ICCJ. Decizia nr. 3496/2008. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3496/2008
Dosar nr. 9702/3/200.
Şedinţa publică din 31 octombrie 200.
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 843/F din 10 iulie 2008, pronunţată în dosarul nr. 9702/3/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondată, cererea formulată de revizuientul I.C. având ca obiect revizuirea sentinţei penale nr. 1054 din 27 august 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Instanţa a reţinut că este nefondată cererea de revizuire întrucât împrejurările invocate de petent au fost cunoscute de instanţele de judecată încă de la prima fază procesuală. Aceste împrejurări au fost verificate de instanţa de judecată, stabilindu-se că apărarea inculpatului privind reţinerea sa de Secţia 19 Poliţie la data săvârşirii faptei, nu a fost confirmată. Totodată, declaraţiile părţii vătămate au fost confirmate şi de martorul M.V., nu numai de declaraţiile martorilor C.M., C.I. şi C.C.
S-a mai reţinut că revizuientul nu a făcut dovada mărturiei mincinoase, potrivit prevederilor art. 395 alin. (1) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 217 din 5 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuient.
Instanţa de apel a reţinut, de asemenea, că este nefondată cererea de revizuire, nefiind îndeplinite prevederile art. 394 lit. a) şi b) şi art. 395 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri, revizuientul a declarat recurs, reiterând motivul de revizuire indicat în cererea sa.
Recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
- (a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
- (b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., ambele instanţe au reţinut corect că împrejurările invocate în cererea de revizuire nu numai că au fost cunoscute de instanţă la data judecării în fond a cauzei, dar au fost şi verificate, constatându-se că la data faptei inculpatul nu se mai afla la sediul Secţiei 19 Poliţie, unde fusese cu 3 ore anterior săvârşirii faptei.
Cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., invocat, de asemenea de revizuient în cererea sa, instanţele au constatat, legal, că nu s-a dovedit prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei, că declaraţiile martorilor contestaţi de revizuient sunt contrare adevărului, astfel cum cer prevederile art. 395 alin. (1) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte reţinând că soluţia de respingere, ca nefondată, a cererii de revizuire pronunţată de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel este legală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuient.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient I.C. împotriva deciziei penale nr. 217 din 5 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3485/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3644/2008. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|