".
Prin probele administrate în cauză au fost stabilite împrejurările şi cauza morţii victimei C.M.I. Din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor cu datele rezultate din cercetarea la faţa locului, cu actele medico-legale şi cele medicale, cu depoziţiile martorilor, cu datele rezultate din înscrisurile oficiale comunicate de autorităţile bisericeşti a rezultat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpaţii au fost cercetaţi.
Ceea ce este semnificativ pentru latura obiectivă a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal urmată de moartea victimei este faptul că: pe lângă acţiunea materială efectivă a inculpaţilor prin care se produce lipsirea de libertate a persoanei; pe lângă faptul că privarea de libertate trebuie să existe în mod obiectiv, indiferent dacă victima era conştientă sau nu că i-a fost paralizată ori restricţionată vremelnic libertatea de mişcare; pe lângă existenţa unei anumite durate a privării de libertate care, în speţă, a amplificat, datorită contenţionării mecanice prelungite şi mai mult suferinţele psihice şi fizice ale victimei (fapt precizat ca atare şi de Comisia S.M.L.); pe lângă faptul că victima nu a avut posibilitatea efectivă de a se elibera în perioada 10 - 15 iunie 2005; pe lângă faptul că privarea de libertate a victimei s-a realizat în contra voinţei liber exprimate a acesteia, pentru a exista elementul material al infracţiunii, trebuie ca lipsirea de libertate să se producă în mod ilegal, adică să nu fie autorizată de lege sau ordonată în baza legii.
Caracterul ilegal al lipsirii de libertate, în speţă, decurge în primul rând din interdicţiile pe care reglementările legale în materie penală le impun, în sensul art. 51 alin. (4) C. pen., pe care inculpaţii aveau obligaţia de a le cunoaşte şi respecta. Caracterul ilegal al privării de libertate decurge şi din interdicţiile pe care reglementările constituţionale şi cele ale convenţiilor internaţionale privitoare la libertatea individuală, le conţin. În consens cu aceste reglementări, legiuirile bisericeşti aplicabile vieţii monahale şi nu numai, interzic cu desăvârşire privarea de libertate a persoanei.
În acest sens, acţiunile materiale ale inculpaţilor, de a izola şi imobiliza victima, în împrejurările arătate, sunt în totală contradicţie cu dispoziţiile Constituţiei României cuprinse în art. 23 privind „libertatea individuală" în care se prevede că „libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile", precum şi cu dispoziţiile art. 53 privind „restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi" potrivit cărora „exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unor calamităţi naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav" [(alin. (1)].
În acelaşi timp C.A.D.O.L.F. amendată de Protocolul nr. 11, prevede în art. 5 „Dreptul la libertate şi la siguranţă" în sensul că „orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepţia următoarelor cazuri (…) şi potrivit căilor legale".
În spiritul reglementărilor interne şi internaţionale, Legea nr. 487/2002, privind sănătatea mintală şi protecţia persoanelor cu tulburări psihice, instituie o serie de măsuri cu privire la evaluarea, diagnosticarea, tratarea şi îngrijirea oricărei persoane cu tulburări psihice, aşa încât să se realizeze în „mediul cel mai puţin restrictiv, prin proceduri cât mai puţin restrictive, care să respecte pe cât posibil, integritatea sa fizică şi psihică şi să răspundă în acelaşi timp nevoilor sale de sănătate, precum şi a necesităţii de a asigura securitatea fizică a celorlalţi" [(art. 26 alin. (2) din lege)].
În acord cu prevederile actelor normative citate în art. 6 din Decretul nr. 177/1948 pentru Regimul general al cultelor religioase se prevede: „cultele religioase sunt libere să se organizeze şi pot funcţiona liber dacă practicile şi ritualul lor nu sunt contrare Constituţiei, securităţii sau ordinii publice şi bunelor moravuri". În aceeaşi ordine de idei, în art. 10 al decretului menţionat se prevede „credincioşii tuturor cultelor religioase sunt obligaţi a se supune legilor ţării " şi cu atât mai mult prevederilor Codului penal român ale cărui dispoziţii sunt obligatorii a fi cunoscute de toţi cetăţenii, astfel cum am arătat.
Deosebit de prevederile actelor normative cu caracter laic, legiuirile bisericeşti între care: Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mânăstirilor conţin dispoziţii care nu contravin Constituţiei şi C.A.D.O.L.F. Mai mult decât atât, în Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale există reglementări (art. 133) cu privire la situaţia monahilor neputincioşi sau bolnavi „care vor fi îngrijiţi cu cele trebuitoare de Consiliul Economic al mânastiriii în modul cel mai uman şi mai potrivit cu starea suferinţei lor".
În consens cu toate aceste prevederi E.H., prin adresa nr. 763 din 30 iunie 2005 a precizat că Biserica Ortodoxă Română „nu are noţiunea de practică a exorcismului această noţiune şi practică aparţine religiilor primitive … Biserica Ortodoxă Română foloseşte termenul de exorcism, exorcisme sau exorcişti numai în literatura teologică de specialitate, respectiv Liturgică şi Drept bisericesc, pentru a desemna acea grupă de harismatici numiţi exorcişti, care făceau parte din clerul inferior al bisericii în secolele III-V d. Hr. şi care îndeplinea o delicată lucrare de liniştire a sufletelor celor zbuciumaţi de frământări lăuntrice sau celor bântuiţi de îndoieli şi de credinţe deşarte, ca rămăşiţe a religiilor păgâne, precum şi a celor munciţi de duhuri rele. Faţă de aceştia aveau îndatorirea de a le citi sau de a le rosti unele rugăciuni, de a le adresa cuvinte de înălţătură, ca un cateheţ şi de a săvârşi unele acte de ritual de natură să sugereze lucrarea duhului sfânt cea liniştitoare şi tămăduitoare". În aceeaşi adresă, E.H. a specificat rugăciunile care se practică în această situaţie subliniind în mod categoric că „imobilizarea bolnavului în felul în care s-a procedat în cazul rasoforei I., pentru a i se putea citi aceste rânduieli de rugăciuni şi a fi unsă cu untdelemn nu este prevăzută în aceste rânduieli şi nici de practica oficială a Bisericii Ortodoxe".
La rândul său Patriarhia Română a comunicat prin adresa nr. 3236 din 3 august 2005, punctul de vedere al Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, potrivit căruia „exorcismul, adică suita de rugăciuni pentru alungarea duhurilor necurate, face parte din doctrina şi practica Bisericii Universale, cu temeiuri în Sfânta Scriptură şi constă exclusiv din rugăciuni însoţite de stropire cu agheasmă şi ungere cu undelemn sfinţit. Orice acte sau proceduri în afara acestora, de natura celor folosite la T. se constituie în abateri grave de la disciplina bisericească".
Prin urmare, izolarea în propria chilie şi legarea membrelor victimei cu sfori şi prosoape şi apoi cu lanţuri asigurate cu lacăte pe acea targă din scândură, în împrejurările arătate, în perioada 10 - 15 iunie 2005, constituie acţiuni în vădită contradicţie cu prevederile acestor acte normative, ale legii penale şi ale legiuirilor bisericeşti, ceea ce conferă faptei caracter ilegal.
De aceea, orice acţiune privativă de libertate, în alte condiţii decât cele legale şi orice depăşire a duratei legale a privării de libertate constituie infracţiune. În acest sens, în literatura juridică penală se învederează că ori de câte ori, privarea de libertate se face în alte condiţii decât cele autorizate de lege (un nebun este internat într-o locuinţă în loc să fie predat autorităţilor), ori în alte scopuri decât cele legale (reţinerea unui alienat ca răzbunare pentru prejudiciile produse), fapta va constitui infracţiune.
Aşadar, nici o reglementare, laică sau bisericească nu îngăduie unei persoane, fie ea monah sau monahie, să lipsească o persoană de libertate în mod ilegal.
În conţinutul constitutiv al infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în forma ce se va reţine în sarcina inculpaţilor, elementul subiectiv (intenţia) formează singur latura subiectivă a acestuia, astfel că nu este necesară şi împlinirea altor cerinţe, ca mobilul şi scopul infracţiunii. În speţă însă, constatarea şi cunoaşterea motivului infracţiunii scoate în evidenţă dorinţa inculpaţilor de a se apăra împotriva heteroagresivităţii victimei, cât şi un anume sentiment religios materializat voit în privarea de libertate a acesteia, în pofida practicilor şi a normelor bisericeşti şi în vădită contradicţie cu normele legale, deşi vulnerabilitatea, inadaptabilitatea şi starea ei de sănătate impuneau o altă atitudine a inculpaţilor.
Acţiunea continuă a inculpaţilor, în modalitatea prezentată, a fost săvârşită cu intenţia de a o lipsi de libertate pe I.M.C. Acţiunea acestora a fost voită de către toţi şi asumată în acelaşi timp. Acest aspect rezultă din declaraţiile constante ale inculpaţilor care au arătat că au recurs la imobilizarea victimei deoarece aceasta prin comportamentul său datorat bolii psihice (şi demonizării potrivit susţinerii lor) a creat o reală stare de pericol pentru integritatea corporală a vieţuitorilor mânastiriii, tulburându-le liniştea prin ţipetele şi cuvintele triviale. Inculpaţii au învederat faptul că au izolat-o şi imobilizat-o pe victimă şi pentru a o proteja, deoarece se lovea cu capul de planuri dure. Nu poate fi reţinut acest ultim aspect în apărarea inculpaţilor, întrucât victima nu a prezentat nici o leziune care să se fi produs printr-un mecanism autoagresiv. La autopsia medico-legală nu au fost obiectivate leziuni care să aibă un asemenea mecanism de producere.
Pe de altă parte, martorii audiaţi în cauză (R.E., U.I., R.E., R.I., C.R.), care au susţinut în plan subiectiv acţiunea inculpaţilor, au declarat că au avut reprezentarea asupra realei stări de pericol pe care o prezenta victima şi că au încercat permanent să o evite pentru a nu fi loviţi sau injuriaţi, considerând că pe lângă „tratamentul" duhovnicesc aplicat victimei, izolarea şi imobilizarea acesteia viza şi protecţia lor. De pildă, martorul U.I., referindu-se la începutul perioadei infracţionale, respectiv 10 - 13 iunie 2005, a arătat în declaraţia sa, că I.C.M. era agitată, se manifesta violent, vorbea urât, le bătea pe celelalte măicuţe, fugea după noi toate, cânta, dansa prin curte. Datorită acestei atitudini, maica N. împreună cu părintele C.D.P. au decis să o închidă în chilie pe I.C.M. Cheia încuietorii chiliei era pe dinafară, astfel că la I.C.M. aveau acces numai maica N., A., P. şi S.".
În aceeaşi ordine de idei, din declaraţiile constante ale inculpaţilor date în prezenţa apărătorilor aleşi, a rezultat că izolarea şi imobilizarea victimei a fost motivată de faptul că în mănăstire şi în biserica din incinta acesteia veneau credincioşi din localităţile învecinate, iar ei, inculpaţii nu aveau interesul ca victima să fie văzută în starea de agitaţie psihomotorie cu consecinţele descrise, care putea avea ca efect înfricoşarea şi îndepărtarea acestora de lăcaşul de cult.
Prin urmare, inculpaţii nu pot susţine că acţiunea lor de a o izola şi imobiliza pe victimă a fost de natură să alunge duhurile rele, întrucât nu aveau dreptul să procedeze în acest fel, mai ales că a existat un precedent, cel din luna aprilie 2005, când victima a avut crize similare asupra cărora ei au avut reprezentarea clară a acţiunii lor, raportată la starea de sănătate mentală a I.M.C., când în modul cel mai firesc au transportat-o la spital pentru tratament. Odată cu reapariţia crizelor, a agitaţiei psihomotorii a victimei, inculpaţii trebuiau să sesizeze autorităţile abilitate (sanitare, administrative, judiciare, etc.) pentru preluarea şi tratarea acesteia în condiţii de spitalizare, pentru boala psihică diagnosticată anterior. Inculpaţii nu aveau abilitarea legală de a hotărî asupra stării de sănătate a victimei şi asupra modalităţilor de tratare a acesteia.
Ei trebuiau să se conformeze prescripţiilor şi recomandărilor medicale şi anume de a duce victima la control de specialitate după terminarea tratamentului medicamentos administrat la mănăstire. Medicul psihiatru era singurul în măsură să decidă asupra stării de sănătate a victimei. În acest sens martorul, medicul psihiatru S.G., a precizat că i-a atras atenţia inculpatei A.N.S. că boala victimei este gravă şi ca atare trebuie tratată medicamentos, după care trebuie să revină la control psihiatric.
Aşadar, inculpaţii cunoscând cu toţii această circumstanţă reală au avut reprezentarea corectă a datelor realităţii privitoare la starea de sănătate a victimei, aşa încât au acţionat cu conştiinţa deplină a cunoaşterii acestei stări.
Inculpaţii au privat-o de libertate pe victimă conştient şi continuu, deşi aveau posibilitatea de a o dezlega după efectuarea slujbelor, rugăciunilor pentru alungarea duhurilor rele, ceea ce nu au făcut. Dorinţa de libertate a victimei a fost fermă şi evidentă încă de la începutul perioadei de sechestrare, când a fugit din chilia în care stătuse închisă, profitând de neatenţia inculpatei C.A.L., care o supraveghea şi ţinea cheia de la uşa de acces. În loc să-i redea libertatea, inculpaţii au stăruit să o readucă în propria chilie, să o izoleze şi să o lege, astfel cum am arătat, fapt care demonstrează intenţia lor de a sechestra victima.
De altfel, chiar inculpaţii au arătat în declaraţiile olografe că alungarea duhurilor rele se făcea „prin post şi rugăciune, potrivit Sfintei Scripturi". Depăşirea ritualului neviolent, a preceptelor religioase citate şi lipsirea de libertate a unei persoane bolnave psihic, timp îndelungat, în perioada 13 - 15 iunie 2005, în care nu s-a putut alimenta şi hidrata s-au realizat, exclusiv, din iniţiativa inculpaţilor. Motivaţia lor că victima a prezentat permanent o stare de pericol chiar şi după efectuarea rugăciunilor demonstrează că boala psihică a victimei, netratată medicamentos era cea care conducea la comportamentul agresiv şi nu demonizarea. Imobilizarea victimei a încetat doar în momentul când aceasta se afla într-un stadiu premergător instalării morţii biologice, când, potrivit aprecierii inculpaţilor, nu mai prezenta un pericol pentru obştea mânastiriii şi nu în situaţia în care C.M.I. era sănătoasă fizic şi s-ar fi putut opta pentru o conduită terapeutică. În legătură cu acest aspect martorul, preot H.D. a precizat în declaraţia sa că în măsura în care rugăciunile pe care şi el le practica pentru alungarea duhurilor rele nu dădeau rezultatele scontate, recomanda însoţitorilor sau aparţinătorilor care aduceau persoane bolnave în biserică să consulte medici de specialitate pentru tratament.
În privinţa celeilalte cerinţe esenţiale, referitoare la scopul infracţiunii, învederăm următoarele: pentru existenţa infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal nu este necesar ca scopul acesteia să îl constituie comiterea unei alte infracţiuni. De exemplu, situaţia aceluia care pentru a săvârşi o infracţiune de omor, procedează iniţial la lipsirea victimei de libertate. Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal există şi în situaţia în care scopul acesteia nu îl reprezintă comiterea unei alte infracţiuni. De pildă, situaţia aceluia care lipseşte de libertate o persoană, pentru ca aceasta din urmă, să nu se întâlnească cu o alta, neagreată de primul. Atât timp cât nu face parte din situaţiile permise de lege, limitarea dreptului persoanei la libertate se sancţionează indiferent de natura motivului care determină acţiunea de limitare, inclusiv în situaţia în care subiectul activ, adică autorul, consideră că prin acţiunea lui aduce un beneficiu celui care este lipsit de libertate. În ambele variante ale scopului urmărit de autor, acela de a comite o infracţiune sau acela „de a face bine", lipsirea de libertate este ilegală şi de aceea constituie infracţiune, scopul nefăcând parte din elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
În ceea ce priveşte rezultatul mai grav produs este de învederat că moartea victimei C.M.I. a fost urmarea acţiunii inculpaţilor de a o sechestra, în perioada 10 - 15 iunie 2005, în care victima a fost lipsită de libertatea fizică de a se mişca, de a se hrăni şi hidrata. Inculpaţii nu au urmărit ca prin nehidratarea şi nealimentarea victimei în perioada privării de libertate să suprime viaţa acesteia, deşi trebuiau şi puteau să prevadă rezultatul inacţiunii lor. Aceasta rezultă din susţinerile inculpaţilor în care au arătat că au încercat să-i dea ceai şi pâine, însă victima refuza. Contenţia mecanică prelungită în poziţia decubit dorsal a fost total neadecvată pentru hidratarea şi hrănirea victimei, atât personal, cât şi de către inculpaţi. Rezultatul mai grav, moartea persoanei, s-a produs din vina inculpaţilor, care trebuiau şi puteau să-l prevadă. Şocul hipovolemic care a constituit cauza morţii s-a instalat ca urmare a deshidratării severe în timp ce victima a fost izolată şi imobilizată, mai întâi în chilia ei şi apoi, pe acea cruce improvizată. Starea de sănătate fizică şi psihică a victimei era de natură să atragă atenţia inculpaţilor asupra urmării faptei lor, cu atât mai mult cu cât crizele persistau, iar semnele clare şi evidente de însănătoşire nu apăreau.
Atât timp cât între momentul de început al privării de libertate a victimei şi cel al morţii nu s-a interpus un alt fapt, care să întrerupă starea de imobilism şi să facă posibilă reechilibrarea hidroelectrolitică, demonstrează că ei au ignorat, în mod categoric, orice altă intervenţie pentru salvarea ei, deşi agitaţia psihomotorie nu încetase.
Inculpaţii aveau datoria să procedeze cu toată atenţia şi să depună toate diligenţele pentru a lua măsurile necesare de salvare a victimei, având în vedere experienţa lor de viaţă, studiile medii, faptul că lucraseră în instituţii publice, că aveau un contact permanent cu Spitalul Judeţean pentru tratarea altor călugăriţe bolnave, că aveau posibilitatea de a o duce la spital pentru tratament, ceea ce nu au făcut. Cu alte cuvinte, inculpaţii trebuia şi puteau să prevadă rezultatul mai grav al faptei lor, respectiv moartea C.M.I.
Din probele administrate în cauză a rezultat, fără echivoc, că între contenţia mecanică (starea de imobilism continuu) a victimei, lipsa aportului hidric şi nutritiv, care au generat deshidratarea severă şi au determinat şocul hipovolemic şi moartea victimei a existat o legătură indisolubilă.
Prin urmare, în cadrul infracţiunii ce se va reţine în sarcina inculpaţilor, forma de vinovăţie a intenţiei referitoare la lipsirea de libertate în mod ilegal este însoţită de cea a culpei în ce priveşte moartea victimei. Între acţiunea materială intenţionată de restrângere şi paralizare a libertăţii fizice a victimei, concomitentă cu inacţiunea lor culpabilă privitoare la lipsa aportului hidric şi nutritiv, care s-au cumulat şi potenţat reciproc şi moartea C.M.I., rezultat mai grav produs din culpă, a existat fără dubiu legătură de cauzalitate directă.
Caracteristic, aşadar, pentru activitatea infracţională specifică lipsirii de libertate în mod ilegal urmată de moartea victimei, în care se întâlneşte forma mixtă de vinovăţie este faptul că inculpaţii prevăzând şi urmărind sau acceptând producerea unui anumit rezultat, săvârşesc o faptă ce constituie elementul material al unei infracţiuni, dar produc un rezultat mai grav ce caracterizează o variantă agravată a infracţiunii în al cărei conţinut complex a fost prevăzută această situaţie.
Inculpaţii, au recunoscut pe parcursul urmăririi penale, în mod constant acţiunile materiale săvârşite, însă au invocat în apărarea lor că au acţionat în spiritul bunei credinţe, în ideea de „a alunga duhurile rele ce posedau victima", că au acţionat din punct de vedere duhovnicesc, întrucât tratamentul medicamentos a fost ineficient. Au arătat, de asemenea, că au izolat şi imobilizat victima, mai întâi în chilia ei pentru protecţia „măicuţelor", a „mirenilor" şi chiar a acesteia dat fiind comportamentul ei hetero şi autoagresiv şi nu în scopul de a o lipsi de libertate. Au declarat că au procedat la legarea victimei pe acea cruce improvizată potrivit unor practici religioase având acelaşi motiv de înlăturare a duhurilor rele, pe de o parte, cât şi de protecţie a ei şi a celorlalte persoane, pe de altă parte. Aceştia au susţinut constant că nu au acţionat cu intenţia de a o lipsi de libertate şi că nu au prevăzut rezultatul mai grav al faptei lor, respectiv moartea C.M.I.
Inculpaţii, asumându-şi acţiunile materiale întreprinse, au formulat, prin apărătorii lor cereri prin care au solicitat, fie schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de lăsarea fără ajutor, prevăzută şi pedepsită de art. 315 C. pen., fie scoaterea de sub urmărire penală susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind latura subiectivă, ori că există una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei referitoare la vinovăţie. În susţinerea cererii, ei au arătat că nu au săvârşit „acte voite de imobilizare nemotivată a victimei" şi că au avut „o atitudine compătimitoare, frăţească", în acord cu crezul lor creştin. Nu poate fi reţinută această apărare întrucât aşa cum am arătat activitatea infracţională a inculpaţilor încalcă în mod flagrant ritualurile prevăzute de legiuirile bisericeşti (care permit numai rugăciuni şi nu acţiuni violente care să pună în pericol integritatea corporală şi viaţa unei persoane) şi contravin tuturor actelor normative la care am făcut referire mai sus.
În ceea ce priveşte incidenţa cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei invocate de inculpaţi, şi anume eroarea de fapt, legitima apărare, starea de necesitate şi constrângerea fizică este de învederat că toate privesc vinovăţia ca trăsătură esenţială a infracţiunii. Referitor la aplicabilitatea art. 51 C. pen., privind eroarea de fapt, trebuie subliniat că inculpaţii au avut reprezentarea corectă a datelor realităţii. Ei au cunoscut că victima era bolnavă psihic. Ca atare, orice îngrădire ilegală a libertăţii fizice de mişcare a acesteia, coroborată cu lipsa tratamentului medicamentos, pe care l-au întrerupt voit, cu restricţiile lichidiene şi alimentare (situaţie ce constituie o circumstanţă reală, care se răsfrânge asupra tuturor inculpaţilor), conferă faptei privative de libertate caracter ilegal.
Astfel, inculpata A.N.S. a cunoscut starea victimei încă din momentul internării acesteia în Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Vaslui, când a afirmat „am rămas uimită văzând-o cum arată, cu clăbuci la gură uscaţi de nu i se vedeau dinţii, am reacţionat cu glas asupra infirmierelor că o să moară dacă va fi lăsată aşa …, a doua zi de luni am fost la spital în faţa doctorului şi mi-a spus că viaţa ei de acum e numai aşa" (declaraţia olografă din 17 iunie 2005). Victima a fost diagnosticată de medicul specialist şi tratată într-o unitate de profil, cu rezultate care au permis externarea şi continuarea tratamentului în ambulatoriu, la mănăstire, de asemenea, cu rezultate bune.
Inculpaţii s-au substituit medicului specialist, în sensul că în locul bolii psihice au pus demonizarea, iar în locul tratamentului medicamentos au aplicat victimei ritualuri şi rugăciuni pentru alungarea duhurilor rele, recurgând la izolarea şi lipsirea de libertate a acesteia prin contenţia mecanică prelungită. În acest mod au atribuit caracter ilegal acţiunii lor, în condiţiile în care chiar ei au criticat vehement modalitatea în care a fost îngrijită în Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean, unde „a fost nevoie de şase persoane să o imobilizeze, pentru a-i face o injecţie cu care să o calmeze" şi apoi, ţinută în somn medicamentos etc. Deci, inculpaţii au cunoscut semnificaţia imobilizării unei persoane, fie ea şi în condiţiile permise de lege, pe care însă au dezaprobat-o, considerând-o inumană, deşi C.M.I. se afla sub tratament medicamentos de specialitate.
Prin urmare, nu poate fi admisă apărarea inculpaţilor în sensul că nu au cunoscut sau că au avut o reprezentare greşită a datelor realităţii, întrucât conduita lor subiectivă s-a sprijinit pe situaţii cunoscute, concrete, pentru care într-o ipostază similară au acţionat corect. Nu poate fi acceptată nici apărarea privind o eventuală îndoială asupra stării de sănătate a victimei şi pe cale de consecinţă a caracterului ilegal al privării de libertate (deşi îndoiala nu implică o reprezentare greşită a realităţii) din aceleaşi considerente.
Celelalte cauze care înlătură caracterul penal al faptei invocate de inculpaţi nu pot fi admise deoarece nu sunt întrunite condiţiile pentru ca acestea să aibă incidenţă în cauză (de exemplu, depăşirea duratei privării de libertate impusă de legitima apărare sau starea de necesitate şi continuarea imobilizării, a făcut să dispară starea de pericol iminent sau actual, apărută datorită comportamentului victimei; sau lipsa unei constrângeri fizice din partea victimei căreia inculpaţii nu i-au putut rezista; ori lipsa condiţiilor privind atacul în cazul legitimei apărări potrivit căreia acesta trebuie să pună în pericol grav persoana celui atacat şi să fie imediat etc.).
În consecinţă, urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate, susţinerile inculpaţilor privitoare la incidenţa acestor cauze care privesc vinovăţia.
Inculpaţii au invocat, de asemenea, în apărarea lor faptul că moartea sorei C.M.I. s-a produs datorită intervenţiei medicului de pe ambulanţă, care prin manevre imprudente (referitoare la decelarea semnelor de viaţă şi a măsurilor de resuscitare în cadrul cărora a administrat în mod incorect şi contraindicat adrenalină, ca mod şi ca doză mare) i-a provocat o insuficienţă cardiacă acută.
Urmează a fi înlăturată, ca neîntemeiată, susţinerea inculpaţilor, întrucât, prin proba cu martori, actele medicale şi medico-legale, convorbirile telefonice dintre inculpatul C.P.D., A.N.S., J.V. şi staţia de salvare aflate la dosarul cauzei s-a făcut dovada certă a faptului că moartea C.M.I. a survenit înainte de sosirea la faţa locului a ambulanţei. Medicul de pe ambulanţă a constatat doar apariţia semnelor morţii reale, astfel cum a consemnat în fişa de solicitare citată mai sus, dar din motive legate de ineditul situaţiei şi de presiunea emoţională creată asupra sa, a ridicat persoana şi a încercat măsuri de resuscitare. Faptul morţii a fost constatat şi de medicul de medicină urgenţă de la Camera de Gardă a Spitalului Judeţean Vaslui. În actele medico legale s-a susţinut cu argumente ştiinţifice faptul că puncţia venoasă pentru montarea perfuziei efectuată în cadrul protocolului de resuscitare în cadrul transportului, s-a făcut la mâna stângă şi nu la mâna dreaptă (aşa cum din eroarea s-a reţinut ulterior, de alţi medici legişti), iar examenele histopatologice (efectuate pe fragmentul de piele de la plica cotului drept, unde s-a suspectat că s-a efectuat puncţia venoasă, în timpul vieţii), nu au evidenţiat o reacţie vitală (gen tromboză intravasculară sau hemoragie). Aceasta înseamnă că la nivelul plicii cotului drept nu a existat o leziune traumatică, astfel că nu se poate pune problema existenţei reacţiei vitale în acea zonă anatomică.
Aşa cum am arătat, moartea persoanei s-a datorat şocului hipovolemic consecutiv deshidratării severe, determinată de restricţia prelungită de lichide şi nu insuficienţei cardiace acute survenite în urma administrării contraindicate de adrenalină, astfel cum a arătat medicul legist recomandat de inculpaţi. Constatările necroptice nu au pus în evidenţă în stomac şi intestinul victimei conţinut alimentar sau lichidian, astfel că afirmaţiile inculpatelor potrivit cărora i-au dat ceai şi pâine sunt nesincere şi nu pot înlătura diagnosticul medico-legal iniţial, acela al deshidratării.
Prin urmare, apărarea inculpaţilor potrivit căreia moartea victimei ar fi avut altă etiologie nu poate fi susţinută ştiinţific, urmând a fi înlăturată ca neîntemeiată.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi inculpaţii O.E., C.A.L., B.S., A.N.S. şi C.P.D.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii recurenţi O.E., C.A.L., B.S., A.N.S. şi C.P.D. vor fi obligaţi la plata sumei de 200 lei fiecare cheltuielile judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi de inculpaţii O.E., C.A.L., B.S., A.N.S. şi C.P.D. împotriva deciziei penale nr. 132/ A din 20 septembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurenţii inculpaţi O.E., C.A.L., B.S., A.N.S. şi C.P.D. să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3300/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 336/2008. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
