ICCJ. Decizia nr. 114/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 114/2009

Dosar nr. 318/1/2009

Şedinţa publică din 19 ianuarie 2009

Asupra recursului de faţă.

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, având pe rol soluţionarea apelului declarat de inculpatul O.M., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., la termenul din 6 ianuarie 2009 a luat în examinare, din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3002 combinat cu art. 160b C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive faţă de acest inculpate.

Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului O.M., reţinând că în mod legal şi temeinic atât prima instanţă cât şi instanţa de control judiciar au constatat că măsura arestării preventive dispusă anterior este legală şi temeinică, fiind luată cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei, subzistă şi în prezent.

Prin aceeaşi încheiere, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a mai constatat că, pe de o parte, inculpatul O.M. a fost reţinut legal pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent (Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa penală nr. 407 din 24 septembrie 2008, condamnându-l la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa), fiind respectate dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, că există motive verosimile de a bănui că inculpatul apelant se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost cercetat şi condamnat.

S-a mai relevat că, în cauza dedusă judecăţii, nu s-au constatat încălcări ale prevederilor art. 5 paragr. 1 lit. c) din Convenţia de la Strasbourg, având în vedere aspectul reliefat, precum şi împrejurarea că la dosar există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, existând indicii temeinice de vinovăţie [art. 143 C. proc. pen. combinat cu art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi art. 160b C. proc. pen.], iar infracţiunile pentru care inculpatul a fost cercetat [trafic ilicit de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.] sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani.

S-a reţinut că la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci şi cele referitoare la fapte, acestea fiind de natură a crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate.

Instanţa de prim control judiciar, având în vedere scopul măsurilor preventive, prevăzute de art. 136 C. proc. pen., respectiv păstrarea ordinii publice şi a faptului că s-a adus atingere unor valori sociale ocrotite de lege, a conchis că, în cauză, de impune ca inculpatul să fie în continuare privat de libertate, pe timpul desfăşurării procesului penal.

Împotriva încheierii mai sus-menţionate, în termen legal, a formulat recurs inculpatul O.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie, fără însă a depune la dosar motivele de recurs.

La termenul fixat pentru soluţionarea cauzei, constatându-se incidenţa dispoziţiilor art. 38511alin. (3) C. proc. pen., apărătorul desemnat din oficiu pentru susţinerea intereselor recurentului inculpat arestat, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a acestuia, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vederea la luarea acestei măsuri faţă de inculpat.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 160a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În speţa dedusă judecăţii, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că inculpatul O.M. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, emis la data de 23 ianuarie 2008, sub nr. 1/D/P/2008, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, ambele în concurs real, prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) şi respectiv, de art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În esenţă, s-a reţinut, că în fapt, la data de 1 ianuarie 2008 orele 16,06, inculpatul O.M. a introdus în România prin punctul de trecere al frontierei Halmeu, jud. Satu-Mare, venind din Ucraina, respectiv a deţinut şi transportat pe teritoriul României, o cantitate de cca. 131,40 kg de heroină, ambalată sub forma a 254 pachete, disimulată în structura semiremorcii cu nr. de înmatriculare, ataşată autotrenului pe care îl conducea, fiind depistat la data de 2 ianuarie 2008.

Prin sentinţa penală nr. 407 din 24 septembrie 2008, Tribunalul Satu Mare l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

De asemenea, se mai reţine că prin Decizia penală nr. 2/A/2009, pronunţată la 15 ianuarie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de acelaşi inculpat împotriva sentinţei penale nr. 407 din 24 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare.

De asemenea, se mai reţine că prima instanţă, corect şi justificat a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii sunt grave şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, iar pedepsele prevăzute de legea penală pentru infracţiunile reţinute în actul de inculpare sunt mai mari de 4 ani închisoare.

Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar, corect, a apreciat că existenţa pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatului în libertate, s-a relevat urmare a modalităţii în care aceasta a acţionat. Astfel se reţine că inculpatul a acţionat, folosindu-se de calitatea sa de şofer pe un un autocamion cu remorcă aparţinând companiei turce A.L.O.U.N. şi disimulând cantitatea deosebit de importantă de droguri (254 pachete a câte aproximativ 500 g. heroină), în compartimente anume amenajate în structura metalică a semiremorcii, aducând atingere unor valori importante ocrotite de legea penală viaţa şi sănătatea cetăţenilor expuşi tentaţiei de a folosi sau trafica droguri.

Prin urmare, în speţă, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cât şi cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se întemeiat menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului O.M.

Înalta Curte mai constată că, deşi pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul ca trăsătură esenţială a infracţiunii, nu se poate face abstracţie de natura şi gravitatea faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, de împrejurările şi modalitatea în care a acţionat acesta, folosindu-se de un mijloc de transport internaţional şi disimulând o cantitate importantă de heroină.

S-a mai reţinut, corect, că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpatului şi au avut ca rezultat o stare de temere şi nesiguranţă în rândul societăţii, aşa încât lăsarea acestuia în libertate creează un impact negativ la nivelul societăţii civile şi insecuritate socială

De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din CEDO, câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente şi suficiente a o justifica, mai ales că o detenţie preventivă de 1 an şi 2 săptămâni( inculpatul fiind arestat preventiv din 4 ianuarie 2008) nu depăşeşte un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere complexitatea cauzei, dată de împrejurarea că inculpatul făcea parte dintr-o reţea internaţională de traficanţi de droguri, care, de asemenea, s-a bucurat de încrederea celorlalţi traficanţi, câtă vreme i s-a încredinţat spre transportare o cantitate atât de importantă de heroină.

Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect incidenţa, dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află deja în recurs în faţa Înaltei Curţi.

De asemenea şi condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracţiunile pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: viaţa şi sănătatea persoanei .

În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat corect atunci când a menţinut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatului, constatând motivat, că există indicii temeinice că acesta a săvârşit faptele deduse judecăţii, fapte care, prin modalităţile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.

Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpatului exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor oneşti în actul de justiţie, întrucât inculpatul, prin activitatea desfăşurată anterior ca şofer pe un autocamion implicat în transport internaţional de mărfuri, era chemat, să respecte legile naţionale ale statelor pe care le tranzita, dar şi a legilor internaţionale, cu privire la transporturile de mărfuri.

Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii .

De asemenea, Înalta Curte, în raport şi de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că ,,se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia", constată, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă, că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.

Rezultă, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc .

 În speţă, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpatul, este actual şi concomitent cu cel al posibilităţii influenţării probelor, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, reţinând corect îndeplinirea cumulativă a dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.

De altfel, legalitatea şi temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se de fiecare dată că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reţinută susţinerea apărătorului desemnat din oficiu al recurentului inculpat că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată.

De asemenea, persistenţa şi suficienţa acestor motive au fost apreciate de instanţa de prim control judiciar în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportări la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind că, pentru buna desfăşurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Pentru considerentele mai sus-enunţate şi constatând că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puţin până la acest moment, va asigura celeritatea şi buna desfăşurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.M. împotriva încheierii din 6 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 257/83/P/2008 .

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv la onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.M. împotriva încheierii din 6 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 257/83/P/2008 .

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 114/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs