ICCJ. Decizia nr. 3485/2008. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.3485/2008

Dosar nr. 8725/1/200.

Şedinţa publică din 30 octombrie 200.

Asupra recursului de faţă;

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 1677/40/2007, în temeiul art. 300² raportat la art. 160^b C. proc. pen. s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului L.I. este legală şi temeinică, măsură pe care a menţinut-o.

Au fost respinse cererile de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, ca nefondate.

A fost amânată soluţionarea cauzei la data de 5 noiembrie 2008, ora 10,30, pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpatul şi se va reveni cu adresă la Comandantul Penitenciarului Botoşani pentru a comunica dacă neprezentarea inculpatului la instanţă se datorează refuzului acestuia sau unor motive obiective (starea de sănătate) şi să încheie pun proces-verbal cu privire la cele constatate. Totodată să i se ia o notă scrisă inculpatului cu privire la poziţia sa în cazul în care nu va putea fi prezentat în instanţă.

Pentru a se dispune astfel, instanţa de apel asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani din 30 martie 2007 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului L.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) şi art. 174, art. 175 lit. d) C. pen.

În fapt s-a reţinut că la data de 29 septembrie 2006, minorul I.M. de 2 ani, a dispărut de la domiciliul mamei sale din localitatea Hăneşti, judeţul Botoşani, răpit de către inculpat. Cadavrul acestuia a fost identificat la data de 19 octombrie 2006, pe raza oraşului Săveni, într-un sac de nailon aflat în interiorul unui puţ de beton, având membrele inferioare şi superioare depesate, ochii roşii şi organele genitale externe tăiate.

Faţă de inculpat măsura arestării preventive a fost dispusă prin încheierea nr. 8 din 12 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosar nr. 144/60/2007, reţinându-se ca fiind date în cauză cerinţele prevăzute de art. 143, art. 148 lit. a), d), şi f) C. proc. pen.

Astfel, există date de comitere a infracţiunilor, inculpatul a fugit de la locul de detenţie şi a mai săvârşit o infracţiune, iar faptele săvârşite, sancţionate cu pedepse mai mari de 4 ani şi de o gravitate deosebită, conduc la concluzia că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Măsura arestării preventive a inculpatului a fost ulterior prelungită/menţinută, în condiţiile legii.

Prin sentinţa penală nr. 346 din 20 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosar nr. 1677/40/2007, inculpatul a fost condamnat la pedepsele de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. şi 25 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. d) C. pen.

S-au contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 25 ani închisoare, sporită la 30 ani închisoare.

S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 350 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatului, înregistrat pe rolul prezentei instanţe sub nr. 1677/40/2007 şi care face obiectul prezentei cauze.

Potrivit art. 300² C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160^b C. proc. pen.

În cazul în care instanţa constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, prevăd dispoziţiile art. 160^b alin. (3) teza I C. proc. pen., dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din probatoriul efectuat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi la judecată în primă instanţă, s-a desprins concluzia existenţei probelor de comitere de către inculpat a infracţiunilor pentru care de altfel a fost condamnat în primă instanţă.

În plus, lăsarea acestuia în libertate prezintă şi la momentul actual, pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, modul de desfăşurare, în concret, a activităţii infracţionale, încercarea ulterioară de a-şi ascunde fapta de omor prin fracţionarea corpului victimei şi împrăştierea părţilor astfel rezultate, conduc la concluzia existenţei periculozităţii pe care lăsarea în libertate a unei astfel de persoane ar genera pericol pentru ordinea publică.

Comiterea acestei fapte de o gravitate deosebită a generat în rândul opiniei publice o stare de tulburare, de indignare, necesitând astfel, pentru restabilirea ordinii de drept încălcate, luarea unor măsuri legale eficiente.

În aceste împrejurări, lipsirea preventivă de libertate a inculpatului apare ca justificată, chiar dacă acest se bucură de prezumţia de nevinovăţie.

În cauză subzistă totodată şi temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, în faza de urmărire penală a evadat din Spitalul de Psihiatrie Botoşani, unde era internat pentru efectuarea unei expertize psihiatrice, în data de 31 octombrie/1 noiembrie 2006, în scopul de a se sustrage de la urmărire, fiind identificat în seara zilei de 3 noiembrie 2006.

Aşa fiind, curtea de apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 300² raportat la art. 160^b C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată şi menţinută cu respectarea prevederilor legale, iar menţinerea ei s-a impus în continuare, va proceda în consecinţă.

În ce priveşte cererile de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi ţara sau cea de a nu părăsi localitatea vor fi respinse pentru cele ce urmează:

Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., „măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii", iar potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen. „când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere."

Or, de la data luării măsurii (21 ianuarie 2007), până în această fază procesuală, nu s-a putut reţine că temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen. s-au schimbat sau că au dispărut în totalitate.

Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul L.I., prin apărător, criticând-o, arătând în scris că încheierea este nelegală, întrucât în cauză nu subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii şi nici nu există temeiuri noi care să justifice privarea inculpatului de libertate. în cauză nu e dată cerinţa art. 143 C. proc. pen., întrucât din probatoriul administrat în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul L.I. este vinovat de săvârşirea celor 2 infracţiuni.

În ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate prin răpire, aceasta nu este susţinută de probe, întrucât minorul nu s-a aflat singur cu inculpatul în acelaşi timp, în acelaşi loc, mai ales că nu se cunoaşte momentul în care s-ar fi săvârşit răpirea şi dacă într-adevăr s-a lipsit de libertate copilul. De asemenea, nu se cunoaşte concret nici locul unde a fost dusă victima şi nu s-a stabilit dacă aceasta a fost transportată în viaţă sau nu, în aceeaşi zi sau ulterior.

Martora B.P. a declarat (fila 145 dosar fond 9) că l-a văzut pe inculpat în zona în care locuieşte aceasta, după ora 14,00, acesta se îndrepta spre autobuz. Inculpatul era singur şi nu a observat nimic neobişnuit la el, de la locuinţa martorei la cea a lui I.E. fiind o distanţă de aproximativ 1 km. Şi martora B.A.L. s-a întâlnit cu inculpatul, acesta era singur, fiind preocupat să o găsească pe concubina sa, I.D.R.

Există ipoteza care nu a fost răsturnată, că producerea morţii să fi intervenit din orice cauză, chiar în locuinţa bunicii I.E.

Astfel, în cauză se poate da eficienţă principiului in dubio pro reo, întrucât dubiul profită inculpatului mai ales că nu sunt probe care să dovedească comiterea acestei infracţiuni.

Recurentul inculpat prin apărător a menţionat că în ceea ce priveşte acuzaţia de omor calificat, trebuie plecat de la o componentă esenţială a laturii obiective, respectiv elementul material care stabileşte raportul de cauzalitate între activitatea de ucidere şi moartea victimei.

Atât potrivit legii, cât şi potrivit doctrinei, infracţiunea de omor se poate săvârşi, fie printr-o acţiune sau inacţiune, ori aşa cum s-a concluzionat în raportul medico-legal, cauza morţii este necunoscută, aspect care indirect determină şi nerecunoaşterea elementului material al infracţiunii.

Fără această trăsătură nu se poate stabili practic cu exactitate încadrarea juridică şi mai ales făptuitorul.

Ceea ce se ştie concret este urmarea imediată, respectiv moartea victimei, aceasta fiind caracteristică mai multor infracţiuni prevăzute de Codul penal, cum ar fi: uciderea din culpă sau lovituri cauzatoare de moarte sau moartea accidentală. Prin urmare, atâta timp cât consecinţa morţii este caracteristică mai multor infracţiuni, mai mult chiar elementul material este necunoscut, conchide că nu poate avea incriminare. Descoperirea cadavrului depesat produce un impact psihologic major asupra populaţiei, impact care are ca efect necesitatea descoperirii imediate a făptuitorului, dar acest aspect nu trebuie să conducă la incriminarea fără dovezi clare.

S-a constatat în planul aplicării dreptului penal în speţe similare că efectuarea probatoriului sub imperiul presiunii mediatice duce uşor la săvârşirea erorilor judiciare cu consecinţe foarte grave, inculparea unui nevinovat şi lăsarea în libertate a unui infractor periculos. în afara acestor aspecte în speţă mai sunt de relevat: existenţa unui cerc larg de bănuiţi; locul în care s-a produs decesul; nu s-a stabilit cu precizie mobilul infracţiunii.

Recurentul inculpat prin apărător solicită a se avea în vedere dispoziţiile art. 1 C. proc. pen., art. 23 alin. (1) din Constituţie, art. 5² C. proc. pen. până la pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare şi art. 5 § 1 CEDO care prevede circumstanţele în care o persoană poate fi privată de libertatea sa, circumstanţe care trebuie să primească o interpretare restrânsă, riguroasă, deoarece ele reprezintă excepţii privitoare la o garanţie fundamentală a libertăţii individuale. Orice detenţie nelegală constituie o negare totală a dreptului unei persoane la libertate şi siguranţă, precum şi o încălcare extremă a drepturilor omului.

Or, pentru toate considerentele expuse anterior în cauză nu e dată cerinţa art. 143 C. proc. pen. şi în niciun caz nu sunt îndeplinite cumulativ cu art. 148 C. proc. pen. pentru menţinerea măsurii arestării preventive.

De asemenea, în cauză nu sunt date dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât lăsarea inculpatului în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

După o perioadă suficientă de timp în care inculpatul a fost în arest preventiv nu se poate vorbi despre un impact social al faptelor care să justifice menţinerea faţă de acesta a măsurii arestării preventive, ea fiind cea mai severă dintre toate măsurile preventive reglementate de Codul de procedură penală, astfel încât poate fi cercetat în stare de libertate.

De asemenea, se solicită a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante personale, respectiv vârsta, faptul că este serios, muncitor, nu a creat probleme, iar situaţia actuală l-a adus în pragul depresiei, încercând să se sinucidă şi de aceea este în refuz de hrană de 1 an de zile, fiind în pragul morţii, aşa încât, în principal se impune admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, admiterea recursului şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea de domiciliu, o măsură mai puţin coercitivă.

La termenul de astăzi, a lipsit recurentul inculpat, pentru care s-a prezentat apărător desemnat din oficiu, avocat S.E.

Magistratul asistent a învederat că Penitenciarul Botoşani, locul de deţinere unde se află încarcerat recurentul inculpat, a comunicat imposibilitatea asigurării prezenţei acestuia la instanţă, datorită unui caz de forţă majoră.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită, în raport cu dispoziţiile art. 385¹¹ alin. (3) C. proc. pen.

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, arătând că, deşi acesta a fost condamnat în primă instanţă pentru o infracţiune deosebit de gravă, cauza se află în faza soluţionării apelului, iar inculpatul a solicitat achitarea.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului inculpatului au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de inculpatul L.I. prin prisma dispoziţiilor art. 385⁶ cu referire la art. 141 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 22 octombrie 2008 ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin sentinţa penală nr. 346 de la 20 noiembrie 2007 a Tribunalului Botoşani, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1677/40/2007 a fost condamnat inculpatul L.I. la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. (2) C. pen. şi 25 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b), d), e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 lit. d) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare, sporită la 30 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b), d) şi e) C. pen.

S-a făcut aplicare art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a, b), d) şi e) C. pen.

S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 12 ianuarie 2007 la zi.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile I.D.R. suma de 200.000 lei cu titlul de daune morale.

S-a dispus confiscarea corpurilor delicte înregistrate la poziţia 33/2007 în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Botoşani.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 12.500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, examinând actele şi lucrările dosarului a reţinut ca situaţie de fapt că la 29 septembrie 2006, orele 18,30, minorul I.C.C., din comuna Hăneşti, judeţul Botoşani, a sesizat Postul de poliţie Hăneşti despre faptul că, în jurul orelor 14,00, nepotul său, I.M., în vârstă de 2 ani, a dispărut de la domiciliu.

I.M. era fiul lui I.D.R., născut la 12 august 2004, în oraşul Săveni, judeţul Botoşani şi conceput, după cum a declarat mama sa, cu numitul B.D., I.D.R. a locuit împreună cu fraţii săi (I.C.C., de 15 ani şi I.B.C., de 12 ani ) la bunica I.E. din comuna Hăneşti, judeţul Botoşani.

În perioada octombrie 2005-mai 2006 numita I.D.R. a locuit împreună cu minorul I.M. în Săveni, la martorul B.I.. în acest timp, I.D.R. a intrat în relaţii de concubinaj cu martorul B.D., din Săveni, a cărui soţie era plecată la lucru în Italia. La începutul lunii iunie 2006 soţia lui B.D. s-a reîntors din Italia, astfel încât relaţiile de concubinaj ale acestuia cu numita I.D.R. au încetat. Ulterior aceasta l-a cunoscut pe inculpatul L.I., de 44 de ani, din Săveni, cu care a intrat în relaţii de concubinaj începând cu luna iunie 2006. Soţia inculpatului, numita L.A. fiind plecată în străinătate în cursul anului 2003, acesta locuia singur.

Iniţial I.D.R. a locuit la domiciliul inculpatului împreună cu minorul I.M., iar la începutul lunii august 2006 cei trei s-au mutat în Hăneşti, la domiciliul numitei I.E.

În vara anului 2006, soţia lui B.D. aplecat din nou la lucru în Italia, astfel încât, în a doua jumătate a lunii septembrie 2006, acesta a început să o caute pe I.D.R.

B.D. a primit de la I.D.R. un număr de telefon aparţinând martorei B.A.L.E., din localitatea Hăneşti, judeţul Botoşani, plecat la lucru în Italia, s-a angajat să-i ajute să găsească locuri de muncă în această ţară pe I.D.R., concubinul acesteia, L.I., fratele I.C.C. şi tatăl I.D.. în acest scop, în a doua jumătate a lunii septembrie 2006, cei patru şi-au întocmit documente pentru a se putea deplasa în Italia.

În ziua de 25 septembrie 2006, martorul B.D. s-a deplasat împreună cu martora F.C., cu un autoturism, în comuna Hăneşti, judeţul Botoşani. F.C. a chemat-o în stradă pe I.D.R., care a purtat o discuţie cu B.D., acesta din urmă insistând să se împace. Cei doi s-au despărţit, martorii plecând spre oraşul Săveni, iar din localitatea Vlăsineşti, judeţul Botoşani, B.D. s-a întors cu autoturismul în localitatea Hăneşti, unde a încercat să o convingă pe I.D.R. să-l părăsească pe L.I. şi să se împace cu el. în acest timp, inculpatul i-a văzut pe cei doi în stradă şi s-a deplasat la aceştia, prinzând-o de umeri pe I.D.R., pe care a împins-o spre curte şi a certat-o. Seara, B.D. s-a deplasat din nou de la Săveni în localitatea Hăneşti, cu un alt autoturism, însoţit de martora F.C. De această dată, I.D.R. a refuzat să mai iasă în stradă.

În zilele următoare, B.D. a sunat la numărul de telefon aparţinând martorei B.A.L.E., solicitând să vorbească cu I.D.R., dar nu a reuşit, întrucât aceasta din urmă s-a prezentat la telefon însoţită de inculpat, ulterior martora spunându-i să nu mai sune, întrucât nu o va mai chema la telefon pe fosta concubină a acestuia.

În ziua de 28 septembrie 2006, în jurul prânzului, I.D.R., L.I., I.C.C. şi I.D. s-au deplasat spre Botoşani pentru a-şi primi paşapoartele. În momentul în care au ajuns în localitatea Săveni s-au întâlnit cu martorii B.I. şi B.D., cu care au consumat băuturi alcoolice la un local de alimentaţie publică.

În după-amiaza aceleiaşi zile, numiţii I.D.R., L.I., I.C.C. şi I.D. s-au întâlnit din nou, în oraşul Săveni, cu martorii B.I. şi B.D., în momentul în care s-au întors de la Botoşani cu paşapoartele. Aceştia au consumat iarăşi băuturi alcoolice la un local de alimentaţie publică, spre seară făcând deplasarea spre localitatea Hăneşti, cu un autoturism condus de R.P. Martorul B.D. a rămas în oraşul Săveni, întrucât se afla în stare de ebrietate. Pe drum, martorul B.I. i-a spus lui I.D.R. că a doua zi să se deplaseze în oraşul Săveni, la locuinţa sa, pentru a-i restitui o pereche de pantaloni de blues-geans, pe care aceasta îi luase de la fiica sa, C.G.C., care era plecată în Olanda, discuţie auzită şi de martorul I.D.

In seara zilei de 28 septembrie 2006, I.D.R. s-a deplasat la locuinţa martorei B.A.M., pe care a rugat-o ca în ziua următoare să o ajute la depănuşat porumb.

În dimineaţa de 29 septembrie 2006, I.D.R. a desfăcut porumb la domiciliu împreună cu inculpatul I.C.C. Martora I.E. s-a deplasat, la depănuşat porumb, la numitul I.I., în jurul orei 7,30-8,00, la numita I.D.R. au venit martorii B.A.M. şi I.D., care au ajutat-o la desfăcut porumb. Inculpatul L.I. strângea cocenii în glugi, timp în care minorul I.M. se juca în apropiere, pe un braţ de coceni de porumb.

În jurul orei 9,30, I.D.R. a plecat de acasă în sat, întrucât în jurul orei 11,00 avea un mijloc de transport în comun, cu ajutorul căruia intenţiona să se deplaseze în oraşul Săveni pentru ase întâlni cu B.D. la locuinţa lui B.I. Pentru a nu afla inculpatul despre această întâlnire, aceasta i-a spus că urmează a se deplasa la Primăria Hăneşti pentru a trece alocaţia de stat a minorului I.M. pe numele bunicii, I.E.

Iniţial, I.D.R. s-a deplasat la martora B.A.L.E., unde a consumat o cafea şi a purtat o discuţie, timp de circa 30 de minute, la telefon, cu sora sa, I.M., aflată la lucru în Italia. în jurul orei 10,30, I.D.R. şi martora B.A.L.E. s-au deplasat în staţia de transport în comun, motivat de faptul că şi aceasta din urmă intenţiona să plece la Săveni, întrucât avea de rezolvat unele probleme la o bancă. în timp ce acestea se aflau în staţia de autobuz, a apărut inculpatul, cu o bicicletă, I.D.R. s-a deplasat cu inculpatul spre locuinţa bunicii, iar pe drum i-a spus acestuia să-i aducă de acasă paşaportul şi certificatele de naştere al său şi al minorului. Inculpatul s-a deplasat la locuinţa lui I.E. şi a revenit cu paşaportul şi certificatul de naştere al concubinei, precum şi certificatul de naştere al numitului I.M.

În jurul orei 11,00, I.D.R. a plecat împreună cu martora B.A.L.E. în oraşul Săveni, cu un maxi-taxi. în jurul orei 11,30, acestea au ajuns în Săveni. Martora şi-a rezolvat problemele la bancă, după care s-a reîntors în localitatea Hăneşti, cu maşina preotului din sat, ajungând la domiciliu în jurul orei 12,30.

I.D.R. s-a deplasat la locuinţa martorului B.I., de la care I-a sumat pe martorul B.D., solicitându-i să o viziteze.

În jurul orei 13,00, martorul B.I. I-a sunat pe martorul B.D., solicitându-i acestuia din urmă să o viziteze pe I.D.R., lucru pe care acesta I-a şi făcut în jurul orei 13,30.

În jurul orei 12,00, martora B.A.M. a plecat de la locuinţa lui I.E., iar în jurul orei 13,00 a plecat şi martorul I.D.

În jurul orei 12,00, inculpatul L.I. a plecat de la locuinţa lui I.E. în localitatea Hăneşti, pentru a o căuta pe I.D.R., fără să o găsească. În jurul orei 13,00 acesta s-a reîntors împreună cu martorul I.B.C., faţă de care a afirmat că nu a găsit-o pe concubină şi că probabil aceasta era plecată la Săveni pentru a se întâlni cu fostul concubin, B.D.. L.I. a luat un hanorac şi a plecat, spunând că merge la Săveni să o caute pe I.D.R.

La locuinţa martorei I.E. au rămas minorii I.C.C. şi I.B.C. Ultimul l-a hrănit cu lapte pe minorul I.M.

În jurul orei 13,30, I.C.C. şi I.B.C. au plecat la barul lui Z.V. pentru a juca biliard, lăsându-l pe I.M. în casă, după ce au închis uşile locuinţei în clanţe, fără a le încuia.

În jurul orei 14,30-14,45, minorii I.C.C. şi I.B.C. au revenit la domiciliul bunicii, constatând că uşa de acces spre camera în care se afla I.M. era larg deschisă, iar acesta din urmă era dispărut.

Cei doi martori l-au căutat pe I.M. prin casă, anexele gospodăreşti, curte şi grădină, dar nu l-au găsit, I.B.C. l-a căutat pe minor la locuinţa tatălui său, I.D., precum şi a martorei B.A.M., fără ca să-l găsească. în acest timp, martorul I.C.C. l-a căutat şi el pe I.M. prin casă, anexe, grădini, pe la rude şi cunoştinţe, fără a-l găsi.

Martorii I.C.C. şi I.B.C. au susţinut că în momentul când au plecat de acasă au lăsat pe dulapul din locuinţa în care se afla I.M. o telecomandă de televizor, precum şi paşapoartele lui I.D. şi L.I.. în momentul în care aceştia s-au întors de la barul lui Z.V., nu au mai găsit telecomanda televizorului şi nici cele două paşapoarte, care dispăruseră în aceeaşi perioadă de timp în care a dispărut şi I.M.

Inculpatul L.I. a fost identificat pe raza localităţii Hăneşti şi după ora 13,00, aşa cum a rezultat din declaraţiile martorilor I.P. şi B.A.L.E.

La locuinţa martorului B.I., I.D.R. s-a întâlnit cu martorul B.D., în jurul orei 13,30. Aceasta i-a comunicat martorului că şi-a făcut documentele pentru a pleca la muncă în Italia, dar că s-a răzgândit, întrucât nu avea suma de bani necesară deplasării şi asigurării unui loc de muncă. La locuinţa martorului B.I. se afla şi martora F.C.

În jurul orei 16,00, la locuinţa lui B.I. şi-a făcut apariţia inculpatul. Acesta a întrebat dacă I.D.R. nu se află acolo, martorul B., infirmând acest lucru. între timp, I.D.R. a intrat în camera în care se afla martora F.C., L.I. a intenţionat să intre în holul locuinţei, însă B.I. i-a interzis şi l-a repezit afară.

În jurul orei 17,00, L.I. a ajuns la locuinţa lui I.E., din localitatea Hăneşti, judeţul Botoşani, deplasându-se de la Săveni la Hăneşti, cu autoturismul condus de către numitul B.G.

În jurul orei 18,00, martorii I.C.C. şi I.B.C. i-au spus inculpatului că minorul I.M. era dispărut de la domiciliu. L.I. Ie-a spus celor doi minori să sesizeze organele de poliţie şi toţi trei s-au deplasat la Postul de Poliţie Hăneşti, iar în jurul orei 18,30, martorul I.C.C. a sesizat organelor de poliţie dispariţia minorului I.M.

Din declaraţia martorului I.C.C. a rezultat că acesta l-a întrebat pe inculpat ce ştie despre telecomandă, acesta răspunzând că a ascuns-o, fără a motiva de ce anume, iar despre paşapoarte a răspuns că nu cunoaşte nimic.

După ce au fost sesizate organele locale de poliţie despre dispariţia minorului, inculpatul şi-a făcut bagajele la locuinţa lui I.E., spunând că pleacă la apartamentul din Săveni, întrucât I.D.R. „s-a cuplat" cu B.D., fostul ei concubin.

În jurul orei 19,00, un lucrător de poliţie s-a deplasat la locuinţa lui B.I. şi i-a adus la cunoştinţă numitei I.D.R. că fiul său M., este dispărut de la domiciliu.

I.D.R. a dat telefon la Postul de Poliţie Hăneşti şi s-a convins de dispariţia minorului, în jurul orei 21,00 s-au deplasat în localitatea Hăneşti, cu autoturismul condus C.C., martorii F.C., B.D., B.I., însoţiţi de I.D.R.. Aceasta din urmă a fost luată de către organele de poliţie cu un autoturism şi a participat la operaţiunile de căutare a minorului. în jurul orei 21,30, martora F.C. a intrat în curtea lui I.E. pentru a o întreba pe I.D.R. dacă mai rămâne, timp în care inculpatul a certat-o, a împins-o în nişte strujeni şi a fugărit-o cu un ţepoi.

Organele locale de poliţie au sesizat forurile ierarhice, declanşându-se procedurile de căutate ale minorului I.M.

În ziua de 30 septembrie 2006 a fost efectuată cercetarea la faţa locului, iar la data de 1 octombrie 2006 s-a procedat la recercetare. Cu acest prilej a fost găsită telecomanda televizorului, ascunsă de inculpat în mai multe obiecte de îmbrăcăminte pe care le pregătise pentru a pleca de la domiciliul martorei I.E. La datele de 1 şi 10 octombrie 2006 au fost ridicate de la numitul L.I. mai multe obiecte de îmbrăcăminte (un hanorac de culoare neagră, cu dungi orizontale albe, un pulover PNA, de culoare gri, cu modele florale albe, un compleu din pantaloni scurţi şi maiou din material sintetic de culoare închisă, un maiou alb, bărbătesc, o pereche de pantaloni de trening).

Operaţiunile de căutare şi scotocire în vederea identificării minorului I.M. au continuat în perioada 29 septembrie 2006-15 octombrie 2006, conducând la identificarea cadavrului acestuia în ziua de 19 octombrie 2006.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul L.I., ce face obiectul cauzei înregistrate pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia minori şi familie, sub nr. 1677/40/2007 şi în care instanţa de apel a menţinut, în apel, măsura arestării preventive faţă de inculpat.

În conformitate cu art. 30² C. proc. pen. aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160^b

Totodată în conţinutul art. 160^b alin. (1)-(3) C. proc. pen. modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.

Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.

Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată faţă de inculpat.

Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului L.I. au fost reţinute ca temeiuri în drept, dispoziţiile art. 143, art. 148 lit. a), d) şi f) C. proc. pen., în condiţiile art. 149¹ din acelaşi cod, măsura arestării preventive fiind dispusă prin încheierea nr. 8 din 12 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Botoşani, în dosarul nr. 144/40/2007.

Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei în mod just s-a constatat că sunt îndeplinite în continuare condiţiile prevăzute de art. 148 lit. a), d), precum şi cele cumulative de la lit. f) C. proc. pen., respectiv cuantumul pedepselor cu închisoare pentru infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) şi art. 174, art. 175 lit. d) C. pen., fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu materialul probator administrat, dar şi cu natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, acelea de lipsire de libertate în mod ilegal şi omor calificat, de modalitatea efectivă de săvârşire, de împrejurările ulterioare faptelor, creându-se o stare de insecuritate.

În cursul urmăririi penale, inculpatul a evadat din Spitalul de Psihiatrie Botoşani, unde era internat pentru efectuarea unei expertize psihiatrice, în data de 31 octombrie/1 noiembrie 2006, în scopul de a se sustrage de la urmărire, fiind identificat în seara zilei de 3 noiembrie 2006.

Mai mult, în cauză a fost pronunţată în primă instanţă o hotărâre de condamnare a inculpatului L.I. la o pedeapsă principală rezultantă de 25 ani închisoare, sporită la 30 ani închisoare, pentru fapte de o gravitate foarte ridicată şi chiar dacă această sentinţă nu este definitivă, se impune în continuare menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului L.I. a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.

Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia minori şi familie, prin care s-a menţinut arestarea preventivă a apelantului inculpat este legală şi temeinică, aşa încât criticile formulate de apărătorul recurentului inculpat cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt nejustificate, în raport cu materialul probator administrat în cauză şi hotărârea judecătorească pronunţată în primă instanţă, chiar dacă aceasta nu este definitivă.

Totodată, Înalta Curte nu a putut examina solicitarea recurentului inculpat prin apărător cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea de domiciliu, pe de-o parte, pentru că dispoziţia de respingere, ca nefondate, a cererilor de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau cu măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă prin încheierea din 22 octombrie 2008 nu este susceptibilă de recurs, având în vedere conţinutul dispoziţiilor art. 141 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, iar pe de altă parte, această cerere nu poate fi analizată în mod direct în recursul care are drept obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, în temeiul art. 300² raportat la art. 160^b C. proc. pen., ţinând cont de condiţiile exprese prevăzute de lege.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva încheierii din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 1677/40/2008.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva încheierii din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 1677/40/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 3482/2008. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3496/2008. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3475/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 3478/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3481/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 3482/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 3488/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 3496/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 3644/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3659/2008. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs