ICCJ. Decizia nr. 4117/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4117/2008
Dosar nr. 2735/62/200.
Şedinţa publică din 11 decembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 336/S din 4 iulie 2007, Tribunalul Braşov a achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe inculpaţii:
- P.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP),
- C.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În baza art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) – art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, iar pe inculpatul C.G. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la aceeaşi infracţiune.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor de câte 2 ani închisoare aplicate inculpaţilor pe durata termenului de încercare de 4 ani, conform art. 862 C. pen.
în baza art. 863 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpaţii să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute în dispozitivul sentinţei, punându-se în vedere acestora prevederile art. 864 C. pen.
Potrivit art. 65 alin. (2) C. pen., s-a dispus inculpaţilor interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata a 4 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
S-a făcut aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) cu privire la neaplicarea pedepselor accesorii faţă de ambii inculpaţi.
Totodată, s-a dedus, din pedepsele aplicate, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 8 martie 2006 la 29 iulie 2006 pentru inculpatul P.A. şi de la 8 martie 2006 la 23 iunie 2006 pentru inculpatul C.G.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
În cursul lunii decembrie 2005, în calitate de agent de poliţie, inculpatul P.A. a pretins şi primit băuturi alcoolice şi sumele de 50 RON, respectiv 800 RON, de la numitul C.D., în scopul de a nu înregistra dosarul penal în care acesta din urmă era învinuit.
S-a mai reţinut că inculpatul C.G., agent de poliţie, a înlesnit activitatea infracţională a inculpatului P.A., în vederea omiterii înregistrării dosarului penal.
Referitor la cea de a doua infracţiune pentru are inculpaţii au fost trimişi în judecată, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi achitaţi de instanţa de fond, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile laturii obiective a acestei infracţiuni.
Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 66/AP din 10 iulie 2008, admiţând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, a desfiinţat sentinţa atacată cu privire la individualizarea pedepselor principale şi complementare aplicate inculpaţilor şi, rejudecând, a înlăturat circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) – art. 76 lit. c) C. pen. reţinute pentru ambii inculpaţi şi a majorat pedepsele aplicate inculpaţilor de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. de către inculpatul P.A. şi, respectiv, complicitate la aceeaşi infracţiune, săvârşită de inculpatul C.G.
Totodată, a fost majorată durata termenului de încercare pentru ambii inculpaţi de la 4 ani la 6 ani.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpaţilor, ca pedeapsă complementară, pe lângă dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen., şi dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi decizie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de ambii inculpaţi.
Prin recursurile declarate, inculpaţii au solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale de către procuror, pentru motivele arătate în partea introductivă a hotărârii şi achitarea acestora, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. în subsidiar, apărătorul inculpatului P.A. a solicitat aplicarea circumstanţelor atenuante.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut corect faptele şi vinovăţia inculpaţilor, le-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale şi au individualizat în mod just pedepsele aplicate acestora.
Critica referitoare la nulitatea urmăririi penale, pentru neefectuarea acesteia în mod nemijlocit de procuror, nu este întemeiată, explicaţiile motivate de reprezentantul Ministerului Public, referitoare la această critică, redate în preambulul deciziei fiind în concordanţă cu prevederile legale în materie.
În cauză, instanţa a apreciat corect că urmărirea penală s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile procesual penale, care nu limitează în nici un mod posibilitatea procurorului de a delega organele de poliţie pentru efectuarea unor acte de cercetare penală, în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror.
Astfel, potrivit art. 217 alin. (4) C. proc. pen., în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 356/2006, în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliţiei.
Aşadar, din economia textului art. 217 alin. (4) C. proc. pen., rezultă că legiuitorul nu a instituit nici un criteriu cantitativ al actelor de cercetare care pot face obiectul delegării pentru a fi efectuate de organele de poliţie, unica condiţie fiind aceea ca delegarea să nu fie una generală, ci să se refere la „anumite" acte de cercetare.
Or, din lecturarea dosarului de urmărire penală, rezultă că a existat o delegare explicită pentru fiecare act de cercetare efectuat de organele poliţiei.
Nici cea de a doua critică, referitoare la achitarea inculpaţilor, nu poate fi primită.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că sunt întrunite atât cerinţele laturii obiective, cât şi a celei subiective ale infracţiunii de luare de mită, respectiv, complicitate la aceeaşi infracţiune săvârşite de inculpaţi.
Din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor cu cele ale denunţătorului, ale martorilor T.C., G.A. şi I.G., precum şi cu transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice, rezultă cert că inculpatul P. a pretins şi primit bani şi băutură de la denunţătorul C.D., în scopul de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu.
Astfel, deşi a constatat săvârşirea de către denunţător a unei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, inculpatul P.A. a omis să întocmească procesul-verbal de constatare a infracţiunii, tergiversând înregistrarea dosarului, cu scopul de a nu întocmi dosar penal denunţătorului. Ajutorul dat de inculpatul C.G., deşi nu a avut loc urmare unei înţelegeri prealabile, a fost concretizat în acte de sprijinire concomitente a activităţii infracţionale a inculpatului P., pentru ca acesta din urmă să pretindă şi să primească suma de bani şi băuturile alcoolice.
Nici critica privind individualizarea pedepsei aplicate inculpatului P., prin greşita înlăturare a circumstanţelor atenuante, nu poate fi primită. Instanţa de apel a individualizat în mod just cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor, către minimul special prevăzut de lege, apreciind, în mod just, că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în raport de calitatea inculpaţilor, de poliţişti, ale căror funcţii presupun existenţa unei bune conduite din partea acestora şi de faptul că ei nu au recunoscut faptele săvârşite.
Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile inculpaţilor să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi P.A. şi C.G. împotriva deciziei penale nr. 66/AP din 10 iulie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4108/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4118/2008. Penal → |
|---|
