ICCJ. Decizia nr. 4108/2008. Penal

Decizii penale ICCJ 2008

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.4108/2008

Dosar nr. 981/98/200.

Şedinţa publică din 10 decembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin Decizia penală nr. 217 din 03 octombrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul formulat de condamnatul B.M. împotriva sentinţei penale nr. 520/F din 18 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, şi a obligat pe apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a avansat din Fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 520/F din 18 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosarul nr. 981/98/2008 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnatul B.M. şi a fost obligat condamnatul la 130 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariu avocat oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa astfel Tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 24 martie 2008 a fost înregistrat la Tribunalul Ialomiţa, referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa nr. 225/111/6/2007, prin care s-a înaintat cererea de revizuire formulată de petentul condamnat B.M., deţinut în Penitenciarul Slobozia, privind sentinţa penală 10 din 21 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, modificată prin Decizia nr. 416 din 3 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 6698 din 13 decembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

In motivarea cererii de revizuire s-a susţinut că, ulterior pronunţării hotărârii au fost descoperite fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la data soluţionării cauzei, iar dacă au fost cunoscute au fost ignorate, deşi dacă erau verificate, se putea dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

Cererea a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 394 lit. a), b), c), d), e) alin. (2), (3) şi (4) C. proc. pen.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, după efectuarea actelor de cercetare, conform art. 399 C. proc. pen., a propus respingerea cererii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că prin sentinţa penală nr. 140F din 21 aprilie 2004 a Tribunalului Ialomiţa, pronunţată în dosarul nr. 896/2003, inculpatul B.M. a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174-175 lit. i) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă detenţia preventivă de la 23 septembrie 2003 la 21 ianuarie 2004.

A fost admisă acţiunea civilă a părţii civile C.A.S. Ialomiţa şi a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 39.474.417/ei ROL despăgubiri civile.

Prin Decizia penală nr. 416 din 3 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de inculpatul B.M., a desfiinţat parţial sentinţa penală a Tribunalului Ialomiţa în sensul că, făcând aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Decizia a rămas definitivă prin Decizia nr. 6698 din 13 decembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins recursul declarat de inculpatul B.M.

Pentru a pronunţa astfel, Instanţele a reţinut următoarele: în seara zilei de 17 februarie 2003, inculpatul B.M. a avut ca invitaţi în localul său din comuna Bucu pe martorii N.T.B., I.C. şi M.A., lucrători din cadrul Ocolului Silvic Slobozia.

În aceeaşi zi, în jurul orei 14, victima V.G. şi-a dus maşina la reparat, la un atelier auto situat pe raza comunei Bucu.

S-a deplasat apoi la domiciliul unui subordonat al său, martorul E.B., pentru a servi masa;

Tot aici a venit şi martorul M.I., cei trei consumând două jumătăţi de litru de ţuică în aproximativ 2 ore.

În jurul orei 18,30, victima V.G. a intrat în barul discotecă al inculpatului, aflat la parterul imobilului. Pentru că era frig, acesta a urcat la etaj, unde se afla inculpatul împreună cu invitaţii săi. La scurt timp, între cei prezenţi s-a iscat un incident soldat cu îmbrâncirea lui V.G. de către inculpat; victima s-a împiedicat de un cablu electric şi a căzut pe spate pe scara de acces. Inculpatul l-a ajutat să se ridice şi l-a condus spre ieşire din local.

După ce au ieşit în afara barului, inculpatul B.M. a lovit victima cu pumnul în faţă, a doborât-o la pământ, după care i-a aplicat una sau mai multe lovituri de picior în zona abdominală.

Urmare loviturilor primite, V.G. a intrat în comă şi a fost transportat la Spitalul Slobozia, ulterior fiind transferat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.

Pe durata spitalizării, victima a suportat mai multe intervenţii chirurgicale, iar la data de 8 mai 2003 a decedat.

Raportul medico-legal de autopsie a concluzionat că moartea lui V.G. s-a datorat stării toxico-septice survenite în evoluţia unui traumatism abdominal cu ruptură de mezenter, peritoneu şi ramuri vasculare arteriale şi venoase.

Leziunile traumatice, inclusiv cele abdominale cu rol tanato-generator s-au putut produce prin lovire cu intensitate mare cu corpuri dure, fiind exclusă producerea lor prin cădere.

Instanţa de apel, pe baza depoziţiilor aceloraşi martori audiaţi la fond a reţinut scuza provocării, conform art. 73 lit. b) C. pen., în sensul că atitudinea şi comportamentul necorespunzător al victimei au impus o reacţie din partea inculpatului şi astfel s-a produs fapta pentru care a fost condamnat.

În cererea de revizuire s-a precizat ca faptele şi împrejurările necunoscute ori ignorate de instanţă au fost următoarele:

- în ziua producerii evenimentului, victima V.G. şi-a dus autoturismul la un atelier de reparaţii aparţinând numitului. Din analiza dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., a rezultat că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată, în sensul că:

- trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;

- faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal, ori de condamnare.

Cu privire la prima condiţie a acestui caz de revizuire, în doctrină şi jurisprudenţă s-a arătat că expresia "fapte sau împrejurări" semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter Informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii.

Se cere, aşadar, ca faptele sau împrejurările învederate să fie noi, deci faptele probatorii iar nu mijloacele de probă.

Nu pot fi considerate "probe noi" în sensul cerut de lege mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate.

În cauză, din lucrările dosarului de urmărire penală, ale dosarelor de fond, apel şi recurs, a reieşit că ceea ce consideră revizuientul fapte sau împrejurări noi reprezintă, de fapt, o reiterare a unor apărări cunoscute de instanţe. S-a putut observa că inculpatul B.M. a formulat diferite apărări pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti legate de victima (întâi a susţinut că l-a împins pe V.G., apoi a afirmat că leziunile acestuia au putut fi produse prin manopere de resuscitare încercate de martorul M.A., iar în fata instanţei a recunoscut că, în circumstanţele create, a fost nevoit să lovească victima cu palma şi să-l împingă cu genunchiul). Paralel cu aceste apărări a susţinut aceleaşi aspecte invocate şi în cererea de revizuire, respectiv posibilul accident auto din aceeaşi zi sau cu puţin timp în urmă al victimei V.G., faptul că acesta consumase băuturi alcoolice şi în altă parte, că se văitase de stomac, ori că se afla în avansată stare de ebrietate.

Din expunerea motivelor scrise de apel şi recurs, din concluziile depuse prin apărător, s-a observat că pentru aceleaşi susţineri invocate în prezent în cererea de revizuire, apărarea inculpatului a solicitat instanţelor restituirea cauzei la parchet pentru completarea M.A. Cum din declaraţia acestuia a reieşit că autoturismul avea avarii la radiator, capotă şi aripă(ceea ce înseamnă că s-a lovit frontal), dacă victima se afla la volan aceasta a primit o lovitură puternică în abdomen, ceea ce ar fi putut produce ruptura de mezenter, redusă iniţial, dar care în timp s-a amplificat; din foaia de observaţie clinică întocmită la Spitalul de Urgenţă Bucureşti a rezultat că în burta victimei a fost găsit un flacon cu ser fiziologic "uitat" de cadrele medicale care i-au acordat primele îngrijiri şi l-au operat la Slobozia;

- în timpul intervenţiei chirurgicale de la Slobozia i-au fost găsite cheaguri de sânge, ceea ce denotă că victima avea o lovitură (sau mai multe) mai veche;

- nu au fost sesizate disproporţiile vădite între afirmaţiile făcute de INML Minovici" prin adresa nr. 3/7271/2003 care concluzionează că "nu se constată deficiente în acordarea asistenţei medico-legale", când tot în acelaşi act se recunoaşte că în data de 7 martie 2003 asupra victimei s-a efectuat o laparotomie exploratorie de către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi s-a constatat "un defect parietal cu diametru de cea 15 cm acoperit parţial de (ser fiziologic); Pentru dovedirea acestor aspecte a solicitat:

- audierea martorilor B.C.I., B.M. şi M.H.;

- confruntarea cu agenţii de politie T.V. şi T.C.

- solicitarea unui aviz Comisiei Superioare Medico-Legale în legătură raportul de expertiză al IML "Mina Minovici" nr. A/727 din 7 iulie 2003, respectiv să răspundă dacă există disproporţii vădite (contradicţii) între afirmaţiile INML care concluzionează că "nu se constată deficiente în acordarea asistentei medico-legale", când, în acelaşi raport se recunoaşte că, la data de 7 martie 2003, s-a efectuat asupra victimei o laparotomie exploratorie de către Spitalul Clinic de Urgentă Bucureşti şi s-a constatat un defect parietal cu diametrul de cea 15 cm, acoperit parţial cu S.F.(ser fiziologic).

In conformitate cu prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, urmăririi penale, conform art. 333 C. proc. pen., apărări ce au fost înlăturate de instanţele de control judiciar.

Sa apreciat că ceea ce se solicită în cererea de revizuire constituie, de fapt, o completare a dovezilor administrate (ex. propunerea unor martori noi care ar cunoaşte un fapt discutat în fata instanţei de fond, reaudierea unor martori, audierea ca martor a unui medic chirurg, în condiţiile în care la dosar sunt suficiente acte medicale şi medico-legale).

Ori jurisprudenţa a fost consecventă în sensul că, pe calea extraordinară a revizuirii, nu se poate să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări cunoscute de instanţele care au soluţionat cauza.

Pentru aceleaşi considerente, în raport de dovezile ce au stat la baza soluţiei de condamnare, s-a apreciat că nici a doua condiţie de revizuire menţionată mai sus nu este îndeplinită, în sensul că împrejurările invocate de revizuient nu pot conduce la o soluţie diametral opusă, respectiv de achitare.

De asemenea, faptul că petentul a formulat plângere pentru mărturie mincinoasă împotriva martorilor care au fost audiaţi de instanţă, respectiv E.B., M.A. şi a agentului de poliţie T.C., nu constituie un motiv de revizuire, art. 394 lit. b) C. proc. pen. face vorbire de martori care au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.

Simpla plângere formulată de petent împotriva acestor martori nu echivalează cu săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Cât priveşte celelalte situaţii prev. de art. 394 alin. (1) lit. c), d), e) şi alin. (2), (3) şi (4) C. proc. pen., acestea nu se regăsesc în motivele invocate de către condamnat.

În raport de prevederile art. 403 alin. (3) C. proc. pen., cererea de revizuire formulată de revizuientul B.M. a fost respinsă ca neîntemeiată de către Tribunalul Ialomiţa.

Împotriva hotărârii Tribunalului a formulat apel condamnatul revizuent B.M., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea cererii de revizuire.

În motivarea apelului , condamnatul a susţinut că Tribunalul a pronunţat o hotărâre nelegală cu prilejul soluţionării cererii sale de revizuire întrucât, deşi a invocat existenţa tuturor cazurilor de revizuire enumerate în art. 394 C. proc. pen., arătând că ulterior pronunţării hotărârii de condamnare au fost descoperite fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la data soluţionării cauzei, iar dacă au fost cunoscut au fost ignorate şi a învederat că a formulat plângere penală împotriva martorilor E.B., M.A. şi a agentului de politie T.C. pentru mărturie mincinoasă .

Analizând apelul condamnatului în raport cu motivul invocat şi din conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate ele de fapt şi de drept, Curtea a constatat următoarele:

Tribunalul a constatat, în mod corect, că motivele invocate de condamnat şi reiterate în apel, nu se circumscriu nici unui caz de revizuire,cele menţionate în art. 394 alin. (1) lit. a) – e) C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi făcută când:

- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;

- un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; ori un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere ar fi declarat fals) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

Revizuentul condamnat a susţinut, în esenţă, că nu au fost audiaţi toţi martorii şi a fost condamnat pe baza unor probe neclare, însă acestea nu constituie împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de Tribunal cu prilejul soluţionării cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 896/2003 al Tribunalului Ialomiţa.

Aşa cum corect s-a reţinut de către Tribunal, ceea ce se solicită în cererea de revizuire constituie, de fapt, o completare a dovezilor administrate, respectiv ascultarea unor martori noi care ar cunoaşte un fapt discutat în faţa instanţei de fond, reaudierea unor martori, audierea ca martor a unul medic chirurg, în condiţiile în care la dosar sunt suficiente acte medicale ŞI medico-legale.

Modul în care, în cauza a cărei revizuire se cere, s-a apreciat cu privire la probele administrate şi la încadrarea juridică a faptelor, nu mai poate face obiectul controlului judiciar, în calea de atac a revizuirii.

Prin urmare, susţinerile Inculpatului puteau fi valorificate doar cu prilejul judecării în fond a cauzei respective sau în căile ordinare de atac.

Aşa cum corect a reţinut Instanţa de fond, pe calea extraordinară a revizuirii, nu se poate să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte ŞI împrejurări cunoscute de către instanţele care au soluţionat cauza.

Cu privire la împrejurarea că revizuientul a formulat plângeri pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către E.B., M.A. şi a agentului de poliţie T.C., existenţa acestui caz de revizuire presupune săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere de către persoana care a avut calitatea de martor.

În conformitate cu dispoziţiile art. 395 alin. (1) C. proc. pen. situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) şi d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.

De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, când organele arătate în alin. (1) nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situaţiile menţionate se constată în procedura de revizuire.

Din interpretarea textelor anterior menţionate a reieşit că săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă se poate constata doar într-un cadru procesual adecvat şi anume în cadrul unui proces penal finalizat prin adoptarea unei soluţii care să stabilească fără echivoc existenţa faptei de mărturie mincinoasă şi comiterea ei de către martor (chiar fără vinovăţie).

Prin urmare, nici la data formulării cererii de revizuire şi nici în cursul soluţionării acesteia condamnatul nu a fost în situaţia de a putea dovedi existenta cazului de casare invocat.

Formularea unei plângeri privind comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă nu poate conduce la constatarea existenţei cazului de revizuire prevăzut în art. 394 lit. b) C. pen., în cadrul procedurii de revizuire dacă nu s-a făcut dovada că procurorul sau instanţa de judecată nu au putut examina fondul cauzei.

Or, în cauză apelantul a formulat cererea de revizuire fără a face dovada că există cazul de revizuire invocat, aşa cum dispoziţiile art. 395 alin. (1) C. proc. pen. o impun. Motivele cererii sale sunt simple afirmaţii care nu pot conduce la constatarea existenţei cazului de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

S-a mai reţinut faptul că instanţa de fond a făcut aprecieri cu privire la chestiuni care au intrat în puterea lucrului judecat ,cum ar fi analiza probatoriului în cauza supusă revizuirii, ceea ce în mod evident excede cadrului procesual actual, hotărârea pronunţată este temeinică şi legală întrucât a soluţionat corect cererea de revizuire, în sensul respingerii acesteia.

În acord cu soluţia apelată, Curtea a constatat că nu este incident în cauză vreun alt caz de revizuire dintre cele enumerate limitativ în art. 394 alin. (1) lit. a) –e) C. proc. pen.

Faţă de cele menţionate, s-a apreciat că sentinţa penală nr. 520/F din 18 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, este temeinică şi legală şi în acest context apelul condamnatului este nefondat urmând a fi respins.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs condamnatul revizuent B.M., solicitând admiterea cererii de revizuire pentru aceleaşi motive invocate la fond şi în apel, iar în şedinţa publică din data de 10 decembrie a depus un set de înscrisuri în susţinerea recursului.

Recursul este nefondat.

Într-adevăr, astfel cum s-a reţinut de cele două instanţe, prin motivele de revizuire încadrate de revizuent la art. 394 alin. (1) lit. a) – e) C. proc. pen., condamnatul revizuent urmăreşte prelungirea probaţiunii pentru fapte sau împrejurări cunoscute instanţelor ce au judecat cauza, lucru inadmisibil în sistemul procesual penal actual, acestea nerespectând dispoziţiile art. 394 alin. (2) C. proc. pen. în sensul că nu se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, ci, eventual, modificarea gradului de vinovăţie.

În speţa de faţă, recurentul revizuent condamnat B.M., a solicitat o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări cunoscute de către instanţele care au soluţionat cauza, respectiv -audierea martorilor B.C.I., B.M. şi M.H.;

- confruntarea cu agenţii de poliţie J.V. şi T.C.

- solicitarea unui aviz Comisiei Superioare Medico-Legale în legătură raportul de expertiză al IML "Mina Minovlcl" nr. A/727 din 7 iulie 2003;

Respectiv să răspundă dacă există disproporţii vădite (contradicţii) între afirmaţiile INML care concluzionează că "nu se constată deficienţe în acordarea asistentei medico-legale", când, în acelaşi raport se recunoaşte că, la data de 7 martie 2003, s-a efectuat asupra victimei o laparotomie exploratorie de către Spitalul Clinic de Urgentă Bucureşti şi s-a constatat un defect parietal cu diametrul de cea 15 cm, acoperit parţial cu S.F. (ser fiziologic).

Aceste solicitări ale recurentului revizuent condamnat nu pot fi considerate "probe noi" în sensul cerut de lege, ci mijloace de probă propuse în completarea dovezilor deja administrate.

Cât priveşte celelalte situaţii prev. de art. 394 alin. (1) lit. c), d), e) şi alin. (2), (3) şi (4) C. proc. pen., acestea nu se regăsesc în motivele invocate de către condamnat.

Înalta Curte, a apreciat că sentinţa penală nr. 520/F din 18 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, este temeinică şi legală, asemenea şi Decizia penală nr. 217 din 03 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, motiv pentru care, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Aşa fiind, se va respinge recursul declarat de revizuentul condamnat, motivat de faptul că dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) – e) C. proc. pen., prevăd strict şi limitativ cazurile pentru care se poate cere revizuirea, iar motivele invocate de către revizuentul condamnat nu se regăsesc în aceste dispoziţii.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., revizuentul condamnat B.M., va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat B.M., împotriva deciziei penale nr. 217 din 03 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 4096/2008. Penal		ICCJ. Decizia nr. 4117/2008. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 4108/2008. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4108/2008. Penal