ICCJ. Decizia nr. 711/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 711/2008
Dosar nr. 1424/35/2007
Şedinţa publică din 27 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 121/ PI din 12 decembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de I.M., din Penitenciarul Oradea, împotriva rezoluţiei din 8 octombrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 342/P/2007, menţinută prin rezoluţia din 22 octombrie 2007, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea dată în dosarul nr. 405/VIII.1/2007 şi a menţinut rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale atacată.
În baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen., a dispus obligarea petentului la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, onorariu pentru apărătorul din oficiu C.G., în favoarea Baroului de Avocaţi Bihor, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Prin rezoluţia din 8 octombrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., şi ale art. 228 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.F., inspector principal la P.R.M.S. Oradea.
Plângerea formulată de petent în condiţiile art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin rezoluţia din 22 octombrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 405/VIII.1/2007.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în termen legal, a formulat plângere petentul I.M., solicitând admiterea plângerii, infirmarea soluţiei şi trimiterea cauzei la parchet, pentru efectuarea de cercetări.
Petentul, prin memoriul depus la dosar, şi-a motivat atitudinea pe care a avut-o şi care a determinat intervenţia intimatului, prin aceea că s-a încercat obligarea sa la întreţinerea de raporturi sexuale.
Examinând rezoluţia atacată prin prisma plângerii formulate, curtea constată că aceasta este temeinică şi legală, iar plângerea formulată de petent este nefondată, considerent pentru care va fi respinsă, ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
Astfel, în mod corect s-a constatat prin rezoluţia atacată că, aşa cum rezultă din actele de la dosar, în data de 29 mai 2007, în jurul orei 12,00, petentul, pe timpul efectuării plimbării zilnice, a refuzat să iasă în curte la plimbare, iar ulterior, după ce a intrat în cameră, s-a urcat pe grilaj, fiind nevoie de folosirea forţei fizice de către grupa de intervenţie pentru a coborî.
De altminteri, prin hotărârea Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Oradea, din 11 iunie 2007, dată în dosarul de cercetare disciplinară nr. 165/2007, petentul a fost sancţionat, aplicându-i-se sancţiunea disciplinară a izolării pe o perioadă de 10 zile, tocmai pentru acest incident.
Plângerea formulată de petent împotriva acestei sancţiuni a fost respinsă de judecătorul delegat prin încheierea nr. 210 din 14 iunie 2007.
Din examinarea actelor de la dosarul cauzei, fără putinţă de tăgadă că intimatul M.F., inspector principal la P.R.M.S. Oradea, şef de tură în data de 20 mai 2007, nu a făcut decât să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, împrejurare care rezultă şi din declaraţiile celorlalţi angajaţi ai Penitenciarului Oradea, aşa cum reţine de altminteri şi judecătorul delegat în încheierea la care am făcut referire mai sus.
La un moment dat, petentul a susţinut de altminteri că nu doreşte tragerea la răspundere penală a intimatului, ci doar obligarea sa la plata sumei de 20.000 lei, cu titlul de daune morale, sens în care a susţinut că a formulat o cerere pe care a adresat-o Judecătoriei Oradea.
Cum în speţă, pe parcursul efectuării actelor premergătoare nu s-a administrat nici o probă care să facă dovada comiterii de către intimat a infracţiunilor prevăzută şi pedepsită de art. 205 C. pen., art. 267 C. pen., sau prevăzută de art. 2671 C. pen.
Faţă de cele ce preced, curtea reţine că, în mod corect, prin rezoluţia atacată, s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor mai sus arătate, considerent pentru care, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondată, plângerea petentului.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs petiţionarul I.M. criticând-o ca netemeinică solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale a intimatului M.F. pentru săvârşirea infracţiunii de tortură.
Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de critică invocat cât şi din oficiu; sub toate aspectele de fapt şi de drept aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul I.M. vizează o hotărâre de primă instanţă a Curţii de Apel Oradea, a cărei competenţă materială este incidentă faţă de gradul de inspector principal la Penitenciarul Oradea a intimatului făptuitor M.F. şi întemeiată în drept pe dispoziţiile exprese ale art. 60 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 privind funcţionarii publici au statut special din A.N.P.
Suplimentar faţă de această premisă, din oficiu Înalta Curte are în vedere că recurentul petiţionar a formulat plângere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 275/2006 privind exercitarea pedepselor împotriva sancţiunii disciplinare a izolării pe o perioadă de 10 zile ce i-a fost aplicată prin hotărârea din 11 iunie 2007 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Oradea; ori această sancţiune a fost stabilită urmare a raportului de incident din data de 20 mai 2007 întocmit de agent adjunct L.F.
Este real că plângerea petiţionarului a fost respinsă de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Oradea, însă este incontestabil că se necesită a se vedea soluţia dispusă de Judecătoria Oradea în cercetarea contestaţiei introdusă de către recurentul I.M.
Concomitent, pe de altă parte se necesită pentru aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei imputate prin plângerea penală ca să se identifice şi după caz să fie ataşate declaraţiile agenţilor din cadrul grupei de intervenţie a Unităţii de penitenciar ce au participat la rezolvarea incidentului din 20 mai 2007 şi altor deţinuţi din aceeaşi cameră cu petiţionarul recurent.
Aşa fiind, recursul de faţă este fondat şi urmează a fi admis ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (4) cu urmarea casării în integralitate a sentinţei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Oradea care va proceda la administrarea probelor mai sus menţionate.
Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare să rămână în sarcina statului, iar onorariu de avocat din oficiu în sumă de 60 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionarul I.M. împotriva sentinţei penale nr. 121/PI/2007 din 12 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în întregime sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 60 de lei se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 27 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 664/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 734/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
