ICCJ. Decizia nr. 1074/2009. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1074/2009
Dosar nr. 2528/1/2009
Şedinţa publică din 24 martie 2009
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 martie 2009 pronunţată în dosarul nr. 150/59/2009, Curtea de Apel Timişoara, fiind investită cu soluţionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului R.V., în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b, art. 139 alin. (1), art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Timişoara dispunând măsura prevăzută de art. 145 C. proc. pen.
Prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A.- S.T. Timişoara, inculpatul R.V. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la cumpărarea de influenţă prevăzută de art. 26 raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000 şi favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.
Fapta reţinută în sarcina inculpatului a constat în aceea că, în perioada iulie – august 2008, cunoscând intenţiile frauduloase ale învinuiţilor S.I. şi S.I. în calitatea sa de comisar şef de poliţie, care încercau să găsească contra unei sume de bani o persoană cu influenţă pe lângă magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de strămutare) a cauzei în care era cercetat S.I. (pe rolul instanţelor din Timişoara) i-a sprijinit, punându-i în legătură cu avocat T.T.M. (B. Bihor) participând şi la discuţiile dintre aceştia, pretinzând suma de 7000 euro de la învinuita S.I.
Ulterior, după respingerea cererii de strămutare, cei doi inculpaţi S. au cerut restituirea sumei de 2000 euro (dată drept avans din care T.M. le-a restituit 1500 euro şi personal 500 euro iar diferenţa prin inculpatul R.V.).
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, au încetat că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, nu în ultimul rând că, în prezenta cauză doar acest inculpat se mai află în stare de arest preventiv.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs parchetul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul nerespectării dispoziţiilor art. 160b C. proc. pen., dar şi referitor la soluţia de înlocuire a măsurii arestării.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut că, măsura luată de instanţă potrivit calificării este de fapt „Obligarea de a nu părăsi ţara", art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în timp ce toată motivarea se referă la măsura obligării de a nu părăsi localitatea, art. 136 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Totodată, s-a susţinut că la aprecierea gradului de pericol social concret pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în stare de libertate, instanţa de fond trebuia să aibă în vedere calitatea acestuia (comisar şef poliţie) reacţia opiniei publice şi rezonanţa negativă a faptelor, posibilitatea de a încerca influenţarea martorilor şi deci o influenţare negativă asupra desfăşurării procesului penal.
Examinând cauza sub aspectul criticilor formulate în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin rechizitoriul din 2 februarie 2009 emis de D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 26 raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000 şi art. 264 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (7) şi (8) C. proc. pen., liberarea provizorie se dispune de instanţa de judecată alegerea făcându-se în corelaţie cu scopul acesteia cu gradul de pericol social al infracţiunii, cu sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia.
Or constatarea infracţiunilor şi pedeapsa mai mare de 4 ani prevăzută de lege pentru aceste infracţiuni sunt incontestabile, fiind îndeplinite cerinţele prevăzută de art. 148 lit. b) şi prima condiţie impusă de art. 148 lit. h) C. proc. pen., Înalta Curte în soluţionarea prezentei cauze, are în vedere şi îndeplinirea celeilalte condiţii impusă în mod cumulativ de art. 148 lit. h), respectiv pericolul social concret pentru ordinea publică rezultat de lăsarea în libertate a inculpatului.
În acest sens, se apreciază că în mod greşit instanţa de fond a considerat că a dispărut pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât inculpatul, trimis în judecată şi suspendat din funcţia din care ulterior a şi demis, nu mai poate săvârşi acelaşi gen de infracţiuni.
La stabilirea gradului de pericol social concret pentru ordinea publică, pe care l-ar reprezenta lăsarea inculpatului în stare de libertate, Înalta Curte are în vedere atât gradul de pericol social al faptelor şi al persoanei lui, în sensul relaţionării dintre împrejurările reale şi personale ale infracţiunilor comise şi rezultatul socialmente periculos, faptele aducând atingere gravă imaginii justiţiei şi renume al magistraţilor, prin conduita avută, lăsând impresia că îi poate influenţa în pronunţarea unor anumite soluţii.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi prin starea de nelinişte, prin sentimentul de insecuritate în rândul societăţii generat de faptul că, persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Pe de altă parte nu poate fi ignorat faptul că inculpatul, comisar de poliţie, la data săvârşirii faptei avea poziţia socială şi abilităţile necesare pentru a putea influenţa martorii şi a ignora aflarea adevărului.
De altfel nu se poate invoca principiul identităţii de tratament pe durata procesului penal atâta timp cât ceilalţi inculpaţi nu se regăsesc într-o situaţie identică cu acesta.
Astfel, Înalta Curte apreciază că, în prezent, temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului prevăzută de art. 143 şi 148 lit. b) şi h) C. proc. pen., nu s-au schimbat impunându-se în continuare privarea de libertate.
Ca atare încheierea recurată nefiind legală şi temeinică, recursul declarat de parchet va fi admis şi rejudecând, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului R.V., menţinând şi celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Se va lua act de declaraţia de retragere a recursului inculpatului împotriva aceleiaşi încheieri.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Timişoara împotriva încheierii din 18 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 150/59/2009, privind pe inculpatul R.V.
Casează în parte încheierea sus-menţionată cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Timişoara şi, rejudecând:
În baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului R.V.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul R.V. împotriva încheierii sus-menţionate.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1073/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1076/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
