ICCJ. Decizia nr. 1068/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1068/2009
Dosar nr. 4559/2/2008
Şedinţa publică din 24 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 298 din 17 noiembrie 2008, a respins ca nefondate, plângerile formulate de petenţii B.G. şi C.D.(domiciliaţi în Bucureşti, sector 6), împotriva rezoluţiei nr. 1091/II-2/2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea împotriva soluţiei dispusă în Dosarul nr. 662/P/2007 al aceluiaşi parchet.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarele:
La 01 iulie 2005, P.D., la acea dată domiciliată în Bucureşti, sector 1, a formulat plângere penală împotriva notarului public Ş.D.B., a avocatului C.D. şi numitului A.P.L., privind încheierea şi autentificarea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 816 din 13 mai 2005, în sarcina avocatului şi persoanei fizice nominalizate ea acuzând şi încheierea neconformă cu legea, a altor acte.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin Ordonanţa nr. 2013/P/2005 din 10 mai 2006 a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de notar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de fals intelectual, prevăzută de art. 289 din acelaşi cod, şi de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Alte plângeri penale ale lui P.D. şi ale fostului său soţ B.G. au fost verificate în Dosarul nr. 318/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dosar în care, prin ordonanţa emisă la 5 aprilie 2007 s-a dispus, printre altele, disjungerea faţă de C.D., executorul judecătoresc G.D. şi A.P.L., competenţa aparţinând Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1.
Urmare modificărilor procedural penale, prin ordonanţa dispusă în Dosarul nr. 5288/P/2007, cauza a revenit în competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, competenţa acestui organ judiciar fiind atrasă de calitatea persoanelor (avocat, executor judecătoresc).
Concret, P.D., în plângeri şi personal, cu ocazia luării unei declaraţii, a sesizat că la 9 mai 2005, avocatul C.D. a determinat-o să semneze acte, despre conţinutul acestora nu a avut cunoştinţă, notarul nu i-a explicat despre ce este vorba, fiica ei, C.D., ulterior explicându-i că era un antecontract de vânzare-cumpărare a apartamentului deţinut de ea în Calea Floreasca sector 1.
La rândul său, C.D. ar fi cunoscut despre acest act de la tatăl ei, B.G., el fiind notificat ilegal, de executorul judecătoresc G.D., aceasta solicitându-l să primească o sumă de bani ce reprezenta sultă, debitoarea fiind P.D.
Actele premergătoare efectuate de procuror au reţinut că la 12 mai 2005, P.D., de faţă fiind şi A.P.L., a înţeles că în baza antecontractului autentificat, cel din urmă s-a obligat să achite sulta dispusă prin sentinţa civilă nr. 7641/2002 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Acelaşi avocat le-a spus lui P.D. şi lui A.P.L. că acesta din urmă trebuie să îl notifice pe B.G. pentru plata sultei prin intermediul executorului judecătoresc.
La cererea celor doi, avocatul a redactat un act adiţional la antecontract, prin acesta stipulându-se că dacă promitenta vânzătoare se răzgândeşte, promitentul cumpărător va putea cere instanţei civile să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare potrivit art. 1073 – art. 1077 C. civ., actul adiţional fiind semnat ca atare de P.D.
Totodată, cu aceeaşi ocazie, s-a stabilit ca avocatul să întreprindă demersurile necesare pentru notificarea lui B.G.
Avocatul, în realizarea demersurilor amintite, era în posesia sentinţei civile nr. 11458 din 11 noiembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 1, pronunţată în Dosarul nr. 15880/2005, prin aceasta respingându-se cererea principală modificată a reclamantei P.D. ca nefondată şi a fost admisă în parte cererea reconvenţională a pârâtului A.P.L., sentinţa ţinând loc de contract de vânzare-cumpărare între reclamanta-pârâtă vânzătoare P.D. şi pârâtul-reclamant cumpărător A.P.L. pentru apartamentul din Calea Floreasca, sector 1.
Din examinarea sentinţei civile, s-a constatat că P.D. a cerut constatarea nulităţii actului adiţional amintit mai sus, ea invocând nerespectarea formalităţilor prevăzute de Legea nr. 36/1995, precum şi a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 816 din 13 mai 2005 la Biroul Notarului Public din Bucureşti invocând lipsa discernământului promitentului vânzător şi constatarea desfiinţării unilaterale a respectivului antecontract în temeiul clauzei de dezicere.
B.G., notificat fiind pentru a intra în posesia sultei, la 23 mai 2005 s-a prezentat la executorul judecătoresc G.D., erau de faţă avocatul şi A.P.L., refuzul creditorului fiind înscris într-un proces-verbal.
La 26 mai 2005, la executor s-au prezentat P.D. şi B.G., prima a achitat sulta însumă de 507.130.760 ROL, despre aceasta încheindu-se proces-verbal (nr. 863) semnat de creditor şi de către debitor.
La 6 iunie 2006, acelaşi executor, a notificat pe B.G. şi pe A.P.L., prin aceasta aducându-li-se la cunoştinţă că s-a consemnat la C.E.C. – Agenţia V. aceeaşi sultă (recipisa din 24 mai 2005), dată anterioară celei când debitoarea achitase personal sulta, executorul şi A.P.L. necunoscând.
Verificând plângerile, prin ordonanţa din 26 mai 2008, s-a dispus, printre altele, în baza dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de G.D., executor judecătoresc, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246, de art. 289 şi de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., precum şi faţă de C.D., avocat, pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) din acelaşi cod.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a mai dispus disjungerea pentru efectuarea de cercetări faţă de A.P.L. sub aspectul infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., competenţa revenindu-i Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1.
Plângerea lui B.G., pe lângă susţinerile deja evidenţiate, privind pe avocat şi pe A.P.L., a relevat că actul adiţional este ilegal în conţinut prin raportare la forma actului autentic notarial şi este fals pentru că a atestat o manifestare de voinţă a promitentei vânzătoare alta decât a fost în realitate, sens în care s-a cerut verificarea semnăturii prin ridicarea originalului de la persoanele care-l deţineau. S-a mai susţinut falsificarea actului şi pentru că a fost antedatat de avocat – împrejurare amintită prin raportare la data (tardiv) la care avocatul l-ar fi utilizat în instanţa civilă cu ocazia cererii lui P.D. de a se constata nulitatea antecontractului de vânzare-cumpărare.
Petentul, în susţinerea caracterului fals al actului adiţional, a cerut ridicarea, de la cabinetul avocatului, a dosarului în care era indus respectivul act, precum şi a altor acte (chitanţa de plată a onorariului sau acte ce atestau efectuarea asistenţei juridice fără plată).
Acelaşi petent ceruse şi completarea cercetărilor faţă de avocat sub aspectul faptei de a fi fost apărător, în aceeaşi cauză, al ambelor părţi (promitenta-vânzătoare şi promitent-cumpărător), aceştia având interese contrarii.
Petentul, referindu-se la ordonanţa procurorului, a susţinut că s-a omis verificarea contrafacerii, de către avocat, a actului adiţional, fapta fiind infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., sau, după caz, infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 din acelaşi cod, cercetările sunt incomplete, P.D. nemanifestând voinţa de a modifica antecontractul şi nesemnând, personal, actul adiţional. În opinia petentului avocatul ar fi folosit o coală de hârtie semnată anterior în alb de P.D. sau semnătura de pe alte documente a fost scanată şi inserată ulterior pe actul contestat.
S-a mai invocat că o împrejurare semnificativă în presupusa falsificare a actului adiţional, este tardivitatea utilizării lui în procesul civil.
Cu referire la A.P.L., s-a susţinut că acesta a uzat de calea notificării, că nu a promovat el acţiune în civil, ci a utilizat cerere reconvenţională, deşi actul adiţional îi era favorabil.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, referitor la plângerea lui B.G., corect a reţinut că aceasta este inadmisibilă, conform dispoziţiilor art. 275 C. proc. pen., el nu are calitate procesuală activă, nu era moştenitorul lui P.D., şi, ca atare, nu este parte vătămată.
Privind plângerea petentei C.D., actele procurorului au reţinut că este nefondată, ea de fapt, în faţa instanţei nefăcându-şi apărări fie personal, fie prin avocat.
Împotriva sentinţei, petenţii, în termen legal, au declarat recursuri, în scris ei susţinând că sentinţa recurată nu este motivată, plângerea lui B.G. este admisibilă pentru că la data introducerii ei la parchet, el era mandatar-curator al lui P.D., avea acceptul fiicelor sale care l-au împuternicit în acest sens prin procura nr. 45 din 11 aprilie 2007, faptele reclamate în sarcina executorului judecătoresc nu au fost verificate astfel că P.D. nu a mai putut anula antecontractul pentru că A.P.L. a făcut dovada achitării către el, a sultei şi pe cea a diferenţei, lui P.D., aceasta a fost aruncată în stradă şi astfel i s-a cauzat moartea, is-a destrămat familia pentru că fiicele sale nu au unde să locuiască, ilegal notarul public Ş.D.B. a fost scos de sub urmărire penală.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor cauzei, se reţine că actele premergătoare efectuate de procuror au analizat susţinerile petenţilor, legal s-a constatat că B.G. nu are calitate procesuală nefiind parte vătămată odată ce divorţul de P.D. s-a pronunţat anterior încheierii, de către ea, a antecontractului de vânzare-cumpărare, a semnării actului adiţional şi implicit, pronunţării de către instanţa civilă a hotărârii ce ţine loc de act de vânzare-cumpărare. În plus, B.G. a primit sulta la care avea dreptul, fosta sa soţie avea discernământ şi personal a semnat actele necesare.
Totodată, pe parcursul anilor 2005-2008, susţinerile petenţilor au fost analizate şi în cauză nu s-au constatat temeiuri sau indicii că cei reclamaţi ar fi comis infracţiunile menţionate, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 fiind legal stabilit, în disjungere, să verifice dacă A.P.L., cumpărătorul imobilului, a săvârşit sau nu vreo faptă penală.
Pentru considerentele expuse, recursurile formulate nefiind fondate, vor fi respinse.
Potrivit dispoziţiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurenţii petenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii B.G. şi C.D.R. împotriva sentinţei penale nr. 298 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii petiţionari să plătească statului sumele de câte 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1062/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 110/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
