ICCJ. Decizia nr. 445/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 445/2008
Dosar nr. 1097/57/2007
Şedinţa publică din 5 februarie 2008
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 100 din 21 noiembrie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Ş.C. împotriva rezoluţiei din 8 iunie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 103/P/2007.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Petentul Ş.C. a formulat plângere împotriva rezoluţiei din 8 iunie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 103/P/2007, privind pe intimaţii B.I., F.Ş., F.M., avocat în cadrul Baroului Sibiu şi M.V., executor judecătoresc cu sediul biroului execuţional în Sibiu.
Petentul a reclamat faptul că făptuitorii B.I. şi F.Ş. au formulat cu rea-credinţă plângerea penală care a format obiectul dosarului penal nr. 737/2003 al Judecătoriei Sibiu, în care persoana vătămată a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen., prin sentinţa penală nr. 1247 din 7 noiembrie 2003, utilizând în dovedirea afirmaţiilor lor proba cu martori mincinoşi.
Avocatul F.M. a înlocuit plângerea penală formulată de către B.I. şi F.Ş., cu o altă plângere, care nu este reală.
Executorul judecătoresc, prin punerea în executare a dispozitivului sentinţei penale nr. 1247 din 7 noiembrie 2003 a Judecătoriei Sibiu, sub aspectul despăgubirilor civile, în conţinutul somaţiei nr. 52004 a consemnat o sumă mai mare decât cea stabilită de către instanţa de judecată.
Parchetul a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 259, 242, 246, 248, respectiv 271 C. pen., pentru următoarele motive:
Prin sentinţa nr. 1247 din 7 noiembrie 2003 a Judecătoriei Sibiu, pronunţată în dosarul nr. 737/2003, rămasă definitivă, s-a stabilit vinovăţia persoanei vătămate din prezenta cauză, raportat la faptele care i-au fost imputate prin plângerea penală formulată de către B.I. şi F.Ş.
Faţă de numitul G.D., persoana vătămată din prezenta cauză a formulat plângere penală, care a format obiectul dosarului nr. 106/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, soluţia intrând în autoritate de lucru judecat, ca efect al deciziei penale nr. 146 din 18 aprilie 2005 a Tribunalului Sibiu.
Reţinerea vinovăţiei persoanei vătămată din prezenta cauză, raportat la faptele care i-au fost imputate de către cei doi făptuitori, reprezintă o stare confirmată judiciar, prin hotărâre a instanţelor, acţiunea în revizuire, formulată de către Ş.C., fiind respinsă prin sentinţa penală nr. 1461 din 19 decembrie 2006 a Judecătoriei Sibiu, intrată în autoritatea lucrului judecat prin Decizia nr. 176 din 14 mai 2007 a Tribunalului Sibiu.
Raportat la faptele imputate avocatului F.M.:
Avocatul a reprezentat interesele procesuale ale numiţilor B.I. şi F.Ş., comportamentul procesual al acesteia nefiind contestat de către cei doi.
Fapta imputată, dacă ar fi fost reală, ar fi lezat eventual, drepturile şi interesele procesuale ale sus-numiţilor şi nu ale persoanei vătămate din prezenta cauză, faţă de care, raportat la momentul procesual invocat, actul avocatului nu a produs consecinţe juridice în mod direct şi nemijlocit.
Beneficiarii asistenţei juridice acordate de către avocat, prin atitudinea lor faţă de comportamentul acestuia în proces, confirmă actele, ceea ce conduce la concluzia că acestea au reprezentat poziţia lor procesuală, în limitele şi cu respectarea mandatului pe care aceştia l-au acordat prin încheierea contractului de asistenţă juridică.
Raportat la faptele imputate executorului judecătoresc:
Executorul judecătoresc M.V. a procedat la punerea în executare a dispozitivului deciziei penale nr. 22/2004 a Tribunalului Sibiu, la solicitarea doar a numitului B.I., F.Ş. nesolicitând executarea silită prin intermediul biroului execuţional M.V.
Dacă executarea excede dispozitivului hotărârii judecătoreşti, persoana supusă executării silite are posibilitatea, recunoscută legal, de a formula o contestaţie la executare, în cauză neexistând elemente care să conducă la concluzia că, prin punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, M.V. a acţionat cu rea-credinţă şi a cauzat, prin aceasta, o vătămare a intereselor sau drepturilor legitime ale persoanei vătămate din prezenta cauză.
În derularea procedurii executării silite, executorul judecătoresc a respectat normele juridice cărora această procedură le este subsumată.
Ca atare, prin rezoluţia din 8 iunie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 103/P/2007, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe intimaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 259, 242, 246, 248, respectiv 271 C. pen.
Prin rezoluţia din 25 iunie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 511/II/2/2007, în temeiul art. 278 C. proc. pen., s-a respins plângerea petentului împotriva rezoluţiei nr. 103/P/2007, ca nefondată.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate în plângere, precum şi din oficiu, Curtea de apel a constatat că plângerea petentului Ş.C. nu este întemeiată.
Câtă vreme printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, s-a dispus condamnarea petentului pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie, în mod justificat a reţinut parchetul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de denunţare calomnioasă, imputată intimaţilor B.I. şi F.Ş.
Probele administrate în cauză au evidenţiat că susţinerile petentului Ş.C. sunt neîntemeiate şi în ce priveşte faptele imputate intimaţilor F.M. şi M.V. Nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că intimata F.M. ar fi acţionat în vreun fel în sensul lezării intereselor petentului. Nici în privinţa intimatului M.V. nu s-a dovedit că ar fi acţionat cu rea credinţă, petentul având posibilitatea conferită de lege să conteste, pe calea contestaţiei la executare, dispoziţia privind executarea silită luată de executor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul Ş.C.
Prin motivele de recurs formulate în scris şi susţinute şi oral, petentul a criticat, practic, hotărârea instanţei prin care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de calomnie împotriva intimaţilor F.Ş. şi B.I. (sentinţa penală nr. 1247/2003 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin Decizia penală nr. 22 din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului Sibiu), intimaţi care în cauza respectivă au fost asistaţi de avocat F.M., intimată şi ca în prezentul dosar.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia fiind legală şi temeinică.
Astfel, pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă din existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale, care rezultă din dispoziţiile art. 228 C. proc. pen., constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1.
Intervenţia oricărui caz dintre cele prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia amintită, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, determină neînceperea urmăririi penale.
Revenind la cauză, Înalta Curte constată că întrucât din actele premergătoare efectuate nu au rezultat indicii ale săvârşirii vreunei infracţiuni pe care petentul le-a indicat în plângerea sa, prima instanţă, corect a dispus respingerea plângerii formulată de recurent împotriva rezoluţiei procurorului de neurmărire penală.
Împrejurarea că petentul este nemulţumit de soluţiile pronunţate în cauzele aflate pe rolul instanţelor din Sibiu, nu poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale faptelor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa.
Se observă că prin plângerea formulată, petentul tinde să obţină o reformare a unei hotărâri definitive, intrată în puterea lucrului judecat, şi întoarcerea executării dispoziţiilor civile din acea hotărâre.
Împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale şi netemeinice, legea prevede posibilitatea exercitării unor căi ordinare şi extraordinare de atac, căi de atac pe care petiţionarul le-a exercitat.
Întrucât recurentul a epuizat aceste căi de atac încearcă după cum s-a mai menţionat pe calea plângerii penale, să obţină instituirea unor căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
În consecinţă, având în vedere că din actele dosarului nu rezultă iar intimaţii au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, recursul declarat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul Ş.C. împotriva sentinţei penale nr. 100 din 21 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 10 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 337/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 447/2008. Penal → |
|---|
