ICCJ. Decizia nr. 734/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 734/2008
Dosar nr. 5628/111/2005
Şedinţa publică din 29 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor dosarului se constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92/ P din 29 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. 5628/111/2005, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului A.T. zis L., din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin.(2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (l) lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea, art. 37 alin. (l) lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la 6 ani închisoare, cu aplic, art. 71 şi 64 lit. a) – b) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin.(l) teza 1 C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (l) lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (l) lit. a) C. pen., cu aplic, art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare, cu aplicarea, art. 71 şi 64 lit. a) – b) C. pen.
În baza art. 336 C. proc. pen., s-a extins procesul penal cu privire la săvârşirea de către inculpat a infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin.(2) C. pen., cu aplic, art. 37 alin. (l) lit. a) C. pen., cu aplicarea, art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), faţă de partea vătămată O.C.S., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare, cu aplicarea, art. 71 şi 64 lit. a) – b) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 217 alin. (l) C. pen., cu aplicarea, art. alin. (l) lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 217 alin. (l) C. pen., cu aplic, art. 37 alin. (l) lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare, cu aplicarea, art. 71 şi 64 lit. a) – b) C. pen.
În baza art. 33 şi 34 C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, care a fost sporită cu un an închisoare, inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, cu art. 71 şi 64 lit. a) – b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea restului de 598 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1612 din 16 octombrie 2004, rest care a fost contopit cu pedeapsa de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, cu art. 71 şi 64 lit. a) – b) C. pen., în regim de detenţie.
S-a constatat că părţile vătămate S.A. şi O.C.S. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500.000 lei despăgubiri civile către partea civilă V.G., reprezentantul barului P.F. V. SRL din Simian.
În baza art. 191 alin. (l) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 400 RON cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor a sumei de 100 RON onorariu apărătorului din oficiu M.L., conform delegaţiei nr. 6979/2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În noaptea de 25 august 2005, părţile vătămate S.A. şi O.C.S. agenţi de poliţie de frontieră la Sectorul de Poliţie de Frontieră Valea lui Mihai, din cadrul I.J.P.F. Bihor efectuau serviciul în zona comunei Simian, jud. Bihor.
În jurul orelor 4,00, am cei doi se îndreptau spre Staţia C.F.R. Simian şi ajungând în faţa barului P.F V. Simian, din interiorul clădirii au auzit o bubuitură, urmată de altele, fapt ce a făcut ca aceştia să se oprească, bănuind că este cineva în interiorul localului, care nu era iluminat propriu. Au escaladat gardul amândoi şi, ajungând în spatele clădirii, au observat în perete o gaură de cca. 1/1 m, produsă prin dislocarea de cărămizi şi văioage din perete, rămânând în aşteptare de o parte şi de alta a spărturii. Peste câteva momente, au observat o mână care a pus în afară o plasă din rafie plină cu diverse bunuri şi apoi a ieşit şi persoana de sex masculin care, imediat, a luat în mână plasa, căutând să dispară în direcţia gardului, moment în care a fost somat de cei doi lucrători de poliţie să rămână pe loc. Persoana şi locul faptei au fost bine văzute, datorită luminii artificiale de la becul de la iluminatul public de pe stradă.
În legătură cu aceste împrejurări, partea vătămată S.A. declară următoarele: „am auzit nişte zgomote suspecte şi ca urmare ne-am oprit lângă gardul imobilului în care se află situat acest bar. Ca să verific ce se întâmplă, l-am lăsat pe colegul meu O.C.S. în stradă, iar eu am escaladat gardul şi am sărit în interiorul curţii imobilului. A cercetat curtea, am observat că uşile şi geamurile clădirii erau încuiate şi nu prezentau urme de efracţie, însă în zidul din spatele clădirii am găsit o spărtură de cea. 1/1 m, aproape de sol. În timp ce aşteptam încercând să identific de unde vin zgomotele, am fost luat prin surprindere de faptul că prin gaura executată în perete a ieşit inculpatul A.J. Precizez că acesta a aruncat în primul rând o plasă pe care a scos-o din interiorul clădirii, iar apoi a ieşit din bar, aşa cum am arătat mai sus. în primul moment în care m-a văzut, a sărit pe mine şi mi-a aplicat o lovitură cu pumnul în faţă. Primul gest pe care l-am făcut a fost acela de a-l striga pe colegul meu O.C.S. solicitându-i să-mi vină în ajutor pentru că sunt atacat. Acesta a sărit peste gard în interiorul curţii şi împreună l-am somat pe A.J. să rămână pe loc. Deşi ne aflam amândoi în curte, inculpatul a continuat să mă lovească pe mine cu pumnul, iar după intervenţia colegului meu l-a lovit şi pe acesta cu pumnul tot în zona feţei. în final am reuşit să-l imobilizăm, iar atunci când a văzut că nu mai are nici o şansă să ni se opună şi să scape, inculpatul s-a liniştit. Mai precizez că inculpatul a ştiut tot timpul că suntem poliţişti de frontieră aflaţi în exercitarea funcţiei noastre în primul rând pentru că eram îmbrăcaţi în uniformă, iar apoi pentru că l-am somat cu cuvintele Stai! Poliţia de frontieră! în acelaşi sens declară şi partea vătămată O.C.S. Din primul moment inculpatul a cunoscut faptul că suntem poliţişti în exercitarea atribuţiilor de serviciu întrucât eram în uniformă, l-am somat şi i-am adus la cunoştinţă faptul că facem parte din Sectorul Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai."
În legătură cu acest incident, partea vătămată O.C.S. declară următoarele: „La un moment dat am auzit solicitarea de ajutor a colegului meu pentru că este atacat, am pătruns şi eu în curtea imobilului tot peste gard şi am văzut pe inculpatul din prezenta cauză manifestându-se într-un mod deosebit de violent în sensul că a aplicat lui S.A. mai multe lovituri cu pumnul în zona feţei, îl trăgea de haine, îl îmbrâncea, îl ameninţa cu moartea, cu bătaia. Am intervenit de îndată pentru a-l imobiliza pe inculpat, însă acesta s-a întors la mine m-a îmbrâncit, m-a lovit cu pumnul şi cu palma peste faţă în încercarea de scăpa. Într-un final am reuşit să-l prindem de mâini şi să-l imobilizăm, i-am pus cătuşele, iar când s-a văzut în această situaţie, inculpatul s-a liniştit şi a rămas calm în curtea barului". Această declaraţie contrazice susţinerile aceleiaşi părţi vătămate care, în faza de urmărire penală arată expres că şi asupra sa au fost exercitate acte de violenţă fizică (îmbrânceli dar nu lovituri) şi verbale (ameninţări şi injurii) de către numitul A.J., cert este însă că inculpatul l-a agresat şi pe acesta.
Pentru a avea cel puţin un martor, care să observe în mod direct aceste scene, partea vătămată O.C.S. a sărit peste gard, moment în care a şi oprit un autoturism, care tocmai trecea prin dreptul barului P.F.V. SRL; solicitându-i conducătorului acestuia, numitul Ş.I. să fie martor şi chiar să acorde ajutor la imobilizarea făptuitorului.
Ajungând la gardul clădirii barului P.F.V. SRL Simian, martorul de mai sus a recunoscut imediat persoana imobilizată de agentul de poliţie de frontieră S.A., ca fiind consăteanul său, A.J. zis L., un tânăr din colonia de rromi a satului Simian, dar nu ştiut să indice numărul casei. în legătură cu acest aspect, martorul relatează: „Am văzut la localul P.F.V. un bărbat a cărui vârstă nu o pot indica, de etnie rromă, care locuieşte în satul Simian, în colonia de ţigani, al cărui nume nu îl cunoşteam la acel moment, dar ştiam cu certitudine că persoana aflată în faţa mea este poreclit L. dolar. Pe acest bărbat îl cunoşteam de 6-7 ani, şi cunosc cu certitudine că şi tatăl său este poreclit tot L.D."
Cu privire la momentul imediat următor, partea vătămată S.A. declară următoarele: „inculpatul s-a prefăcut că îi este rău şi ne-a solicitat să îi acordăm ajutorul. Ca urmare, eu i-am desfăcut cătuşele, iar în momentul în care m-am aplecat spre el să văd ce are, acesta m-a lovit brusc cu pumnul în faţă, m-a împins, a sărit de jos şi a reuşit să fugă." Aceleaşi aspecte le relatează şi partea vătămată O.C.S.: „Auzind aceste declaraţii ale martorului, inculpatul a acuzat brusc o stare de leşin, s-a lăsat la pământ, a rămas nemişcat şi ca urmare colegul meu S.A. i-a desfăcut cătuşele în scopul de a-i acorda ajutor. Inculpatul s-a ridicat, l-a lovit l-a îmbrâncit şi a fugit."
Contrar celor susţinute în rechizitoriu şi în declaraţiile celorlalţi martori precum şi a părţii civile V.G., părţile vătămate declară în faţa instanţei că, în afara martorului S.I. nici una din persoanele sosite ulterior la locul faptei nu a identificat pe inculpatul care între timp a fugit. Astfel, partea vătămată S.A. susţine: „Fiind întrebat, doresc să precizez că în momentul în care toate persoanele de mai sus au ajuns la locul faptei, inculpatul era deja fugit, iar singurul care l-a văzut şi l-a identificat este martorul Ş.I. în împrejurările arătate mai sus de mine.
Categoric, martorul G.P. şi proprietarul barului nu l-au văzut şi nu l-au identificat pe inculpat. De asemenea, nici şeful Postului de Poliţie Simian nu l-a văzut pe inculpat întrucât aşa cum a precizat la momentul sosirii acestuia, inculpatul fugise deja". Partea vătămată O.C.S. declară într-un mod asemănător: „Nici una dintre aceste persoane nu au văzut pe inculpat şi nici incidentele despre care am declarat mai sus pentru că la sosirea lor inculpatul fugise deja de câteva minute." În faza de urmărire penală, acelaşi părţi vătămate arată că inculpatul a fost identificat ulterior şi de martorul G.P. care l-a cunoscut şi acesta pe inculpat.
Astfel, în faza de judecată, martorul G.P. declară: „Am văzut doi poliţişti de frontieră îmbrăcaţi în uniforma de serviciu care păzeau un bărbat de cea 30 ani, care este poreclit L." locuieşte în cartierul de ţigani de la marginea localităţii Simian, tatăl său este poreclit L.D. şi pe care îl cunosc de o perioadă foarte îndelungată de timp dar nu pot să-i indic nici un fel de element privitor la nume, domiciliu, numele părinţilor sau alte date întrucât cunosc familia şi poreclele celor din familie." În acelaşi sens declară şi partea civilă V.G.: „La întrebarea instanţei doresc să declar în legătură cu identitatea acestei persoane că se numeşte A.J., este un locuitor al comunei Simian, pe care eu îl cunosc de o perioadă îndelungată de timp, respectiv de când era copil. Ştiu despre el că locuieşte în afara comunei Simian, în cartierul de ţigani, îi cunosc inclusiv pe părinţii lui şi ştiu că tatăl lui era poreclit în comunitatea noastră L.D. Am identificat fără dubiu pe A.J. ca fiind persoana prinsă de poliţie în localul care îmi aparţine.
Ceea ce i-a surprins însă pe toţi cei prezenţi şi care se uitau peste gard a fost starea fizică deplorabilă în care se afla partea vătămată S.A., în sensul că era plin de sânge, cu cămaşa, puloverul şi vestonul de uniformă rupte şi pline de sânge etc., datorită agresiunilor la care a fost supus de către inculpat. „Toate persoanele de mai sus m-au găsit cu îmbrăcămintea ruptă, respectiv cu cămaşa şi uniforma de serviciu rupte şi murdare de sânge, iar mie îmi curgea sânge din nas în urma loviturilor primite." În continuare, partea vătămată declară că inculpatul i-a adresat şi ameninţări cu moartea atât lui cât şi colegului său O.C.S. în acelaşi sens este şi declaraţia părţii vătămate O.C.S.: „S.A. în urma acestor violenţe avea sânge pe faţă la nas, în partea dreaptă a capului, pe uniformă şi ţinuta de poliţist era ruptă. Acestea s-au întâmplat ca urmare atât a loviturilor din prima parte a incidentului cât şi loviturilor pe care le-a primit de la inculpat în scopul ca acesta să reuşească să-l prindă." Tot astfel susţine şi martorul G.P.I. care arată că personal a văzut pe unul din cei doi poliţişti care îl păzeau pe L. că era plin de sânge pe faţă.
Din coroborarea întregului material probatoriu de la dosarul cauzei rezultă cu certitudine că inculpatul A.J. este autorul infracţiunilor de tâlhărie şi ultraj comise faţă de părţile vătămate S.A. şi O.C.S., precum şi a infracţiunii de distrugere, date fiind declaraţiile martorilor audiaţi în cauză care l-au recunoscut pe acesta.
Faptele săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, ultraj şi distrugere.
Inculpatul a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei constituindu-i o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, aplicată prin sentinţa penală nr. 1612 din 16 octombrie 2002 a Judecătoriei Oradea, din a cărei executare a fost liberat condiţionat la 21 iulie 2004, cu un rest de pedeapsă de 598 zile închisoare.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat apel inculpatul, cerând schimbarea încadrării juridice din tâlhărie în cea de furt, iar pentru infracţiunea de ultraj, ce nu este dovedită să se dispună achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor aplicate pentru toate faptele reţinute în sarcina sa.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 132/ A din 11 decembrie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.J. împotriva sentinţei penale nr. 92/ P din 29 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor.
Inculpatul, nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal, a declarat recursul de faţă, reluând toate criticile din apel.
Recursul este nefondat.
Curtea, examinând probatoriul cauzei şi hotărârea atacată, în raport de criticile aduse precum şi din oficiu, reţine că, situaţia de fapt, este corespunzătoare activităţii infracţionale efectiv desfăşurată de recurent, iar încadrarea juridică este cea legale, pentru fiecare faptă penală, în parte.
Astfel, atâta vreme cât inculpatul a plecat din bar cu o plasă în care se aflau diversele bunuri furate, iar pentru a le păstra, de îndată ce a fost surprins, de patrula S.A., i-a aplicat acestuia un pumn (împrejurare în care inculpatul a fost imobilizat), fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie şi nu aceea de furt.
Apoi toate probele administrate dovedesc, fără dubiu şi vinovăţia aceluiaşi inculpat şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj calificat în condiţiile art. 239 alin. (2) C. pen. (şi cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)) dar şi de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., aşa încât cererea de achitare, formulată de inculpatul recurent pentru infracţiunea prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen., se va aprecia ca o simplă apărare, neconfirmată de probe.
Cum, toate faptele se află în concurs real de infracţiuni, iar inculpatul este şi recidivist post-condamnatoriu, pedepsele aplicate se apreciază că au fost corect individualizate, orientate spre limita minimă a textelor de incriminare, ca de altfel şi sporul de numai un an închisoare. În raport deci multitudinea şi gravitatea faptelor comise, nu se impune nicio modificare asupra sancţiunii aplicate.
Ca atare, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi va fi menţinută hotărârea atacată, ca temeinică şi legală, sub toate aspectele.
Se vor aplica şi dispoziţiile art. 381 şi 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.J. împotriva deciziei penale nr. 132/ A din 11 decembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, perioada executată de la 5 iunie 2007, la 29 februarie 2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 711/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 768/2008. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
