ICCJ. Decizia nr. 336/2008. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 336/2008
Dosar nr. 1877/35/2006
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2008
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 151/ P din 4 mai 2006, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe inculpatul M.A. la o pedeapsă de 12 ani închisoare cu aplicabilă art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 ianuarie 2005 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen., art. 998 – art. 999 C. civ., a admis acţiunea civilă exercitată de părţile civile şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.500 lei daune materiale şi la 10.000 lei daune morale în favoarea părţilor civile.
A obligat inculpatul la plata sumei de 46.935.938 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei K.A., în favoarea C.A.S. Bihor, sumă ce va fi reactualizată până la data plăţii efective.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuţitului corp delict ridicat de la inculpat şi predat conform procesului verbal încheiat la 1 martie 2005 Tribunalului Bihor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, la data de 25 noiembrie 2004, Postul de poliţie al comunei Sălard, jud. Bihor a fost sesizat de medicul de gardă de la dispensarul comunei că numitul K.A., care s-a prezentat pentru examinare, prezintă urme de violenţă, rezultat al unei agresiuni.
Din cercetări, a rezultat că inculpatul şi concubina sa, Ş.A., la data de 25 noiembrie 2004 au vizitat victima la domiciliul său şi i-au cerut o bicicletă cu care să se deplaseze în comuna Ciuhoi, sat Sâniob, pentru a-şi vizita minorii aflaţi la Leagănul de Copii.
Victima Ie-a dat bicicleta celor doi, avertizându-i ca, în cazul în care se va deteriora, să se prezinte pentru reparaţie.
După un timp, inculpatul şi concubina sa s-au întors în domiciliul victimei, pentru că una din biciclete se defectase şi, cât timp victima a reparat bicicleta, cei doi au consumat vin, după care au plecat spre centrul satului Hodoş. Sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a căzut şi s-a lovit la picior, dar a continuat să meargă spre locuinţa sa, unde la scurt timp a venit şi victima.
Văzând starea inculpatului, victima a trimis-o pe concubina acestuia la magazin pentru a cumpăra mâncare şi ţigări, după care i-a cerut acesteia să vină în domiciliul său, pentru a pregăti mâncarea.
În domiciliul victimei, la un moment dat, cei doi s-au îmbrăţişat, iar victima a văzut prin fereastră că inculpatul îi observase şi venea spre ei. Martora a urcat în podul casei, de unde a fugit dizlocând câteva ţigle.
Inculpatul a intrat în imobil, a întrebat victima unde este concubina sa, şi, după discuţii în contradictoriu a lovit victima cu un cuţit în coloana vertebrală, lăsând-o la pământ şi plecând spre locuinţa sa.
Martorul V.E. a văzut că martora fugise prin grădină, că inculpatul iese singur din locuinţa victimei, şi, părându-i-se suspect că nu este condus la poartă de victimă, a intrat în domiciliul acesteia, unde l-a găsit căzut sub masă, într-o baltă de sânge, motiv pentru care a anunţat organele de poliţie şi salvarea, nu înainte ca victima să-i fi spus că inculpatul a intenţionat să-l omoare.
Victima a fost spitalizată, până la data de 24 decembrie 2004, timp în care inculpatul şi concubina sa s-au ascuns în satul Biharia, unde au fost depistaţi de poliţie la data de 6 ianuarie 2005.
La data de 19 ianuarie 2005, victima a decedat la locuinţa sa din satul Hodoş.
Raportul de constatare medico-legală nr. 13/2005 a stabilit că moartea victimei a fost violentă, datorându-se unei insuficiente cardio-respiratorii pe fondul unei bronhopneumonii de stază în evoluţie, determinată de consecinţele traumatismului vertebro-medular din data de 25 noiembrie 2004, între decesul victimei şi agresiunea suferită existând legătură de cauzalitate.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, însă a arătat că a fost lovit de victimă cu o rangă de fier peste cap şi bărbie, după care inculpatul a luat un cuţit încercând să se apere şi lovind victima, fără să poată preciza în care zonă a corpului i-a aplicat loviturile.
Declaraţia inculpatului a fost susţinută şi de depoziţia martorei Ş.A.
Expertiza medico-legală efectuată în cauză a concluzionat că moartea victimei a fost violentă şi că între cauza morţii şi agresiunea din data de 25 noiembrie 2004 există legătură de cauzalitate indirectă.
Instanţa de fond a reţinut intenţia inculpatului de a suprima viaţa victimei, chiar pentru a se apăra, neprevăzând deci rezultatul mai grav al faptei sale, care s-ar fi putut produce în timp, respectiv moartea victimei.
Faţă de aceste considerente exprimate, instanţa de fond a apreciat că forma vinovăţiei inculpatului este praeterintenţia, încadrarea juridică a faptei sale fiind aceea a loviturilor cauzatoare de moarte şi nu a omorului.
Împotriva hotărârii au formulat apel inculpatul şi părţile civile, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul său, inculpatul critică hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, apreciind că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevazute de art. 182 alin. (2) C. pen. şi solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa, considerând că între actul de lovire şi decesul victimei nu există raport de cauzalitate, şi achitarea în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., pentru această nouă încadrare juridică, şi în subsidiar, solicită reducerea pedepsei aplicate de prima instanţă.
Părţile civile nu au arătat care sunt motivele pentru care critică hotărârea dată în fond.
Analizând hotărârea atacată, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a făcut o corectă încadrare juridică a faptei săvârşite de inculpat, aplicând, la individualizarea pedepsei dispoziţiile art. 52 şi 72 C. pen.
Instanţa de apel a constatat, totodată, că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală sub aspectul aplicării pedepselor accesorii.
Astfel, dispoziţiile art. 64 lit. a) teza I C. pen., vin în contradicţie cu Hotărârea C.E.D.O., care prevede că privarea de dreptul la vot nu trebuie aplicată lejer, fiind necesar să existe o legătură observabilă şi suficientă între sancţiune, comportament şi situaţia persoanei în cauză.
Interzicerea dreptului de a alege nu se poate aplica automat persoanelor condamnate, indiferent de durata pedepsei aplicate, pentru că ar constitui o încălcare a dispoziţiilor art. 3 din Protocolul nr. 1 la C.A.D.O.L.F., care prevăd că limitele dreptului la vot trebuie să urmărească un scop legitim şi să fie proporţionale.
Aşadar, dispoziţiile art. 64 alin. (1) teza I C. pen., nu se pot aplica automat persoanelor condamnate, indiferent de durata pedepsei şi independent de natura sau gravitatea infracţiunilor comise şi de situaţia lor personală.
Analizând în continuare hotărârea atacată, Curtea constată că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a interpretat, de asemenea corect, probele care au demonstrat vinovăţia inculpatului, în sensul că, raportul de constatare medico-legală din luna noiembrie 2004 a reliefat existenţa semnelor de violenţă pe corpul victimei şi a statuat diagnosticul pe care aceasta l-a avut la internare, concluziile raportului de constatare medico-legală fiind confirmate şi de Comisia de Control şi Avizare din cadrul I.M.L. Timişoara.
În cauză, a fost efectuată şi o nouă expertiză medico-legală, care a menţinut însă concluziile raportului de constatare medico-legală cu privire la moartea victimei, violentă, datorată complicaţiilor leziunilor produse la data de 25 noiembrie 2004, cu legătură de cauzalitate între deces şi leziunile suferite.
Instanţa de apel a reţinut că nu sunt întrunite elementele legitimei apărări şi a provocării, invocate de inculpat în apărarea sa.
Cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., instanţa de apel a apreciat această cerere ca neîntemeiată, dat fiind că în cauză, faţă de modalitatea concretă în care s-a săvârşit fapta, a existat intenţia inculpatului de a lovi victima, iar rezultatul acţiunii sale s-a produs din culpa acestuia, deci s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracţiune care reprezintă o formă agravată a infracţiunilor prevăzută de art. 180 C. pen., 181 şi 182 C. pen.
De reţinut că elementul determinant al agravării este chiar rezultatul produs, respectiv moartea victimei.
Faţă de ansamblul probator administrat la fondul cauzei, s-a constatat existenţa unei legături de cauzalitate indirecte între moartea victimei şi acţiunea inculpatului asupra sa.
Şi cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), raportat la fapta comisă, gradul ridicat de pericol social şi atitudinea inculpatului.
În latură civilă, s-au apreciat, ca neîntemeiate, cererile formulate în apel de părţile civile privind majorarea despăgubirilor, întrucât nu s-au prezentat dovezi care să ateste netemeinicia hotărârii primei instanţe.
Faţă de toate aceste considerente, prin Decizia penală nr. 118/ A din 13 noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 151/ P din 4 mai 2006 a Tribunalului Bihor, pe care a desfiinţat-o în sensul că a înlăturat dispoziţia privind aplicarea art. 64 lit. a) teza I şi lit. c) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În baza art. 160b C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi a dedus din pedeapsă durata arestării preventive la zi.
Împotriva sentinţei a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă, aceleaşi ca şi cele invocate în apel.
Se solicită de către recurent, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât nu există raport de cauzalitate între agresiunea exercitată de inculpat şi decesul victimei.
Inculpatul solicită, de asemenea, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., combinat cu art. 44 alin. (3) C. pen., întrucât fapta a fost săvârşită în momentul în care a fost agresat fizic de victimă.
În subsidiar, se solicită reducerea pedepsei ca rezultat al reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzută de art. 73 lit. a) şi b), art. 74 lit. a) şi c) C. pen., în condiţiile art. 76 C. pen.
Examinând hotărârile în raport de criticile recurentului, care se circumscriu cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 14, 17 şi 18 C. proc. pen., ca şi din oficiu, pentru cazurile enunţate de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Pe parcursul procesului penal, s-au administrat în totalitate probele necesare şi utile soluţionării cauzei, stabilindu-se fără echivoc că la data de 25 noiembrie 2004, inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu un cuţit în coloana vertebrală, iar la data de 19 ianuarie 2005, victima a decedat în locuinţa sa, existând legătură de cauzalitate între lovitura aplicată de inculpat şi decesul victimei.
Stabilindu-se vinovăţia inculpatului, în mod justificat s-a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
Împrejurările în care s-a săvârşit fapta exclud posibilitatea schimbării încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., ori reţinerea legitimei apărări ca o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, precum şi incidenţa dispoziţiile art. 73 lit. a) şi b) C. pen., privind circumstanţele atenuante legale referitoare la depăşirea legitimei apărări şi la existenţa provocării din partea victimei.
La data de 25 noiembrie 2004, inculpatul şi concubina sa, Ş.A., au vizitat victima la domiciliul acesteia şi i-au cerut o bicicletă pentru a se deplasa la un leagăn de copii din comuna Ciuhoi, unde urmau să-şi viziteze minorii.
Victima Ie-a împrumutat bicicleta şi Ie-a spus că, dacă se va defecta, să se întoarcă la domiciliul său pentru reparaţie.
Întrucât una din biciclete se defectase, inculpatul şi concubina sa s-au întors la domiciliul victimei, şi, în timp ce aceasta repara bicicleta, cei doi au consumat vin.
După reparaţia bicicletei, inculpatul şi concubina sa s-au deplasat spre centrul satului Hodoş.
Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a căzut şi s-a lovit la un picior, ceea ce a făcut ca cei doi să se îndrepte spre locuinţa comună, unde, la puţin timp, a sosit şi victima.
Văzând starea în care se afla inculpatul, victima a trimis-o pe concubina inculpatului la un magazin să cumpere mâncare şi ţigări şi i-a spus să se întoarcă în locuinţa victimei, pentru a pregăti mâncarea.
Martora s-a conformat şi s-a deplasat la locuinţa victimei, a început să pregătească mâncarea şi într-un gest spontan de tandreţe, s-a îmbrăţişat cu victima.
În acest moment, victima l-a observat pe inculpat prin fereastră, venind spre locuinţă, fapt ce a determinat-o pe concubina inculpatului să se urce în podul casei şi de acolo să fugă prin grădină.
Inculpatul a intrat în locuinţă, a întrebat pe victimă unde este concubina sa şi după mai multe discuţii contradictorii, i-a aplicat victimei o lovitură cu un cuţit în coloana vertebrală, plecând apoi spre locuinţa sa.
În faţa instanţei de recurs, inculpatul nu neagă aplicarea loviturii, ci insistă în a se constata că decesul victimei nu se află în legătură de cauzalitate cu lovitura aplicată şi că lovitura a fost aplicată în condiţiile evitării unui atac sau a unei reacţii exagerate la acest atac, ori ca urmare a provocării victimei.
Pentru existenta infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, în plan subiectiv, este necesar ca actul de lovire să fie realizat cu intenţie, iar decesul victimei să se producă din culpa inculpatului.
Şi în condiţiile în care la decesul victimei concură şi alte împrejurări cu relevanţă cauzală, esenţial este să se constate că fără existenţa acţiunii ilicite de lovire executată de inculpat, rezultatul letal nu s-ar fi putut produce.
Raportul de constatare medico-legală din noiembrie 2004, întocmit la internarea victimei, constată mai multe leziuni, printre care şi existenţa unei cicatrici post-operatorii paravertebral stângă, urmare ca înjunghierii victimei de către inculpat.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 13/2005, rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute survenită pe fondul unei bronho-pneumonii de stază în evoluţie.
Bronho-pneumonia a fost determinată de consecinţele traumatismului vertebro-medular produs la 25 noiembrie 2004, urmat de paraplegie cu un nivel de sensibilitate decliv corpului vertebral T.5, ea fiind favorizată de existenţa unei escare sacro-lombare dezvoltată pe o regiune care a suferit o contuzie în cadrul aceleiaşi agresiuni. Între agresiune, traumatismul vertebro-medular cu trans-secţiune la nivel T.3 - T.4 şi decesul victimei, s-a stabilit că există o legătură cauzală directă.
Comisia de nouă expertiză a răspuns la obiecţiuni, apreciind că decesul victimei a fost violent, ca urmare a complicaţiilor leziunilor produse la data de 25 noiembrie 2004. între cauza decesului, respectiv bronho-pneumonie şi leziunile suferite de victimă, respectiv paraplegie post-plagă penetrantă paravertebrală stângă toracală superioară T.3 - T.4 cu fractură T.3 şi sindrom de trans-secţiune medulară, s-a apreciat de către comisie că există o legătură de cauzalitate indirectă.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că nu există nici un dubiu că între decesul victimei şi fapta inculpatului există legătură de cauzalitate, că fapta intenţionată a inculpatului de a lovi victima a generat producerea din culpă a rezultatului letal.
Probele administrate în cauză contrazic susţinerile inculpatului şi evidenţiază faptul că inculpatul, bănuind existenţa unor relaţii intime între victimă şi concubina sa şi animat de sentimente de gelozie, a aplicat victimei o lovitură cu cuţitul în zona coloanei vertebrale.
Nu a existat din partea victimei nici un atac asupra inculpatului, pentru a se reţine legitima apărare sub forma excesului scuzabil, prevăzut de art. 44 alin. (3) C. pen. şi depăşirea legitimei apărări, în sensul dispoziţiile art. 73 lit. a) C. pen., cum nu a existat nici un act provocator din partea victimei, în sensul dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Cu privire la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată răspunde criteriilor prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului sancţiunii, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare.
Împrejurările în care s-a săvârşit infracţiunea şi modalitatea de săvârşire relevă o periculozitate ridicată a inculpatului, care a determinat o reacţie firească, în sensul aplicării unei pedepse într-un cuantum ridicat, cu executare în regim privativ de libertate.
Reducerea pedepsei ar lipsi de eficienţă sancţiunea, ar afecta caracterul de exemplaritate al acesteia, diminuând, totodată, încrederea membrilor colectivităţii în organele statului şi preocuparea lor pentru protejarea individului împotriva agresiunilor fizice venite din partea celor ce nesocotesc regulile de conduită socială.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4) raportat. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va computa din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 06 ianuarie 2005 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 118/ A din 13 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 6 ianuarie 2005 la 29 ianuarie 2008.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 332/2008. Penal. Lipsirea de libertate în mod... | ICCJ. Decizia nr. 3401/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
