ICCJ. Decizia nr. 3510/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3510/2008
Dosar nr.3609/2/2008
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 226 din 10 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 3609/2/2008, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul S.C. împotriva rezoluţiei nr. 713/11/2/2008 din 29 mai 2008, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosar nr. 1258/P/2007, obligându-l totodată, la plata sumei de 40 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat şi la 1000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către intimatul B.F.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut că petiţionarul a formulat, la data de 18 iunie 2007, o plângere, înregistrată sub nr. 3609/2/2008, prin care a solicitat desfiinţarea rezoluţiei din 4 martie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. 1258/P/2007 şi respectiv, a rezoluţiei nr. 713/11/2/2008 din 29 mai 2008, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva intimatului B.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 194 C. pen. şi a intimatei D.M., notar public sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Analizând actele depuse la dosar şi probele administrate în cauză, prima instanţă a reţinut că, la data de 7 iunie 2006, petiţionarul S.C. a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin care a solicitat să se efectueze cercetări faţă de numitul B.F., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 194 şi art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. şi întrucât din cuprinsul plângerii rezultau indicii de comitere a infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), de către notarul public D.M. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a dispus prin ordonanţa nr. 6484/P/2006 din data de 14 august 2007, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dosarul fiind înregistrat sub nr. 1.298/P/2007.
În urma efectuării actelor premergătoare, în cauză, s-a stabilit să, la data de 30 septembrie 2005, între numitul S.C., în calitate de promitent vânzător şi numitul B.F., în calitate de promitent cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, la Biroul Notarului Public D.M., cu privire la terenul în suprafaţă de 3.683 m.p., situat în intravilanul arabil al comunei Domneşti, judeţ Ilfov, preţul stabilit fiind de 16.000 lei, care a fost achitat integral.
S-a mai reţinut că acest antecontract a fost modificat ulterior, prin două acte adiţionale, unul prin care s-a stabilit prelungirea termenului de încheiere a actului în formă autentică până la data de 30 ianuarie 2006 şi unul prin care au fost stabilite datele de identificare exacte ale terenului în cauză, urmare întocmirii dosarului cadastral.
Potrivit clauzelor contractuale, contractul de vânzare-cumpărare trebuia încheiat în termen de 24 de ore de la data obţinerii tuturor actelor necesare perfectării contractului, însă petiţionarul s-a prezentat la notariat şi a refuzat încheierea contractului.
S-a constatat că ulterior, în plângerile formulate, petiţionarul S.C. a precizat că, pe de o parte, notarul public nu i-a prezentat obiectul actului semnat, iar pe de altă parte, că a fost determinat să semneze antecontractul de vânzare-cumpărare de către B.F., prin acte de ameninţare şi anume că preţul menţionat ar reprezenta contravaloarea unor bunuri sustrase de fiul său de la B.F., iar vânzarea ar trebui să fie o garanţie a recuperării prejudiciului, în caz contrar, urmând să se adreseze organelor de poliţie. S-a mai susţinut de către petiţionar că, faţă de această situaţie, a intrat în panică şi a semnat actul în forma în care era redactat, chiar dacă nu era de acord cu conţinutul acestuia.
Din cercetările efectuate, a rezultat însă că, petiţionarul S.C. s-a prezentat la sediul biroului notarial de 4 - 5 ori, solicitând relaţii în legătură cu actul ce urma a fi semnat. Cele două părţi contractante au semnat antecontractul de vânzare-cumpărare fără obiecţii, însă, ulterior, petiţionarul S.C. a refuzat să semneze contractul de vânzare-cumpărare, întocmindu-se de către notarul public D.M. încheierea de certificare nr. 1250 din 20 februarie 2006, în cuprinsul căreia s-a menţionat că numitul S.C. a solicitat un nou termen, până la data de 15 martie şi că nu a dorit să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare. De asemenea, petiţionarul S.C. a arătat că este de acord să achite până la data de 15 martie 2006 numitului B.F. suma de 20.000 lei, cu titlu de despăgubiri.
Prin urmare, s-a reţinut că vânzarea nu s-a definitivat la cererea numitului S.C., care a solicitat un nou termen pentru a achita suma cu titlu de despăgubiri.
Prin rezoluţia nr. 1258/P/2007 din 4 martie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata-notar public D.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deoarece nu au rezultat indicii temeinice şi concludente pentru existenţa faptelor şi, respectiv neînceperea urmăririi penale faţă de numitul B.F. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 194 şi art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., deoarece în urma probatoriului administrat, s-a constatat că faptele nu există, reţinându-se că petiţionarul a avut în permanenţă reprezentarea actelor juridice pe care Ie-a semnat şi nu a fost supus presiunilor psihice de către B.F.
Cu privire la activitatea notarului public, s-a stabilit că acesta a respectat obligaţiile prevăzute de art. 6, art. 43 şi art. 45 din Legea nr. 36/1995.
Prin rezoluţia nr. 713/11/2/2008 din 29 mai 2008 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionarul S.C. împotriva rezoluţiei dată la 4 martie 2008, în dosarul nr. 1258/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, reţinându-se că plângerea nu este motivată, petiţionarul limitându-se să reitereze aspectele invocate în plângerea iniţială.
Împotriva acestei rezoluţii, în termen legal, în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., a formulat plângere petiţionarul S.C., solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea celor două rezoluţii ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea începerii urmăririi penale.
Petiţionarul S.C., în motivarea plângerii adresate Curţii, a arătat că situaţia de fapt nu a fost corect stabilită în rezoluţia contestată şi că, în realitate, intimatul B.F. şi fosta sa soţie au înscenat un furt, pe care fiul său, S.l, l-ar fi comis în dauna numitului B.F., iar acesta l-ar fi ameninţat că, în cazul în care nu va semna actul notarial, va face plângere penală împotriva fiului său.
Cu privire la notarul public D.M., petiţionarul a arătat că aceasta se face vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât a inserat în act faptul că preţul vânzării este de 16.000 lei, fără ca ea, însă, să asiste la numărarea şi predarea sumei respective.
Analizând actele existente la dosar şi probele administrate în cauză, prima instanţă a reţinut că plângerea formulată de petiţionarul S.C. nu este fondată, respingând-o ca atare şi apreciind că, în mod corect, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public D.M., pentru infracţiunile prevăzute de art. 289 alin. (1) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi faţă de intimatul B.F., pentru infracţiunile prevăzute de art. 194 C. pen. şi art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., întrucât faptele nu există.
S-a mai constatat că situaţia de fapt a fost corect stabilită în urma actelor premergătoare efectuate în cauză, neexistând date care să ateste faptul că petiţionarul ar fi fost şantajat de către intimatul B.F. să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare, în sensul formulării unei plângeri penale faţă de fiul petentului, cu privire la o presupusă faptă de furt.
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că din chiar comportamentul petentului, constând în prezentarea sa la sediul notariatului în repetate rânduri, semnarea unor acte adiţionale la antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în suprafaţă de 3638 m.p., situat în comuna Domneşti, judeţ Ilfov, solicitând a se amâna perfectarea contractului, până la data de 15 martie 2006, s-a dovedit împrejurarea că petiţionarul S.C. a acţionat potrivit propriilor convingeri, fără a fi supus presiunilor psihice de către B.F.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionată, în termen legal, petiţionarul a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, reiterând, prin apărătorul ales motivele arătate în faţa primei instanţe şi detaliate în memoriul depus la dosar.
Pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 3609/2/2006, fixându-se prim termen la 3 noiembrie 2008.
Examinând recursul declarat de petiţionar, sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionar, apreciind ca fiind legală şi temeinică rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 1258/P/2007 din 4 martie 2008, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimatei notar public D.M. pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi de asemenea împotriva intimatului B.F., pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 194 C. pen. şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., întrucât aceste fapte nu au existat în realitatea obiectivă.
De altfel, Înalta Curte constată că prin rezoluţia nr. 713/11/2/2008 dată la 29 mai 2008 în dosarul nr. 201/P/2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a confirmat soluţia dispusă de procuror, faţă de intimaţii D.M. şi B.F., pentru infracţiunile de insultă şi calomnie prevăzute de art. 205 şi art. 206 C. pen., apreciindu-se, în mod corect, că faptele, presupuse a fi săvârşite de intimaţi nu există.
De asemenea, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a reţinut că fiind audiat, fiul petiţionarului, S.F.l., a infirmat că ar fi sustras vreun bun din locuinţa intimatului B.F., şi deşi petiţionarul a susţinut că nu a primit nicio sumă de bani de la intimat, este inexplicabilă poziţia acestuia, manifestată chiar în faţa notarului public de a-i da numitului B.F. suma de 20.000 lei, cu titlu de despăgubiri.
În acelaşi sens, Înalta Curte constată că în mod corect s-a mai reţinut de către prima instanţă şi împrejurarea că, în încheierea de certificare nr. 1250 din 20 februarie 2006, notarul public D.M. a menţionat faptul că petiţionarul nu a mai dorit să încheie contractul de vânzare-cumpărare, situaţie ce prezintă relevanţă, pe de o parte, în ceea ce priveşte exprimarea liberă a propriei voinţe a numitului S.C., fără a fi şantajat sau ameninţat şi, pe de altă parte, în ceea ce priveşte îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau notarului public, potrivit prevederilor din Legea nr. 36/1995.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul S.C. împotriva sentinţei penale nr. 226 din 10 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul S.C. împotriva sentinţei penale nr. 226 din 10 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3500/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3611/2008. Penal → |
|---|
