ICCJ. Decizia nr. 3667/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3667/2008
Dosar nr. 34819/3/2007
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin sentinţa penală nr. 495 din 24 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul T.M.N. din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. d) şi i) C. pen., art. 176 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. d) C. pen., art. 176 lit. a) C. pen.
În baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. d) C. pen., 176 lit. a) C. pen., cu aplicabilă art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.M.N. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 7 ani, conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., s-a pus în vedere inculpatului să se prezinte în prima săptămână a fiecărei luni din fiecare trimestru la S.P.V.R.S.I., să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, să comunice şi să justifice schimbarea locului de munca şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenta.
În baza art. 359 C. proc. pen., a pus în vedere art. 864 C. pen., raportat la art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe perioada suspendării sub supraveghere.
S-a respins cererea privind obligarea inculpatului la despăgubiri civile, ca neîntemeiată.
A fost obligat inculpatul T.M.N., în solidar cu partea responsabila civilmente SC P.P. SRL, la plata sumei de 10.000 RON daune morale către partea civilă I.N.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.P. SRL, ia 2000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 01 aprilie 2005, în jurul orelor 1,00, inculpatul T.M.N. împreună cu martorul S.L. (ambii angajaţi la SC. P.P. SRL) s-au îndreptat spre atelierul societăţii pentru a-şi face o cafea dar, când au ajuns, au constatat că uşa atelierului nu se deschidea, fiind blocată din interior cu o sârmă.
Cei doi au reuşit să deschidă uşa iar în interior pe o bancă l-au găsit pe I.N. care dormea profund. Deoarece era ziua de 1 aprilie iar în cadrul societăţii se obişnuia să se facă glume cu cei care dormeau în timpul serviciului (erau stropiţi cu apă, erau puse hârtii aprinse între degete etc.) inculpatul T.M.N. a propus ca, în glumă, să i se aprindă salopeta celui ce dormea.
Martorul S.L. nu a fost de acord cu propunerea şi a ieşit din atelier iar inculpatul T.M.N. a aprins cu o brichetă salopeta victimei I.N., apoi a ieşit din atelier, după ce în prealabil a blocat uşa cu o sârmă.
Deoarece salopeta părţii vătămate era murdară de ulei (cum erau toate salopetele angajaţilor societăţii), aceasta a luat foc cu flacără intensă, urmarea constând în provocarea de leziuni traumatice care au necesitat spre vindecare 65 - 70 zile de îngrijiri medicale şi care au pus în pericol viaţa părţii vătămate.
S-a apreciat de către instanţă că fapta inculpatului T.M.N. care, la data de 01 aprilie 2005, a incendiat partea vătămată I.N., provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. d) – art. 176 lit. a) C. pen., sens în care s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu - art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. d) şi i) C. pen. – art. 176 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepsei tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind avute în vedere gradul de pericol social al faptei săvârşite dar şi persoana făptuitorului (în vârstă de 27 de ani, studii 9 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale) şi circumstanţele atenuante constând în atitudinea sinceră, de recunoaştere a săvârşirii faptei şi conduita bună a inculpatului înainte de comiterea faptei.
În ceea ce priveşte solicitarea părţii civile, de obligare a inculpatului la daune materiale, tribunalul a avut în vedere faptul că acestea nu au fost dovedite, nedemonstrându-se cuantumul lor, conform principiului actori incumbit protatio. Astfel, deşi partea civilă a depus la dosar un contract de credit pentru nevoi personale, încheiat de soţia sa cu B.C.R., tribunalul a apreciat că nu există nici o legătură între contractul de credit şi cauza de faţă, întrucât partea vătămată trebuia să depună la dosar facturi pentru medicamente, chitanţe de consultaţii, facturi de la centre de tratament, etc.
În ceea ce priveşte solicitarea părţii civile de obligare la daune morale, tribunalul a avut în vedere suferinţele psihice produse părţii vătămate, leziunile produse lăsând acesteia urme permanente, obligând inculpatul T.M.N., în solidar cu partea responsabila civilmente SC P.P. SRL, la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale către partea civila I.N.
2. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel partea civilă I.N., care nu a depus motive de apel.
Analizând sentinţa penală apelată atât prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, conform art. 369 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut că aceasta a fost pronunţată la data de 24 aprilie 2008, iar dezbaterile s-au desfăşurat la termenul din data de 17 aprilie 2008, astfel cum rezultă atât din încheierea din data de 17 aprilie 2008 cât şi din copia caietului grefierului de şedinţă de la acelaşi termen.
La momentul dezbaterilor, partea civilă T.N. a fost prezentă personal, aspect ce rezultă, de asemenea, atât din încheierea de la momentul dezbaterilor cât şi din copia caietului grefierului.
Reţinând această împrejurare, precum şi faptul că din copia scrisorii medicale depuse de partea civilă în intenţia sa de a dovedi imposibilitatea exercitării apelului în termen, instanţa de apel a apreciat că nu poate dispune repunerea în termenul de apel întrucât partea civilă nu a dovedit nici o cauză temeinică de împiedicare. Deşi aceasta a arătat că din cauza stării de sănătate precare nu a declarat apel în termen, nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că s-ar fi aflat efectiv în imposibilitatea de a exercita calea de atac. Din scrisoarea medicală depusă la dosar rezultă doar că partea civilă I.N. s-a prezentat la Spitalul Alexandru Obregia, la data de 18 septembrie 2008, pentru un consult în urma căruia i s-a pus diagnostic, fără a se aprecia că se impune spitalizarea şi fără a rezulta dacă aceasta a fost internată anterior, respectiv în perioada imediat următoare pronunţării sentinţei penale în discuţie sau dacă aceasta se prezentase şi la acele momente la spital.
Din cuprinsul actului medical nu rezultă, de altfel, nici dacă partea civilă avea un diagnostic stabilit anterior, neînţelegându-se practic dacă acesta suferea de vreo afecţiune la momentul pronunţării sentinţei ori imediat ulterior pronunţării.
Instanţa de apel a apreciat totodată că cererea de apel nu poate fi calificată nici ca un apel peste termen, faţă de dispoziţiile art. 365 C. proc. pen., acest text având în vedere părţile care au lipsit atât la toate termenele de judecată cât şi la pronunţare; or, partea civilă a fost prezentă personal la termenele din faţa instanţei de fond, inclusiv la termenul când au avut loc dezbaterile, lipsind la pronunţarea din data de 24 aprilie 2008 doar pentru că instanţa de fond a amânat pronunţarea până la această dată.
În consecinţă, instanţa de apel a constatat că, în ceea ce priveşte termenul de declarare a căii de atac, acesta este cel prevăzut de art. 363 C. proc. pen., respectiv de 10 zile, care termen curge de la pronunţare, astfel cum prevede alin. (3) al aceluiaşi articol, partea civilă fiind prezentă la dezbateri, aşa cum s-a arătat.
Aşadar, cum cererea de apel a fost depusă de partea civilă T.N. la data de 09 mai 2008 (sentinţa penală fiind pronunţată la data de 24 aprilie 2008), deci după trecerea a 10 zile de la momentul pronunţării, apelul a fost respins ca tardiv introdus prin Decizia penală nr. 232 din 25 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
3. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs partea civilă I.N., criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei respingerii a apelului ca tardiv, deşi s-a aflat în imposibilitate medicală de a declara calea de atac.
Examinând Decizia recurată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Astfel, în mod corect, instanţa de apel a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 365 C. proc. pen., privind apelul peste termen, întrucât partea civilă a fost prezentă la dezbaterile asupra fondului. Totodată, constatarea în sensul că declararea apelului de către partea civilă, cu depăşirea termenului de 10 zile de la pronunţare, prevăzută de art. 363 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., nu a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, potrivit art. 364 din acelaşi cod, este corectă, în raport de faptul că această parte nu a reuşit să probeze o astfel de împrejurare. Actul medical prezentat este eliberat la data de 18 septembrie 2008, cu mult după data declarării apelului, 9 mai 2008, şi, mai mult, nu atestă decât o consultaţie în regim ambulatoriu, nefăcând vorbire de vreo internare anterioară în perioada de exercitare a căii de atac.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de partea civilă, constatând că în mod corect apelul declarat de această parte a fost respins ca tardiv, urmând ca în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta să fie obligată la cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă I.N. împotriva deciziei penale nr. 232 din 25 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul T.M.N.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3304/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3672/2008. Penal → |
|---|
