ICCJ. Decizia nr. 3659/2008. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3659/2008
Dosar nr. 4947/2/2008
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petentul condamnat B.V. a solicitat în baza dispoziţiilor art. 144 alin. (1) lit. b) şi art. 146 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 să se dispună schimbarea redozarea pedepsei de 23 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin Decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2005 a Curţii de Apel cu cinci membri din Nafplio – Republica Elenă recunoscută de statul român prin sentinţa penală nr. 118 din 12 iunie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi adoptarea pedepsei la o pedeapsă diminuată corespunzătoare legislaţiei române.
Prin sentinţa penală nr. 1378 din 28 iulie 2008, Judecătoria sector 5 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare împotriva sentinţei penale nr. 118/2006 a Curţii de Apel Bucureşti cu care a fost investită Curtea de Apel Bucureşti potrivit dispoziţiilor art. 150 din Legea nr. 302/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 201 din 11 septembrie 2008, a respins contestaţia la executare, ca nefondată.
Instanţa pentru a pronunţa această hotărâre a constatat că în fapt se încearcă de fapt conversiunea pedepsei, pedeapsă recunoscută de statul român prin sentinţa penală nr. 118 din 12 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza căreia condamnatul B.V. a fost transferat pentru continuarea executării acestei pedepse.
Împotriva acestei hotărâri, condamnatul contestator a formulat recurs, solicitând personal şi prin apărător admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare pronunţarea unei hotărâri prin care să i se redozeze pedeapsa potrivit legislaţiei române.
Recursul este nefondat.
În cazul transferării persoanei condamnate în vederea executării pedepsei în România, instanţa dispune în temeiul art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fie continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare potrivit art. 145, care implică obligaţia de a respecta felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare pronunţată în statul străin, fie conversiunea condamnării, în condiţiile art. 146 din aceeaşi lege.
Conversiunea condamnării poate fi dispusă, în conformitate cu prevederile art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, instanţa înlocuind, potrivit art. 144 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legea română.
Or, în speţă, se constată că, statul român ca stat de executare, a ales prima procedură cea a continuării executării pedepsei de 23 ani şi 9 luni de închisoare, ceea ce implică obligaţia de a respecta felul şi durata pedepsei prevăzută de hotărârea de condamnare.
per a contrario, o modificare a pedepsei aplicate prin hotărârea străină ar fi putut fi posibilă doar în situaţia în care „felul pedepsei sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română".
Cum, pedeapsa rezultantă de 23 ani şi 9 luni de închisoare aplicată contestatorului condamnat nu depăşeşte limitele generale de pedeapsă prevăzute de legislaţia română pentru faptele pentru care acesta a fost condamnat, aceasta fiind deci compatibilă cu codul penal român, o modificare în sensul reducerii pedepsei nu este posibilă.
În consecinţă, critica formulată de contestatorul persoană condamnată în sensul conversiei pedepsei nu poate fi primită.
Prin urmare, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul persoană condamnată B.V. împotriva sentinţei penale nr. 201 din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3644/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3685/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
