ICCJ. Decizia nr. 3669/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3669/2008
Dosar nr. 253/42/2008
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2008
Asupra recursului, de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 66 din 09 mai 2008 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul M.C.V., în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiilor nr. 17/P/2008 din data de 24 ianuarie 2008 şi nr. 339/II/2/2008 emise în dosarul nr. 17/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
S-au menţinut ca legale şi temeinice rezoluţiile atacate, privind pe intimatele A.C. şi A.G., procurori şi a fost obligat petentul la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea adresată instanţei Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi înregistrată sub nr. 253/42/2008 din 12 martie 2008, petentul a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., desfiinţarea rezoluţiei nr. 339/II/2/2008 emisă în dosarul nr. 17/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pe care a apreciat-o nelegală şi netemeinică.
În motivarea plângerii, s-a susţinut că rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale adoptate de procurori sunt abuzive, neavând nici o legătură cu legea penală, câtă vreme toate probele solicitate de acesta atât la poliţie cât şi la parchet i-au fost respinse.
A mai susţinut că procurorul care a soluţionat dosarul de urmărire penală nr. 1929/P/2006 a fost promovat.
În dovedirea temeiniciei plângerii, petentul a solicitat ataşarea dosarului de urmărire penală nr. 1518/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, cerere ce a fost încuviinţată de instanţă.
Din actele şi lucrările dosarului, a rezultat următoarele:
Prin rezoluţia nr. 17/P/2008 din data de 24 ianuarie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procuror A.C., cercetată sub aspectul infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi a procurorului A.G. cercetată sub aspectul infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 242 C. pen.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză următoarele:
Petentul a formulat plângere penală împotriva prim procurorului A.C. şi procurorului A.G. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, care au „soluţionat abuziv şi fără profesionalism" dosarul nr. 1518/P/2007 şi în plângerea formulată împotriva soluţiei dispusă în această cauză, reclamând totodată că procurorul A.G., în complicitate cu lucrătorii de la I.P.J Prahova, a sustras şi distrus probe din dosarul nr. 1929/P/2006 al Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
Prin rezoluţia nr. 1518/P/2007 din 12 noiembrie 2007 procurorul A.G. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a confirmat propunerea poliţiei de a nu se începe urmărirea penală faţă de M.A. şi P.I., cercetaţi sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), ca urmare a plângerii penale formulate de către M.C.V.
Plângerea formulată împotriva acestei soluţii de către petent a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 5253/II/2/2007 din 28 noiembrie 2007 de către A.C., Prim Procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
În raport de cele expuse, s-a apreciat că nu se poate reţine în sarcina celor doi procurori săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât simpla nemulţumire a persoanei vătămate cu privire la soluţiile dispuse de magistraţi, nu înseamnă că aceştia au omis să îndeplinească un act sau că şi-au îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu.
Cu privire la pretinsa sustragere şi distrugere de probe din dosarul nr. 1929/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti de către procurorul A.G." în complicitate cu poliţiştii de la I.P.J Prahova" s-a dispus neînceperea urmăririi penale, reţinându-se că plângerea nu întruneşte cerinţele impuse de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu sunt indicaţi făptuitorii de la I.P.J Prahova, nici actele pretins sustrase ori probele pretins distruse şi nici mijloacele de probă.
Împotriva rezoluţiei nr. 17/P/2008 din data de 24 ianuarie 2008 s-a formulat plângere în temeiul disp. art. 278 C. proc. pen. ce a fost respinsă, ca neîntemeiată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin rezoluţia nr. 339/11/2/2008 din 18 februarie 2008.
Împotriva celor două rezoluţii petentul a formulat plângere în temeiul disp. art. 2781 C. proc. pen., solicitând desfiinţarea acestora şi trimiterea dosarului la parchet pentru efectuarea de cercetări împotriva procurorilor A.C. şi A.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), precizând, cu ocazia dezbaterilor, că nu intimata A.G. a sustras actele ci un inspector de poliţie.
Instanţa de fond a apreciat că plângerea este neîntemeiată, rezoluţiile adoptate de procuror au fost temeinice şi legale, iar nemulţumirea petentului cu privire la soluţiile adoptate de procurori, nu poate conduce la concluzia temeiniciei plângerii petentului, întrucât potrivit disp. art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost republicată şi modificată, procurorul este independent în efectuarea anchetei penale, în a dispune asupra probelor şi succesiunii administrării acestora, a importanţei şi semnificaţiei materialului probator, precum şi asupra interpretării acestuia, toate actele îndeplinite fiind supuse controlului judecătoresc.
S-a mai reţinut că plângerea petentului a fost întemeiată numai pe nemulţumirea acestuia în legătură cu rezoluţiile adoptate de procurori, fără a arăta în concret în ce a constat presupusa activitate infracţională a acestora şi câtă vreme din actele şi lucrările dosarului ataşat nu au rezultat indicii în sensul comiterii infracţiunii reclamate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs persoana vătămată M.C.V., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie reiterând criticile din plângerea depusă iniţial, iar la termenul de azi 12 noiembrie 2008, recurentul deşi avea termenul în cunoştinţă, nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi susţine recursul.
Examinând recursul declarat de către petiţionar sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, instanţa de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că intimatele magistraţi procurori A.C. şi A.G., în calitatea pe care o aveau ,aceea de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, şi-au exercitat atribuţiile de serviciu în limitele conferite de lege.
Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, procurorii sunt independenţi, astfel că, pe baza probelor administrate în cauză şi a propriei convingeri, magistraţii procurori sunt liberi să aprecieze cu privire la rezoluţiile dispuse în cauzele ce le instrumentează, urmând ca instanţa de judecată să aprecieze asupra temeiniciei şi legalităţii acestora.
În această cauză, intimatele în calitate de magistraţi procurori la Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, şi a atribuţiilor conferite de lege, nu au făcut decât, ca pe baza probelor administrate în cauză şi a propriei convingeri, să aprecieze că soluţia corectă este cea de neîncepere a urmăririi, urmând ca instanţa de judecată să aprecieze asupra temeiniciei şi legalităţii acestor rezoluţii.
Pe de altă parte, deşi petiţionarul nu a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie însă precizat că nu orice nemulţumire faţă de soluţiile adoptate de magistraţii procurori cu ocazia desfăşurării activităţii angajează răspunderea penală a magistraţilor procurori, ci doar dacă se dovedeşte reaua-credinţă cu care acţionează aceştia în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiunilor reclamate.
Eventualele încălcări ale dispoziţiilor procedurale cu ocazia soluţionării plângerii de către procuror, pot fi criticate într-un cadru procesual adecvat, respectiv în faţa instanţei de judecată sesizată cu soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei dispusă de procuror.
În speţă, petiţionarul.îşi putea valorifica susţinerile în faţa instanţei de judecată ce trebuia sesizată în conformitate cu dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Înalta Curte, a apreciat că din actele şi lucrările dosarului, nu rezultă că intimatele magistraţi procurori A.C. şi A.G., au săvârşit infracţiunile sesizate de petiţionar.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală şi temeinică, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurentul petent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V. împotriva sentinţei penale nr. 66 din 09 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3665/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3678/2008. Penal → |
|---|
