ICCJ. Decizia nr. 940/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 940/2009
Dosar nr.1386/44/2008
Şedinţa publică din 16 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3/ F din 13 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în dosarul nr. 1386/44/2008, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara P.R.Ţ. împotriva rezoluţiei nr. 1081/11/2/2008 din 3 decembrie 2008, dată de Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi în dosar nr. 316/P/2008, obligându-o totodată, la plata sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a reţinut că petiţionara a formulat, la data de 5 august 2008, o plângere, înregistrată sub nr. 1386/44/2008, prin care a solicitat desfiinţarea rezoluţiei din 16 septembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi în dosar nr. 316/P/2008 şi respectiv, a rezoluţiei nr. 1081/11/2/2008 din 3 decembrie 2008 dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva intimatului Ţ.V.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 cu referire la art. 2481 C. pen., susţinând că executorul judecătoresc i-a întocmit un număr de 5 dosare de executare: nr. 111/2002, nr. 112/2002, nr. 52/2003, nr. 46/2003 şi nr. 211/2005 asupra imobilului său, situat în satul Fântâni, judeţul Galaţi, iar în contractul de ipotecă nr. 120/ A din 15 martie 1996, care a fost pus în executare cu adăugiri, nu s-a arătat unde era localizat imobilul din Nicoreşti şi dacă era înscris în cartea funciară. A mai susţinut că nu s-a precizat în contractul de ipotecă situaţia sau natura imobilului ipotecat, fapt ce atrăgea, de drept, nulitatea absolută a ipotecii, aspect de care avea cunoştinţă şi executorul judecătoresc Ţ.V.M., care a pus în executare acest contract.
S-a reţinut, că plângerea este nefondată, urmare verificării actelor premergătoare efectuate în dosarul nr. 316/P/2008 şi susţinerilor petiţionarei din cuprinsul plângerii.
S-a constatat că cele cinci dosare de executare silită, menţionate de petiţionară în plângere, au fost întocmite de executorul judecătoresc Ţ.V.M., ca urmare a cererilor formulate de C.B., în baza unor titluri executorii.
S-a apreciat că împrejurarea că nu a fost corect individualizat imobilul din Nicoreşti în contractul de ipotecă nr. 120/ A din 15 martie 1996 încheiat intre B.R.C.R. SA – C.B. şi SC R.P.I. SRL Galaţi, reprezentată de P.R.Ţ., aşa cu susţine petenta în plângere, nu-i poate fi imputabilă executorului judecătoresc.
De asemenea, s-a mai reţinut că petenta a mai formulat o plângere penală cu privire la condiţiile de fond şi de formă ale contractului de ipotecă nr. 120/A/1996, care a făcut obiectul dosarului nr. 111/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, apreciindu-se că dacă petiţionara ar fi considerat că erau necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, avea posibilitatea să formuleze o contestaţie la executare, în baza art. 399 C. proc. civ.
Totodată, s-a mai relevat că petiţionara a avut posibilitatea să se adreseze instanţei de judecată, pe calea unei contestaţii la executare, în baza dispoziţiilor legale menţionate mai sus, în situaţia în care ar fi apreciat că a fost vătămată prin executarea silită sau prin orice act de executare silită. S-a reţinut că, dacă actele de executare care au nemulţumit-o pe petiţionară, erau greşite, aceasta a avut/are la îndemână căile legale pentru a le îndrepta.
Prima instanţă, având în vedere considerentele expuse anterior, a apreciat că, în mod corect, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc Ţ.V.M.; constatând că unele din faptele sesizate de petiţionară au făcut deja obiectul cercetărilor în dosarul nr. 111/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, iar celelalte aspecte sesizate nu constituiau fapte penale.
Împotriva acestor hotărâri a formulat plângere, în termen legal, petiţionara P.R.Ţ., care a apreciat soluţiile procurorului ca fiind nelegale şi a susţinut că executorul judecătoresc Ţ.V.M. a săvârşit infracţiunile prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 C. pen., deoarece petiţionara nu avea calitatea de debitor, iar executorul judecătoresc a trecut la executarea silită împotriva petiţionarei pe un imobil, care nu a fost grevat cu sarcini şi nu a fost depus garanţie sau ipotecat.
Analizând actele depuse la dosarul cauzei, prima instanţă a constatat că B.R.C.R. SA C.B. Sucursala Vrancea, creditorul, a cerut executarea silită a debitorilor si garanţilor, executorul judecătoresc Ţ.V.M. conformându-se solicitărilor de executare silită şi întocmind 5 dosare de executare cu numerele 111/2002, 112/2002, 52/2003, 46/2003 şi 211/2005, asupra imobilului pe care petiţionara îl deţinea în satul Fântâni, comuna Nicoreşti, jud. Galaţi.
De asemenea, s-a mai relevat că atâta timp cât executarea silită a fost încuviinţată de instanţa de judecată prin încheierea nr. 4693/2005 din 11 noiembrie 2005, executorul judecătoresc era obligat să treacă la executarea silită şi să o continue până la recuperarea integrală a debitului de către bancă.
S-a mai constatat că prin sentinţa penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3507/44/2006, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de aceeaşi petiţionară împotriva rezoluţiei nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, reţinându-se că executorul judecătoresc Ţ.V.M. nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 249, 263, 265 şi 271 C. pen., hotărâre menţinută ca fiind legală şi temeinică prin Decizia penală nr. 1470 din 16 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de aceeaşi petiţionară.
Analizându-se conţinutul plângerii penale formulate în prezenta cauză, împotriva executorului judecătoresc Ţ.V.M. privind punerea în executare a contractului de ipotecă nr. 120/A/1996, prima instanţă a reţinut că, pe de o parte, în raport de susţinerile petiţionarei (în sensul că acesta a fost pus în executare în condiţiile în care nu era menţionată locaţia imobilului în litigiu, în comuna Nicoreşti şi fără a se verifica dacă acesta era înscris în cartea funciară), iar pe de altă parte, în raport de hotărârile mai sus menţionate, exista autoritate de lucru judecat, petiţionara nemaiputând formula o nouă plângere pentru aceleaşi fapte şi persoane, faţă de care s-a pronunţat o hotărâre definitivă de către instanţele judecătoreşti, unele din aspectele sesizate făcând deja obiectul cercetărilor ce s-au efectuat anterior în dosarul nr. 111/P/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
S-a conchis că, din actele premergătoare efectuate în cauză nu s-au evidenţiat elemente care să conducă la concluzia că executorul judecătoresc Ţ.V.M. şi-ar fi depăşit atribuţiunile de serviciu, cu ocazia efectuării executării silite, iar petiţionara avea posibilitatea să formuleze o contestaţie la executare, în baza art. 399 C. proc. civ., în situaţia în care aprecia că erau necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Pe cale de consecinţă, prima instanţă a apreciat că se impune respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiţionara P.R.T. împotriva rezoluţiei nr. 1081/11/2/2008 a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionată, în termen legal, petiţionara a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, reiterând, prin memoriul depus la dosar, motivele arătate în faţa primei instanţe .
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 1386/44/2008, iar recurenta petiţionară, deşi a fost legal citată, nu s-a prezentat în faţa instanţei de recurs pentru a-şi susţine personal apărările.
Examinând recursul declarat de petiţionară, sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins, în mod justificat, plângerea formulată de petiţionară, apreciind ca fiind legală şi temeinică rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 316/P/2008 din 16 septembrie 2008, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) şi f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului executor judecătoresc Ţ.V.M. pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., întrucât această faptă nu a existat în realitatea obiectivă.
De altfel, Înalta Curte constată că prin rezoluţia nr. 1081/11/2/2008 dată la 3 decembrie 2008 în dosarul nr. 316/P/2008, prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a confirmat soluţia dispusă de procuror, faţă de intimatul Ţ.V.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., apreciindu-se, în mod corect, că fapta, presupusă a fi săvârşită de intimat nu există, iar faţă de celelalte aspecte sesizate există autoritate de lucru judecat.
În acelaşi sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a mai reţinut de către prima instanţă şi împrejurarea că executorul judecătoresc Ţ.V.M., conform atribuţiilor de serviciu şi cu respectarea prevederilor legale, a pus în executare titlul executoriu, ce rezulta din contractul de ipotecă, aşa cum a fost el formulat şi semnat de către petiţionară, iar eventualele nemulţumiri ale petiţionarei faţă de modul în care s-a desfăşurat executarea silită nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru a trage la răspundere penală intimatul executor judecătoresc.
De altfel, corect s-a apreciat că petiţionara, avea deschisă calea formulării unei eventuale contestaţii la executare, potrivit dispoziţiilor art. 399 C. proc. civ., dacă avea nelămuriri cu privire la înţelesul sau întinderea dispozitivului hotărârii investită cu titlul executoriu.
De asemenea, s-a mai apreciat că plângerea penală împotriva executorului judecătoresc, referitor la modalitatea in care a efectuat executarea silită, nu poate constitui, în sine, temei pentru a se ajunge la concluzia săvârşirii de către acesta a infracţiunii de abuz în serviciu deoarece legiuitorul, având în vedere importanţa punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti, a stabilit în cazul executării silite o procedură specială, în care partea a căror interese au fost lezate cu ocazia executării silite, are la dispoziţie căi legale prevăzute de codul de procedură civilă pentru a le îndrepta.
Aşadar, plângerea penală îndreptată împotriva executorului judecătoresc care, în virtutea atribuţiunilor sale, pune în executare o hotărâre judecătorească, nu poate constitui o nouă cale de atac, faţă de modul în care s-a desfăşurat executarea silită, reţinând justificat că, intimatul executor judecătoresc şi-a îndeplinit cu bună-credinţă şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare atribuţiile de serviciu, atunci când a făcut demersurile specifice punerii în executare silită a titlului executoriu.
Aşadar, cele susţinute de recurentul petiţionar, în lipsa unor argumente temeinice şi a unor probe, care să conducă la concluzia că intimatul ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală, atunci când şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, rămân doar simple afirmaţii fără niciun suport real, întrucât din actele dosarului nu a rezultat că intimatul Ţ.V.M., executor judecătoresc ar fi acţionat cu rea-credinţă sau în mod defectuos, atunci când a procedat la punerea în executare silită a titlului executoriu.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara P.R.Ţ. împotriva sentinţei penale nr. 3/ F din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara P.R.Ţ. împotriva sentinţei penale nr. 3/ F din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obliga recurenta petiţionara la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 90/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 985/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
