ICCJ. Decizia nr. 3500/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3500/2008
Dosar nr.456/46/2008
Şedinţa publică din 31 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 63/ F din 1 iulie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.C. împotriva Rezoluţiei nr. l9/P/2006 din 14 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, rezoluţie pe care a menţinut-o.
Instanţa a reţinut că rezoluţia atacată, menţinută prin respingerea plângerii petentului de procurorul general al aceluiaşi Parchet, este legală şi temeinică întrucât intimata U.M., judecător la Judecătoria Curtea de Argeş şi M.C., procuror la Parchetul de pe lângă aceeaşi judecătorie şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu cu ocazia soluţionării, prin respingere, a unei plângeri formulate de acelaşi petent împotriva unei alte rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.
Recursul declarat de petent împotriva Sentinţei penale nr. 315 din 17 mai 2005, (pronunţată de judecătoarea M.U. cu concluziile procuroarei C.M.) a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 938/R/2005.
S-a motivat că hotărârea a intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât nu poate fi desfiinţată prin depunerea unei plângeri penale împotriva magistraţilor.
Examinând actele şi lucrările dosarului de cercetare penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de petent este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 278 alin. (l) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 la procurorul ierarhic superior împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, partea vătămată poate face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Curtea de Apel Piteşti, soluţionând cauza, în primă instanţă, a respins, în mod temeinic şi legal, plângerea petentului menţinând rezoluţia prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatelor (judecător şi procuror), reţinând că magistraţii au pronunţat soluţia şi respectiv a pus concluzii pe baza probelor existente în dosarul cauzei, soluţii motivate în fapt şi în drept.
Soluţiile pronunţate au fost supuse controlului judiciar, prin exercitarea de către petent a căii ordinare de atac (recursul).
Autoritatea de lucru judecat îi impune petentului să respecte hotărârea definitivă pronunţată în cauză. Modalitatea de soluţionare a cauzei de către judecători este supusă doar controlului judiciar al instanţelor ierarhic superioare, potrivit legii, ea neputând fi cenzurată de Parchet, sens în care s-au şi motivat rezoluţiile atacate.
Potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege.
Or, printre aceste căi legale de atac nu se află şi plângerea penală împotriva judecătorilor care au pronunţat hotărârile ori împotriva procurorilor care au pus concluzii în instanţă.
Numai în condiţiile săvârşirii unor fapte penale de către judecători sau procurori, cu prilejul soluţionării cauzei, a existenţei unor probe în acest sens, organele de cercetare penale pot declanşa urmărirea penală.
În speţă, doar pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti, cu privire la care petentul a exercitat căile legale de atac, nu este de natură a dovedi existenţa unei fapte penale de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) Totodată, cu privire la intimata procuror, se reţine că şi aceasta şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, punând concluzii în instanţă, potrivit legii, probelor dosarului şi propriilor convingeri.
Dimpotrivă, soluţionarea unei cauze întră în atribuţiile de serviciu a unui judecător. Doar neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos, cu ştiinţă, a unei atribuţii de serviciu şi vătămarea prin aceasta a intereselor legale ale unei persoane, constituie infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Această faptă penală nu există în cauză, cu privire la ambele intimate, şi în mod legal parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acestea.
În consecinţă, reţinând că menţinerea de către instanţa de fond a soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, pentru inexistenţa faptelor, este legală şi justificată, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar T.C. împotriva Sentinţei penale nr. 63/ F din 1 iulie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3492/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3510/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
