ICCJ. Decizia nr. 110/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 110/2009
Dosar nr. 4297/2/2008
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 4297/2/2008 (nr. vechi 1575/2008), petiţionarul M.C.V. a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., admiterea plângerii şi desfiinţarea rezoluţiilor nr. 769/P/2007 din 23 iunie 2008 şi nr. 1201/II/2/2008 din 8 iulie 2008, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, şi pe fond, tragerea la răspundere penală a intimaţilor D.F., A.D. şi R.I.C. magistraţi procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) În cuprinsul cererii sale petiţionarul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care s-au efectuat actele premergătoare în dosarul penal nr. 2175/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 278 din 31 octombrie 2008, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionar, obligându-l totodată, la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că petiţionarul M.C.V. a formulat plângere penală, prin care a solicitat să se efectueze cercetări penale împotriva procurorilor D.F., A.D. şi R.I.C. pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fiind nemulţumit de modul în care sus-menţionaţii magistraţi procurori au soluţionat o plângere anterior formulată de acelaşi petiţionar împotriva intimatei T.L.N., (ce a format obiectul dosarului nr. 2175/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 Bucureşti, în cauză dispunându-se, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numita T.L.N. sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 289 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)).
Prin rezoluţia nr. 769/P/2007 din 23 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii D.F., A.D. şi R.I.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se că faptele reclamate de petiţionar nu există.
Prin rezoluţia nr. 1201/II/2/2008 din 8 iulie 2008, dată în dosarul nr.769/P/2007 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de acelaşi petiţionar împotriva rezoluţiei mai sus-menţionată, reţinându-se că procurorii reclamaţi şi-au exercitat atribuţiile de serviciu în limitele legii.
De asemenea, petiţionarul, împotriva acestei din urmă rezoluţii, în baza art. 2781C. proc. pen. a formulat plângere, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 278 din 31 octombrie 2008, respingând-o ca nefondată, reţinând că petiţionarul deşi a epuizat toate căile de atac împotriva rezoluţiei date în dosarul nr. 2175/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, a continuat cu formularea de noi plângeri penale împotriva magistraţilor procurori care au soluţionat cauza respectivă.
Împotriva sentinţei penale nr. 278 din 31 octombrie 2008, în termen legal, petiţionarul a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, reiterând într-un memoriu depus la dosar, motivele arătate în faţa primei instanţe.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 4297/2/2008.
La termenul din 19 ianuarie 2009, recurentul petiţionar, deși legal citat, nu s-a prezentat pentru a-și susține personal apărările în fața instanței de recurs .
Examinând recursul declarat de petiţionar, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen. şi prin raportare la dispoziţiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal.
Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnar.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionar, reţinând în mod corect situaţia de fapt şi apreciind ca fiind legală şi temeinică rezoluţia nr. 769/P/2007 din 23 iunie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimaţilor-magistraţi procurori D.F., A.D. şi R.I.C., pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
De asemenea, Înalta Curte constată că prin rezoluţia nr. 1201/II/2/2008 din 8 iulie 2008, dată în dosarul nr. 769/P/2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, verificând actele premergătoare efectuate în cauză, a confirmat soluţia dispusă de procuror faţă de numiţii D.F., A.D. şi R.I.C., cercetaţi sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), apreciindu-se, în mod corect, că fapta, presupusă a fi săvârşită de intimaţi în calitate de procurori, cu ocazia soluţionării plângerii penale formulată de acelaşi petiţionar, ce a constituit obiectul dosarului penal nr. 2175/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, nu există în însăşi materialitatea lor.
Totodată, Înalta Curte mai constată că, din niciun act existent la dosarul cauzei nu reiese că s-ar fi încălcat dispoziţiile legale ce reglementează procedura de urmat, de către intimaţi, în cazul investirii lor cu o plângere penală, formulată în baza art. 275-278 C. proc. pen., iar în ceea ce priveşte rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimat/intimaţi, aceasta, în mod evident, reprezintă expresia libertăţii procurorului de a prezenta concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de materialul probator analizat.
Prin urmare, pe de o parte, nu se poate reţine că intimaţii, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ocazia efectuării actelor specifice activităţii de cercetare penală, nu ar fi îndeplinit un act sau l-ar fi îndeplinit în mod defectuos, cu intenţie sau din culpă, cu consecinţa vătămării intereselor legale ale petiţionarului, astfel încât, în mod corect, s-a reţinut în cauză că fapta reclamată de către acesta nu există, soluţia pronunţată prin rezoluţiile atacate fiind legală şi temeinică.
Pe de altă parte, Înalta Curte mai apreciază că instanţele judecătoreşti sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt investite cât şi textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunţarea unor soluţii de către procurori, în urma efectuării activităţilor specifice de cercetare penală şi potrivit convingerii proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reţinerea unei infracţiuni de abuz în serviciu.
De altfel, verificarea şi stabilirea legalităţii şi temeiniciei unei hotărâri judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a instanţelor superioare de control judiciar şi nu pot fi cenzurate de organul de urmărire penală, neputând constitui obiect de cercetare penală.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul M.C.V. împotriva sentinţei penale nr. 278 din 31 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.C.V. împotriva sentinţei penale nr. 278 din 31 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1068/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2174/2009. Penal → |
|---|
