ICCJ. Decizia nr. 664/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 664/2008

Dosar nr. 290/39/2007

Şedinţa publică din 22 februarie 2008

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentinţa penală nr. 52 pronunţată în şedinţa publică din 11 decembrie 2007, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.F., intimat fiind S.D.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele considerente:

La data de 3 august 2004, petentul B.F. s-a adresat parchetului cu o plângere penală prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de numitul S.D., executor judecătoresc sub aspectul săvârşirii infracţiunilor abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzutăde art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în această calitate a pus în executare sentinţa civilă nr. 690/2000 a Tribunalului Botoşani, definitivă prin Decizia nr. 332/2001 a Curţii de Apel Suceava, fără a avea competenţa teritorială şi prin distrugerea unor bunuri.

Prin rezoluţia nr. 1282/P/2004 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul S.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

În urma plângerilor formulate în baza art. 278 C. proc. pen., de petentul B.F. prin Decizia penală nr. 543 din 28 septembrie 2006 a Tribunalului Botoşani s-a dispus infirmarea rezoluţiei sus-menţionate şi continuarea cercetărilor pentru verificarea susţinerilor petentului în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Prin rezoluţia nr. 1282/P/2004 din 26 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul S.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei soluţii petentul B.F. a formulat plângere criticând soluţia sub aspectul legalităţii şi al temeiniciei.

Prin rezoluţia nr. 97/II/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a respins plângerea, reţinând că degradarea unor bunuri a avut loc cu ocazia executării silite şi a reprezentat o consecinţă inerentă şi care, cu atât mai mult cu cât în cadrul executării silite era necesară dezmembrarea utilajelor aferente staţiei de sortare a balastierei, apreciindu-se că soluţia dispusă de procuror cu privire la infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen., este corectă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), s-a considerat că soluţia dispusă prin rezoluţia atacată este corectă, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Întrucât faptul că executorul judecătoresc a efectuat executarea silită a unor bunuri care se aflau în afara circumscripţiei sale teritoriale, încălcând dispoziţiile art. 373 C. proc. civ., s-a concluzionat că nu se poate reţine că acesta a acţionat sub aspectul subiectiv cu intenţie în vederea lezării intereselor legale ale petentului, câtă vreme proprietarul balastierei care forma obiectul executării silite, avea sediul în municip. Botoşani, respectiv în raza de competenţă teritorială a executorului judecătoresc.

Pe de altă parte, s-a reţinut că actele de executare efectuate de către un executor judecătoresc în afara competenţei sale teritoriale poate constitui un motiv de contestaţie la executare.

Prin plângerea adresată instanţei, la data de 26 iunie 2007, petentul B.F. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 97/II/2/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de pe lângă Tribunalul Botoşani prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul S.D. sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că executorul judecătoresc a pun în executare Decizia nr. 332/2001 prin care s-a constatat nulitatea absolută a vânzării la decizii nu aveau un dispozitiv de executare şi că deşi aceste decizii se refereau doar la staţia de sortarea, executorul a procedat şi la predarea unor utilaje, astfel încât soluţia dată de parchet este nelegală.

Petentul a mai susţinut că executorul judecătoresc a pus în executare bunuri care nu se aflau în raza teritorială a instanţei de care aparţinea acesta, abuzuri a căror existenţa a fost confirmată e către Decizia nr. 1734 din 29 septembrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, care a dispus întoarcerea executării silite şi desfiinţarea actelor de executare.

Petentul a susţinut, în continuare că executorul judecătoresc a săvârşit şi infracţiunea de distrugere.

Instanţa a reţinut că din punct de vedere subiectiv, infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), se săvârşeşte cu intenţie, iar în cauză nu s-a dovedit intenţia intimatului de a vătăma interesele petentului, prin efectuarea unei executări pentru care nu era competent.

Referitor la infracţiunea de distrugere, s-a reţinut că de asemenea, intimatul nu a acţionat cu intenţie, ci în scopul executării hotărârii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că în mod greşit instanţa a menţionat în practicaua hotărârii atacate că dezbaterile cauzei în fond au avut loc în şedinţă publică iar susţinerile părţilor au fost consemnate încheierea de şedinţă, deoarece intimatul nu s-a prezentat în instanţă şi nu a formulat apărări în cauză.

În concluzie, se susţine că executorul judecătoresc se face vinovat de „abuzurile de natură penală" iar organul de cercetare este obligat să stabilească vinovăţia şi să facă încadrarea tuturor faptelor conform înscrisurilor din dosar şi conform Constituţiei care la art. 44 garantează proprietatea.

Recursul nu este fondat.

Examinând cauza, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

În mod corect a reţinut instanţa de fond soluţia. procurorului de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimat este legală, nefiind întrunite elementele constitutive ale celor două infracţiuni pentru care s-a plâns petentul.

Chiar dacă executorul judecătoresc a supus executării silite bunuri care nu se aflau în raza teritorială, încălcând prevederile art. 3 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), care constă în „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act ori în îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale altei persoane".

Atât în cazul infracţiunii de abuz în serviciu cât şi ale infracţiunii de distrugere, forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta este numai intenţia. Culpa este exclusă, deoarece termenul „ cu ştiinţă" pe care în conţine textul de lege prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), implică cunoaşterea de către agent a caracterului necorespunzător al exercitării atribuţiilor lor de serviciu şi urmărirea sau acceptarea ca, prin aceasta, să ajungă la vătămarea intereselor legale ale un ei persoane.

Raportul de cauzalitate presupune, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu nu numai dovedirea caracterului incorect al exercitării atribuţiilor de serviciu de către autor, dar şi relevarea faptului că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare a fost, nemijlocit o vătămare a drepturilor unei persoane.

În cauză, în mod corect s-a reţinut că nu s-a dovedit intenţia intimatului de a vătăma interesele petentului, prin efectuarea unei executări pentru care nu era competent. Din actele de la dosar rezultă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, faptul că staţia de sortare se află amplasată la podul Siret, pe şoseaua Botoşani - Suceava, între localităţile Huţani, com. Vlădeni, jud. Botoşani şi com. Dumbrăveni, jud. Suceava.

În deciziile comerciale, care au fost puse în executare nu se indică locul în care se află bunurile, făcându-se referire la balastiera Huţani.

Încuviinţarea executării silite a fost făcută de către Judecătoria Botoşani toate acestea fiind de natură a-l induce în eroare pe executorul judecătoresc cu privire la locul situării bunurilor.

În mod corect s-a reţinut şi faptul că, existând o încheiere prealabilă de încuviinţare a executării silite, pe care executorul judecătoresc nu avea posibilitate să o cenzureze sau să o ignore, susţinerile petentului că dispoziţiile cuprinse în sentinţă şi decizie nu erau susceptibile de a fi executate silit nu pot atrage concluzia că executorul judecătoresc a avut intenţia de a vătăma interesele legale ale petentului.

Nu există intenţie nici în cazul distrugerii bunurilor la care face referire petentul deoarece cu ocazia executării silite sunt inerente astfel de acţiuni.

Toate aceste considerente atrag concluzia că hotărârea pronunţată de instanţă este legală şi temeinică şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.F. împotriva sentinţei penale nr. 52 din 11 decembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 664/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs