ICCJ. Decizia nr. 3891/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3891/2008
Dosar nr. 833/44/2007
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2008
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 430 din 7 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. 4325/2004, s-a dispus condamnarea inculpatului P.R.I., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – 175 lit. i) C. pen.
I-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 14, 15, 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. şi art. 188 din Legea nr. 3/1978, a obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean nr. 1 Timişoara suma de 7.819.989 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare acordate părţii vătămate B.O.
Au fost respinse restul cheltuielilor formulate de partea vătămată B.O.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului, parte vătămată B.O. precum şi a inculpaţilor HGA., R.A., P.A.C., B.M. şi B.B. pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În noaptea de 13 aprilie 2001, inculpaţii B.O., B.B., HGA., R.A. şi B.M. au plecat spre casă de la Discoteca M., din localitatea Reşiţa, în jurul orei 3,00.
Grupul de tineri era însoţit şi de martorele P.C., M.M. şi G.A.
Când se afla în apropierea Parcului V. din Reşiţa, în dreptul Magazinului A., grupul inculpaţilor şi al martorelor a fost ajuns din urmă de învinuiţii P.R.I. şi P.A.C. Cel din urmă a intrat în vorbă cu martora P.C. pe care a invitat-o la o cafea, invitaţia fiind însă refuzată.
Deoarece inculpatul P.R. a continuat să insiste ca martora P.C. să-l însoţească, grupul inculpaţilor, format din B.B., B.M., HGA., R.A. şi B.M., au lovit şi au fost loviţi de inculpaţii P.A.C. şi P.R.I., fără a se putea stabili cine pe cine a lovit.
Agresiunile reciproce s-au derulat la trecerea de pietoni aflată în dreptul Complexului Comercial V., mai precis pe partea opusă acestui complex.
Constatând că sunt în inferioritate numerică, inculpaţii P.R.I. şi P.A.C. au traversat strada spre Complexul V. revenind spre grupul advers care se deplasa spre chioşcul situat în apropierea Cinematografului D. În acest timp, inculpatul P.A.C. a continuat lupta cu o parte din grupul de inculpaţi, iar inculpatul P.R.I. arunca cu pietre spre acel grup, ţintind zona picioarelor, fără să lovească pe cineva.
La un moment dat, inculpatul P.R.I. se afla la o distanţă de aproximativ 3 m de inculpatul–parte vătămată B.O. care se afla în mers cu spatele spre cel dintâi. Pentru că unul dintre membrii grupului a observat intenţia inculpatului P.R.I. de a arunca din nou, l-a avertizat pe inculpatul–parte vătămată B.O.
Acesta s-a întors spre inculpatul P.R.I., s-a aplecat puţin, manevre ce nu l-au apărat însă de o lovitură în zona capului, cu o bordură de beton.
După această din urmă agresiune dintre cele două grupuri, inculpaţii P.R.I. şi P.A.C. au fugit spre Complexul V., fiind ajunşi din urmă de inculpaţii B.M., R.A. şi HGA.
Din certificatul medico-legal întocmit la 25 aprilie 2001, rezultă că partea vătămată B.O. a prezentat o plagă contuză fronto-parietală stângă cu fractură cu înfundare frontală stângă, leziunea necesitând un număr de 65 zile de îngrijiri medicale.
Din acelaşi act medico-legal a mai rezultat că leziunea a pus în pericol viaţa victimei prin posibile complicaţii hemoragice şi infecţioase ce putea să apară în lipsa unei intervenţii de specialitate.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului P.R.I. de a o lovi pe partea vătămată B.O. în zona capului cu o bordură de beton, de la o distanţă mică de aproximativ 3 m, pe stradă, întruneşte elementele constituite ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat apel partea civilă B.O. şi inculpatul P.R.I., invocând aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 37/ A din 13 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi au fost respinse ambele apeluri ca nefondate.
Ulterior, urmare exercitării căii de atac a recursului de către P.R.I., prin Decizia penală nr. 6916 din 27 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, pentru respectarea dispoziţiilor legale aplicabile în materia citării părţilor în proces.
Judecând cauza, după casarea cu trimitere spre rejudecare, instanţa de apel a procedat la rejudecarea apelurilor declarate de inculpat şi partea vătămată B.O.
Criticile invocate în apel au vizat stabilirea unei situaţii de fapt greşite, o interpretare a probelor eronată, modul defectuos în care s-a efectuat urmărirea penală, împrejurarea că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra actelor depuse în circumstanţiere în favoarea inculpatului.
În subsidiar s-a solicitat admiterea apelului şi în cadrul rejudecării respingerea plângerii formulată de partea vătămată B.O. şi menţinerea ordonanţei nr. 14 din 23 septembrie 2003 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin.
Cu privire la acest aspect s-a invocat de către inculpat că, instanţa de fond, după ce a reţinut cauza pentru judecare în condiţiile prevăzute de art. 2788 lit. c) C. proc. pen., nu a pus în mişcare acţiunea penală; după desfiinţarea soluţiei dată de procuror instanţa a judecat fondul cauzei în aceeaşi compunere; au fost încălcare prevederile art. 334 C. proc. pen., întrucât instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
Instanţa de apel, analizând criticile invocate în calea de atac exercitată de inculpat şi partea vătămată a reţinut, în esenţă următoarele:
Prin ordonanţa nr. l352/P/2001 din 19 iulie 2001 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin pentru a se pronunţa sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., de către învinuitul P.R.I.
Pentru a dispune astfel, procurorul a constatat următoarele:
Prin procesul-verbal din 30 aprilie 2001, s-a început urmărirea penală faţă de P.R.I. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. (l) C. pen.
În urma cercetărilor, s-a constatat că, în data de 14 aprilie 2001, în jurul orei 3,00, a existat o altercaţie fizică între două grupuri de persoane soldate cu lovituri reciproce. Astfel, primul grup era format din învinuiţii B.B., B.O., B.M., R.A. şi HGA., iar al doilea grup era format din P.R.I. şi P.I.C.
Ca urmare a faptului că toţi cei menţionaţi şi-au aplicat lovituri reciproce, fără a se putea face o delimitare a acţiunilor agresive ale fiecărui participant, organele de poliţie, considerând că fapta constituie infracţiunea de încăierare, prevăzutăde art. 322 C. pen., a dispus începerea urmăririi penale faţă de participanţi sub acest aspect.
După consumarea acestei fapte, învinuitul P.R.I. a aruncat o bordură de beton spre capul învinuitului B.O. Lovitura nu a fost deviată, astfel că partea vătămată B.O. a fost lovită frontal, în urma loviturii necesitând spre vindecare un număr de 65 zile îngrijiri medicale. Din analiza certificatului medico-legal nr. C-314 din 25 aprilie 2001, s-a reţinut că acesta a fost internat în perioada 14 - 23 aprilie 2001 cu diagnosticul plagă cranio cerebrală (fractură cu înfundarea cu eschile osoase), leziunile suferite determinând o infirmitate fizică permanentă.
În raport de zona corporală (vitală) afectată, de mijlocul contondent folosit şi de intensitatea loviturii aplicate, s-a apreciat că în cauză se impune efectuarea de cercetări faţă de învinuitul P.R.I. pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Prin ordonanţa nr. 252/P/2001 din data de 14 decembrie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.R.I. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.
Totodată, s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa pentru supravegherea urmăririi penale faţă de P.R.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen., iar faţă de învinuiţii P.A.C., B.O., B.B., R.A., HGA. şi B.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 322 alin. (l) C. pen., reţinând aceeaşi stare de fapt cu excepţia momentului aruncării corpului vulnerant care, potrivit procurorului criminalist a avut loc anterior încheierii agresiunii reciproce dintre cele două grupuri de tineri.
Ordonanţa nr. 252/P/2001 din 14 decembrie 2001 a fost confirmată prin Rezoluţia nr. 95/II/2/2002 din 24 ianuarie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, dispunându-se respingerea plângerii formulate, în condiţiile art. 278 C. proc. pen., de către partea vătămată B.O.
Prin sentinţa penală nr. 123 din 10 iunie 2002 a Tribunalului Caraş-Severin, definitivă prin Decizia penală nr. 1788 din 8 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a admis plângerea petentului B.O. împotriva ordonanţei nr. 252/P/2001 din 14 decembrie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, s-a infirmat ordonanţa şi s-a dispus trimiterea dosarului la Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin pentru efectuarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., de către învinuitul P.R.I.
Deşi procurorul era obligat să se conformeze celor dispuse de instanţă, prin ordonanţa din 23 septembrie 2003, dată în dosarul nr. 252/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.R.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
Totodată, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa în vederea supravegherii urmăririi penale faţă de P.R.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 322 alin. (2) C. pen. şi art. 182 alin. (2) C. pen., iar faţă de ceilalţi învinuiţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 322 alin. (l) C. pen.
Reţinând aceeaşi stare de fapt cu aceea avută în vedere la pronunţarea ordonanţei din 14 decembrie 2001, acelaşi procuror criminalist a constatat că între învinuiţi a existat o încăierare, agresiunea exercitată de către P.R.I. delimitându-se prin faptul că a aruncat cu piatra spre învinuitul-victimă B.O. cauzându-i o vătămare corporală gravă. Lipsa intenţiei de a ucide a învinuitului P.R.I. rezultă din împrejurările faptei şi anume faptul că a aruncat anterior cu două pietre spre grupul de persoane din care a făcut parte şi victima, fără a viza vreo zonă vitală şi fără a urmări numai lovirea victimei.
În momentul aruncării celei de a treia pietre, învinuitul B.O. s-a aflat în mişcare, astfel că, în cazul în care nu s-ar fi oprit şi întors, piatra aruncată de la aproximativ 3 m nu l-ar fi lovit în zona capului, ci la spate sau mai jos. De aici, reţine procurorul, rezultă faptul că învinuitul P.R.I. nu a vizat lovirea cu piatra a unei zone vitale şi nu a avut intenţia de a ucide, ci doar vătămarea corporală.
Plângerea părţii vătămate B.O., formulată împotriva acestei ordonanţe, a fost respinsă prin rezoluţia prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Prin încheierea din 31 mai 2004, dată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. l864/P/2004, s-a admis plângerea petiţionarului B.O. împotriva ordonanţei nr. 252/P/2001 din 23 septembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, a desfiinţat ordonanţa atacată şi s-a reţinut cauza spre judecare, judecătorul considerând că sunt suficiente probe pentru a putea analiza cauza pe fond.
S-a reţinut că judecarea cauzei de către instanţă după desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecată implică participarea procurorului la judecarea cauzei în calitate de titular al acţiunii publice şi exercitarea tuturor atribuţiilor decurgând din această calitate, judecătorul atât în soluţionarea plângerii cât şi în judecarea în fond a cauzei neîndeplinind acte de urmărire penală specifice procurorului.
Aşadar, nu se poate pretinde că soluţia Tribunalului Caraş-Severin ar fi nelegală motivat de faptul că judecătorul nu ar fi pus în mişcare acţiunea penală şi că nu ar fi pus în discuţie schimbarea încadrării juridice dată faptelor de către procuror prin ordonanţa atacată, atât timp cât, pe de o parte procedura instituită de dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., impune ca acţiunea penală să fie exercitată tot de către procuror, iar pe de altă parte că în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., actul de sesizare al instanţei fiind plângerea persoanei vătămate şi nu rechizitoriul, instanţa constatând, contrar celor reţinute prin ordonanţa desfiinţată, că din datele existente în cauză, la acel moment, rezulta presupunerea rezonabilă că învinuitul a săvârşit infracţiunea de tentativă la omor calificat.
Nici cazul de incompatibilitate invocat de apărare nu subzistă având în vedere că o altă instanţă egală în grad, şi un alt judecător a judecat cauza în fond, urmare strămutării judecării cauzei dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea nr. 4805 din 27 septembrie 2004 (dosar nr. 4269/2004).
Este adevărat că procedura instituită de art. 2781 C. proc. pen., se referă doar la soluţiile de netrimitere în judecată şi că deci, conform susţinerilor reprezentantului parchetului, instanţa trebuia să se raporteze doar la acest prim punct al ordonanţei atacate.
Dar, având în vedere că soluţia de declinare cuprinsă în aceeaşi ordonanţă privea şi pe inculpatul P.R.I., pentru care, în situaţia în care ordonanţa ar fi fost desfiinţată în parte, s-ar fi exercitat concomitent cu judecarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor şi urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 322 alin. (2) C. pen. şi art. 182 alin. (2) C. pen. şi eventual trimiterea în judecată pentru aceste fapte, Curtea a constatat că susţinerile procurorului de şedinţă privind acest aspect nu pot fi primite, fiind lipsite de finalitate şi nefavorabile inculpatului P.R.l.
Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt şi a dat infracţiunii comise de inculpatul P.R.l. o încadrare juridică corespunzătoare.
Astfel, cu probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile inculpatului-parte vătămată B.O., ale inculpaţilor P.A.C., R.A., HGA., B.B., B.M. şi P.R.I.; declaraţiile martorilor P.C., G.A., M.M.L., s-a făcut dovada că în dimineaţa zilei de 14 aprilie 2001, în jurul orelor 3,00, în apropierea Complexului Comercial V. din municipiul Reşiţa, între inculpaţii B.O., B.B., B.M., HGA. şi R.A., pe de o parte, şi inculpaţii P.A.C. şi P.R.I., pe de altă parte, a avut loc o altercaţie cauzată de conduita necorespunzătoare a celor din urmă inculpaţi care au acostat pe rând pe martorele M.M.L. şi apoi pe P.C. (care împreună cu martora G.A. făceau parte din grupul primilor 5 inculpaţi) cerându-le să-i însoţească la o cafea ori suc.
Cum tinerele au refuzat, solicitând să fie lăsate în pace, în apărarea lor a intervenit inculpatul B.B. care a fost lovit de către inculpatul P.A.C., acesta din urmă fiind agresat de B.O., cei şapte tineri înjurând-se, trăgându-se de haine, trântindu-se la pământ şi lovindu-se reciproc fără să se poată stabili concret activitatea fiecăruia.
Este de precizat că iniţial la altercaţie au participat B.O., B.B. şi B.M., pe de o parte, şi P.R.I. şi P.A.C., pe de altă parte, acesta din urmă fiind în avansată stare de ebrietate.
În sprijinul primului grup, au intervenit inculpaţii HGA. şi R.A., împrejurare în care P.R.I. s-a retras.
Observând însă că prietenul său, trântit la pământ era agresat de celălalt grup, a traversat strada de unde a început să arunce cu pietre înspre ceilalţi tineri, fără să lovească vreunul dintre ei.
Grupul fraţilor B. l-au abandonat pe P.A.C. şi apreciind că altercaţia s-a consumat, s-au deplasat către o hamburgherie, intenţionând să-şi cumpere ceva de mâncare.
În aceste împrejurări, inculpatul P.R.I., aflat la o distanţă de aproximativ 3 m în spatele grupului, a aruncat cu o bucată de bordură din beton, de dimensiuni apreciabile, lovind-o pe partea vătămată B.O. în zona capului. Aceasta, deşi avertizată asupra traiectoriei bucăţii de bordură (aruncată cu ambele mâini de către inculpatul P.R.I.) nu a avut timp decât să se întoarcă şi să se aplece puţin, fără să fie în măsură să evite impactul cu obiectul vulnerant.
Partea vătămată B.O. a fost transportată la Spitalul Judeţean Reşiţa. Constatându-se starea critică a acesteia, a fost trimisă la Spitalul Clinic Judeţean nr. l Timişoara unde a fost internată, în perioada 14 aprilie 2001 -23 aprilie 2001, cu diagnosticul „plagă contuză fronto-parietală stg., fractură înfundare frontal stg. CT cerebral evidenţiază fractură cu înfundare cu eschile osoase intracerebrale F stg., leziuni contuzive minime cerebrale", conform foii de observaţie nr. l2272 întocmită de Clinica de neurochirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara.
Cu actele medico-legale (certificatul medico-legal nr. C-314 din 25 aprilie 2001, Raportul de expertiză medico-legală nr. 338 din 23 februarie 2005 şi suplimentul la acest raport s-a făcut dovada că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care pot data din data de 14 aprilie 2001 şi pot fi consecinţa lovirii directe cu un corp contondent (dur), leziunile necesitând 65 zile îngrijiri medicale şi punând în primejdie viaţa victimei prin complicaţiile hemoragice şi infecţioase care puteau să apară în lipsa intervenţiei medico-chirurgicale, aceasta rămânând cu o infirmitate fizică permanentă.
Totodată, s-a apreciat că între leziunile cranio-duro-cerebrale suferite de partea vătămată şi fapta de lovire din data de 14 aprilie 2001 se poate stabili o legătură de cauzalitate.
În mod corect, prima instanţă a stabilit că fapta inculpatului P.R.l., astfel cum a fost reţinută, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 alin. (l) lit. i) C. pen.
În mod corect, prima instanţă nu a primit solicitarea apărării privind schimbarea încadrării juridice din tentativă de omor calificat în modalitatea mai sus reţinută, în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât relevante pentru caracterizarea juridică a faptei în tentativă la omor calificat sunt împrejurările în care a fost comisă (după consumarea altercaţiei când partea vătămată împreună cu restul grupului său se deplasa spre hamburgherie, fiind cu spatele la inculpat, astfel că acţiunea violentă a acestuia nu-şi găseşte explicaţia decât în dorinţa de răzbunare), natura obiectului contondent (bucata de bordură de dimensiuni şi greutate apreciabile, inculpatul aruncând-o cu ambele mâini de la mică distanţă, aproximativ 3 m), zona vitală spre care a fost îndreptată lovitura (frontoparietal stânga, situaţie în care s-a produs înfundarea unei porţiuni din cutia craniană, constatându-se lipsa de substanţă osoasă), leziunile produse punând în primejdie viaţa victimei).
Inculpatul, deşi nu a urmărit uciderea părţii vătămate, a prevăzut posibilul rezultat letal al actelor sale şi a acceptat producerea acestui rezultat, fapta constituind, deci, tentativă la omor calificat sub forma intenţie indirecte.
Curtea a constatat că prima instanţă a procedat la individualizarea răspunderii penale şi aplicarea pedepsei cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicându-i inculpatului tratamentul penale adecvat pericolului social concret al faptei şi făptuitorului, tratament apt să realizeze scopul educativ - preventiv al pedepsei înscris în art. 52 C. pen.
În acest sens, prima instanţă a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, orientându-se spre minimul special, gradul de pericol social concret al activităţii infracţionale, reflectat în modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, dar şi de persoana inculpatului care la data comiterii faptei avea 26 ani, necunoscut cu antecedente penale, necăsătorit, cu un grad de instrucţie sub mediu, fiind absolvent a 10 clase, iar în cursul procesului a manifestat o conduită procesuală incorectă, sustrăgându-se cercetării judecătoreşti, tergiversând soluţionarea cauzei prin părăsirea României la data de 2 iulie 2003, indicând adrese în străinătate unde legal citat apare ca necunoscut.
Apreciind că scopul educativ - preventiv al pedepsei precum şi reeducarea inculpatului se pot realiza numai prin executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, corect, prima instanţă a dispus plasarea inculpatului într-un mediu închis unde va fi supus unui regim de viaţă şi de muncă impus, de natură să determine o schimbare în conştiinţa şi atitudinea sa faţă de valorile sociale ocrotită de legea penală.
În raport de aceste considerente, Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 34/ A din 19 februarie 2008 pronunţată în dosarul nr. 833/44/2007, a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul P.R.I., a desfiinţat sentinţa penală nr. 430 din 7 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Brăila numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.R.I.
A schimbat temeiul achitării pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., din dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
A înlăturat din conţinutul pedepsei accesorii exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c), d) şi e) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul P.R.I.
Parchetul a criticat hotărârea cu privire la greşita reţinere a temeiului achitării inculpatului P.R.I. pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.
Astfel, s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 372 alin. (1) C. proc. pen., principiul non reformaţio in peius, în condiţiile în care în apelul inculpatului s-a schimbat temeiul achitării din art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există, în art. 10 lit. b), fapta nu este prevăzută de legea penală.
Sub acest aspect Parchetul a solicitat casarea deciziei şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţată de instanţa de fond.
În motivarea orală, procurorul a invocat şi faptul că deşi instanţa de fond şi apel în mod greşit s-au considerat ca fiind sesizate şi pentru infracţiunea de încăierare, cu privire la această faptă, prin ordonanţa nr. 252/P/2001 din 23 septembrie 2003 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, iar dispoziţia de declinare nu poate fi cenzurată prin prisma dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., această nelegalitate nu mai poate fi înlăturată în calea de atac a recursului în condiţiile în care nelegalitatea nu a fost sesizată nici de procuror şi nici de inculpat pe parcursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond.
A solicitat a se reţine că Decizia atacată se impune a fi reformată doar în ceea ce priveşte temeiul achitării, respectiv art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Recurentul inculpat a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei.
A susţinut totodată, că s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru completarea probatoriului, în sensul reexaminării medicale a părţii vătămate la I.M.L. Mina Minovici.
În drept au fost invocate cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 pct. 16, 171, 14, 18 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate de parchet şi de inculpatul P.R.I., dar şi din oficiu, ambele hotărâri, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 3856 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 3857 C. proc. pen., constată următoarele:
Prin încheierea din 31 mai 2004 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul nr. 1864/P/2004, s-a dispus admiterea plângerii formulate de petiţionarul B.O. împotriva ordonanţei nr. 252/P/2001 din 23 septembrie 2003 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, a fost desfiinţată ordonanţa atacată, prin aceasta procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.R.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.; declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa în vederea efectuării urmăririi penale faţă de P.R.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen. şi art. 182 alin. (2) C. pen., iar faţă de ceilalţi învinuiţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., şi reţinută cauza spre judecare, judecătorul apreciind că sunt suficiente probe pentru a putea analiza pe fond dacă există sau nu fapta imputată inculpatului P.R.I., precum şi faptele reţinute în sarcina celorlalţi făptuitori şi dacă se confirmă sau nu vinovăţia acestora.
Se impune a se reţine, totodată, faptul că judecătorul care a admis plângerea, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., nu a soluţionat şi fondul cauzei, hotărârea fiind pronunţată de o altă instanţă, urmare admiterii cererii de strămutare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 4269/2004 (încheierea nr. 4805 din 25 septembrie 2004).
Din analiza probelor administrate de către instanţa de judecată, în cadrul cercetării judecătoreşti, începută la data de 31 mai 2004, rezultă că în speţă s-a stabilit corect situaţia de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului P.R.I.
Astfel, din declaraţiile inculpatului HGA. dată la data de 16 mai 2005 la instanţa de fond, rezultă că inculpatul P.R.I. a lovit partea vătămată „cu o piatră luată dintr-o parcare în construcţie".
Piatra de care s-a folosit inculpatul la săvârşirea infracţiunii „era în realitate o bucată de dală de la bordură, şi cu acea bordură l-a lovit în cap pe B.O.".
Acest inculpat a perceput în mod direct incidentul, aflându-se în imediata apropiere a inculpatului P.R.I. şi a părţii vătămate B.O. De altfel, arată, în continuarea declaraţiei sale, că după ce inculpatul a lovit victima a fugit, iar cei din grupul victimei i-au aplicat primul ajutor.
Relatările expuse de acest inculpat sunt confirmate de celelalte persoane care au perceput conflictul în mod direct, dar şi de partea vătămată, întărind, astfel, concluziile inserate în Raportul de expertiză medico-legală nr. 338 din 23 februarie 2005, întocmit de I.M.L. Timişoara.
În concret, Înalta Curte reţine declaraţiile inculpaţilor R.A. şi P.A.C. Acesta arată că fiind coleg de serviciu cu inculpatul P.R.I. i-a spus că „a lovit un băiat cu o bucată de bordură".
Relevantă sub aspectul vinovăţiei inculpatului este şi declaraţia martorei P.C., care arată că „la un moment dat P.R.I. l-a lovit pe B.O. cu o bucată de bordură în cap. Bordura era destul de mare, o bordură de circa 20-25 cm".
Împrejurări similare se regăsesc şi în declaraţiile martorilor G.A., M.L.
Potrivit Raportului de expertiză medico-legală nr. 338 din 23 februarie 2005 al I.M.L. Timişoara rezultă că între leziunile cranio-duro-cerebrale suferite de partea vătămată B.O. şi fapta de lovire din 14 aprilie 2001 se poate stabili o legătură de cauzalitate.
Leziunile au pus în primejdie viaţa victimei, impunând o intervenţie neurochirurgicală pentru lipsă de substanţă osoasă craniană, victima rămânând cu infirmitate fizică permanentă.
Analizând, astfel, probele administrate de organele judiciare, se constată că vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită, săvârşind infracţiunea cu forma de vinovăţie a intenţiei. Acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, folosindu-se de un corp dur (o bucată de bordură), lovind victima într-o zonă vitală, de la o distanţă mică, şi deşi nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui.
Nu se justifică, faţă de gravitatea faptei şi atitudinea procesuală a inculpatului nici reindividualizarea pedepsei şi nici schimbarea modalităţii de executare a acesteia.
Ca atare, sub acest aspect, hotărârile pronunţate în cauză sunt la adăpost de orice critică.
Înalta Curte constată, însă, ca fiind fondate recursurile parchetului şi inculpatului în ceea ce priveşte temeiul achitării pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.
Sub acest aspect se constată că instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului P.R.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), iar în apel, calea de atac fiind exercitată numai de inculpat, instanţa de control judiciar a schimbat temeiul achitării, pentru aceeaşi faptă reţinând dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).
Procedând astfel, instanţa de control judiciar a încălcat dispoziţiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.
Spre deosebire de temeiul achitării fundamentat pe dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., presupune că fapta a fost săvârşită dar ea nu este incriminată de niciuna din prevederile legii penale.
În aceste condiţii, achitarea inculpatului, reţinându-se inexistenţa faptei este mai favorabilă decât reţinerea faptei cu constatarea că aceasta nu este incriminată de legea penală.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul P.R.I. împotriva deciziei penale nr. 34/ A din 19 februarie 2008 a Curţii de Apel Galaţi.
Va casa Decizia numai sub aspectul schimbării temeiului achitării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. proc. pen.
Rejudecând cauza în aceste limite, va înlătura din dispozitivul deciziei atacate menţiunea privind schimbarea temeiului achitării inculpatului P.R.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., din dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de inculpatul P.R.I. împotriva deciziei penale nr. 34/ A din 19 februarie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Casează Decizia penală sus-menţionată numai cu privire la schimbarea temeiului achitării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.
Rejudecând cauza în aceste limite, înlătură din dispozitivul deciziei penale nr. 34/ A din 19 februarie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, menţinerea privind schimbarea temeiului achitării inculpatului P.R.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., din dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3638/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3988/2008. Penal. Infracţiuni la legea... → |
|---|
