ICCJ. Decizia nr. 3969/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3969/2008
Dosar nr. 12380/3/2005
Şedinţa publică din 2 decembrie 2008
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 496 din 4 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală,m baza art. 334 c. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor descrise la pct. 1 din rechizitoriu,din infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. în infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. pentru inculpata P.L.I.; din infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 C. penal rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. penal pentru inculpatul P.G.
S-a respins cererea reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice a faptelor descrise la pct. 2 din rechizitoriu ca neîntemeiată.
I. În temeiul art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. a fost condamnată inculpata P.L.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În temeiul art. 71 alin. (2) C. penal s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a sentinţei.
În temeiul art. 81 C. penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatei pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 C. pen.
În temeiul art. 359 alin. (1) C. pr. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra nerespectării prevederilor art. 83 C. penal referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a constatat că inculpata a fost reţinută în cauză pe o durată de 24 de ore la data de 24 februarie 2005.
În temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. penal a fost condamnat inculpatul P.G. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a dispus revocarea beneficiului graţierii condiţionate cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1024 din 28 iulie 2003 pronunţată de Judecătoria Moineşti, jud. Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 819 din 11 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa aplicată în cauza de faţă, în final rezultând o pedeapsă de executat de 5 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 alin. (2) C. penal s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. penal începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea integrală a pedepsei închisorii sau considerarea acesteia ca executată.
În temeiul art. 88 C. penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 de ore din data de 24 februarie 2005 şi perioada arestării preventive de la 25 februarie 2005 până la 25 martie 2005.
În temeiul art. 14 alin. (3) C. pr. pen. şi art. 346 alin. (1) C. pr. pen. cu referire la art. 1000 alin. (3) C. civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B.F.V.
Au fost obligaţi inculpaţii la restituirea în natură către partea civilă B.F.V. a autoturismului marca A. A. 8 (având capacitatea cilindrică 4172 cm3), iar în situaţia în care acest lucru nu mai este posibil, au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească părţii civile suma de 10 000 euro în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii cu titlu de despăgubiri materiale.
II. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen s-a dispus achitarea inculpaţilor P.G. şi P.L.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. (pentru inculpatul P.G. cu aplic. art. 37 lit. a) C. penal) faţă de partea vătămată S.R.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C proc. pen s-a dispus achitarea inculpaţilor P.G. şi P.L.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. (pentru inculpatul P.G. cu aplic. art. 37 lit. a) C. penal) faţă de partea vătămată S.I.
În temeiul art. 14 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) C. pr. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă S.R.
În temeiul art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă S.I.
În temeiul art. 191 alin. (2) C. pr. pen. au fost obligaţi inculpaţii la câte 1.000 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din 21 martie 2005 dat in Dosarul nr. 5862/P/2004, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv inculpaţii P.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (pct. 1 din rechizitoriu), art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (pct. 2 din rechizitoriu), toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi P.L.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. (pct. 1 din rechizitoriu), art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. şi art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. C. pen. (pct. 2 din rechizitoriu), toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
1. S-a reţinut în rechizitoriu că la data de 03 august 2004 partea vătămată B.F.V. a cumpărat de la martorul S.D., contra sumei de 10.000 euro autoturismul A. A. 8, fiind întocmit totodată un înscris sub semnătură privată denumit "contract de vânzare-cumpărare". Autoturismul în cauză figura înmatriculat pe numele inculpatei P.L. dar se afla in proprietatea vânzătorului S.D. De la data dobândirii autoturismului partea vătămată l-a folosit netulburat, având convingerea că bunul îi aparţine şi că poate înmatricula pe numele său acest autoturism.
În ziua de 22 octombrie 2004 partea vătămată a convenit împreună cu martorul S.D. ca în schimbul autoturismului A. A. 8 plus suma de 1.000 dolari S.U.A., B.F. să poată achiziţiona un alt autoturism, marca M. an de fabricaţie 1997 aflat in posesia inculpatei P.L. În aceeaşi zi martorul i-a înmânat părţii vătămate suma de 31.000.000 lei (echivalentul a 1.000 dolari S.U.A.) şi i-a comunicat acesteia numerele de telefon la care poate fi contactat deţinătorul autoturismului M.
Partea vătămată şi inculpata P.L.I. au purtat mai multe discuţii telefonice, în ziua de 22 octombrie 2004 şi, au convenit ca a doua zi, 23 octombrie 2004 să se întâlnească pe raza municipiului Buzău în vederea realizării schimbului.
Însoţit de martorii C.M. şi F.M., partea vătămată s-a deplasat cu autoturismul A. A. 8 spre municipiul Buzău, la locul de întâlnire stabilit cu inculpata - staţia Peco de la intrarea în mun. Buzău.
Inculpata P.L.I. a venit cu autoturismul M. pe care l-a oprit in apropierea autoturismului părţii vătămate, aceasta solicitându-le martorilor să se îndepărteze motivând că tranzacţia o priveşte numai pe ea şi pe partea vătămată. Totodată inculpata i-a prezentat părţii vătămate autoturismul Mercedes ce urma să facă obiectul schimbului insă, in momentul in care cei doi au întins cheile maşinii unul spre celălalt inculpata i-a smuls din mână părţii vătămate cheia autoturismului A. A. 8 şi a început să strige că maşina îi aparţine.
De partea vătămată s-a apropiat şi inculpatul P.G. (zis D.) care a început să-l ameninţe pe B.F.V. cu acte de violentă.
Inculpaţii au părăsit zona cu ambele autoturisme (autoturismul părţii vătămate A. A. 8 şi autoturismul pe care urma să-l primească la schimb – M.), iar partea vătămată şi martorii au revenit în Bucureşti cu alte mijloace de transport.
În luna decembrie 2004, la odată ce nu a putut fi stabilită cu exactitate, partea vătămată S.l. însoţit de S.R. s-au deplasat la locuinţa inculpaţilor P., din Moineşti, jud. Bacău unde conform unor înţelegeri anterioare urmau să plătească suma de 3.000 dolari S.U.A. şi să primească autoturismul marca M. Înţelegerea a pornit de la faptul că martorul S.D. avea o datorie la S.R. şi, în schimbul datoriei urma să primească autoturismul M. descris mai sus, aflat cu titlu de "garanţie" la cei doi inculpaţi.
Între inculpaţi şi numitul S.R. au avut loc discuţii telefonice prealabile cu privire la predarea - primirea banilor şi a autoturismului.
Astfel, la sfârşitul lunii decembrie 2004, într-un loc public din municipiul Moineşti, inculpata P.L.I. a redactat înscrisul sub semnătură privată denumit "chitanţă" în care recunoştea primirea sumei de 3.000 dolari S.U.A., "reprezentând vânzarea unui autoturism marca M., restul sumei urmând să fie primit de la S.S.N. în data de 19 ianuarie 2005".
După redactarea înscrisului, inculpata Ie-a înmânat părţilor vătămate o cheie tip auto care, la încercările de deschidere a portierelor autoturismului s-a constatat că nu era cea potrivită.
Sesizând acest aspect, S.R. şi S.l. le-au cerut inculpaţilor restituirea banilor dar au fost ameninţaţi cu acte de violenţă de soţii P. Mai mult, inculpatul Priboi Gheorghe l-a agresat fizic pe S.l.
În cursul urmăririi penale, situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate B.F.V., factura fiscală emisă de C. pentru convorbirile efectuate de partea vătămată în cursul lunii octombrie 2004 de pe telefonul său mobil nr. 072262XXXX, adresa R. Bacău din 11 februarie 2005, plângerea părţilor vătămate S.R. şi S.l., declaraţiile părţilor vătămate S.R. şi S.l., procesul - verbal de prezentare pentru recunoaştere după fotografie a inculpatului P.G. de către partea vătămată S.R., declaraţiile martorilor C.M., F.M., S.I., S.M., F.M. şi C.C., procesul - verbal de prezentare pentru recunoaştere după fotografie a inculpatului priboi Gheorghe de către partea vătămată B.F.V. şi planşa foto aferentă, procesul - verbal de prezentare pentru recunoaştere după fotografie a inculpatei P.L. de către partea vătămată B.F.V. şi planşa foto aferentă, procesul - verbal de prezentare pentru recunoaştere după fotografie a inculpatei P.L. de către S.l. şi planşa foto, procesul - verbal de prezentare pentru recunoaştere după fotografie a inculpatului P.G. de către S.l. şi planşa foto, procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere după fotografie a inculpatei P.L. de către S.R. şi planşa foto, acte emise de SC R. SRL şi SC R.A. SRL, înscrisul olograf denumit "chitanţă" întocmit de inculpata P.L. în luna decembrie 2004, procesul - verbal de confruntare dintre partea vătămată B.F.V. şi inculpata P.L., adresa I.P.J. Bacău, copii acte ale autoturismului, copia înscrisului denumit "contract de vânzare - cumpărare" încheiat la data de 03 august 2004 între S.D. şi B.F.V., copii acte autoturism M., adresa I.P.J. Bacău din 25 februarie 2005, adresa SC R. SRL din 05 martie 2005, copia declaraţiei notariale dată de S.D., adresa O. România din 21 februarie 2005, procesul - verbal de confruntare între B.F.V. şi inculpatul P.G., copia ordinului de plată pentru suma de 300.000.000 lei plătită de SC R. SRL, declaraţiile inculpaţilor P.G. şi P.L. date în faţa organelor de cercetare şi respectiv în faţa poliţiştilor, cheia auto pusă la dispoziţie de S.R. şi S.l. şi planşa foto, chitanţa din 13 iulie 2004 emisă de societatea de asigurare U.N.I.T.A. pe numele lui H.C., reprezentând asigurare de răspundere civilă auto pentru autoturism şi poliţa de asigurare auto (răspundere civilă auto) emisă de U.N.I.T.A. pentru utilizatorul autoturismului, H.C.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, la data de 22 martie 2005 sub nr. 12380/3/2005.
Mai înainte de a se da citire actului de sesizare a instanţei şi a de a se dispune începerea cercetării judecătoreşti, respectiv în şedinţa publică din data de 10 iunie 2005, s-a procedat la audierea părţilor civile B.F.V. şi S.l., cei doi precizând cu acest prilej natura şi cuantumul despăgubirilor cu care au înţeles să se constituie părţi civile în procesul penal.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 05 octombrie2005, Tribunalul a respins motivat ca neîntemeiată cererea formulată de inculpaţii P.G. şi P.L.I. cu privire la restituirea cauzei către procuror în temeiul art. 333 C. proc. pen. (text existent în reglementarea anterioară modificării C. proc. pen. prin Legea nr. 356/2006).
În cursul cercetării judecătoreşti, în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2006, în condiţiile art. 326 C. proc. pen., s-a procedat la audierea părţii vătămate B.F.V. referitor la împrejurările de fapt ale cauzei, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosar.
La acelaşi termen de judecată în condiţiile art. 323 C. proc. pen. a fost audiat şi inculpatul P.G., declaraţia sa fiind de asemenea consemnată şi ataşată la dosar.
În şedinţa publică din data de 17 februarie 2006 au fost audiaţi partea vătămată S.l. şi inculpata P.L.I., iar la termenul din 21 martie 2006, au fost audiaţi sub prestare de jurământ religios martorii S.M. şi C.G.M.
La data de 18 aprilie 2006 a fost audiat tot sub prestare de jurământ religios şi martorul S.I.
Cu toate că, în scopul audierii părţii vătămate S.R. în faza cercetării judecătoreşti, instanţa a întreprins numeroase demersuri, constând în citarea sa cu mandat de aducere, efectuarea de verificări la Inspectoratul naţional de evidenţă a persoanei cu privire la vreo eventuală schimbare de domiciliu, citarea acestuia prin A.N.P., I.G.P. şi D.G.P.M.B., toate aceste demersuri au rămas fără nici un rezultat, audierea acestei părţi vătămate de către instanţă dovedindu-se practic imposibilă în condiţiile în care numitul S.R. nu a putut fi localizat.
Cu privire la martorul din lucrări, F.M., de asemenea instanţa a epuizat toarte mijloacele procedurale puse la dispoziţie de legiuitor pentru aducerea unui martor în instanţă spre a fi audiat (martorul în discuţii fiind citat în mod repetat cu mandat de aducere şi chiar şi amendat conform art. 198 alin. (2) C. proc. pen.) însă cu toate acestea audierea sa în cursul cercetării judecătoreşti nu a fost posibilă, astfel încât dându-se eficientă prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., la soluţionarea cauzei au fost luate în considerare declaraţiile acestui martor date în cursul urmăririi penale.
De asemenea cu privire la martorul S.D., instanţa a uzitat de toate mijloacele procedurale avute la dispoziţie pentru a asigura audierea acestuia în faza cercetării judecătoreşti, dispunând citarea acestuia cu mandat de aducere la adresa de domiciliu cunoscută, efectuând verificări la I.N.E.P. pentru a nu fi intervenit vreo eventuală modificare a adresei de domiciliu şi dispunând citarea sa şi prin A.N.P., I.G.P. şi D.G.P.M.B. pentru a nu se afla cumva în vreun loc de deţinere, însă în pofida acestor demersuri ale instanţei, martorul în discuţie nu a putut fi localizat astfel că şi în cazul său s-a făcut aplicarea disp. art. 327 alin. (3) C. proc. pen., la soluţionarea cauzei fiind avute în vedere declaraţiile date de acesta în faza urmăririi penale.
În cursul activităţii de cercetare judecătorească instanţa a apreciat că pentru soluţionarea cauzei ar fi utilă şi audierea în calitate de martor a numitului H.S.N., dispunând pe cale de consecinţă citarea acestuia atât la adresa de domiciliu cunoscută, cât şi la Centrul pentru refugiaţi T.G., acolo unde rezultă că s-ar afla, din copia declaraţiei depusă la dosarul cauzei de către partea vătămată B.F.V. (fila 155 dosar fond). La data de 18 aprilie 2006 cu adresa din 18 aprilie 2006 Centrul de cazare Otopeni a înaintat la dosarul cauzei declaraţia nr. 4067 din 18 aprilie 2006 dată de cetăţeanul iranian - martorul H.S.N., conform căreia acesta se află în imposibilitate de a se prezenta la solicitarea instanţei din cauza stării de sănătate precare. Ulterior acestei date, martorul H.S.N. a fost citat I.C.C. Otopeni, iar ca răspuns la solicitarea expresă a instanţei, cu adresa din 29 iunie 2006, Autoritatea pentru străini din cadrul MAI, a comunicat că cetăţeanul iranian H.S.N. s-a aflat în custodia Autorităţii pentru străini fiind cazat în Centrul de Cazare a Străinilor luaţi în custodie publică, Otopeni, în vederea punerii în executare a măsurii returnării dispuse împotriva sa, întrucât nu mai avea drept de şedere pe teritoriul României de la 19 iulie 2002 şi întrucât împotriva sa nu fusese dispusă nici o măsură care să-i interzică părăsirea teritoriului ţării noastre, la data de 03 mai 2006 a fost scos din România în direcţia Istambul, totodată fiind dispusă şi măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 1 an şi 6 luni, respectiv până la data de 02 noiembrie 2007.
În acelaşi sens, la data de 31 iulie 2006, la dosarul cauzei prin serviciul registratură al instanţei o declaraţie scrisă din partea martorului H.S.N. prin care acesta învederează împrejurarea că la data de 03 mai 3005 a fost expulzat din România cu interdicţia de a nu mai intra pe teritoriul ţării pe o perioadă de 1 an şi 6 luni, întrucât nu i s-a acordat viză temporară de şedere, acesta fiind motivul pentru care nu se poate prezenta la termenul fixat pentru a fi audiat, acestei declaraţii fiindu-i ataşată în xerocopie Decizia de interdicţie din 15 februarie 2006 emisă de Autoritatea pentru străini - serviciul pentru străini Bacău.
În aceste condiţii, instanţa a constatat imposibilitatea audierii acestui martor în acest moment procesual, considerând totodată că amânarea cauzei pentru administrarea acestui mijloc de probă la o dată ulterioară ar echivala cu o tergiversare neîngăduită a soluţionării prezentei cauze, conducând la încălcarea principiului celerităţii judecării cauzelor penale, cu atât mai mult cu cât ansamblul probator deja existent în cauză este considerat a fi suficient pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
În conformitate cu prevederile art. 67 alin. (2) C. proc. pen. atât inculpaţii P.G. şi P.L.I. cât şi partea vătămată B.F.V., au administrat în faza cercetării judecătoreşti proba cu înscrisuri.
În cadrul acestei probe, inculpaţii au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri copia facturii fiscale din 12 octombrie 2004 emisă de SC A.C. SRL, copia avizului de însoţire a mărfii din 12 octombrie 2004 emis de SC D. SRL, copia chitanţei din 28 august 2004 pentru plata sumei de 17.710.000 conform facturii către SC A. SRL, copia adeverinţei medicale emise la data de 18 martie 2005 prin care se atestă că inculpata P.L.I. suferă de depresie reactivă, poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto din data de 09 mai 2003 valabilă în perioada 01 iunie 2003 - 31 decembrie 2003 pentru autoturismul A. A. 8, precum şi datele obţinute de pe internet cu privire la situaţia firmelor SC R. SRL şi SC R. SRL.
La rândul său, partea vătămată B.F.V., a depus la dosarul cauzei în cadrul acestei probe următoarele înscrisuri: relaţii obţinute de la Oficiul naţional al Registrului Comerţului cu privire la SC A.C. SRL şi la SC M. SRL, lista cu datele de identificare ale firmelor din jud. Bacău care intră sub incidenţa Legii nr. 314/2001 pentru nemajorarea capitalului social (a căror denumire începe cu A.N.), copia sentinţei penale nr. 1 024 din 28 iulie 2003 pronunţată de Judecătoria Moineşti, jud. Bacău prin care inculpatul P.G. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare;constată ca fiind graţiată condiţionat conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, copia declaraţiei de martor dată de numitul H.S.N. în dosarul de urmărire penală nr. 1421/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, adresa A.N.A.F. Moineşti cu privire la furnizarea de date referitoare la SC A.C. SRL, declaraţia notarială dată de numitul S.D., autentificată din 11 martie 2005 de B.N.P.R.E.G. Braşov, declaraţiile numitului P.D., asociat al firmei SC D. SRL date în faţa organului de cercetare penală din cadrul Poliţiei Comăneşti, declaraţia martorei G.L., dată la Secţia 15 Poliţie, adresa din 07 iunie 2005 a CN I.N. SA prin care se oferă date cu privire la factura şi chitanţa, precum şi cu privire la avizul de însoţire a mărfii şi adresa din 19 iunie 2005 a A.N.A.F. – D.G.F.P. Bacău, Structura de Administrare Fiscală - Activitatea de Control Fiscal cu privire la verificările efectuate referitor la înregistrarea în contabilitatea SC A.C. SRL a facturii din 28 august 2004 şi a chitanţei din 28 august 2004.
La ultimul termen de judecată acordat în cauză apărătorul ales al inculpaţilor a solicitat suplimentarea probatoriului prin emiterea unei adrese către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pentru a se comunica numele administratorilor SC R. SRL, SC R. SRL şi SC B.Y.C. SRL în vederea audierii ulterioare a acestora pentru a se stabili raporturile juridice existente între aceste firme privind plata sumei de 300.000.000 lei cu OP nr. 10 din 08 aprilie 2004, însă Tribunalul a apreciat că în raport cu obiectul judecăţii şi cu probatoriul administrat până în acest moment procesual, probele ce se solicită a fi administrate apar ca neutre cauzei, cererea fiind ca atare respinsă.
Din analiza coroborată a întregului ansamblu probator administrat în cauză în faza urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, cu privire la cele două aspecte infracţionale deduse judecăţii, Tribunalul retine următoarele:
Cu privire la fapta consemnată la punctul 1 din rechizitoriu:
Autoturismul marca A. A. 8 an de fabricaţie 1995 a fost achiziţionat de către inculpata P.L.I. la data de 12 februarie 2003 de la SC E.G. SA, pentru preţul de 238.000.000 lei conform facturii fiscale din 12 februarie 2003.
Conform adresei din 12 ianuarie 2005 a Serviciului de Evidentă Informatizată a Persoanei Bacău - Compartimentul Regim Permise Auto şi Certificate înmatriculare (fila 107 d.u.p.), precum şi documentelor de identificare a autoturismului marca A. A. 8 (certificat de înmatriculare, carte de identitate a vehiculului şi certificat de autenticitate - filele 89-91 d.u.p., 102, 103, 113 şi 114 d.u.p.), acest autoturism a fost înscris în circulaţie pe numele inculpatei P.L.I. începând cu data de 27 iunie 2003.
În luna martie 2004, la odată ce nu a putut fi determinată cu exactitate, autoturismul în discuţie a fost cumpărat de la inculpata P.L.I. de către numitul S.D., preţul acestei tranzacţii în cuantum de 300.000.000 lei, fiind achitat prin intermediul ordinului de plată nr. 10 din 08 aprilie 2004, emis din dispoziţia SC R. SRL, de către SC R. SRL către SC B.C. SRL Comăneşti la indicaţia expresă a inculpatei (fila 164 d.u.p.).
În privinţa existenţei acestei tranzacţii instanţa are în vedere următoarele aspecte probatorii.
Conform adresei emisă la data de 23 februarie 2005 de către SC R. SRL, prin reprezentantul său legal C.R.M., la solicitarea organelor de cercetare penală din cadrul Secţiei 15 Poliţie, s-a comunicat că ordinul de plată nr. 10 din 08 aprilie 2004 în valoare de 300.000.000 lei, emis din dispoziţia SC R. SRL, de către SC R. SRL către SC B.Y.C. SRL Comăneşti şi plătit prin B.R.D. – G.S.G. Comăneşti, reprezintă contravaloarea unui autoturism A. A. 8 cu nr. de înmatriculare, plătit la ordinul său de către SC R. SRL Oneşti, pentru P.L.I., care a indicat virarea banilor la SC B.Y.C. SRL Comăneşti, efectuarea acestei plăţi fiind dispusă la solicitarea lui S.D. pentru compensarea unor relaţii comerciale cu societatea acestuia (fila 69 d.u.p.).
În acelaşi sens este şi adresa nr. 1 din 05 martie 2005 emisă la solicitarea organelor de cercetare penală din cadrul Secţiei 15 Poliţie, de către SC R. SRL Oneşti, reprezentantă de asociatul H.S.N., conform căreia ordinul de plată nr. 10 din 08 aprilie 2004 emis de SC R. SRL la ordinul SC R. SRL Braşov, beneficiar fiind SC B.Y.C. SRL Comăneşti, în valoare de 300.000.000 lei plătit prin B.R.D. - G.S.G., reprezintă contravaloarea unui autoturism A. A. 8, an de fabricaţie 1995, achiziţionat pentru S.D. de la P.L.I. care a indicat efectuarea plătii în contul SC B.C. SRL Comăneşti (fila 122 d.u.p.).
De asemenea aceste aspecte sunt confirmate şi de proba extrajudiciară pe care o reprezintă declaraţia notarială dată de numitul S.D. la data de 11 martie 2005, conform căreia a fost proprietarul autoturismului marca A. A. 8, an de fabricaţie 1995, pe care Ie-a cumpărat de la numita P.L.I. din localitatea Moineşti preţul fiind achitat de către SC R. SRL Braşov (care avea faţă de el o datorie egală cu preţul autoturismului), către SC B.C. SRL (la care proprietara autoturismulului P.L. era datoare cu aceeaşi sumă - filele 230 d.u.p. şi 170 dosar fond).
Nu în ultimul rând împrejurarea înstrăinării de către inculpata P.L.I. în luna martie 2004, a autoturismului A. A. 8 şi a achitării contravalorii acestuia prin intermediul ordinului de plată nr. 10 din 08 aprilie 2004 este dovedită şi cu declaraţia dată în calitatea de martor de numitul H.S.N., la data de 25 mai 2005, în faţa organelor de cercetare penală din cadrul Secţiei 15 Poliţie, în lucrarea penală nr. 0326/2005, declaraţie care chiar dacă constituie pentru cauza de faţă o probă extrajudiciară, fiind dată într-o altă cauză penală, ea prezintă totuşi o relevanţă însemnată şi pentru lămurirea aspectelor deduse judecăţii în prezenta cauză întrucât se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în această cauză.
Astfel, în cuprinsul acestei declaraţii, martorul H.S.N. afirmă că pentru plata autoturismului A. A. 8, cumpărat de la inculpata P.L.I., el a emis ordin de plată prin intermediul firmei sale SC R. SRL în valoare de 300.000.000 lei către o firmă indicată de inculpată (filele 155157 dosar fond).
Pentru preluarea autoturismului marca A. A. 8 de la vânzătoarea P.L.I., la Moineşti judeţul Bacău s-au deplasat în cursul lunii martie 2004 numiţii S.R. şi S.D., aceştia primind autoturismul în stare de funcţionare, după care l-au dus apoi în Municipiul Râmnicu Vâlcea, unde îşi avea domiciliul numitul S.R. Conform declaraţiilor numiţi lor S.R. (filele 31-34 d.u.p.), S.l. (filele 26-29 d.u.p. şi 142143 dos. fond) şi H.S.N. (declaraţie extrajudiciară aflată la filele 155-157 dosar fond) autoturismul în discuţie s-a aflat neîntrerupt pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea, din luna martie 2004 şi până în luna august 2004, rămânând în posesia lui S.R. care îl parca adesea la domiciliul său.
La data de 03 august 2004, numitul S.D. a vândut autoturismul A. A. 8, către partea vătămată B.F.V., la preţul de 10.000 euro.
Tranzacţia dintre cele două părţi a fost consfinţită prin întocmirea înscrisului sub semnătură privată intitulat "contract de vânzare - cumpărare" (fila 94 d.u.p.).
Înstrăinarea autoturismului A. A. 8 de către martorul S.D. către partea vătămată B.F.V. este dovedită, în afară de susţinerile în acest sens ale părţii vătămate şi de înscrisul sub semnătură privată sus menţionat şi de declaraţiile numiţilor S.R. (filele 31-34 d.u.p. care afirmă că în luna august 2004 a venit cu autoturismul în Bucureşti şi l-a predat lui B.F.V., deoarece S.D. i-l vânduse acestuia, predând noului proprietar actele şi cheile maşinii) şi S.l. (filele 26-29 d.u.p. şi 142, 143 dosar fond care precizează că în luna august 2004 a aflat că S.D., care este colaboratorul său, a vândut autoturismul A. A. 8 unui jurist din Bucureşti) de declaraţia notarială dată de numitul S.D. (fila 230 d.u.p. şi 170 dosar fond - conform căreia autoturismul A. A. 8a fost înstrăinat pentru preţul de 10.000 euro numitului B.F.V.), de declaraţia martorului H.S.N. audiat într-o altă cauză penală de către organele de cercetare penală (filele 155-157 dosar fond - din care rezultă că S.D. i-a spus lui S.R. să ducă maşina la Bucureşti, pentru că a vândut-o lui B.F.V.), precum şi de adresa din 05 martie 2005 emisă de SC R. SRL (fila 122 d.u.p. prin care se precizează că autoturismul AUDI A8 a fost vândut de S.D. la data de 03 august 2004 lui B.F.V.).
Începând cu data de 03 august 2004, autoturismul AUDI A8 s-a aflat în permanenţă în posesia părţii vătămate B.F.V. care s-a comportat faţă de bun ca un adevărat proprietar, nefiind tulburat de nimeni în exercitarea posesiei şi având convingerea fermă că maşina pentru care plătise preţul de 10.000 euro îi aparţine şi că nu va întâmpina nici un fel de dificultăţi la înmatricularea acesteia pe numele său, chiar dacă în acte figura ca proprietar o altă persoană decât cea cu care încheiase contractul de vânzare-cumpărare din 03 august 2004.
Aspectul posesiei exercitată de către partea vătămată asupra autoturismului Audi A8 începând cu data de 03 august 2004, vehement contestat de către inculpaţi, rezultă însă cu prisosinţă din mai multe mijloace de probă administrate în cauză după cum urmează.
Astfel, potrivit susţinerilor părţii vătămate B.F.V., cuprinse în plângerea penală şi declaraţiile date în cele două faze procesuale epuizate până în prezent (urmărire penală şi judecată în fond), de la data de 03 august 2004 când a cumpărat autoturismul de la numitul S.D. şi până la data de 23 octombrie 2004, când a fost deposedat de el, a avut posesia continuă a acestuia.
Aceste afirmaţii ale părţii vătămate sunt confirmate de declaraţiile martorilor S.I. (filele 75 d.u.p. şi 206-207 dosar de fond) şi S.M. (fila 76 d.u.p. şi 183-184 dosar fond).
În declaraţiile sale martorul S.I. afirmă că în luna august 2004, partea vătămată B.F. a achiziţionat au autoturism Audi A8, de culoare neagră, pe care i I-a prezentat personal atât în exterior cât şi în interior, cu acest prilej observând că tapiţeria maşinii era din piele de culoare deschisă, iar despre caracteristicile maşinii, a observat că era un autoturism hidramat. Mai precizează martorul că a văzut acest autoturism parcat în faţa blocului unde locuieşte partea vătămată şi că a aflat de la acesta că nu prea îl foloseşte datorită faptului că ar consuma prea mult carburant.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului S.M. care precizează că în luna august 2004 partea vătămată i-a prezentat un autoturism Audi A8, de culoare închisă, probabil neagră, cu nr. de înmatriculare cu iniţialele judeţului Bacău şi literele D.D.V., acest autoturism fiind parcat în faţa blocului unde locuieşte partea vătămată. Mai arată martorul că în prezenţa părţii vătămate a examinat maşina, atât în interior cât şi în exterior, observând că acesta avea o tapiţerie din piele de culoare deschisă, era hidramat şi avea un motor puternic cu o capacitate cilindrică de peste 4200 cm3, totodată aflând de la partea vătămată că nu prea îl foloseşte întrucât consumă mult carburant. De asemenea mai susţine martorul că în luna septembrie 2004 partea vătămată a garat autoturismul AUDI A8 într-un parc auto situat în apropierea târgului Vitan Bârzeşti, dat fiind faptul că nu-l prea folosea şi avea nevoie de bani pentru a face unele reparaţii, el personal văzând maşina în această locaţie.
De asemenea posesia exercitată începând cu data de 03 august 2004 de către partea vătămată B.F.V. asupra autoturismului marca Audi A8 este ilustrată fără echivoc şi de împrejurarea că acesta a prezentat organelor judiciare în cursul urmăririi penale originalul poliţei de asigurare de răspundere civilă obligatorie valabilă pentru perioada 01 iulie 2004 - 31 decembrie 2004 încheiată pentru acest autoturism cu societatea de asigurări U.N.I.T.A. şi chitanţa de plată a acestei poliţie de asigurare, înscrisuri pe care le primise de la S.R. la data de 03 august 2004, odată cu autoturismul cumpărat de la S.D. şi care au fost ataşate în dosarul de urmărire penală la filele 220 şi 221.
Totodată partea vătămată B.F.V. a predat organelor de cercetare penală şi cea de-a doua cheie a autoturismului Audi A8, pe care o primise împreună cu dublura sa, la data preluării în posesie a autoturismului cumpărat de la S.D., iar acest fapt dovedeşte odată în plus posesia exercitată de acesta asupra autoturismului, cu atât mai mult cu cât inculpaţii nu au fost în măsură să ofere nici o explicaţie cu privire la acest aspect (cheia predată de partea vătămată lucrătorilor de poliţie şi folosită ca mijloc de probă în cauză de faţă se găseşte în plicul sigilat ataşat la fila 207 d.u.p., asupra acesteia efectuându-se şi fotografii judiciare conform planşei foto de la fila 219 d.u.p.).
În ziua de 20 octombrie 2004, partea vătămată F.V. a fost sunat de către numitul S.D., de la care în luna august achiziţionate autoturismul marca Audi A8 şi care ştiind că partea vătămată era cam nemulţumit de consumul mare de carburant al acestei maşini (15-17 I benzină/100 Km), i-a propus acestuia să schimbe autoturismul Audi cu unul marca Mercedes an de fabricaţie 1997, despre care a precizat că este proprietatea sa, dar se află în posesia soţilor P. din localitatea Moinescu, cărora le-a fost lăsat cu titlu de garanţie pentru un împrumut acordat de aceştia în cuantum de 10.000 dolari S.U.A. Cu acelaşi prilej, numitul S.D. i-a comunicat că încă nu a restituit soţilor P. suma împrumutată, dar dacă el va fi de acord cu efectuarea schimbului de maşini în contul datoriei pe care o avea fată de soţii P., le va da acestora autoturismul marca Audi A8, plus suma de 1.000 dolari S.U.A. pe care urma să i-o trimită pentru a o remite inculpaţilor în momentul realizării schimbului, precizând totodată că deja vorbise cu aceştia din urmă despre eventualitatea acestui schimb.
Considerând propunerea făcută de numitul S.D. o tranzacţie profitabilă, mai ales că autoturismul Mercedes că-i fusese oferit la schimb funcţiona cu motorină, partea vătămată s-a declarat de acord cu efectuarea schimbului în aceste împrejurări comunicându-i-se de către numitul S.D. numerele de telefon ale persoanei în posesia căreia se afla autoturismul marca Mercedes şi cu care urma să i-a legătura pentru a se întâlni în vederea realizării schimbului) şi permiţându-i totodată acestuia să dea numărul său de telefon respectivei persoane.
La scurt timp după această convorbire telefonică purtată cu numitul S.D., partea vătămată a fost sunat de către inculpata P.L.I. care s-a recomandat cu numele de N. şi care I-a întrebat dacă este de acord cu propunerea făcută de S.D., iar la răspunsul său, afirmativ acesta i-a spus că va fi de foarte mulţumit de maşină întrucât consumă 7 litri de motorină la 100 Km şi că la rândul său este foarte bucuroasă şi va recuperat datoria de la S.D.
Întrucât cu acest prilej, partea vătămată şi inculpata nu au reuşit să stabilească data la care ar fi urmat să se întâlnească pentru realizarea schimbului de maşini, a rămas stabilit ca inculpata să contacteze telefonic pe partea vătămată peste câteva zile.
Pe data de 22 octombrie 2004, numitul S.D. i-a trimis părţii vătămate on - line, la oficiul poştal nr. 61, suma de 31.000.000 lei pentru a o remite inculpatei P.L. la momentul efectuării schimbului, adăugând personal la această sumă 2.000.000 lei astfel încât să totalizeze echivalentul a 1.000 dolari S.U.A. către S.D. îi promisese inculpatei că i se va da.
Tot în data de 22 octombrie 2004, partea vătămată şi inculpata au purtat mai multe convorbiri telefonice, convenind să se întâlnească în vederea realizării schimbului la jumătatea drumului dintre Bucureşti şi Bacău, respectiv la intrarea în Municipiul Buzău dinspre Râmnicul Sărat. Această întâlnire a fost fixată pentru ziua de 23 octombrie 2004 ora 13,30, inculpata cerându-i în mod expres ca la întâlnire să nu vină însoţit de alte persoane, motivându-şi solicitarea prin aceea că este femeie şi îi este frică să nu fie păcălită.
În pofida aceste solicitări exprese a inculpatei, pentru a nu fi singur pe traseu şi pentru că nu cunoştea persoana cu care urma să se întâlnească, partea vătămată l-e a cerut unor doi amici de-ai săi, martorii C.M. şi F.M., să-l însoţească la întâlnirea ce urma a avea loc la marginea Municipiului Buzău.
Astfel, însoţit de martorii, C.M. şi S.M., partea vătămată s-a deplasat în dimineaţa zilei de 23 octombrie 2004 cu autoturismul Audi A8, în Municipiul Buzău, parcând maşina în aşteptarea inculpatei în incinta benzinăriei M. de la marginea oraşului, pe ruta ce duce spre Râmnicul Sărat.
Pe drumul către Municipiul Buzău, partea vătămată gândindu-se ca nu cumva să intervină vreo problemă în timpul întâlnirii pe care urma să o aibă cu inculpata, i-a înmânat martorului F.M. care a călătorit pe bancheta din spate a autoturismului Audi A8, atât talonul maşinii, cât şi suma de 33.000.000 lei, iar acesta din urmă a pus banii în buzunar, iar talonul maşinii l-a introdus într-un buzunar exterior aflat în spatele autoturismului din dreapta faţă, fără ca partea vătămată să aibă cunoştinţă de o atare împrejurare.
Inculpata nu a ajuns la locul de întâlnire la ora stabilită motiv pentru care aflându-se în drum spre Buzău, l-a sunat de două ori pe partea vătămată pe telefonul mobil de la posturile telefonice cu nr. 07454XXXXX şi 07425XXXXX, pentru a se asigura că acesta nu pleacă de la locul stabilit.
Cu o întâlnire de aproximativ o oră faţă de ora stabilită pentru întâlnire, inculpata a sosit la locul convenit cu partea vătămată ca punct de întâlnire acesta deplasându-se cu autoturismul marca Mercedes, condus de un tânăr.
Autoturismul Mercedes a fost parcat în spatele autoturismului Audi A8, după care inculpata a coborât din acesta şi s-a îndreptat către partea vătămată, cerându-i acestuia ca cei doi prieteni care îl însoţeau că se îndepărteze, întrucât înţelegerea a fost să vină singur la întâlnire.
În acest context, martorii F.M. şi C.M. care-l însoţeau pe partea vătămată, s-au retras la o distanţă de circa 10 metri faţă de locul unde erau parcate cele două maşini, după care partea vătămată a fost invitat să vizioneze autoturismul Mercedes, atât în exterior cât şi în interior, acesta declarându-se mulţumit de modul în care se prezenta maşina.
In continuare, inculpata i-a solicitat părţii vătămate să-i prezinte şi el autoturismul Audi A8 pe care urma să-l primească la schimb, în acest scop cei doi urcând în maşină, inculpata aşezându-se pe scaunul şoferului, iar partea vătămată pe scaunul din dreapta faţă.
Potrivit susţinerilor izolate ale părţii vătămate în timp ce se aflau în interiorul autoturismului Audi A8, inculpata i-a cerut cheia maşinii pentru a vedea cum funcţionează motorul, însă el a condiţionat înmânarea cheii autoturismului Audi în predarea chei lor de la Mercedes, lucru cu care inculpata a fost de acord, iar în momentul în care a îndreptat cheia de la Audi spre ea, aceasta i-a smuls cheia din mână şi a coborât din maşină ţipând.
Sub acest aspect, al incidentului petrecut între partea vătămată şi inculpat în timp ce se aflau în interiorul autoturismului Audi A8, tribunalul constată că nu pot fi reţinute susţinerile părţii vătămate în sensul că i-ar fi smuls cheia autoturismului din mână, întrucât în condiţiile art. 75 C. proc. pen., aceste susţineri ale părţii vătămate nu sunt confirmate de nici un alt mijloc de probă administrat în cauză. Astfel, aşa cum s-a precizat în cele ce preced, martorii C.M. şi F.M., care l-au însoţit pe partea vătămată la această întâlnire, la cererea inculpatei s-au îndreptat de locul unde erau parcate cele două maşini, astfel în mod obiectiv nu au putut să vadă şi să audă ceea ce s-a întâmplat între părţi în timp ce se aflau în interiorul maşinii aspect relevat în depoziţiile lor chiar de către cei doi martori. Pe de altă parte, inculpata " nu a recunoscut nici un moment, nici măcar că s-ar fi întâlnit în ziua de 23 octombrie2004 cu partea vătămată la locul mai sus precizat, astfel că nici nu se poate pune problema utilizării declaraţiilor acesteia, în condiţiile art. 69 C. proc. pen. referitor la circumstanţele de fapt supuse analizei "in dubio pro reo", instanţa nu va reţine că partea vătămată ar fi fost deposedat prin violenţă (smulgere) de cheia autoturismului Audi A8, ci că inculpata a intrat în posesia acestei chei cu acordul părţii vătămate, însă doar pentru a putea verifica modul de funcţionare al motorului.
În momentul în care inculpata a coborât din autoturismul Audi A8 având în mână cheia acestei maşini, astfel cum rezultă din declaraţiile concordante ale părţii vătămate şi ale martorilor C.M. şi F.M., aceasta a început să ţipe că ea este adevăratul proprietar al maşinii, că S.D. are faţă de ea datorii de 40.000 dolari S.U.A. şi nu de 10.000 dolari S.U.A. şi că nu îi va restitui maşina până ce acesta nu-i va achita datoria.
În timp ce inculpata urla şi făcea atmosferă partea vătămată străduindu-se să-i explice cum că el a achitat integral preţul autoturismului Audi A8, în zonă şi-a făcut apariţia inculpatul P.G., soţul inculpatei P.L., care s-a recomandat cu numele de D. şi a spus răspicat că el este proprietarul maşinii Audi, că S.D. are să-i dea o sumă de bani şi că în consecinţă el va plecat cu ambele maşini.
În încercarea de a lămuri problema, partea vătămată l-a apelat pe numitul S.D., explicându-i pe scurt ceea ce s-a întâmplat, cu acesta vorbind la telefon şi cu doi inculpaţi, care pe un ton ameninţător i-au spus că vor afla de la V. şi la basarabenii lui pentru a se ocupa de el şi de iranian (H.S.N.).
În ciuda insistenţelor părţii vătămate de a-i restitui cheile autoturismului Audi, inculpaţii au refuzat categoric, iar atunci când partea vătămată i-a spus inculpatei P.L. că nu-i va da talonul maşinii aceasta a replicat că nici nu e nevoie întrucât îl va declara pierdut.
Fără să-i mai dea vreo altă explicaţie, cei doi inculpaţi s-au urcat în autoturismul Audi A8 şi au părăsit zona fără a avea deci consimţământul părţii vătămate.
în acelaşi timp a fost pus în mişcare şi autoturismul Mercedes, care era condus de tânărul care o însoţise pe inculpată la venire.
Rămânând fără maşină, partea vătămată şi cei doi prieteni ai săi, martorii C.M. cu un maxi taxi, pe drumul de întoarcere partea vătămată aflând de la martorul F.M. că acesta pusese talonul autoturismului Audi în buzunarul exterior aflat în spatele scaunului dreapta faţă, astfel că odată cu maşina fusese luat şi acest document.
Activitatea infracţională a inculpaţilor, astfel cum a fost descrisă în cele ce preced este dovedită cu următoarele mijloace de probă care se coroborează în ansamblul lor şi infirmă prezumţia relativă de nevinovăţie operantă conform disp. art. 52 C. proc. pen. şi art. 66 alin. (1) C. proc. pen., plângerea penală şi declaraţiile părţii vătămate B.F.V. care afirmă că la data de 03 august 2004 a cumpărat de la numitul S.D. cu suma de 10 000 dolari S.U.A. autoturismul marca Audi, asupra căruia şi-a exercitat în mod continuu netulburat posesia şi folosinţa până la data de 23 octombrie 2004, când, la propunerea lui S.D. s-a întâlnit la marginea oraşului Buzău cu inculpata P.L.I. pentru a schimba cu aceasta autoturismul Audi A8 cu un Mercedes ce se afla în posesia acesteia, fiindu-i lăsat în gaj de către S.D. pentru a garanta restituirea unui împrumut însă cu prilejul acestei întâlniri schimbul de maşini asupra căruia conveniseră în prealabil nu a mai avut loc, ci inculpata, ajutată fiind şi de soţul său P.G., la deposedat de autoturismul Audi A8, fără consimţământul său (filele 10-13, 21-23 d.u.p. şi 120 - 122 dosar fond) declaraţiile martorilor C.M. şi F.M. care relatează cum la solicitarea părţii vătămate B.F.V., l-a însoţit pe acesta în ziua de 23 octombrie2004 în oraşul Buzău, unde s-a întâlnit cu inculpata Priboi Laura Ileana, într-o benzinărie de la marginea oraşului în scopul că partea vătămată şi inculpata să schimbe între ei autoturismul Audi A8 care se afla în posesia părţii vătămate, începând cu data de 03 mai 20004 când îl cumpărase de la numitul S.D., cu un autoturism Mercedes deţinut de inculpată, însă acest schimb nu s-a mai realizat întrucât, inculpata, după ce a urcat împreună cu partea vătămată în autoturismul Audi, la scurt timp a coborât din maşină având în mână cheia autoturismului şi a început să ţipe că e maşina ei şi că nu-i va mai permite părţii vătămate să plece cu ea, la faţa locului făcându-şi apariţia în acest moment şi inculpatul P.G. care a făcut aceleaşi afirmaţii, iar apoi, fără consimţământul părţii vătămate, cei doi inculpaţi au părăsit zona atât cu autoturismul AUDI ce aparţinea părţii vătămate, cât şi cu Mercedes-ul pe drumul de întoarcere constând că martorul F.M. căruia partea vătămată îi încredinţase spre păstrare talonul autoturismului Audi, uitase acest document, în maşina pe care o luase inculpata fără învoirea părţii vătămate (respectiv în buzunarul din spatele scaunului dreapta faţă (filele 39-42 şi 43 -46 d.u.p. şi filele 185187 dosar fond), procese verbale întocmite de organele de cercetare penală cu ocazia recunoaşterii inculpaţilor P.G. şi P.L.I. de pe planşa cu fotografii judiciare, ca fiind cei care la data de 23 octombrie2004 l-au deposedat de autoturismul marca Audi A8 şi planşele cu fotografii judiciare realizate în acest context ( filele 48-54 d.u.p.) procese verbale întocmite de lucrătorii de poliţie cu prilejul realizării confruntării dintre partea vătămată şi cei doi inculpaţi, ocazie cu care partea vătămată şi-a menţinut în totalitate acuzaţii le la adresa celor doi (fii. 139 -149 d.u.p.) factura fiscală, emisă de C. pentru abonamentul "Cabinet Individual de Avocatură B.F.V. căruia îi aparţine nr. de apel 07226XXXXX (fila 15 d.u.p.); listingul convorbirilor telefonice purtate în perioada 21 - 24 octombrie 2004 de pe telefonul mobil cu nr. 077226XXXXX aparţinând părţii vătămate din care rezultă că în această perioadă a vorbit la telefon cu inculpata P.L., care a folosit posturile telefonice cu nr. 07425XXXXX (la datele de 22 şi 23 octombrie 2004) şi nr. 02343XXXXX (la data de 23 octombrie 2004) 8 fila 16 d.u.p.), listingul convorbirilor telefonice efectuate în luna octombrie 2004 de la postul telefonic R. nr. 0234363029 aparţinând abonamentului C.P. (mama inculpatei P.L.) din care rezultă că de la acest post telefonic a fost apelat partea vătămată, la nr. de mobil 1722629227 în zilele de 22, 23 şi 27 octombrie 2004 (filele 17-20 d.u.p.), adresa din 21 februarie 2005, emisă de O. România SA conform căreia s-a comunicat că pentru nr. de telefon 07454XXXXX a fost încheiat la data de 13 mai 2003 un contract de către C.N. (tatăl inculpatei P.L.), trimiţându-se totodată şi lista convorbirilor telefonice aferente numerelor 07425XXXXX şi 07454XXXXX, rezultând astfel că de la nr. de 07453XXXXX au fost purtate convorbiri telefonice cu partea vătămată B.F.V. (care folosea nr. 07226XXXXX) în data de 23 octombrie 2004 ora 11:31, 14:34 şi 14:35 (filele 124 -138 d.u.p.), declaraţiile martorului S.M. conform cărora într-un week-end de la sfârşitul lunii octombrie 2004 a fost sunat de către partea vătămată B.F.V. care i-a spus că se afla într-un microbuz ce vine de la Buzău către Bucureşti întrucât a rămas fără maşină şi urmează să-i povestească ce s-a întâmplat, atunci când se vor întâlni) fila 184 dosar fond); originalul poliţei de asigurări de răspundere civilă obligatorie valabilă pentru perioada 10 iunie 2004 - 31 decembrie2004, încheiată cu societatea de asigurări U.N.I.T.A. SA pentru autoturismul Audi A8 şi chitanţa de plată a acestei poliţe de asigurare, ambele documente fiind predate organelor de cercetare penală de către partea vătămată B.F.V. (filele 220 - 221 d.u.p.) cea de-a doua cheie a autoturismului Audi A8, rămasă în posesia părţii vătămate B.F.V. şi care a fost predată de acesta organelor judiciare în cursul urmăririi penale (ataşată la dosar în plicul aflat la fila 207 d.u.p.), declaraţia inculpatului P.G. dată în faza cercetării judecătoreşti 8 fila 123 dosar fond) conform căruia crede că soţia sa a avut nr. de mobil 07425XXXXX şi 07454XXXXX, iar nr. de telefon 02343XXXXX aparţinea mamei soţiei sale (cu care din probele administrate în cauză, rezultă că locuiau împreună în acelaşi apartament şi cei doi inculpaţi).
În ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpaţilor se remarcă faptul că atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti aceştia au negat în permanenţă săvârşirea vreunei infracţiuni faţă de partea vătămată B.F.V., apărările lor vizând negarea oricăror relaţii avute cu acesta sau cu numitul S.D., precum şi contestarea existenţei vreunei posesii sau detenţii exercitată de partea vătămată asupra autoturismului Audi A8, după care cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc asupra fondului cauzei s-a observat o schimbare a strategiei de apărare, de această dată fiind contestată numai legitimarea posesiei exercitată de către partea vătămată în condiţiile în care nu ar fi primit bunul de la adevăratul proprietar.
În afară de faptul că declaraţiile inculpaţilor de nerecunoaştere a faptei comise la data de 23 octombrie2004 sunt confirmate de ansamblul probelor de vinovăţie existente în cauză, astfel cum au fost expuse şi analizate în cele ce preced, aceste declaraţii, dovedindu-se a fi vădit nesincere, considerăm că se impun a fi făcute unele comentarii cu privire la apărările inculpaţilor prin care au contestat ieşirea din posesia lor a autoturismului marca Audi A8 şi exercitarea vreunui act de posesie de către partea vătămată asupra acestui bun în perioada august octombrie 2002.
Astfel, se constată că pentru ilustrarea acestor aspecte, inculpaţii au depus la dosarul cauzei copia facturii fiscale din 28 august 2004, emisă de SC A.C. SRL şi copia chitanţei din 28 august 2004, prin care se tinde a se face dovada efectuării la data sus - menţionată a unor reparaţii la auto Audi A8, al căror cost în cuantum de 17.710.000 lei ar fi fost suportat de către inculpata P.L.I., precum şi avizul de însoţire a mărfii din 12 octombrie2004, prin care se tinde a se face dovada achiziţionării de către inculpatul P.G. a 4 bucăţi anvelope pentru auto Audi A8 în valoare de 5400.000 lei.
În legătură cu aceste înscrisuri, instanţa apreciază că acestea nu pot fi acceptate ca veritabile mijloace de probă, apte a dovedi aspectele pretinse de către cei doi inculpaţi, întrucât în privinţa lor planează serioase dubii de suspiciuni sub aspectul veridicităţii şi al legalităţii mandatului de dobândire.
Astfel, cu privire la factura fiscală din 28 august 2004 şi la chitanţa din 28 august 2004 prin care se pretinde că s-ar face dovada efectuării la data menţionată pe aceste documente a unor reparaţii la autoturismul Audi A8, suportate de inculpata P.L., se constată în primul rând că deşi acestea ar trebui să apară ca fiind emise de una şi aceeaşi societate comercială în calitate de furnizori pe antetul lor figurează numele a două societăţi diferite, respectiv pe factură este menţionat SC A.C. SRL, iar pe etichetă SC A. SRL.
În al doilea rând, astfel cum rezultă din relaţiile comunicate de Oficiu Naţional al Registrului Comerţului la solicitarea părţii vătămate - avocat B.F.V. (filele 50-55 dosar fond), SC A.C. SRL, are un alt Cod fiscal decât cel ce figurează pe antetul facturii fiscale prezentată de inculpaţi, care aparţine în realitate SC M. SRL Bacău.
În plus, conform aceleiaşi informări a O.N.R.C., SC A.C. SRL, este dizolvată începând cu data de 09 august 2001, ca urmare a nerespectării cu data de 09 august 2001, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor referitoare la micşorarea capitalului social şi nu are ca obiect de activitate comerţ cu piese auto şi prestări servicii auto, or în aceste condiţii se pune problema de a şti cum a fost posibilă repararea unei maşini la o societate comercială dizolvată cu circa 3 ani în urmă şi care nici nu avea ca obiect de activitate astfel de servicii.
În acelaşi sens şi adresa A.N.A.F. – A.F.P. a oraşului Moineşti, depusă de partea vătămată pentru combaterea susţinerilor inculpaţi lor (fila 158 dosar fond), conform căreia SC A.C. SRL a intrat în faliment începând cu data de 14 octombrie 1999, la propunerea organelor fiscale teritoriale.
În plus, în legătură cu factura fiscală şi chitanţa de care se prevalează inculpaţii, potrivit adresei din 16 iulie 2005 a CN I.N. SA ( fila 178 dosar fond) factura şi chitanţa au fost ocazionate de P.F.A - M.G. din Comăneşti şi nicidecum de către SC A. SRL, iar din adresa din 19 august 2005 a A.N.A.F. – D.G.F.P. Bacău, structura de administrare fiscală - activitatea de control fiscal (fila 179 dosar fond) rezultă acelaşi lucrau, respectiv că aceste documente tipizate cu regim special au fost cumpărate de P.F.A. – M.G. din Comăneşti şi că potrivit situaţiei obligaţiilor restante ale societăţilor dizolvate de O.N.R.C., SC A.C. SRL, Moineşti, este dizolvată de registrul comerţului Bacău pentru nemajorarea capitalului social, totodată, fiind semnalate şi neconcordanţele cu privire la datele de identificare ale aceste societăţi înscrise pe factura fiscală faţă de cele reale. Din această ultimă adresă mai rezultă că cerându-se explicaţii scrise administratorului firmei SC A.C. SRL în legătură cu înregistrarea în evidenţa contabilă a facturii seria din 28 august 2004 în valoare totală de 17.710.000, reprezentând piese auto, acesta a precizat că "începând cu anul 1998, SC A.C. SRL Moineşti nu mai desfăşoară nici un fel de activitate, iar în perioada cât a desfăşurat activitate nu a comercializat piese auto, factura cu privire la care i s-a cerut explicaţii nu este întocmită de el, semnătura furnizorului nu-i aparţine şi nici ştampila facturii nu mai desfăşura nici un fel de activitate.
De asemenea, din cercetările efectuate de organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Comăneşti în lucrarea penală nr. 0326/2005, inculpatul Priboi Gheorghe a cumpărat cele 4 anvelope pentru un autoturism marca Mercedes şi nu pentru Audi, autoturismul AUDI A8 fiind adus în serviciul acestei societăţi comerciale pentru efectuarea unor reparaţii abia în data de 11 decembrie 2004, deci la o dată ulterioară săvârşirii faptei (filele 172-175 dosar fond).
În ceea ce priveşte declaraţiile martorei C.C., audiată la propunerea inculpaţi lor în cursul urmăririi penale, Tribunalul constată că susţinerile acesteia conform cărora la nunta unui nepot al inculpaţilor ce a avut loc în luna septembrie 2004, autoturismul marca AUDI A8 s-a aflat printre celelalte maşini prezente la nuntă (filele 87-88 d.u.p.), nu pot fi reţinute pentru dovedirea împrejurării că inculpaţii nu ar fi pierdut posesia acestui autoturism în perioada august - octombrie 2004, deoarece pe de o parte aceste susţineri sunt mult prea lapidare pentru a avea forţa probantă necesară de a dovedi o atare împrejurare, iar pe de altă parte acestea sunt în mod vădit contrazise de multitudinea celorlalte probe care evidenţiază fără echivoc ipoteza contrară, respectiv că autoturismul AUDI A8 a fost achiziţionat la data de 03 august 2004 de către partea vătămată B.F.V., iar după această dată şi până în ziua de 23 octombrie 2004, acesta a exercitat asupra maşinii o posesie efectivă, comportându-se ca un adevărat proprietar şi nefiind tulburat de nimeni în exercitarea acestei posesii, motiv pentru care aceste declaraţii vor fi înlăturate din ansamblul probelor ce servesc în cauză la lămurirea împrejurărilor de fapt deduse judecăţii şi la aflarea adevărului judiciar.
Sub aspectul încadrării juridice a activităţii infracţionale reţinută în sarcina fiecărui inculpat, Tribunalul a constatat că fapta inculpatei P.L.I., care la data de 23 octombrie 2004, cu ajutorul inculpatului P.G., în loc public l-a deposedat pe partea vătămată B.F.V., fără consimţământul acestuia, de autoturismul marca AUDI A8, în valorare de 10 000 euro şi pe care şi l-a însuşit pe nedrept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., iar fapta inculpatului P.G., care la data şi în împrejurările sus-menţionate a ajutat-o pe inculpata P.L.I. să sustragă autoturismul aflat în posesia părţii vătămate, în scopul însuşirii acestui bun pe nedrept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen.
În raport cu situaţia de fapt ce se desprinde din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză, Tribunalul a apreciat că nu se poate reţine a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată.
Conţinutul constitutiv al infracţiunii de tâlhărie în forma tip este redat prin disp. art. 211 alin. (1) C. penal, text de lege conform căruia constituie infracţiunea de tâlhărie, furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, cu prilejul comentariilor făcute referitor la împrejurările în care inculpata P.L.I. a intrat în posesia cheilor autoturismului Audi A8, susţinerile părţii vătămate în sensul că, în timp ce se afla în interiorul acestui autoturism, în momentul în care a întins către inculpată cheia maşinii, acesta i-a smuls-o din mână, nu sunt confirmate de nici un alt mijloc de probă administrat în cauză, martorii C.M. şi F.M. neobservând acest incident, astfel că dându-se eficienţă principiului "in dubio pro reo" nu se poate reţine exercitarea vreunui act de violenţă fizică asupra părţii vătămate în scopul deposedării sale de autoturism sau existenţa vreunui act material distinct constând în deposedarea părţii vătămate de cheia autoturismului prin întrebuinţarea de violenţe în care s-ar absorbi şi deposedarea ulterioară a victimei de însuşi autoturismul pus în mişcare cu ajutorul cheii sustrase în condiţiile susmenţionate.
Ceea ce s-a dovedit în mod cert în cauză, este faptul ca în pofida insistenţelor şi opoziţiei părţii vătămate B.F.V. de a nu i fi luat din posesie autoturismul marca AUDI A8, inculpata P.L.I., sprijinită moral de către soţul său P.G., a părăsit locul faptei, plecând cu acest autoturism, care până la data respectivă se aflase efectiv în posesia legitimă a părţii vătămate, fapte care aşa cum s-a arătat mai sus realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt calificat şi respectiv complicitate la furt calificat.
De asemenea din probele administrate, nu rezultă că vreunul dintre inculpaţi ar fi exercitat acte de violenţă sau de ameninţare asupra părţii vătămate ori asupra însoţitorilor acestuia, nici în momentele premergătoare deposedării propriu-zise a părţii vătămate de autoturism şi nici în momentul în care inculpata a părăsit efectiv câmpul infracţional cu autoturismul sustras din posesia legitimă a părţii vătămate. în acest sens, este de remarcat faptul că martorii C.M. şi F.M., prezenţi la faţa locului în momentul săvârşirii faptei, nu amintesc că vreunul dintre inculpaţi s-ar fi folosit de întrebuinţarea unor asemenea mijloace pentru a sustrage autoturismul sau pentru păstrarea bunului furat, ori pentru a-şi asigura scăparea. Ba mai mult decât atât, în declaraţia dată pe formular tipizat, în faţa organelor de cercetare penală (fila 42 d.u.p. verso), martorul C.M. precizează în mod expres că P.L. şi D. (n.n. P.G.) nu i-au ameninţat în nici un fel şi nu au folosit violenta.
Împrejurarea că partea vătămată susţine că în timpul discuţiei avută cu inculpata P.L.I., mai înainte ca aceasta să plece cu autoturismul fără încuviinţarea sa, inculpata l-ar fi ameninţat că va avea probleme cu poliţia, întrucât maşina este înmatriculată pe numele său şi a declara-o furată de 2 zile, nu poate conduce la concluzia încadrării juridice a faptei ca şi infracţiune de tâlhărie, întrucât o atare expresie verbală rostită de inculpată, chiar dacă s-ar dovedi a fi reală, ea nu a fost de natură să genereze părţii vătămate o temere reală şi serioasă că fapta păgubitoare cu care a fost ameninţat s-ar putea înfăptui, de vreme ce convingerea sa fermă era că dobândi se autoturismul în condiţii perfect legale, mai ales că potrivit propriilor susţineri, mai înainte de a achita preţul făcuse verificări la poliţie şi constatase că a fost semnalată nici o problemă care să-l determine să nu cumpere maşina.
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de furt calificat, este de precizat că elementul premisă al acestei infracţiuni, respectiv aflarea bunului ce a constituit obiectul material al infracţiunii în sfera de stăpânire a părţii vătămate - este fără echivoc dovedit de probele administrate in cauză, astfel cum au fost expuse şi analizate atunci când s-a făcut vorbire despre posesia exercitată de partea vătămată asupra autoturismului Audi A8 in perioada 03 08 2004 - 23 10 2004 (in acest sens reamintim că este vorba de declaraţiile martorilor S.M., S.I., C.M. şi F.M., declaraţiile părţilor vătămate B.F.V., S.l. şi S.R., înscrisul olograf intitulat "contract de vânzare cumpărare" încheiat de partea vătămată B.F.V. cu numitul S.D. cu privire la autoturismul Audi A8, declaraţia notarială a numitului S.D., declaraţia martorului H.S.N. dată în faţa organelor de cercetare penală într-o altă lucrare penală în care sunt cercetaţi inculpaţii, originalul poliţei de asigurare de răspundere civilă obligatorie pentru autoturismul Audi A8 şi al chitanţei de plată a acestei poliţe, prezentate de partea vătămată organelor de cercetare penală, una dintre cele două chei ale autoturismului, predată de asemenea de către partea vătămată lucrătorilor de poliţie pentru a servi ca mijloc de probă), şi chiar dacă s-ar face abstracţie totală de probatoriul care ilustrează înstrăinarea autoturismului de către inculpaţi numitului S.D. (respectiv de ordinul de plată emis pentru suma de 300.000.000 lei, plătit de SC R. SRL, din dispoziţia SC R. SRL, către SC B.C. SRL la indicaţia inculpatei P.L., de declaraţia notarială a numitului S.D., de declaraţia numitului H.S.N. şi de adresele SC R. SRL şi SC R. SRL) considerăm că în cauză rămân suficiente elemente probatorii care evidenţiază faptul că partea vătămată a intrat cu bună credinţă în posesia autoturismului Audi A8 la data de 03 08 2004 şi că până la data la care a fost deposedat de acesta s-a comportat faţă de bun ca un adevărat proprietar, împrejurarea că pe actele de identitate ale maşinii figura înscris ca proprietar o altă persoană decât S.D., căruia partea vătămată i-a achitat preţul maşinii nefiind de natură să ştirbească buna credinţă a părţii vătămate, în condiţiile în care în practică este deseori întâlnită înstrăinarea succesivă de vehicule, fără ca tranzacţiile aferente să fie reflectate în documentele de identificare, iar pe de altă parte, la momentul cumpărării maşinii, partea vătămată a primit asigurări că persoana care figura înscrisă ca proprietar pe certificatul de înmatriculare este de acord să vină ulterior la Bucureşti pentru întocmirea documentelor care să consfinţească vânzarea-cumpărarea maşinii.
În aceste condiţii, chiar dacă la data săvârşirii faptei, pe documentele de identitate ale autoturismului marca Audi A8, figura înscrisă ca proprietar inculpata P.L.I., instanţa apreciază că o atare împrejurare nu era de natură să confere legitimitate acţiunii inculpatei de luare a bunului din sfera de stăpânire legitimă a părţii vătămate, întrucât, potrivit art. 208 alin. (3) C. pen., fapta constituie furt, chiar dacă bunul aparţine făptuitorului, dar în momentul săvârşirii faptei, acel bun se afla în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.
Tocmai de aceea, Tribunalul a considerat că toate argumentele înfăţişate de apărătorul inculpaţilor în cuprinsul concluziilor scrise cu privire la lipsa de legitimitate a posesiei părţii vătămate, pe motiv că acesta nu a primit bunul în posesie de la adevăratul proprietar, apar ca simple speculaţii, nesusţinute nici măcar de vreo orientare teoretică, fără relevanţă în ceea ce priveşte realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunilor de furt calificat şi complicitate de furt calificat, partea vătămată dovedind posesia sa de bună - credinţă exercitată asupra maşinii în perioada august - octombrie 2003, în timp ce inculpaţii nu au reuşit să probeze cu dovezi valabile şi credibile păstrarea posesiei acestui bun în perioada sus - menţionată.
În ceea ce priveşte participaţia penală a inculpatului P.G., aceasta s-a materializat prin aceea că inculpatul şi-a făcut apariţia la locul săvârşirii faptei, imediat după ce inculpata Priboi Laura a intrat în posesia cheii autoturismului Audi A8 şi a început să facă atmosferă, strigând că este maşina ei, că are de recuperat o sumă mare de bani de la numitul S.D. şi că nu-i va permite părţii vătămate să mai plece cu acea maşină, prin însăşi prezenţa şi atitudinea sa ofensivă din punct de vedere verbal, inculpatul întărind hotărârea infracţională a inculpatei Priboi Laura Ileana şi asigurând reuşita acţiunii acesteia de deposedare a părţii vătămate de autoturism, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, activitate ce îmbracă forma complicităţii la infracţiunea de furt calificat.
Având în vedere faptul că din fişa de cazier judiciar a inculpatului P.G., precum şi din copia sentinţei penale nr. 1024 din 28 iulie 2003 pronunţată de Judecătoria Moineşti, jud. Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 819 din 11 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bacău (filele 159-168 dosar fond), rezultă că inculpatul a fost condamnat prin această sentinţă la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., pedeapsă ce a fost constatată ca integral graţiată condiţionat în temeiul disp. art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 543/2002, fapta pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză fiind deci săvârşită înăuntrul termenului de încercare al graţierii condiţionate şi deci în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu această condamnare anterioară ce constituie primul termen al recidivei, în cazul acestui inculpat se va reţine şi incidenţa disp. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
Pentru toate argumentele anterior înfăţişate cu privire la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, Tribunalul a considerat că în cauză se impune ca în temeiul art. 334 C. pr. pen. să se dispună schimbarea încadrării juridice dată acestor fapte prin actul de sesizare a instanţei, din infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. 211 lit. a) C. pen. în infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. în cazul inculpatei P.L.I. şi din infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. 211 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. penal în cazul inculpatului P.G.
Constatând aşadar că din probatoriul administrat în cauză rezultă că faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, astfel cum au fost anterior descrise, există, acestea constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi, Tribunalul a dispus condamnarea lor conform art. 345 alin. (2) C. pr. pen. în baza textelor de lege care încriminează fapta reţinută în sarcina fiecărui inculpat.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată fiecărui inculpat, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare judiciară prev. de art. 72 C. penal şi anume limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal pentru infracţiunea de furt calificat şi în partea generală a Codului penal pentru tratamentul juridic al participaţiei penale sub forma complicităţii (pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani), gradul relativ ridicat de pericol social al faptelor săvârşite pus în evidenţă de împrejurările şi modalitatea concretă de comitere a faptelor (de două persoane împreună, în calitate de autor şi respectiv complice, prin deposedarea părţii vătămate, în loc public de autoturismul aflat în posesia legitimă a acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept), valoarea ridicată a prejudiciului infracţional cauzat prin sustragerea autoturismului pentru care partea vătămată a făcut dovada achitării unui preţ de 10 000 euro, persoana inculpaţilor care au avut o atitudine vădit nesinceră pe parcursul procesului penal, iar în încercarea de a dovedi netemeinicia probelor de vinovăţie existente în cauză s-au folosit cu impertinenţă de unele mijloace de probă în privinţa cărora există serioase suspiciuni că au fost dobândite în mod fraudulos; de asemenea sub aspectul circumstanţelor personale ale inculpaţilor se va avea în vedere şi conduita inculpaţilor manifestată faţă de ordinea de drept şi de valorile sociale ocrotite de lege anterior săvârşirii faptei din prezenta cauză, sub acest aspect remarcându-se că inculpata Priboi Laura Ileana nu este cunoscută cu antecedente, iar inculpatul Priboi Gheorghe este recidivist, fiind anterior condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 1024 din 28 iulie 2003 pronunţată de Judecătoria Moineşti, jud. Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 819 din 11 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, constatată ca fiind graţiată condiţionat în temeiul art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 543/2002.
În raport cu criteriile de individualizare judiciară avute în vedere Tribunalul apreciază că aplicarea în cazul fiecărui inculpat a unei pedepse al cărei cu antum se situează înspre şi respectiv la limita minimului special prevăzut de lege pentru infracţiunile comise este suficientă pentru reeducarea inculpaţilor şi formarea la aceştia a unei atitudini corecte fată de valorile sociale ocrotite de lege.
Dat fiind faptul că inculpatul Priboi Gheorghe a comis infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză, înăuntrul termenului de încercare al graţierii condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1024/28 07 2003 pronunţată de Judecătoria Moineşti, jud. Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 819/11 12 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a dispus revocarea beneficiului graţierii condiţionate a acestei pedepse care va fi executată alături de pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată în cauza de faţă, astfel încât în final inculpatul va executa o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei Tribunalul apreciază că în raport cu circumstanţele personale ale inculpaţi lor şi cu perspectivele acestora de conştientizare a gravităţii faptelor, în cazul inculpatei Priboi Laura Ileana, realizarea în mod eficient a scopului preventiv şi educativ al pedepsei şi obţinerea în mod real a reeducării şi reintegrării sociale a acesteia este posibil a fi obţinute şi fără executarea propriu-zisă a pedepsei, respectiv prin suspendarea condiţionată a executării acesteia în conformitate cu prevederile art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 5 ani luni stabilit conform art. 82 C. pen., în cauză fiind îndeplinite şi celelalte condiţii instituite de lege cu privire la posibilitatea acordării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei, în timp ce în cazul inculpatului P.G., scopul preventiv şi educativ al pedepsei, formarea la acesta a unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială pot fi realizate numai în condiţiile executării pedepsei în regim de deţinere conform art. 57 C. pen.
în ceea ce priveşte conţinutul pedepsei accesorii prev. de art. 71 alin. (2) C. pen., luând în considerare împrejurarea că infracţiunile comise de inculpaţi sunt absolut independente de aspectele referitoare la exercitarea vreunei funcţii sau profesii, ori la exercitarea autorităţii părinteşti sau a dreptului de a fi tutore sau curator, Tribunalul a aplicat fiecărui inculpat cu titlu de pedeapsă accesorie, doar pedeapsa interzicerii în temeiul art. 71 C. pen. a drepturilor politice prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aceştia fiind consideraţi nedemni pentru a putea exercita dreptul de a alege sau de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, ori de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
De vreme ce în cazul inculpatei P.L.I., pedeapsa aplicată a fost suspendată condiţionat în condiţiile art. 81 şi următoarele C. pen., în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a constatat că inculpata a fost reţinută în cauză pe o durată de 24 de ore la data de 24 februarie 2005, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.G. durata reţinerii de 24 de ore din data de 24 februarie 2005 şi perioada arestării preventive de la 25 februarie 2005 până la 25 martie 2005 când a fost pus în libertate prin revocarea măsurii arestării preventive.
Sub aspectul acţiunii civile exercitată în cadrul procesului penal de către partea vătămată B.F.V., se constată că aceasta are ca obiect obligarea inculpaţilor în solidar fie la restituirea în natură a autoturismului marca Audi A8 (având capacitatea cilindrică 4.172 cm3.), fie, în situaţia în care acest lucru nu mai este posibil, la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 10 000 euro în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii, reprezentând preţul achitat la momentul achiziţionării acestui autoturism.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie conform art. 998 - 999 C. civil şi ale răspunderii civile solidare conform art. 1000 alin. (3) C. civil, se constată fără putinţă de tăgadă că fapta inculpaţilor constând în deposedarea părţii vătămate B.F.V., fără consimţământul acestuia, de autoturismul marca Audi A8, dovedită de ansamblul probelor de vinovăţie existente în cauză constituie în acelaşi timp şi o faptă civilă delictuală, fiind săvârşită de inculpaţi cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, iar această faptă a cauzat părţii vătămate un prejudiciu material constând în pierderea posesiei autoturismului pentru care cu bună credinţă achitase preţul de 10 000 euro, producerea acestui prejudiciu fiind deopotrivă imputabilă ambilor inculpaţi în condiţiile art. 1003 C. civil, iar între fapta ilicită a acestora şi prejudiciul material suferit de partea vătămată exist legătură directă de cauzalitate.
Constatând deci că în cauză sunt întrunite cumulativ atât condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, cât şi condiţiile răspunderii solidare a inculpaţi lor, în temeiul art. 14 alin. 3 C. pr. pen. şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 1000 alin. (3) C. civ. va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă B.F.V. şi va obliga inculpaţii la restituirea în natură către partea civilă a autoturismului marca Audi A8 (având capacitatea cilindrică 4.172 cm3) aflat la data săvârşirii faptei în posesia sa legitimă, iar în subsidiar, în situaţia în care restituirea în natură nu mai este în mod obiectiv posibilă, inculpaţii vor fi obligaţi în solidar să plătească părţii civile suma de 10 000 euro în echivalent în lei la cursul B.N.R. din 1 ziua efectuării plătii cu titlu de despăgubiri materiale, această sumă reprezentând preţul achitat de partea civilă pentru autoturismul de care a fost deposedat împotriva voinţei sale.
Analizând probatoriul administrat în cursul procesului penal, Tribunalul a reţinut că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunii de furt calificat şi a dispus condamnarea acestora.
Cu privire la fapta consemnată la pct. 2 din rechizitoriu:
În legătură cu cel de-al doilea aspect infracţional dedus judecăţii, descris la pct. (2) din rechizitoriu, Tribunalul a constatat că materialul probator administrat în cauză sub acest aspect nu confirmă ipoteza organ ului de urmărire penală, în sensul săvârşirii de către inculpaţi în cursul lunii decembrie 2004 a unor infracţiuni de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (1) ind. 1 lit. a) C. pen. faţă de părţile vătămate S.I. şi S.R., constând în aceea că prin întrebuinţarea de ameninţări şi acte de violenţă fizică i-ar fi deposedat pe aceştia din urmă de suma de 3.000 dolari S.U.A., şi nu conturează nici măcar indiciile săvârşirii vreunei alte infracţiuni.
Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză cu privire la această faptă, Tribunalul a reţinut că ceea ce s-a probat în mod cert este împrejurarea că într-o zi din luna decembrie 2004, părţile vătămate S.I. şi S.R. s-au întâlnit cu inculpaţii P.G. şi P.L.I. într-un restaurant din oraşul Moineşti, judeţul Bacău, ocazie cu care partea vătămată S.l. a înmânat inculpatei P.L.I. suma de 3.000 dolari S.U.A. Cu privire la primirea-predarea acestei sume de bani, inculpata a întocmit un înscris sub semnătură privată intitulat "chitanţă", semnat şi de partea vătămată S.l., în care inculpata specifică cum că a primit suma de 3.000 dolari S.U.A. "ce reprezintă vânzarea autoturismului marca Mercedes, restul sumei, de 10.000 dolari S.U.A., urmând să-l primească de la H.S.N. în data de 19 ianuarie 2005" (a se vedea în acest sens chitanţa aflată la fila 73 d.u.p.).
Această situaţie de fapt se deduce din coroborarea unor aspecte ce se desprind din declaraţiile părţilor vătămate S.l. (filele 25-29 d.u.p. şi 142 - 143 dosar fond) şi S.R. (filele 24 şi 31-34 d.u.p.), care precizează că întâlnindu-se cu inculpaţii într-una din zilele lunii decembrie 2004 într-un restaurant din oraşul Moineşti, S.l. i-a înmânat inculpatei P.L. suma de 3.000 dolari S.U.A., referitor la acest aspect întocmindu-se chitanţa sub semnătură privată aflată la dosar, cu declaraţiile inculpaţilor P.L.I. şi P.G., prin care aceştia confirmă primirea de la S.l. a sumei de 3.000 dolari S.U.A. şi chiar se declară de acord cu restituirea acestei sume către partea vătămată, precum şi cu însăşi chitanţa olografă întocmită de inculpata P.L. şi semnată de aceasta şi de S.l., aflată la fila 73 d.u.p.
Se observă aşadar, că nici unul dintre mijloacele de probă administrate în cauză privitor la această faptă nu susţin ipoteza organului de urmărire penală conform căreia părţile vătămate S.l. şi S.R. ar fi fost deposedate de suma de 3.000 dolari S.U.A. prin exercitarea de acte de ameninţare sau de violentă fizică, de către inculpaţi, şi nici chiar părţile vătămate nu pretind că lucrurile s-ar fi petrecut într-o astfel de manieră, dedusă numai de procuror pe baza a nu se ştie căror elemente probatorii.
În ceea ce priveşte susţinerile părţilor vătămate S.l. şi S.R., în sensul că după predarea sumei de 3.000 dolari S.U.A. către inculpata P.L., sumă ce ar fi reprezentat diferenţa până la 13.000 dolari S.U.A. cât se stabilise preţul de vânzare al autoturismului Mercedes, aceasta în loc să-i dea lui S.R. cheia adevărată a acestui autoturism i-ar fi dat o cheie falsă cu care maşina nu a putut fi pusă în mişcare, iar la solicitarea lui S.l. de a i se restitui suma de 3.000 dolari S.U.A., inculpatul P.G. l-ar fi apucat de gulerul hainei şi l-ar fi trântit peste o maşină, ameninţându-i totodată că dacă nu pleacă, îi împachetează şi astfel nu mai ajung acasă, aspecte care eventual dacă s-ar fi dovedit a fi reale ar fi putut avea relevanţă pentru încadrarea juridică a faptelor în alte infracţiuni decât cele cu privire la care a fost sesizată instanţa, Tribunalul a apreciat că în contextul în care aceste afirmaţii ale celor două părţi vătămate nu sunt susţinute în condiţiile art. 75 C. proc. pen. de nici un element probator existent în cauză, nu se justifică admiterea cererii reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice a faptelor descrise la pct. (2) din rechizitoriu în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. şi nici în vreo altă infracţiune.
Aşadar, de vreme ce din probatoriul administrat nu rezultă că cu prilejul întâlnirii ce a avut loc cu inculpaţii în luna decembrie 2004 într-un restaurant din oraşul Moineşti, aceştia l-ar fi deposedat pe partea vătămată S.R. de vreo sumă de bani sau de vreun alt bun, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C. pr. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. pr. pen. s-a dispus achitarea inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (1)1 lit. a) C. pen. faţă de această parte vătămată.
În cazul părţii vătămate S.l., aşa cum s-a arătat mai sus, probele existente în cauză, relevă existenţa între părţi a unui raport juridic de natură civilă, constând în primirea de către inculpaţi a unei sume de 3.000 dolari S.U.A. de la partea vătămată S.l., astfel că în măsura în care s-ar face dovada că această sumă nu li se cuvine inculpaţilor, între părţi s-ar putea contura un posibil litigiu civil având ca obiect cererea de obligare a inculpaţilor la restituirea acestei sume. Tocmai pentru aceste considerente Tribunalul apreciază că fapta inculpaţi lor de a primi de la S.l. suma de 3.000 dolari S.U.A. şi pe care se pare că sunt de acord să i-o restituie nu este prevăzută de legea penală, drept pentru care în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. pr. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. pr. pen se va dispune achitarea lor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. 211 lit. a) C. pen. faţă de această parte vătămată.
Sub aspectul acţiunilor civile exercitate în procesul penal de părţile vătămate S.R. şi S.l., în raport cu soluţiile dispuse în privinţa infracţiunilor reclamate de aceştia (achitare pe motiv că faptele nu există şi respectiv nu sunt prevăzute de legea penală), în temeiul art. 346 alin. (1) şi (3) C. pr. pen. Tribunalul a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.R., iar în temeiul art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a lăsat nesolutionată acţiunea civilă formulată de partea civilă S.l.
Împotriva sentinţei penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii Priboi Gheorghe şi Priboi Laura Ileana.
În motivarea apelului declarat de parchet se arată că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei comise de inculpaţi din infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., solicitându-se schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen. şi încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen. ca urmare a lipsei plângerii penale prealabile.
La termenul din 9 mai 2008, în şedinţă publică, reprezentantul Ministerului Public a arătat că nu înţelege să susţină motivul de recurs privind schimbarea încadrării juridice a faptei şi încetarea procesului penal, solicitând admiterea apelului şi aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pentru ambii inculpaţi.
Referitor la motivul de apel vizând greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei de tâlhărie pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, Curtea de apel a constatat că acesta nu a mai fost susţinut de parchet, astfel că nu s-a mai pronunţat asupra sa.
În motivarea apelului declarat de inculpaţi se arată că în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor şi pentru infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1)1, art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., deoarece inculpaţii nu se fac vinovaţi de comiterea acesteia, lipsind unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia de a sustrage bunul.
Prin Decizia penală nr. 135 din 22 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii P.G. şi P.L.I.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi în fond rejudecând:
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului P.G. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b cp.
în baza art. 71 alin. (2) Cp. s-au interzis inculpatei Priboi Laura Ileana drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) cp. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii aplicată acestei inculpate s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Examinând apelurile declarate în cauză, Curtea a constatat că atât apelul declarat de Ministerul Public cât şi apelurile declarate de inculpaţi sunt fondate, dar pentru alte motive decât cele invocate de inculpaţi.
Inculpaţii au susţinut că autoturismul s-a aflat permanent în posesia lor, nu a ieşit din detenţia acestora astfel că se consideră proprietari şi acţiunile lor au avut drept scop doar apărarea proprietăţii.
Curtea de apel constată că şi în situaţia în care inculpaţii ar fi rămas proprietarii autoturismului, potrivit art. 208 alin. (3) C. pen. fapta de sustragere a unui bun constituie furt chiar dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau deţinerea legitimă a altei persoane.
Având în vedere dispoziţiile normei de incriminare, ceea ce rămâne de analizat pentru a se stabili în ce măsură fapta inculpaţi lor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat este dacă la data de 23 octombrie 2004 aceştia se aflau sau nu în posesia autoturismului în cauză.
În cursul judecării apelului Curtea a încuviinţat audierea martorilor S.D. şi F.M., pe care instanţa de fond nu i-a putut audia, aceştia nefiind găsiţi de organele de poliţie, fiind audiat martorul S.D., deţinut în Penitenciarul Tulcea.
Cu privire la martorul F.M., Curtea a constatat, ca şi instanţa de fond, imposibilitatea obiectivă de audiere a acestuia.
Din declaraţia martorului S.D. rezultă că acesta a achiziţionat de la cei doi inculpaţi autoturismul marca Audi A8 în cursul anului 2004, achitând un avans din preţ de 8.000 dolari S.U.A., fără a încheia un înscris cu privire la transferul proprietăţii. Restul de preţ urma să fie achitat ulterior de martor.
Martorul susţine că, deoarece era implicat în mai multe dosare penale, fiind cercetat de organele de poliţie, l-a angajat pe partea vătămată B.F.V., care avea calitatea de avocat, convenind cu acesta ca în schimbul serviciilor judiciare prestate martorul să îi transfere dreptul de proprietate asupra autoturismului Audi A8, cu condiţia achitării restului de preţ către inculpaţii P.G. şi P.L.I.
Martorul a mai arătat că autoturismul s-a aflat în posesia sa aproximativ două luni după care l-a încredinţat părţii vătămate B.F.V. Mai arată martorul că a discutat telefonic cu cei doi inculpaţi, plata avansului şi remiterea maşinii având loc prin intermediul numitului H., zis N.
Coroborând celelalte probe administrate în cursul judecării fondului cauzei cu declaraţia martorului S.D. dată în fata instanţei de apel, Curtea a constatat că, în pofida unor contradicţii existente atât în declaraţiile inculpaţi lor cât şi ale părţii vătămate şi ale martorului S.D., este evident, din probatoriul administrat, că la data de 23 octombrie2004 autoturismul ce face obiectul infracţiunii de furt calificat nu se mai afla în posesia inculpaţilor P.L.I. şi P.G. şi nici în proprietatea acestora.
Din declaraţiile părţii vătămate, coroborate cu declaraţiile martorului S.D. şi ale martorilor S.I., S.R., H.S.N. şi S.M. reiese că în luna martie 2004 inculpaţii au vândut autotusimul martorului S.D. care la rândul său, după câteva luni de folosire, l-a vândut părţii vătămate B.F.V., acesta utilizându-l cel puţin două luni înainte de data de 23 octombrie 2004.
Chiar şi în condiţiile în care înscrisul din data de 3 august 2004 a fost întocmit ulterior transferului propriu-zis al proprietăţii, acest fapt nu are relevanţă juridică, atâta vreme cât inculpaţii erau conştienţi de faptul că autoturismul nu le aparţine, înstrăinându-l câteva luni înainte de data de 23 octombrie 2004.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, înstrăinarea autoturismului Audi A8 de către martorul S.D. către partea vătămată B.F.V. este dovedită, în afară de susţinerile în acest sens ale părţii vătămate şi ale martorului S.D. şi de înscrisul sub semnătură privată sus menţionat şi de declaraţiile numiţilor S.R. (filele 31-34 d.u.p. care afirmă că în luna august 2004 a venit cu autoturismul în Bucureşti şi l-a predat lui B.F.V., deoarece S.D. i-l vânduse acestuia, predând noului proprietar actele şi cheile maşinii) şi S.l. (filele 26-29 d.u.p. şi 142, 143 dosar fond care precizează că în luna august 2004 a aflat că S.D., care este colaboratorul său, a vândut autoturismul Audi A8 unui jurist din Bucureşti) de declaraţia notarială dată de numitul S.D. (fila 230 d.u.p. şi 170 dosar fond - conform căreia autoturismul Audi A8 a fost înstrăinat pentru preţul de 10.000 euro numitului B.F.V.), de declaraţia martorului H.S.N. audiat într-o altă cauză penală de către organele de cercetare penală (filele 155-157 dosar fond - din care rezultă că S.D. i-a spus lui S.R. să ducă maşina la Bucureşti, pentru că a vândut-o lui B.F.V.), precum şi de adresa din 05 martie 2005 emisă de SC R. SRL (fila 122 d.u.p. prin care se precizează că autoturismul Audi A8 a fost vândut de S.D. la data de 03 august 2004 lui B.F.V.).
Este cert că începând cu data de 03 august 2004 sau chiar anterior acestei date, potrivit declaraţiilor martorului S.D., autoturismul Audi A8 s-a aflat în permanenţă în posesia părţii vătămate B.F.V. care s-a comportat faţă de el ca un adevărat proprietar, nefiind tulburat de nimeni în exercitarea posesiei şi având convingerea fermă că maşina îi aparţine şi că nu va întâmpina nici un fel de dificultăţi la înmatricularea acesteia pe numele său, chiar dacă în acte figura ca proprietar o altă persoană decât cea cu care încheiase contractul de vânzare-cumpărare din 03 august 2004.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că posesia exercitată de către partea vătămată B.F.V. asupra autoturismului marca Audi A8 este ilustrată fără echivoc şi de împrejurarea că acesta a prezentat organelor judiciare în cursul urmăririi penale originalul poliţei de asigurare de răspundere civilă obligatorie valabilă pentru perioada 01 iulie 2004 - 31 decembrie 2004 încheiată pentru acest autoturism cu societatea de asigurări U.N.I.T.A. şi chitanţa de plată a acestei poliţie de asigurare, înscrisuri pe care le primise de la S.R. la data de 03 august 2004, odată cu autoturismul cumpărat de la S.D. şi care au fost ataşate în dosarul de urmărire penală la filele 220 şi 221. Totodată partea vătămată B.F.V. a predat organelor de cercetare penală şi cea de-a doua cheie a autoturismului Audi A8, pe care o primise împreună cu dublura sa, la data preluării în posesie a autoturismului cumpărat de la S.D., iar acest fapt dovedeşte odată în plus posesia exercitată de acesta asupra autoturismului, cu atât mai mult cu cât inculpaţii nu au fost în măsură să ofere nici o explicaţie cu privire la acest aspect (cheia predată de partea vătămată lucrătorilor de poliţie şi folosită ca mijloc de probă în cauză de faţă se găseşte în plicul sigilat ataşat la fila 207 d.u.p., asupra acesteia efectuându-se şi fotografii judiciare conform planşei foto de la fila 219 d.u.p.).
Afirmaţiile inculpaţilor în sensul că partea vătămată nu a avut posesia autoturismului, aceştia folosindu-se de el în tot cursul anului 2004 sunt astfel contrazise de probele administrate.
Referitor la declaraţia martorului C.D.T., precum şi la declaraţia martorului U.V., Curtea urmează a le înlătura ca nefiind concludente, martorii afirmând că în urmă cu 3 - 4 ani, în cursul anului 2004 sau 2005, cei doi inculpaţi au deţinut un Audi A8 cu care i-ar fi transportat în anumite ocazii. Curtea constată că declaraţiile celor doi martori nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei şi urmează a fi înlăturate deoarece este greu de crezut că după trecerea a patru ani de la o deplasare cu maşina altei persoane, martorii ar fi reţinut că au fost transportaţi cu o anume marcă de maşină, cu un anume număr de înmatriculare. Pe de altă parte, aceste declaraţii sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză şi care au fost analizate detaliat de instanţa de fond şi cea de apel.
Chiar reţinând în totalitate ca reale susţinerile martorului S.D. în sensul că preţul nu a fost plătit integral de acesta şi nici de partea vătămată B.F.V., ceea ce interesează în cauză este că inculpaţii l-au deposedat pe partea vătămată de un bun pe care cu bună ştiinţă îl înstrăinaseră cu câteva luni în urmă şi care prin urmare nu le mai aparţinea. în acest caz nu se poate reţine nici existenţa unui litigiu civil, pentru neplata preţului, întrucât, pentru a se vorbi despre un drept de retenţie ai inculpaţilor aceştia trebuia să fie ei în posesia autoturismului pentru a-l putea reţine până la executarea obligaţiilor de cealaltă parte.
Aşa fiind, inculpaţii au avut intenţia de a-şi însuşi un bun ce nu se afla în posesia lor ci în detenţia legitimă a altei persoane.
Instanţa de apel constată că vinovăţia celor doi inculpaţi este pe deplin dovedită cu probatoriul administrat, iar fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat săvârşit în public şi de două persoane împreună.
Cu privire la declaraţia martorului H.S.N., Curtea constată că instanţa de fond a avut-o în mod just în vedere la pronunţarea soluţiei, nefiind nulă aşa cum apreciază inculpaţii, deoarece a fost dată în faţa organelor de poliţie, ulterior fiind imposibilă audierea acestuia întrucât sa dispus îndepărtarea sa de pe teritoriul României. De altfel, Curtea observă că împrejurarea că martorul nu a putut fi audiat nemijlocit de instanţă nu este sancţionată cu nulitatea, ci declaraţia acestuia nu ar putea fi luată în considerare, fiind înlăturată, numai în măsura în care nu s-ar corobora cu alte probe şi ar fi singura probă administrată în cauză. Or, declaraţia sa este numai una dintre probele avute în vedere de instanţa de fond, hotărârea bazându-se pe acestea.
Referitor la presupusele contradicţii existente între declaraţiile părţii vătămate şi cele ale martorilor F.M. şi C.M., Curtea de apel constată că acestea nu au relevanţă asupra vinovăţiei inculpaţilor şi nu sunt determinante în cauză, aspectele asupra căreia poartă inadvertenţa cu privire la momentul înmânării talonului nefiind hotărâtoare la pronunţarea soluţiei. In ce priveşte adresele emise de SC R. SRL şi SC R.A. SRL Curtea constată că nici acestea nu sunt hotărâtoare asupra soluţiei, în condiţiile în care transferul dreptului de proprietate a unui autoturism nu necesită potrivit legii civile întocmirea vreunui înscris, iar martorii audiaţi în cauză, şi în mod special martorul S.D. au arătat că acest transfer de proprietate a avut loc, astfel că şi înlăturând aceste înscrisuri dovada posesiei părţii vătămate a fost făcută.
Totodată,Curtea constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului P.G. şi a dispus în temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 revocarea beneficiului graţierii condiţionate cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1024 din 28 iulie 2003 pronunţată de Judecătoria Moineşti, jud. Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 819 din 11 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bacău şi executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauza de faţă.
Cu privire la individualizarea pedepselor instanţa de fond a apreciat în mod corect că inculpatei P.L.I. i se poate aplica o pedeapsă în condiţiile art. 81 - 82 C. pen., aceasta nefiind cunoscută cu antecedente penale, astfel că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie.
Cu privire la individualizarea pedepsei pentru inculpatul P.G., instanţa a avut în vedere împrejurarea că acesta a comis infracţiunea de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, astfel că se impune stabilirea unei pedepse cu executare în regim de detenţie ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 7 din Legea 543/2002 şi revocarea graţierii condiţionate pentru pedeapsa la care a fost condamnat anterior inculpatul.
Sub aspectul laturii civile instanţa de fond a reţinut în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi a obligat inculpaţii la plata sumei de 10.000 euro către partea civilă, echivalentul valorii autoturismului sustras.
Referitor la motivul de apel susţinut de Ministerul Public în favoarea celor doi inculpaţi, Curtea constată că instanţa de fond în mod greşit a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. şi cu privire la art. 64 lit. a)) teza I, în condiţiile în care fapta comisă de cei doi inculpaţi, aceea de furt calificat, nu are nici o legătură cu dreptul acestora de a alege, nefiind de natură a-i face pe aceştia nedemni de a-şi exercita dreptul de vot.
Pentru considerentele expuse, Curtea de apel a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de cei doi inculpaţi, numai pentru motivul invocat de reprezentantul Ministerului Public în favoarea acestora,desfiinţând sentinţa penală sub aspectul greşitei aplicări a pedepsei accesorii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii P.G. şi P.L.I., invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi solicitând achitarea,în principal cu referire la art. 10 lit. a) jar în subsidiar cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
S-a susţinut astfel că inculpaţii au declarat că nu au văzut-o niciodată pe partea vătămată şi nici nu au participat la vânzarea autoturismului Audi A8,iar probatoriile administrate în cauză nu au răsturnat prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii. Instanţele au trecut prea uşor peste inadvertenţele probatoriului acuzării,îndepărtând în schimb probele în apărare.
Astfel,s-a arătat că declaraţiile părţii vătămate au fost cel puţin discutabile,dacă nu chiar absurde,acceptând cumpărarea unui autoturism şi plata unei sume de 10.000 euro doar pe baza unei chitanţe,în condiţiile în care pe actele de proprietate ale autoturismului nu apărea numele vânzătorului,ci al inculpatei. Nu s-a făcut dovada că inculpata ar fi primit plata contravalorii autoturismului prin intermediul unei societăţi.
Pe de altă parte,inculpaţii au depus acte din care rezultă că în perioada în care se reţine că autoturismul nu se mai afla în posesia lor au făcut reparaţii la acesta, iar pe de altă parte martorii audiaţi au declarat că au văzut autoturismul în cauză,în aceeaşi perioadă,în posesia inculpaţilor.
În subsidiar,s-a susţinut că partea vătămată nu a exercitat o posesie sau detenţie legitimă,inculpaţii având credinţa că se află în faţa unei persoane care nu are nici un drept asupra bunului,astfel că nu pot fi acuzaţi de furt.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare invocat, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Inculpaţii P.L. şi P.G. au fost condamnaţi în prezenta cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie), reţinându-se în esenţă că în ziua de 23 octombrie 2004, în loc public. Aceştia au deposedat-o pe partea vătămată B.F.V. de un autoturism Audi A8.
Prin motivele de recurs .inculpaţii au susţinut fie că fapta nu există,fie că aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat.
Potrivit art. 208 alin. (1) C. pen. constituie infracţiunea de furt „luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia,fără consimţământul acestuia,în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept", iar potrivit alin. (3) „fapta se consideră furt chiar dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau deţinerea legitimă a altei persoane".
Raportând criticile inculpaţilor la aceste texte legale,urmează a stabili dacă în fapt a existat o acţiune de luare a autoturismului de către inculpaţi din posesia sau detenţia părţii vătămate,iar în subsidiar,caracterul legitim sau nu al acestei posesii ori detenţii.
În ce priveşte prima critică,Curtea constată că în declaraţiile date în cauză inculpaţii au negat în esenţă că ar fi cunoscut-o sau întâlnit-o pe partea vătămată ori că ar fi înstrăinat cu vreun titlu autoturismul Audi A8 vreunei alte persoane;dimpotrivă,au arătat că autoturismul s-a aflat permanent în posesia lor inclusiv în perioada în care partea vătămată a susţinut contrariul.
Probatoriul administrat în cauză infirmă însă apărările inculpaţilor.
AstfeI, împrejurarea că autoturismul în litigiu s-a aflat în posesia părţii vătămate rezultă nu doar din declaraţiile acesteia, ci şi din alte mijloace de probă: declaraţia martorului S.D. (care a confirmat faptul că după ce a cumpărat maşina de la inculpaţi,i-a dat-o părţii vătămate în contul unei datorii), declaraţiile martorilor S.R. şi S.l. (care confirmă predarea autoturismului către partea vătămată), declaraţiile martorilor S.I. şi S.M. (cărora partea vătămată Ie-a arătat în luna august autoturismul,aceştia oferind amănunte legate de caracteristicile lui şi menţionând că l-au văzut parcat în faţa blocului unde locuieşte partea vătămată), declaraţiile martorilor C.M. şi F.M. (care au însoţit-o partea vătămată cu autoturismul în cauză în ziua de 23 octombrie 2004, la întâlnirea pe care aceasta urma să o aibă cu inculpata P.L. pe raza municipiului Buzău).
La acestea se adaugă şi faptul că partea vătămată a depus la dosarul de urmărire penală originalul poliţie de asigurare R.C.A. încheiată pentru autoturismul Audi A8, valabilă pentru perioada 16 iulie 2007-31 decembrie 2007, precum şi cel de-al doilea exemplar al cheii acestuia,aspecte în legătură cu care inculpaţii nu au putut oferi nici o explicaţie.
În ce priveşte apărările inculpaţilor,Curtea constată într-adevăr că în faza de judecată aceştia au depus la dosar un set de acte(facturi,chitanţe) ce atestau efectuarea de către ei a unor reparaţii la autoturism chiar în perioada în litigiu, însă înscrisurile prezentate de partea vătămată ridică o puternică suspiciune asupra probei administrate de inculpaţi,în condiţiile în care societatea emitentă a facturii apare ca fiind dizolvată din oficiu încă din anul 2001,iar numărul de ordine al acesteia în registrul comerţului era altul decât cel menţionat pe factură. În ce priveşte un alt act(aviz de însoţire a mărfii), acesta atestă doar achiziţionarea unor anvelope, fără alte specificaţii (putând fi vorba despre orice autoturism).
În privinţa probei testimoniale administrate în apărare de către in cui păţi, corect aceasta a fost înlăturată de către instanţa de apel,având în vedere că martorii C.D. şi U.V., propuşi şi audiaţi pentru prima dată în apel (februarie/ martie 2008), au relatat cu claritate că i-au văzut pe inculpaţi conducând autoturismul, aspecte petrecute cu circa 4 ani în urmă,exact în perioada în litigiu;aceste depoziţii nu au credibilitate, cu atât mai mult cu cât probele administrate în acuzare sunt mult mai numeroase şi nu constau exclusiv în declaraţii de martori. În privinţa martorei C.C., audiată în faza urmăririi penale, aceasta relatează de asemenea că,fiind prezentă la o nuntă în luna septembrie 2004, a văzut autoturismul printre celelalte maşini,deşi nu a oferit amănunte în legătura cu modalitatea în care l-a identificat.
Toate aceste probatorii au fost analizate în mod corespunzător de către instanţele de fond şi apel,care au reţinut întemeiat că autoturismul în litigiu s-a aflat temporar în perioada august - octombrie 2004, în posesia părţii vătămate.
În ce priveşte acţiunea de luare a autoturismului de către inculpaţi din posesia părţii vătămate, fapt petrecut în ziua de 23 octombrie 2004 într-o staţie de benzină de la intrarea în municipiul Buzău, aceasta rezultă de asemenea din declaraţiile părţii vătămate şi a martorilor C.M. şi F.M. care au însoţit-o la acea întâlnire;inculpaţii au negat că s-ar fi întâlnit cu partea vătămată şi cu atât mai mult că ar fi luat autoturismul din posesia acesteia,fără a administra vreo probă în apărare însă aceste susţineri nu sunt reale. În condiţiile în care declaraţiile lor nu sunt credibile,fapt probat de cele expuse anterior cu privire la presupusa posesie pe care ar fi exercitat-o neîntrerupt asupra autoturismului.
Prin urmare, toate aceste considerente demonstrează că fapta de care inculpaţii au fost acuzaţi, respectiv luarea autoturismului Audi A8 din posesia părţii vătămate, există şi a fost comisă de către aceştia, urmând a analiza cea de-a doua critică,ce pune în discuţie întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de furt calificat pentru care aceştia au fost condamnaţi.
În acest context, este cunoscut faptul că prin incriminarea furtului,se ocroteşte stăpânirea de fapt a bunurilor mobile,neinteresând dacă cel deposedat era sau nu proprietar al bunului ce i-a fost sustras;mai mult,însuşi proprietarul poate fi subiect activ al infracţiunii de furt,în varianta prev. de art. 208 alin. (3) C. pen., cu condiţia ca la momentul sustragerii bunul să se fi aflat în posesia sau deţinerea legitimă a altei persoane.
În speţă, din declaraţiile părţii vătămate rezultă că aceasta a cumpărat de la martorul S.D. autoturismul Audi A8 contra sumei de 10.000 de euro, sens în care a încheiat cu acesta un înscris sub semnătură privată(chitanţă de mână) aflat în copie în dosarul de urmărire penală.
Curtea reţine că vânzarea - cumpărarea de autoturisme este guvernată de principiul consensualismului, ea producându-şi efectele de îndată ce „părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului", chiar dacă „lucru încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat" (art. 1295 C. civ.).
Împrejurarea că potrivit legislaţiei în vigoare ar exista obligaţia noului proprietar de a solicita înmatricularea autovehiculului pe numele său, ceea ce presupune o procedură administrativă desfăşurată de poliţie,nu afectează caracterul consensual al vânzării - cumpărării, care-şi va produce efectul translativ de proprietate pe data realizării acordului de voinţă, independent de plata, totală sau parţială, a preţului convenit.
În speţă,este adevărat că autoturismul achiziţionat de partea vătămată figura înmatriculat pe numele inculpatei, însă acest aspect nu afecta operaţiunea efectuată de partea vătămată,câtă vreme exista dovada că persoana care i l-a înstrăinat îl dobândise la rândul său în condiţiile legii de la fostul proprietar.
Martorul S.D., audiat de către instanţa de apel,a confirmat că a cumpărat de la inculpaţi autoturismul în cauză,însă nu a achitat integral preţul, iar apoi i l-a dat părţii vătămate în contul unei datorii,menţionându-i că mai este un rest de plată de achitat.
Dincolo de unele susţineri contradictorii ale persoanelor audiate în cauză,potrivit celor expuse anterior, pentru stabilirea vinovăţiei inculpaţilor nici nu interesează dacă la momentul deposedării sale, partea vătămată era sau nu proprietar al autoturismului, şi numai dacă el se afla în posesia sa legitimă.
Or, din această perspectivă, partea vătămată s-a întemeiat cu bună credinţă pe cele afirmate de martorul S.D., primind de la acesta autoturismul,certificatul de înmatriculare al acestuia, cele două chei şi asigurarea R.C.A. valabilă; împrejurarea că maşina figura înmatriculată pe numele altei persoane (în speţă,al inculpatei) nu conferea posesiei exercitate de martor şi mai apoi, de partea vătămată un caracter nelegitim, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă s-a interesat dacă bunul este sustras,rezultatul fiind negativ. Fapt ce corespunde cu evidenţele poliţiei conform înscrisului aflat la dosar. În măsura în care inculpaţii ar fi pierdut posesia autoturismului,fără consimţământul lor, ar fi reclamat această situaţie organelor în drept (aşa cum a procedat partea vătămată în cauză), fapt care nu s-a întâmplat.
Împrejurarea că a existat sau nu un litigiu cu privire la preţul autoturismului între inculpaţi şi martorul S. sau alte persoane. În virtutea căruia inculpaţii s-au simţit îndrituiţi să reintre în posesia acestuia, nu are relevanţă din perspectiva stabilirii răspunderii lor penale, întrucât pe de o parte nimeni nu-şi poate face singur dreptate, mai ales prin săvârşirea unei infracţiuni, iar pe de altă parte probatoriul administrat în cauză a dovedit caracterul legitim al posesiei părţii vătămate.
În aceste condiţii, fapta comisă de inculpaţi întruneşte atât latura obiectivă, cât şi cea subiectivă a infracţiunii de furt calificat, aşa cum corect au stabilit instanţele de fond şi apel, astfel încât nici critica formulată în subsidiar de către inculpaţi nu poate fi primită.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) c. proc. pen. Curtea va respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor, obligându-i la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii P.G. şi P.L.I. împotriva deciziei penale nr. 135 din 22 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3685/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3995/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
