ICCJ. Decizia nr. 1073/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1073/2009
Dosar nr. 2544/1/2009
Şedinţa publică din 24 martie 2009
Asupra recursului penal de faţă:
Prin încheierea din şedinţa publică din data de 26 februarie 2009, pronunţată în dosar nr. 08213/99/2006, Curtea de Apel Iaşi, secţia minori şi familie, în baza art. 51 alin. (3) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a întregii secţii minori şi familie din cadrul Curţii de Apel Iaşi şi a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, formulată de inculpatul B.E.
În baza art. 3002 C. proc. pen. şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor B.E., B.C. şi B.D.A., măsură ce s-a dispus a fi verificată periodic, anterior expirării termenului de 60 zile.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de apel a constatat că, referitor la cererea de recuzare formulată de inculpatul B.E., aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 51 alin. (2) C. proc. pen., întrucât nu priveşte pe judecătorii care compun completul de judecată şi procurorul de şedinţă şi nu indică pentru fiecare persoană în parte cazul de incompatibilitate invocat şi temeiurile de fapt cunoscute la momentul recuzării.
Instanţa de apel a constatat că nici temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au încetat şi nici nu s-au modificat, nefiind, deci, îndeplinite dispoziţiile art. 139 C. proc. pen., şi, în consecinţă, a dispus privarea în continuare de libertate a inculpaţilor.
S-au avut în vedere împrejurarea că inculpaţii au fost condamnaţi în fond pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor, fără ca această soluţie să fie definitivă, că infracţiunile reţinute se pedepsesc cu închisoarea mai mare de 4 ani, că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un real pericol, dată fiind natura relaţiilor sociale încălcate la momentul săvârşirii faptelor penale, dar şi modalitatea în care au fost săvârşite infracţiunile deduse judecăţii.
Împotriva soluţiei a declarat recurs inculpatul B.E., invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie ale hotărârii instanţei de apel.
În concret, se susţine de inculpat că nu i s-a comunicat încheierea de şedinţă prin care se dispusese prelungirea măsurii arestării preventive, anterior, şi nici soluţia pronunţată în recursul declarat, că judecata s-a făcut în şedinţă publică, că instanţa nu a avut în vedere faptul că a solicitat recuzarea completului de judecată şi a întregii secţii de minori şi familie din cadrul Curţii de Apel Iaşi şi a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, că probele ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, dată fiind trecerea unei perioade îndelungate, nu mai sunt de actualitate.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor recurentului, ca şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Criticile inculpatului privind încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilitatea şi soluţionarea cererii de recuzare formulate în faţa instanţei de apel nu pot face obiectul verificărilor de către instanţa de recurs, întrucât împotriva acestor dispoziţii, legiuitorul nu a prevăzut cale de atac separată de controlul judiciar exercitat asupra fondului.
Verificând existenţa sau inexistenţa temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, în mod justificat s-a reţinut de către instanţa de apel că motivele care au determinat luarea măsurii procesuale subzistă, neintervenind modificări în conţinutul acestora.
În cauză, sunt pe deplin conturate indiciile temeinice în legătură cu săvârşirea faptelor penale care se impută inculpatului, cu atât mai mult cu cât, în primă instanţă, s-a dispus condamnarea acestuia.
În ceea ce priveşte pericolul concret pentru ordinea publică, se poate constata că acesta subzistă în raport de gravitatea faptelor reţinute de acuzare, modalitatea concretă de săvârşire a acestora şi impactul social generat de aceste infracţiuni.
Prin urmare, constatând că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.E. împotriva încheierii din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 08213./99/2006.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1004/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1074/2009. Penal. Revocarea măsurii... → |
|---|
