ICCJ. Decizia nr. 3467/2008. Penal. Neglijenţa în serviciu (art.249 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3467/2008
Dosar nr. 4508/1/2008
Şedinţa publică din 30 octombrie 2008
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 50/D din 21 aprilie 2008 Curtea de Apel Cluj secţia penală şi de minori, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit la plângerea părţii vătămate P.I., prin avocat C.T., cu sediul în Cluj Napoca împotriva inculpatului C.I.G. domiciliat în Zalău pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), constatând tardivitatea plângerii şi a obligat partea vătămată la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin plângerea înregistrată la data de 7 martie 2007 petenta P.I. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate că soluţia dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 234/P/2006 nu este întemeiată, deoarece făptuitorii au comis infracţiunile pentru care au fost cercetaţi , astfel că aceştia trebuie traşi la răspundere penală.
Prin sentinţa penală nr. 80/D din 15 octombrie 2007, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., Curtea de Apel Cluj a admis, în parte, plângerea formulată de către petiţionara P.I. împotriva ordonanţei din 24 noiembrie 2006, emisă în dosarul nr. 234/P/2006 şi a rezoluţiei din 9 februarie 2007 din dosarul nr. 63/II/2/2007 din 22 ianuarie 2007, ambele dosare ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.I. pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi a fost reţinută cauza spre rejudecare, fiind fixat termen de judecată la data de 19 noiembrie 2007. Prin această sentinţă instanţa a reţinut că plângerea este fondată cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 18/1 C. pen. raportat la infracţiunea de neglijenţă în serviciu comisă de notarul public deoarece prin fapta sa s-a adus o gravă atingere drepturilor părţii vătămate şi s-a produs o încălcare severă a ordinii de drept şi a valorilor sociale ocrotite de lege.
Instanţa a reţinut că, prin plângerea formulată, petiţionara P.I. a solicitat desfiinţarea ordonanţei nr. 234/P/ 1006 din 24 ianuarie 2006 şi a rezoluţiei nr. 63/II/2/2007 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de învinuiţii P.I. pentru comiterea infracţiunii de falsificare de instrumente oficiale prevăzute de art. 286 C. pen., fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în declaraţii şi înşelăciune şi faţă de notarul C.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzut de art. 246, art. 248 şi art. 26 raportat la art. 286, art. 288, art. 291, art. 292, art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
În plângerea penală, petiţionara precizează că la data de 10 noiembrie 2003, în faţa notarului public, C.I. s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 83107 privind apartamentul, coproprietate sa şi a soţului său P.I., situat în Cluj Napoca, şi notarul public nu a analizat valabilitatea consimţământului său cu privire la această tranzacţie, contractul întocmindu-se în lipsa sa întrucât a fost plecată în Australia şi s-a întors în anul 2000. A mai arătat că pentru a efectua vânzarea-cumpărarea, soţul său s-a folosit de o copie a unei declaraţii pe care ar fi dat-o în faţa unui poliţist din Dandenog Australia, dar în realitate soţul său s-a folosit de un act fals pe care l-a fabricat.
Prin ordonanţa nr. 234/P/2006 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.I., notar public, pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ prevăzută de art. 91 C. pen., respectiv 10.000.000 lei amendă, neînceperea urmăririi penale faţă de C.I. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 248, art. 26 raportat la art. 288, art. 26 raportat la art. 291, art. 26 raportat la art. 292 şi art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., şi neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul P.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 286, art. 288, art. 291, art. 292 şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 50/D pronunţată în acelaşi dosar la data de 21 aprilie 2008 Curtea de Apel Cluj a constatat că fost depăşit termenul prevăzut de art. 278/1 C. proc. pen., deoarece ordonanţa nr. 234/P din 24 noiembrie 2006 i-a fost comunicată petiţionarei (conform borderoului nr. 179/2006) la data de 29 noiembrie 2006, astfel că plângerea a fost formulată în baza art. 278 C. proc. pen. şi adresată la data de 19 decembrie 2006 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conform adresei nr. 16305/06/17/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie plângerea petiţionarei, greşit îndreptată, a fost trimisă spre soluţionare procurorului general, la data de 16 ianuarie 2007. Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj la 22 ianuarie 2007 şi soluţionată la 9 februarie 2007. S-a reţinut că fost că fost cu depăşit cu mult termenul de 20 zile de zile care se calculează de la data de 3 ianuarie 2007, data la care a fost înregistrată plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel s-a constat că faţă de dispoziţiile legale şi faţă de practica judiciară , s-a apreciat că plângerea iniţială este tardivă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe Curtea de Apel Cluj, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea plângerii formulată de petiţionară ca tardivă, faţă de dispoziţiile art. 278/1 alin. (8) C. proc. pen., deoarece în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal în baza art. 10 lit. f) C. proc. pen.
Totodată a declarat recurs şi partea vătămată P.I., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj în vederea condamnării notarului.
Examinând recursul sub aspectul criticilor formulate, Înalta Curte, constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj este fondat şi recursul părţii vătămate este nefondat pentru următoarele considerente:
În raport de dispoziţiile art. 1 C. proc. pen., şi art. 1 C. pen., procesul penal poate fi considerat ca un mijloc de apărare, concomitent, a societăţii şi a membrilor ce o compun, ca titulari de drepturi şi obligaţii legal stabilite.
Activitatea de judecată, finalizată prin pronunţarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată prin codul de procedură penală, lege procesuală cu un pregnant caracter formalist, indispensabil asigurării judecării corecte şi garantării egale a drepturilor procesuale.
Ilustrând acest formalism, vizând concomitent dinamizarea procesului penal şi sancţionarea conduitei procesuale neconforme, prin art. 185 C. proc. pen. legiuitorul a stabilit următoarele : „ când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen".
Aşadar, potrivit formalismului legii procesual penale, având caracter de garanţie egală pentru toate părţile interesate, în sensul dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală, şi având ca raţiune satisfacerea imperativului disciplinării activităţii procesuale, prin stabilirea unor termene, vizând durata rezonabilă de soluţionare definitivă a cauzei penale, conform dispoziţiilor art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin textul menţionat a fost impusă obligaţia exercitării drepturilor procesuale în anumite termene, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului.
Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancţiunii menţionate, duce la pierderea acestuia.
Prin art. 278/1 C. proc. pen. a fost stabilit un termen de 20 de zile pentru formularea plângerii împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată, momentul de la care acesta începe să curgă fiind cel al comunicării soluţiei de respingere a plângerii făcute potrivit art. 275-278 din acelaşi cod sau, după caz, în situaţia ne soluţionării în termen a acestei din urmă plângeri, data expirării termenului de 20 zile în care procurorul ierarhic superior avea obligaţia de a o rezolva.
Ordonanţa nr. 234/P din 24 noiembrie 2006 a fost comunicată petiţionarei la data de la 29 noiembrie 2006, iar plângerea acesteia, greşit îndreptată, a fost formulată, în baza art. 278 C. proc. pen., la data de 19 decembrie 2006, fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 3 ianuarie 2007, care, ulterior, a trimis plângerea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, aceasta fiind înregistrată la 22 ianuarie 2007 şi soluţionată la 9 februarie 2007, comunicarea soluţiei fiind făcută la 15 februarie 2007 .
Astfel, se constată că partea vătămată a formulat plângerea la instanţă cu depăşirea termenului de 20 zile prevăzut de art. 278/1 C. proc. pen. Faţă de data ştampilei scrisorii recomandate, respectiv, data formulării plângerii la procurorul ierarhic superior, 19 decembrie 2006, instanţa putea fi sesizată cel mai târziu la data de 29 ianuarie 2007 (20 de zile de la expirarea celor 20 de zile în care procurorul ierarhic superior avea obligaţia să soluţioneze plângerea), plângerea acesteia fiind înregistrată la instanţă mult mai târziu, respectiv la data de 7 martie 2007.
Împrejurarea că plângerea a fost greşit adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi nu Parchetului Curţii de Apel Cluj (din culpa petiţionarei), că aceasta a fost trimisă la organul judiciar competent, că a fost soluţionată în termen de procurorul ierarhic superior competent şi că plângerea a fost înregistrată la instanţă în termenul de 20 de zile de la data comunicării soluţiei, nu este de natură să justifice o altă soluţie.
Dispoziţiile art. 278/1 alin. (2) C. proc. pen. instituie termene stricte atât pentru soluţionarea plângerii de către procurorul ierarhic superior, cât şi pentru petiţionar, deopotrivă necesare soluţionării cu celeritate a cauzei.
În cazul nesoluţionării plângerii de către procurorul ierarhic superior în termenul de 20 de zile, legea impune petiţionarului să nu adopte un comportament procesual pasiv, ci, dimpotrivă, impune acesteia să-şi exercite dreptul procesual de a se adresa instanţei competente în maxim 20 de zile de la data expirării termenului de 20 de zile în care procurorul ierarhic superior avea obligaţia soluţionării plângerii.
Acest termen, în care petiţionarul trebuie să se adreseze instanţei competente, exercitându-şi astfel dreptul procesual de a supune controlului judecătoresc soluţia de netrimitere în judecată dispusă de procuror, este unul din categoria celor prevăzute de art. 185 alin. (1) C. proc. pen. şi nu poate fi acceptată opinia potrivit căreia ar fi stabilit în favoarea petiţionarului şi, deci, ar putea fi depăşit.
De altfel, din întreaga reglementare, prevăzută de art. 275, art. 276, art. 277, art. 278 şi art. 278/1 C. proc. pen., în care sunt stabilite termene foarte scurte, atât în sarcina organelor judiciare, cât şi a petiţionarilor, se desprinde voinţa legiuitorului de a asigura soluţionarea plângerilor cu celeritate în vederea statuării cât mai rapide asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane acuzată de săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală.
O opinie contrară celei menţionate anterior, ar fi de natură să lipsească textul art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., de una din soluţiile expres prevăzute de legiuitor: „respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă", în această ipoteză fiind plângerea formulată tardiv la instanţa competentă prin nerespectarea termenului de 20 de zile socotit, după caz, de la data comunicării soluţiei de către procurorul ierarhic superior ori de la data la care a expirat termenul de 20 de zile în care procurorul ierarhic superior avea obligaţia soluţionării plângerii adresate acestuia.
Curtea de Apel Cluj în mod greşit a soluţionat, în primă etapă, prin „sentinţă" plângerea petiţionarei în temeiul dispoziţiilor art. 278/1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., întrucât legea prevede pronunţarea unei încheieri („admite plângerea, prin încheiere"). Faţă de dispoziţiile art. 385/1 alin. (3) C. proc. pen., recursul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, recursurile declarate vizând astfel şi sentinţa nr. 80/D din 15 octombrie 2007 pronunţată în acelaşi dosar.
Astfel, temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinţei penale nr. 50/D din 21 aprilie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Va casa sentinţa penală nr.50/D din 21 aprilie 2008 precum şi sentinţa penală nr. 80/D din 15 octombrie 2007 pronunţate de Curtea de Apel Cluj şi în rejudecare va respinge, ca tardivă, plângerea formulată de petiţionara P.I. împotriva ordonanţei nr. 234/P/2006 din 24 noiembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe care o menţine .
În temeiul art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen., şi în considerarea aceloraşi argumente deja prezentate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată P.I. împotriva aceloraşi hotărâri.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va fi obligată recurenta parte vătămată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinţei penale nr. 50/D din 21 aprilie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează sentinţa penală nr. 50/D din 21 aprilie 2008 precum şi sentinţa penală nr. 80/D din 15 octombrie 2007 pronunţate de Curtea de Apel Cluj şi rejudecând, respinge, ca tardivă, plângerea formulată de petiţionara P.I. împotriva ordonanţei nr. 234/P/2006 din 24 noiembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe care o menţine .
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată P.I. împotriva aceloraşi hotărâri.
Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3466/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3473/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
