ICCJ. Decizia nr. 1148/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1148/2009
Dosar nr. 7421/99/200.
Şedinţa publică din 30 martie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 371 din 19 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul laşi, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea formulată de inculpatul D.D.C., de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) C. pen.
A fost condamnat inculpatul D.(fost A.)D.C., în prezent aflat în Penitenciarul laşi, fără antecedente penale), la:
- 9 (nouă) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.;
- 11 (unsprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 11 ani închisoare, sporită cu 1 (un) an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul D.D.C. să execute pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare.
Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului D.D.C., iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, durata reţinerii şi arestării preventive din data de 06 august 2007 la zi.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 197 alin. (3) teza finală C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
A fost obligat inculpatul D.D.C. să plătească părţii civile M.M.P., suma de 6.000 de lei, cu titlu de daune morale.
A fost respinsă cererea de daune materiale formulată de partea civilă M.M.P.
S-a constatat că Spitalul Clinic de Urgenţe „Sf. Spiridon" laşi, cu sediul în laşi, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În dimineaţa zilei de 25 iulie 2007, în jurul orei 6, fiind împreună cu doi tineri rămaşi neidentificaţi, inculpatul D.D.C. a luat-o pe partea vătămată minoră M.M.P. din localitatea Drăguşeni şi a dus-o în municipiul laşi, cu un taxi, împotriva voinţei acesteia, ţinând-o la dispoziţia sa până în jurul orei 10, când victima a reuşit să fugă, supunând-o în tot acest timp unor suferinţe fizice şi psihice.
Astfel, inculpatul, folosindu-se de violenţa fizică şi de ameninţări, a încercat să întreţină un raport sexual normal cu partea vătămată M.M.P. şi nereuşind, a întreţinut ulterior cu aceasta un act sexual oral, în condiţiile în care ştia că minora are vârsta de 14 ani.
Prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de condamnare a inculpatului, pentru săvârşirea celor două infracţiuni, pe următoarele mijloace de probă: plângerea şi declaraţiile date de partea vătămată M.M.P., declaraţiile martorilor audiaţi în cauză - M.E., B.D., T.G., Z.D., M.F.D., G.M.M., A.G., D.I., Z.A. şi Z.C.S., procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi de depistare a inculpatului, însoţit de planşele foto, raportul de constatare medico-legală, ce a atestat leziunile suferite de partea vătămată, biletul de externare a părţii vătămate din Spitalul Clinic de Urgenţe „Sf. Spiridon" laşi - Clinica Chirurgie maxilo-facială, fişa de examinare psihologică a părţii vătămate şi referatul de situaţie, întocmite de D.G.A.P. laşi - Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă, coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul D.D.C., care a solicitat, în raport de declaraţia dată în mod nemijlocit de partea vătămată în faţa instanţei de apel, să se dispună achitarea sa, pentru ambele infracţiuni, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 33 din 5 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia minori şi familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.D.C., împotriva sentinţei penale nr. 371 din 19 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul laşi, în dosarul nr. 7421/99/2007.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus arestarea preventivă a acestuia de la 19 iunie 2008, la zi.
A fost obligat apelantul inculpat să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei a reprezentat onorariul apărătorului din oficiu pentru partea vătămată M.P.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel laşi a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă, care a analizat mijloacele de probă administrate în ambele faze ale procesului penal, cu evidenţierea elementelor ce s-au coroborat şi care au demonstrat indubitabil existenţa faptelor de lipsire de libertate, în mod ilegal şi de viol, precum şi vinovăţia inculpatului în comiterea acestora.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.D.C. care, prin apărătorul ales, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen., criticând-o ca nelegală şi netemeinică sub următoarele aspecte:
- în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare a inculpatului, solicitându-se a se dispune achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât partea vătămată l-a însoţit de bună-voie pe inculpat în taxi şi a consimţit la întreţinerea de relaţii sexuale, violenţele fiind minime şi fără legătură cu înfrângerea voinţei acesteia;
- în baza art. 334 C. proc. pen., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei de viol, din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (19 C. pen., prin înlăturarea cauzelor legale de agravare prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 197 alin. (3) C. pen., întrucât inculpatul a întreţinut un singur act sexual oral cu partea vătămată şi nu a cunoscut vârsta acesteia;
- pedepsele stabilite inculpatului nu au fost corect individualizate, în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor şi de datele personale ale inculpatului (persoană tânără, cu o conduită corespunzătoare în societate şi care nu a mai avut nici un conflict cu legea penală), astfel că s-a solicitat reducerea cuantumului pedepselor, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că, prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influenţat asupra soluţiei cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică.
Eroarea gravă de fapt nu priveşte dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.
Verificând probatoriul administrat în cauză, prin prisma apărărilor formulate de inculpat, Înalta Curte constată că, este nefondată susţinerea acestuia în sensul că faptele ce i-au fost reţinute în sarcină nu au existat în materialitatea lor şi că a fost comisă o gravă eroare de fapt.
Astfel, din examinarea mijloacelor de probă aflate în dosarul de urmărire penală, coroborate cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, Înalta Curte reţine următoarele:
Partea vătămată M.M.P. (născută la 13 octombrie 1992) şi-a pierdut mama la vârsta de 2 ani, astfel că a rămas în îngrijirea tatălui, M.V., locuind în comuna Drăguşeni împreună cu acesta, cu fratele mai mare G.M.M., în vârstă de 24 de ani şi soţia acestuia, precum şi cu un alt frate, M.D.F., în vârstă de 16 ani.
Ocazional, partea vătămată mai stătea la bunica paternă, M.M., în vârstă de 76 de ani, precum şi la o mătuşă, B.F. Datorită slabei ocrotiri, rezultând din faptul că tatăl era mai mult plecat la muncă în alte localităţi, partea vătămată în vârstă de 14 ani, a intrat în abandon şcolar (referatul de situaţie - f. 68-70 dos. u.p.)
Inculpatul D.D.C., locuieşte în municipiul laşi, fiind comerciant în bazar, iar prin intermediul fostei sale prietene, C.A., l-a cunoscut pe martorul S.D., căsătorit cu S.E.E., care este sora părţii vătămate M.M.P.
În luna octombrie 2006 inculpatul a botezat copilul martorului S.D., împrejurare în care a cunoscut-o pe partea vătămată, iar ulterior a revenit în vizită la cumătrul său, situaţie în care a revăzut-o pe minoră.
În după-amiaza şi seara zilei de 24 iulie 2007 inculpatul a consumat băuturi alcoolice, în mai multe localuri din laşi, continuând să bea şi în cursul nopţii de 24/25 iulie 2007. Spre dimineaţă, însoţit de un prieten necunoscut, inculpatul s-a deplasat cu un taxi marca Cielo, de culoare galbenă, condus de un bărbat rămas neidentificat, în satul Drăguşeni, unde a ajuns în jurul orei 5. Deranjat de vizita inculpatului, care şi în trecut îi crease probleme pe fondul consumului de băuturi alcoolice, martorul S.D. nu l-a primit în casă şi i-a cerut să plece. Fiind avertizat de la întâlnirile precedente, în legătură cu interesul inculpatului pentru fetele din zonă, martorul a refuzat să îl însoţească pe acesta şi nici nu i-a dat lămuririle cerute despre locurile în care ar fi putut să îi găsească pe C.V. (tatăl fostei prietene), pe partea vătămată ori pe fratele acesteia.
De la martorul S.D. inculpatul s-a dus la locuinţa părţii vătămate, unde se afla doar minorul M.D.F., căruia i-a spus că îl caută pe cumătrul său, după care l-a rugat pe minor să îl însoţească în satul Cioca-Boca din comuna Scheia, pentru a-i arăta unde locuiesc părinţii lui S.D.
Inculpatul s-a deplasat în localitatea respectivă cu acelaşi autoturism, oprindu-se pentru scurt timp la locuinţa părinţilor lui S.D., după care, în jurul orei 6 dimineaţa s-a îndreptat din nou spre comuna Drăguşeni.
Pe drum, inculpatul a observat-o pe partea vătămată, motiv pentru care a oprit taxiul, din care a coborât împreună cu martorul minor M.D.F.
Inculpatul a abordat-o pe partea vătămată, cerându-i acesteia să-l însoţească, pentru a-i arăta de unde poate lua ţigări. Deşi iniţial a fost refuzat, inculpatul a luat-o de mână pe partea vătămată, conducând-o la autoturism.
Cu o singură excepţie, declaraţia dată de martorul M.D.F. în data de 02 august 2007 (f. 94-95 dos. u.p.), depoziţiile martorilor oculari se coroborează în sensul că, inculpatul nu a uzat de violenţe pentru a o convinge pe partea vătămată să urce în maşină (declaraţiile martorilor M.D.F. - f. 89-90 şi 94-95 dos. u.p. şi f. 70 instanţă; A.G.- f. 100 dos. u.p. şi f. 68 instanţă).
După ce partea vătămată a urcat în taxi, autoturismul a oprit pentru ca inculpatul să îşi cumpere ţigări, împrejurare în care martorul D.I. nu a remarcat ca partea vătămată să pară îngrijorată sau neliniştită din cauza companiei în care se afla (f. 101-102 dos. u.p. şi f 44 instanţă).
În continuare, autoturismul în care, pe lângă inculpat şi partea vătămată, se mai aflau şoferul şi un alt pasager, s-a pus în mişcare deplasându-se către laşi. Realizând că nu se îndreaptă către locuinţa ei, aşa cum crezuse, partea vătămată şi-a dat seama că se află în pericol. Temerile i-au fost confirmate atunci când inculpatul a cerut şoferului să oprească maşina la ieşirea din Drăguşeni, după care acesta a coborât, trăgând-o şi pe partea vătămată într-un lan de porumb.
Aceasta a opus rezistenţă, reuşind să fugă, însă a fost prinsă de către inculpat care a lovit-o cu pumnii, cu o asemenea forţă, încât partea vătămată a suferit o comoţie. Când şi-a recăpătat cunoştinţa, partea vătămată a relatat că se afla în taxi pe bancheta din spate, cu capul pe genunchii inculpatului, care i-a spus că a găsit-o pe marginea drumului bătută şi violată.
Ajunşi în laşi, inculpatul şi partea vătămată au coborât din autoturismul cu care călătoriseră până atunci, în zona împădurită a dealului Cetăţuia, lângă o pasarelă , după care inculpatul a chemat prin telefon un alt taxi, condus de o cunoştinţă a sa, respectiv de martorul T.G. (declaraţiile de la f. 80-83 dos. u.p.).
Martorul a relatat că a observat-o pe partea vătămată că avea urme de lovituri pe faţă, că aceasta a vomat în maşină, iar când s-a arătat interesat de cele întâmplate, inculpatul i-a oferit aceeaşi versiune, respectiv că a găsit-o bătută şi violată.
Din parcarea de lângă mănăstire inculpatul a dus-o pe partea vătămată în pădurea împrejmuitoare şi i-a cerut să întreţină relaţii sexuale. Deşi a fost refuzat, iar partea vătămată i-a spus că se află la prima experienţă sexuală, inculpatul a lovit-o peste faţă şi apoi a zgâriat-o cu un băţ, ameninţând-o că îi va străpunge abdomenul. în aceste împrejurări partea vătămată a cedat şi, la cererea inculpatului, s-a dezbrăcat şi I-a dezbrăcat şi pe acesta, inculpatul încercând de mai multe ori să realizeze un act sexual complet, însă nu a reuşit. Imposibilitatea consumării actului sexual s-a datorat stării de ebrietate a inculpatului, dar şi configuraţiei organelor genitale ale părţii vătămate, care era virgină.
La scurt timp inculpatul a reluat agresiunea sexuală, forţând-o pe partea vătămată la un raport sexual oral.
Epuizat de oboseală şi alcool, pe care I-a consumat în tot cursul dimineţii, inculpatul a adormit, iar pentru a se asigura că partea vătămată nu fuge, s-a culcat pe hainele acesteia.
Profitând de faptul că inculpatul a adormit, partea vătămată a îmbrăcat maioul acestuia şi a fugit la Mănăstirea Cetăţuia, unde a cerut ajutor martorelor M.E. şi B.D., care au chemat poliţia.
Împreună cu organele de poliţie partea vătămată s-a deplasat, în jurul orei 11, în locul unde dormea inculpatul (procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto - f 25-26 şi f. 32-45), după care aceasta a fost transportată la spital.
Fiind audiat, inculpatul D.D.C. a avut o atitudine negativă pe întreaga durată a procesului penal, ascunzând identitatea persoanelor care l-au însoţit în dimineaţa zilei de 25 iulie 2007 în laşi, Drăguşeni şi satul Cioca-Boca. Acesta a dat mai multe declaraţii contradictorii, împiedicând prin aceasta aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Astfel, în cursul urmăririi penale a oferit diferite versiuni, neverosimile şi necoroborabile cu alte mijloace probatorii, asupra celor petrecute în dimineaţa zilei de 25 iulie 2007, constanta acestora fiind că, nu a constrâns-o pe partea vătămată la relaţii sexuale, că aceasta l-a însoţit de bună voie şi că, în realitate, ar fi fost violată în noaptea de 24/25.07.2007 de un anume M. (v. f. 123-125, 130-137, 137-139, 144-146 dos. u.p.). Aceeaşi atitudine oscilantă şi nesinceră, caracterizată prin reveniri asupra declaraţiilor anterioare, a fost adoptată de inculpat şi în faţa instanţei, cu ocazia audierilor în cursul procedurilor privitoare la luarea şi prelungirea măsurii arestării preventive (v. f. 154, 157, 164 dos. u.p.), cât şi la audierea pe fondul cauzei (f. 42-43).
În faza apelului, inculpatul D.D.C. a solicitat reaudierea părţii vătămate şi, în raport de noua declaraţie a acesteia, în care a susţinut că a mers de bună voie cu inculpatul, negând existenţa raporturilor sexuale, a invocat nevinovăţia sa, considerând că, în mod greşit, a fost antrenată răspunderea sa penală pentru cele două infracţiuni.
Critica este nefondată întrucât partea vătămată, anterior acestei audieri, în mod constant, pe parcursul cercetării judecătoreşti a oferit detalii credibile în legătură cu evenimentele petrecute în dimineaţa zilei de 25 iulie 2007 (filele 53-59 dos. urm. penală şi filele 40-41 dos. instanţă), arătând modul în care a fost luată de inculpat, care era însoţit de două persoane, transportată cu maşina, ameninţată de acesta şi în final, agresată sexual.
Susţinerile constante ale părţii vătămate sunt în concordanţă cu depoziţiile martorilor M.D.F., A.G., D.I., Z.A., Z.C.S., persoane care l-au văzut pe inculpat în dimineaţa zilei de 25 iulie 2007 şi au
perceput momentul în care acesta a abordat-o pe partea vătămată şi a condus-o laautoturism, cu declaraţiile date de martorele M.E. şi B.D., angajate la Mănăstirea Cetăţuia, cărora partea vătămată, speriată, îmbrăcată doar cu un maiou şi cu urme de lovituri pe faţă, Ie-a povestit că a fost luată cu forţa de inculpat, dusă în pădure şi violată, cu concluziile raportului de constatare medico-legală, ce atestă faptul că minora prezenta la data examinării mai multe leziuni, tumefacţii echimotice, chemozis a întregii conjunctive bulbare ochi stâng, excoriaţii şi comoţie cerebrală, leziuni ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri contondente (pumn, palme, etc), vindecabile în 11-13 zile de îngrijiri medicale şi cu constatările referatului de situaţie şi ale fişei de examinare psihologică a părţii vătămate întocmite de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului laşi - Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit cărora minora M.M.P. prezenta la data examinării o simptomatologie posttraumatică manifestată prin încordare, coşmaruri, stimă de sine scăzută şi tendinţa de evitare a persoanelor şi a locurilor ce-i reamintesc evenimentele petrecute.
Ca atare, în raport de situaţia de fapt relevată de probele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că declaraţia din faza apelului dată de partea vătămată nu poate fi reţinută ca fiind reală, fiind dată pro causa, în încercarea de exonerare de răspundere penală a inculpatului, contravenind, conduitei constante avută de partea vătămată pe tot parcursul cercetărilor şi celorlalte probe administrate în cauză.
În ce priveşte solicitarea recurentului inculpat prin apărător, de înlăturare a cauzelor legale de agravare prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de alin. (3) al art. 197 C. pen., cu motivarea că inculpatul a întreţinut un singur act sexual oral şi că nu a cunoscut vârsta minorei, Înalta Curte constată, de asemenea, că este nefondată.
Astfel, cu privire la comiterea infracţiunii de viol, în formă continuată, Înalta Curte constată că au existat trei momente distincte în care inculpatul a exercitat violenţe şi ameninţări, asupra părţii vătămate, în scopul obţinerii satisfacţiei sexuale.
Primul episod s-a consumat după ieşirea din Drăguşeni, când inculpatul a forţat-o pe partea vătămată să-l urmeze într-un lan de porumb. Opoziţia părţii vătămate a determinat pe inculpat să acţioneze asupra acesteia cu brutalitate excesivă, tocmai în scopul anihilării totale a voinţei acesteia şi doar punerea victimei în stare de inconştienţă a împiedicat consumarea actului sexual dorit probabil de către agresor. Cert este că violenţa extremă cu care inculpatul a acţionat împotriva părţii vătămate, a contribuit esenţial la anihilarea capacităţii acesteia de a opune rezistenţă pe viitor.
Având în vedere însă că actul de inculpare nu a reţinut explicit această faptă, ca un act material în conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol în formă continuată (pag. 7 din rechizitoriu), Înalta Curte îi va atribui relevanţă juridică doar sub aspectul comiterii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prin supunerea la suferinţe.
Al doilea episod s-a consumat în pădurea de lângă Mănăstirea Cetăţuia, când, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi verbală, inculpatul a supus-o pe partea vătămată unei noi agresiuni, constând în încercările repetate de obţinere a satisfacţiei sexuale, pe calea raportului sexual normal. Datele criminalistice şi medico-legale au confirmat că raportul sexual nu s-a consumat în accepţiunea sa fiziologică (nu au fost puse în evidenţă urme de spermă sau de sânge pe lucrurile ridicate din perimetrul infracţional, iar examenul victimei a stabilit că aceasta prezenta atribute morfologice de virginitate - f. 61, 62 dos. u.p.). Cu toate acestea, concluziile raportului de constatare medico-legală nu exclud posibilitatea ca raportul sexual să se fi consumat, fără deflorarea victimei (f. 61 dos. u.p.), acest dubiu fiind în favoarea inculpatului.
Al treilea moment s-a consumat prin obligarea victimei aflate în imposibilitate de a se apăra (minora se afla într-un loc izolat, în pădure, doar cu agresorul) la realizarea unui act sexual oral.
Potrivit art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) „infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni".
Ca atare, condiţiile de existentă a infracţiunii continuate reies din definiţia acesteia, ele fiind următoarele:
- unitatea subiectului activ;
- unicitatea rezoluţiei infracţionale;
- pluralitatea de acţiuni (inacţiuni) săvârşite la diferite intervale de timp, care să realizeze conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Unitatea rezoluţiei infracţionale este condiţia care priveşte latura subiectivă şi în acelaşi timp cea esenţială pentru existenţa infracţiunii continuate, în lipsa ei, actele infracţionale identice având semnificaţia unui concurs real omogen. Ea trebuie să îndeplinească două cerinţe esenţiale: să fie prealabilă începerii activităţii infracţionale şi să dureze tot timpul cât se desfăşoară acest gen de activitate.
Pluralitatea de acţiuni (inacţiuni) săvârşite la diferite intervale de timp şi care să realizeze fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni, este o condiţie care priveşte latura obiectivă a infracţiunii, cerinţa pluralităţii de acţiuni sau inacţiuni fiind realizată începând cu ipoteza când sunt cel puţin două.
Nu este necesar să existe o omogenitate faptică a acţiunilor componente, trebuie doar ca deosebirile de ordin material dintre diversele acţiuni să nu afecteze omogenitatea juridică a acestora, iar deosebirile să fie compatibile cu unitatea de rezoluţie.
Acţiunile (inacţiunile) trebuie să fie săvârşite la intervale de timp care să nu fie prea mari, pentru că aceasta ar însemna că nu mai există rezoluţie unică, ci o pluralitate de rezoluţii, cu consecinţa unei pluralităţi sub forma unui concurs. Când unele din actele infracţionale sunt consumate, iar altele sunt rămase în faza de tentativă, dacă au fost comise pe baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, există infracţiune continuată şi aceasta deoarece, potrivit art. 144 C. pen. „prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care lege le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă".
Pe de altă parte, potrivit art. 197 alin. (1) C. pen. infracţiunea de viol constă în „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa".
Definirea actului sexual de orice natură a generat dificultăţi în practica judiciară, astfel că, în vederea unificării acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, (Decizia nr. 3/2005), că prin act sexual de orice natură se înţelege „orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex".
În această interpretare, noţiunea de act sexual de orice natură include atât raporturile sexuale normale, dar şi cele nefireşti, heterosexuale, astfel că întreţinerea unor raporturi sexuale normale, precedate sau urmate de raporturi sexuale anale sau orale, cu aceeaşi victimă, contrar voinţei acesteia, constituie doar infracţiunea de viol, aceasta incluzând în conţinutul său şi actele nefireşti în legătură cu viaţa sexuală, dacă sunt realizate prin constrângerea părţii vătămate sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Ca atare, definiţia infracţiunii de viol permite să se constate că, în speţă, inculpatul D.D.C., în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice, obţinerea satisfacţiei sexuale, prin constrângerea fizică şi morală a părţii vătămate minore M.M.P., a comis două acte materiale distincte, care determină reţinerea în cauză a infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), chiar dacă primul act material a rămas sub forma infracţiunii tentate, în accepţiunea art. 20 alin. (2) C. pen.
Deşi formele infracţionale au, după cum se ştie, caracter absorbant, în sensul că forma perfectă, infracţiunea consumată, absoarbe formele imperfecte, tentativa ori actele pregătitoare, în situaţia când se succed imediat, absorbţia nu mare are loc însă atunci când cele două acţiuni, prima tentată, iar cealaltă consumată, se săvârşesc după un oarecare interval de timp, având la bază o rezoluţie unică infracţională, acţiunile respective constituind astfel părţi componente distincte ale unei infracţiuni continuate.
Din cele expuse mai sus rezultă că, atunci când, după ce a săvârşit o tentativă, făptuitorul, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii, fie a continuat executarea începută şi întreruptă, fie a reluat de la capăt, actele de executare, reuşind să consume infracţiunea, cele două forme infracţionale nu vor alcătui o unitate naturală de infracţiune, ci o infracţiune continuată, aşa cum corect s-a reţinut în cauză.
Cu privire la circumstanţa agravantă inclusă, prin voinţa legiuitorului, în forma agravată a infracţiunii de viol, la alin. (3) al art. 197 C. pen., Înalta Curte constată că textul de lege amintit prevede pedepse mai severe, dacă subiectul pasiv al infracţiunii nu a împlinit vârsta de 15 ani. Prin această tehnică de legiferare s-a urmărit realizarea unei protecţii superioare a minorilor sub 15 ani, tocmai datorită consecinţelor mult mai grave ale violului asupra psihicului acestor persoane vulnerabile. Rezultă că norma de incriminare obligă erga omnes la respectarea dreptului la libertate şi, în special la libertate sexuală, a persoanelor cu vârsta sub 15 ani.
În apărarea sa, inculpatul a susţinut că nu a cunoscut împrejurarea că partea vătămată nu împlinise vârsta de 15 ani, solicitând a se da eficienţă în cauză dispoziţiilor art. 51 alin. (2) C. pen., referitoare la eroarea de fapt, cu consecinţa înlăturării agravantei prevăzută în alin. (3) al art. 197 C. pen., reţinută în sarcina sa.
Înalta Curte, constată că simpla invocare de către inculpat a necunoaşterii vârstei reale a minorei, nu poate atrage exonerarea acestuia de răspundere penală, în condiţiile art. 51 alin. (2) C. pen.
Potrivit textului legal mai sus citat nu constituie o circumstanţă agravantă împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii.
Codul penal reglementează atât eroarea esenţială (principală), care priveşte elementele constitutive ale infracţiunii şi care are ca efect înlăturarea caracterului penal al faptei [art. 51 alin. (1)], cât şi eroarea neesenţială (secundară), care priveşte circumstanţele agravante şi care are ca efect numai atenuarea răspunderii penale [art. 51 alin. (2)].
Pentru a produce efectele amintite, eroarea de fapt trebuie să existe în următoarele condiţii:
a) făptuitorul trebuie să fi comis o faptă penală, pentru că numai în măsura în care comportamentul acestuia intră în conflict cu norma penală eroarea în care se află are relevanţă penală;
b)în momentul săvârşirii faptei, făptuitorul trebuie să nu fi cunoscut o situaţie, stare sau împrejurare de care depinde caracterul penal al faptei sau care constituie o circumstanţă agravantă.
Eroarea poartă asupra tipicităţii infracţiunii, făcând fie să nu existe infracţiunea, în cazul erorii esenţiale (principale), fie să nu subziste forma agravantă sau calificată a infracţiunii, în ipoteza erorii neesenţiale (secundare), făptuitorul urmând a răspunde pentru infracţiunea în varianta tip.
Probele administrate în cauză au demonstrat indubitabil că inculpatul cunoştea împrejurarea că partea vătămată era minoră sub 15 ani, neexistând vreun dubiu care să-i profite acestuia.
Astfel, din declaraţiile martorilor rude ale victimei şi chiar din declaraţiile părţilor a rezultat că inculpatul a vizitat de câteva ori pe cumătrul său din Drăguşeni şi şi-a afişat interesul pentru dezvoltarea unei relaţii de prietenie intimă cu partea vătămată, ceea ce îndrituieşte să se creadă că acesta nu a putut să nu cunoască vârsta minorei.
Din declaraţiile martorelor M.E. şi B.D., fără nici un interes în cauză, rezultă că acestea au perceput-o pe partea vătămată, în ziua în care au cunoscut-o, ca pe o minoră cu vârstă fragedă, întrucât ambele au folosit cuvântul „fetiţă", atunci când s-au referit la aceasta (v. f. 78, 79 dos. u.p.). Mai mult, în instanţă, martora M.E. a sesizat diferenţele fizionomice determinate de creşterea minorei, subliniind că atunci când a văzut-o prima dată, victima „arăta ca un copil" (f. 140), în vreme ce martora B.D., prin folosirea diminutivului „fetiţă" , a descris sugestiv vârsta părţii vătămate la data comiterii violului (f. 72).
Mai mult, la dosar se află şi fotografii ale părţii vătămate, care sunt elocvente în a dovedi că trăsăturile somatice şi întreaga fizionomie erau cele normale, pentru un copil sub 15 ani (f. 24-29 şi chiar f. 47 dos.u.p.).
Totodată, Înalta Curte constată că, în mod corect s-a reţinut în sarcina inculpatului şi forma agravată a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., strâns legată de forma calificată a infracţiunii de viol, chiar dacă sub acest aspect nu s-a solicitat o schimbare de încadrare juridică.
Potrivit art. 189 alin. (2) C. pen., în cazul în care fapta de lipsire de libertate, în mod ilegal, a unei persoane este săvârşită prin răpire, de două sau mai multe persoane împreună, precum şi în cazul în care victima este minoră sau este supusă unor suferinţe, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.
Aşa cum s-a reţinut în considerentele ce preced, infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal nu s-a realizat prin exercitarea de ameninţări sau violenţe în momentul urcării părţii vătămate în autoturism. Acţiunile inculpatului s-au pliat pe elementele clasice ale racolării, urmate de răpire, care a fost favorizată de ascendentul moral asupra părţii vătămate, decurgând din diferenţele de vârstă şi sex. Astfel, profitând de slaba educaţie a părţii vătămate (minoră de 14 ani, aflată în abandon şcolar, care a avut iniţial încredere în inculpat, ce era cumătrul cumnatului ei S.D.), cât şi de atitudinea duplicitară a fratelui minor al victimei (martorul M.D.F.), inculpatul a reuşit să o convingă cu uşurinţă pe aceasta să urce în taxi. Ca atare, Înalta Curte reţine că infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal s-a consumat în momentul în care autoturismul a părăsit localitatea Drăguşeni (în jurul orei 6,00) şi a continuat până în momentul când victima a reuşit să fugă, în siguranţă (în jurul orei 10.00).
Reţinerea formei agravate a infracţiunii de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. este determinată de faptul că inculpatul a luat minora din locul în care se afla şi a dus-o într-un alt loc, împotriva voinţei acesteia, fiind însoţit de alte două persoane rămase neidentificate care, prin prezenţa lor, au mărit şansele de reuşită ale inculpatului, prin anihilarea posibilităţilor de apărare ale victimei.
De asemenea, având în vedere tratamentul aplicat victimei pe perioada cât a fost lipsită de libertate - inculpatul a exercitat în mod repetat acte de violenţă fizică asupra acesteia - în mod corect, prima instanţă a reţinut forma agravată a infracţiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. şi prin prisma circumstanţei agravante ce prevede „supunerea victimei unor suferinţe".
Cererea inculpatului de a-i fi recunoscute circumstanţe atenuante personale, cu consecinţa reducerii pedepselor sub limita minimă prevăzută de textele sancţionatorii, este de asemenea neîntemeiată.
Având în vedere circumstanţele reale şi personale, care au fost deja expuse, accentuând asupra atitudinii negative a inculpatului, care a vădit nesinceritate şi a refuzat să accepte şi să-şi asume răspunderea faptelor comise, ţinând cont de brutalitatea excesivă cu care a acţionat împotriva minorei, dar reţinând şi lipsa antecedentelor penale (cazier judiciar —f. 122 dos.u.p.), Înalta Curte apreciază că pedepsele de 9 şi respectiv 11 ani închisoare aplicate acestuia, ambele situate în proximitatea minimului special, au fost corect stabilite, neimpunându-se reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale şi a avut o bună conduită socială anterior comiterii faptelor nu justifică prin ea însăşi, considerarea ei ca circumstanţă atenuantă, şi în consecinţă, atragerea aplicării unei pedepse reduse, întrucât în procesul de apreciere, elementele invocate trebuie raportate la gradul de pericol social al faptelor, la ansamblul condiţiilor concrete în care acestea au fost săvârşite, precum şi la orice alte elemente ce privesc persoana făptuitorului.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D.C. împotriva deciziei penale nr. 33 din 5 decembrie 2008 a Curţii de Apel laşi, secţia minori şi familie.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 august 2007 la 30 martie 2009.
În baza art.192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D.C. împotriva deciziei penale nr. 33 din 5 decembrie 2008 a Curţii de Apel laşi, secţia minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 august 2007 la 30 martie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2183/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1151/2009. Penal → |
|---|
