ICCJ. Decizia nr. 3465/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3465/2008
Dosar nr. 16273/3/2008
Şedinţa publică din 30 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 435 din 23 martie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a II a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului I.E., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. din acelaşi cod. A respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei dată prin rechizitoriu, în art. 183 C. pen. în baza art. 350 C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului I.E., dacă nu este arestat în altă cauză şi a constatat că inculpatul a fost arestat de la data de 29 martie 2006 până la punerea efectivă în libertate a acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că prin rechizitoriul nr. 790/P/2006 din mai 2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul I.E. (devenit major la 18 februarie 2006) pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. din acelaşi cod.
Prin rechizitoriului parchetului s-a reţinut că în seara zilei de 1 februarie 2006 în locuinţa improvizată inculpatul, I.E. l-a trântit la pământ pe tatăl său I.A. şi apoi i-a aplicat lovituri cu pumnii şi piciorul provocându-i leziuni traumatice interne care au determinat decesul acestuia în ziua de 3 februarie 2006. A mai reţinut instanţa că în seara aceleiaşi zile de 1 februarie 2006, în jurul orei 19 a mai avut loc un conflict între M.N. şi fraţii M.P. şi M.N. în care s-a implicat şi inculpatul I.E., conflict generat de injuriile aduse de M.N. fraţilor M. Expresiile jignitoare ale acesteia, fiind auzite de cei din familia M., i-au determinat pe aceştia să se deplaseze spre baraca victimei I.A., însă au fost întâmpinaţi de inculpatul I.E. şi M.N., între care s-a ivit un scandal, împrejurări ce au făcut ca M.P. să o lovească pe M.N. şi să o trântească la pământ, la rândul său, fiind lovit cu un obiect în cap şi tăiat cu un cuţit la nivelul claviculei dreapta şi la braţul stâng. A doua zi după incidentul petrecut în seara zilei de 1 februarie 2006, victima I.A. a părăsit locuinţa improvizată şi în jurul orei 13, în staţia de autobuz nr. 102 din str. L. a fost găsită de sora sa martora Z.V. şi transportată la Spitalul Filaret, fiind internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
S-a mai reţinut că inculpatul nu a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată în niciun moment al procesului susţinând că în timpul conflictului ce l-a avut cu familia M. din seara zilei de 1 februarie 2006, M.P. l-a lovit cu pumnii în faţă şi abdomen pe I.A. şi în învălmăşeala creată au căzut toţi peste victima, aflată la pământ, iar în ziua următoare de 2 februarie 2006, tatăl său a fost agresat din nou de fraţii M. şi concubinele acestora.
Instanţa nu a reţinut situaţia de fapt aşa cum a fost prezentată prin rechizitoriu şi în urma audierii, reaudierii şi confruntărilor efectuate a reţinut că în seara zilei de 1 februarie 2006 inculpatul I.E., M.N. şi victima I.A. se aflau în baraca acestora împreună cu martorii P.M. şi M.P. Datorită faptului că inculpatul I.E. asculta melodii la un telefon mobil, victima I.A. i-a solicitat să se apropie şi întrucât a fost refuzat, cei doi şi-au adresat injurii reciproc, reţinându-se totodată că victima s-a apropiat de fiul său I.E. care l-a trântit la pământ şi apoi l-a lovit cu pumnii şi piciorul, agresiunea fiind întreruptă de intervenţia martorului M.P.. M.N. i-a reproşat fratelui său agresiunea comisă asupra victimei I.A. folosind cuvintele „pentru toţi poţi dar pentru ăia nu ai putut" , în sensul că este în stare să-l agreseze pe tatăl lor, lucru pe care nu l-a făcut în dimineaţa aceleiaşi zile când a fost lovită cu palma de martorul M.P., acestea fiind auzite de cei prezenţi cât şi de fraţii P.M., M.N. şi concubinele lor.
După un timp M.N. a adresat din nou injurii martorilor M.P. şi M.N., injurii care i-a determinat pe aceştia să ajungă din nou la un incident iar din probele administrate rezultă că victima nu a intervenit.
Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că moartea numitului I.A. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne consecinţa fiind unui traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale şi ruptură de splină în hil, iar leziunile care au dus la moartea victimei s-au putut produce prin lovire repetată cu un corp dur cu legătură de cauzalitate în tanatogeneză directă condiţionată de existenţa unei ciroze hepatice micronodulare şi nefroza care au determinat accentuarea hemoragiei prin coagulare diseminată intravasculară, reţinându-se că leziunile traumatice s-au putut produce cu 24-30 de ore anterior internării.
Instanţa de fond a reţinut că momentul, modalitatea şi împrejurările în care a fost agresat I.A. nu au fost clarificate la urmărirea penală, iar în cursul cercetării judecătoreşti nu a fost posibilă lămurirea acestor aspecte şi faţă de dispoziţiile art. 5/2 şi art. 66 C. proc. pen. şi art. 23 din Constituţia României, prezumţia de nevinovăţie operează şi profită inculpatului, ca prezumţie relativă, până la răsturnarea ei de probe contrarii, certe. Astfel în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului I.E., fiul lui I.A. şi M.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen., având în vedere că probele administrate nu au dus la evidenta concluzie a vinovăţiei inculpatului, instanţa aplicând principiul in dubio pro reo, apreciind că fapta nu a fost săvârşită de inculpat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi condamnarea inculpatului susţinând că ansamblul probator administrat confirmă acuzarea adusă inculpatului de omor calificat.
Prin Decizia penală nr. 361 A din 13 noiembrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, în majoritate a respins ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 435 din 23 martie 2007, cu motivarea că prima instanţă în mod corect a reţinut că împrejurările în care a fost agresat I.A. nu au fost clarificate, iar în favoarea inculpatului operează prezumţia de nevinovăţie întrucât din nicio probă administrată nu rezultă că faptele sale au fost de natură a conduce la consecinţele reţinute în raportul de expertiză medico legală. Cu opinie separată, în dezacord cu restul completului, d-na judecător N.G. a apreciat că se impune admiterea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, desfiinţarea sentinţei şi condamnarea inculpatului I.E. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. c) cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) cu motivarea că faţă de cele trei momente conflictuale şi având în vedere concluzia raportului medical de necropsie, rezultă că violenţele asupra victimei s-au putut produce în cel de-al doilea conflict desfăşurat în jurul orei 18 numai între inculpat şi victimă, apreciind că vinovăţia inculpatului şi legătura de cauzalitate între violenţele exercitate de acesta şi leziunile suferite de victimă sunt dovedite şi se impune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti solicitând, în temeiul art. 385 pct. 17 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. şi, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., casarea hotărârilor atacate şi condamnarea inculpatului, având în vedere că declaraţiile testimoniale coroborate cu documentaţia medicală, conduc la concluzia că inculpatul este autorul faptei care a avut ca urmare decesul victimei I.A.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta.
Faţă de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că la dosarul cauzei există probe contradictorii, administrate în faza de urmărire penală faţă de cele administrate în faţa instanţei de judecată, astfel că nici prima instanţă nici instanţa de apel nu au manifestat rol activ pentru a clarifica situaţia de fapt a cauzei, faţă de dispoziţiile art. 3 şi art. 4 C. proc. pen.
Astfel, în faza de urmărire penală martorul M.P. a declarat, filele 119 -121 din dosarul de urmărire penală, că I.E. l-a împins pe I.A., care a căzut, 1-a lovit cu palmele pe I.A., când era căzut" iar martora P.M. a declarat, filele 124-126 din dosarul de urmărire penală, că „I.E. l-a împins pe I.A., care a căzut. Am văzut cu ochii mei toate acestea. în timp ce I.A. era căzut jos la pământ E., fiul său s-a aplecat peste el şi l-a lovit cu palmele". Ulterior la instanţa de fond martora P.M., în declaraţia sa aflată la fila 28, a declarat că „inculpatul nu este vinovat de faptă... când am ieşit afară i-am văzut pe cei doi fraţi P. şi N. care l-au bătut la I.A." . Din examinarea înscrisurilor de la fil. 40 şi fil. 48, rezultă că instanţa s-a limitat a constata că din motive de sănătate nu s-a putut proceda la ascultarea martorului M.P. De asemenea, prin încheierea din 1 august 2008, fila 40, instanţa de fond a constatat că nu poate fi audiată martora M.N. care „este plecată, la cules de căpşuni", limitându-se doar la a reţine că aceasta este plecată din ţară, fără a-şi exercita rolul activ în vederea audierii acesteia. Or, pentru ascultarea acestor martori ai acuzării, şi stabilirea unei temeinice situaţii de fapt, instanţele aveau obligaţii pozitive, şi rezonabile, de asigurare a condiţiilor pentru citare, aducere şi audiere.
Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază că este necesară efectuarea unor probe, respectiv reaudierea martorei P.M., în vederea precizării de către acesta a situaţiei de fapt, şi a martorilor M.P. şi M.N., care nu au fost audiaţi la instanţa de fond, şi administrarea oricăror alte probe pe care instanţa le va considera necesare şi utile în vederea aflării adevărului.
Totodată, motivarea instanţei de fond în sensul că „ deşi martorii sunt neşcolarizaţi, nu au fost ascultaţi în prezenţa unor martori asistenţi pentru a înlătura orice subiectivism legat de declaraţiile ce au fost date" este greşită, având în vedere că nu există dispoziţii legale în acest sens, legea nu prevede pentru astfel de ipoteze nulitatea mijloacelor de probă, iar legiuitorul nu stabileşte un regim diferenţiat pentru probele administrate la urmărire penală faţă de probele administrate la cercetarea judecătorească.
De asemenea, Înalta Curte, faţă de conţinutul raportului medico-legal de necropsie nr. A3/224/2006 din 24 martie 2006, consideră necesară obţinerea unor date suplimentare în sensul stabilirii proporţiei în rezultatul decesului victimei, a stării de boală a acesteia, respectiv ciroză hepatică decompensată, TBC pulmonar, faţă de loviturile repetate, mai mici sau mai mari, cu un corp dur.
Faţă de cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen. în ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174-175 C. pen., această infracţiune se săvârşeşte şi cu intenţie indirectă, în sensul că se prevede moartea victimei, şi se acceptă producerea acesteia, spre deosebire de latura subiectivă a infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, care este o infracţiune praeterintenţionată, respectiv lovirea sau fapta de vătămare se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă, moartea victimei, are loc din culpă.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va casa Decizia penală penale nr. 361/A din 13 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi sentinţa penală nr. 435 din 23 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
În baza art. 189 C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 361/A din 13 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, privind pe intimatul inculpat I.E.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 435 din 23 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3459/2008. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 3466/2008. Penal → |
|---|
