ICCJ. Decizia nr. 4093/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4093/200.
Dosar nr. 521/109/200.
Şedinţa publică din 10 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
A. Prin sentinţa penală nr. 142 din 18 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Argeş a fost condamnat inculpatul E.M.S., la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
În baza art. 86/1 şi art. 86/2 C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei şi s-a fixat termen de încercare de 7 ani.
S-au instituit în sarcina inculpatului obligaţiile prev. de art. 86/3 alin. (1) C. pen., iar în baza art. 86/3 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul să se prezinte în prima zi de joi a fiecărei luni la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş la orele 14.00.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 C. pen.
S-a dedus din perioada aplicata durata executată în arest preventiv, începând cu data de 29 noiembrie 2006 la zi.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 7506/U din 30 noiembrie 2006, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
A fost obligat inculpatul la 15.000 lei daune morale şi o prestaţie periodică de 200 lei lunar în favoarea părţii civile D.I.M., începând cu data de 28 aprilie 2006 şi până la încetarea stării de nevoie a acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în noaptea de 27/28 aprilie 2006, inculpatul E.M.S., după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, pe fondul unui conflict mai vechi cu partea D.I.M., a aplicat acestuia un jet de spray în zona feţei după care a lovit-o de mai multe ori cu picioarele în zona toracică şi a capului, provocându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie.
S-a constatat că în cauză sunt conturate elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., cu motivarea că intensitatea loviturilor aplicate nu puteau determina moartea părţii vătămate, chiar dacă au fost de natură a-i pune viaţa în primejdie.
Pentru aceste motive s-a schimbat încadrarea juridică a faptei conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii, în condiţiile art. 86/1 C. pen.
Sub aspectul laturii civile, a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile sub forma daunelor morale, cât şi la o prestaţie periodică în beneficiul părţii vătămate, începând cu data de 28 aprilie 2006 până la încetarea stării de nevoie.
B. Sentinţa a fost apelată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpatul E.M.S.
S-a susţinut de către parchet nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţate de instanţa de fond, pentru greşita schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 174, art, 175 lit. i) C. pen. în cea prev. de art. 182 C. pen., cu motivarea că întreaga activitate infracţională a inculpatului denotă intenţia clară de a ucide. în apelul său, inculpatul a solicitat o nouă expertiză medico-legală care să delimiteze cele două momente traumatice care vizează partea vătămată, din datele de 21 aprilie 2006 şi de 27/28 aprilie 2006, în raport de care să se stabilească cu exactitate numărul total de îngrijiri medicale necesare pentru însănătoşire, aspect relevant asupra încadrării juridice a faptei.
Prin Decizia penală nr. 73/A din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, împotriva sentinţei penale nr. 142 din 18 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Argeş, care a fost desfiinţată în parte, înlăturându-se dispoziţia de schimbare a încadrării juridice, precum şi condamnarea inculpatului cu toate consecinţele.
Totodată, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen. şi cu aplic. art. 74 lit. a) – c) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, potrivit art. 65 alin. (2) C. pen., urmând ca pedeapsa să se execute în condiţiile art. 86/1 C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 71 alin. ultim C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a majorat termenul de încercare la 8 ani, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul E.M.S. împotriva aceleiaşi sentinţe, fiind obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în seara zilei de 27/28 februarie 2006, inculpatul împreună cu martorii O.R.C., M.V., Z.M.A., S.G., P.D.N. şi M.C. s-au deplasat la restaurantul „Doi cocoşi" din Municipiul Piteşti pentru a viziona un meci de fotbal.
Din depoziţiile martorilor rezultă că, pe fondul unor discuţii contradictorii mai vechi, a avut loc un conflict minor între inculpat şi partea vătămată, ocazie cu care cea din urmă l-a insultat pe inculpat.
După acest incident, la un interval de timp destul de îndepărtat, inculpatul a zărit din nou partea vătămată în zona blocului nr. 7, urmărind-o până în casa scării, cu scopul vădit de a-i aplica o corecţie.
Aici, i-a pulverizat o substanţă iritantă dintr-un spray în zona ochilor şi, profitând de efectele paralizantului, a lovit partea vătămată violent, în abdomen, până când aceasta a căzut la pământ. în continuare, inculpatul i-a aplicat repetate lovituri cu piciorul în regiunea capului şi abdomenului, oprindu-se abia în clipa în care una din persoanele din anturajul său i-a ordonat să înceteze.
Partea vătămată a fost lovită până şi-a pierdut cunoştinţa, fapt atestat chiar de către inculpat în declaraţia sa, acesta arătând că a târât-o pe partea vătămată, ajutat şi de alte persoane, pe gazonul din faţa blocului, întrucât aceasta îşi pierduse cunoştinţa.
Important de relevat sub acest aspect sunt fotografiile judiciare efectuate inculpatului şi martorului O., care aveau îmbrăcămintea şi încălţămintea pline de sânge, precum şi traseul târârii victimei de la locul faptei până în spaţiul verde unde a fost abandonată mai multe ore, în stare de inconştienţă.
Potrivit actelor medico-legale rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu şi de corp dur ce pot data din 27/28 februarie 2006. Totodată, proba ştiinţifică a confirmat faptul că loviturile au necesitat 120 zile de îngrijiri medicale de la producere şi că au pus în primejdie viaţa victimei, care a rămas cu infirmitate.
Instanţa de apel a apreciat că lovirea cu intensitate a victimei, cu pumnii şi picioarele, în zone vitale ale corpului (abdomen şi cap) constituie, fără dubiu, tentativă la infracţiunea de omor şi nu vătămare corporală gravă, reţinută de prima instanţă după schimbarea încadrării juridice, deoarece nu se poate susţine că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care cel puţin l-a acceptat şi care a fost evitat numai datorită intervenirii martorilor.
A mai reţinut împrejurarea că la determinarea numărului de zile de îngrijiri medicale a concurat şi o altercaţie avută anterior de partea vătămată cu inculpatul (conform certificatului medico-legal), însă aceasta din urmă nu este determinantă sub aspectul încadrării faptei, intenţia de a ucide fiind redată prin folosirea unui obiect periculos, sprayul paralizant, urmat de lovituri intense aplicate în zone vitale ale corpului, fără posibilitatea victimei de a se apăra. În atari condiţii, efectuarea unei noi expertize medico-legale, după aproape doi ani de la producerea faptei, pentru a se stabili dacă înainte de agresiunea din data de 27/28 aprilie 2006 partea vătămată a fost victima unor alte acte de violenţă care au determinat numărul total al zilelor de îngrijiri medicale (de 120 zile), este lipsită de relevanţă, de vreme ce vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor este reţinută indiferent de numărul de zile de îngrijiri medicale, în prezenţa intenţiei sale de a ucide, dedusă din loviturile repetate aplicate asupra unor zone vitale ale corpului victimei.
Faţă de situaţia de fapt expusă, instanţa de apel a înlăturat schimbarea de încadrare juridică, dispunând condamnarea inculpatului E.M.S. pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
La stabilirea pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în sensul că a ţinut seama de gravitatea faptei, de pericolul concret al acesteia cât şi de împrejurările în care s-a săvârşit (reţinând că partea vătămată l-a insultat anterior pe inculpat, stăruinţa acestuia pentru a înlătura rezultatul infracţiunii, atitudinea după săvârşirea infracţiunii), reţinând astfel circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74-76 C. pen. şi aplicând o pedeapsă a cărei executare a suspendat-o sub supraveghere.
C. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, criticând-o pentru netemeinicie, în principal sub aspectul individualizării necorespunzătoare a modalităţii de executare a pedepsei, iar în subsidiar pentru nemotivarea suspendării executării sub supraveghere, precum şi a neaplicării corespunzătoare a art. 86/3 şi 4 C. pen., întrucât nu au fost enumerate condiţiile suspendării sub supraveghere precum şi cazurile de revocare a acesteia.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, în parte, pentru următoarele considerente:
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, neprivativă de libertate, criticată de parchet, Înalta Curte apreciază că recursul este neîntemeiat şi că instanţa de apel a făcut o justă individualizare a pedepsei, în conformitate cu criteriile generale de individualizare, prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi cu scopul pedepsei, astfel cum este definit de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Aceasta, întrucât pedeapsa nu este doar o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunii, ci trebuie să constituie şi un mijloc de reeducare al condamnatului. Având în vedere împrejurările săvârşirii faptei dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, corect reţinute de instanţele de fond şi apel - constând în conduita bună a acestuia înainte de săvârşirea faptei, de atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal, precum şi stăruinţa acestuia de a repara paguba pricinuită părţii vătămate, prin achitarea integrală a daunelor morale şi chiar anticipat a prestaţiei periodice, în condiţiile în care nu are o situaţie materială prea bună -, precum şi timpul petrecut în detenţie, de cca. 1 an şi 6 luni, Curtea apreciază că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, prin suspendarea sub supraveghere.
Recursul parchetului este însă întemeiat întrucât instanţa de apel, înlăturând dispoziţia de schimbare a încadrării juridice, precum şi condamnarea inculpatului, cu toate consecinţele, nu a arătat condiţiile în care se execută pedeapsa, respectiv care sunt măsurile de supraveghere şi obligaţiile la care condamnatul va fi supus pe durata termenului de încercare, deoarece, înlăturând condamnarea inculpatului, cu toate consecinţele, nu se poate susţine că a menţinut respectivele dispoziţii ale hotărârii instanţei de fond.
Ca atare, Curtea va complini omisiunea instanţei de apel şi va face aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 86/3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., atrăgând totodată atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării acestor obligaţii, potrivit dispoziţiilor art. 86/4, în condiţiile art. 359 C. proc. pen.
Totodată, în raport de modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, precum şi de urmările produse, Curtea apreciază că se impune majorarea termenului de încercare la durata maximă prevăzută de art. 86/2 alin. (1) C. pen.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, va admite recursul formulat de parchet şi va casa în parte Decizia recurată, pe care o va modifica în sensul considerentelor arătate mai sus.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, împotriva deciziei penale nr. 73A din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, privind pe inculpatul E.M.S.
Casează în parte Decizia recurată numai cu privire la latura penală şi rejudecând:
Majorează termenul de încercare la 9 ani.
În baza art. 863 C. pen. stabileşte în sarcina inculpatului E.M.S. următoarele măsuri de supraveghere la care se va supune pe durata termenului de încercare:
a) să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Argeş;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.
In baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului cu privire la cazurile de revocare a suspendării executării sub supraveghere prevăzute de art. 864 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4084/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4096/2008. Penal → |
|---|
