ICCJ. Decizia nr. 1095/2009. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1095/2009
Dosar nr. 2101/1/2009
Şedinţa publică din 25 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea dată în Şedinţa publică din 25 februarie 2009, Curtea de Apel Iaşi a respins cererea formulată de inculpaţii P.V.R., I.F.L., B.T.C. şi M.C., de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. (4), art. 3851 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 144 alin. (1) şi alin. (11) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul P.V.R., arătând că în mod greşit instanţa a respins cererea, deoarece excepţia invocată are legătură cu cauza, în contextul în care orice persoană aflată în situaţia inculpatului ar fi interesată, în cazul unei eventuale condamnări, să beneficieze de deducerile prevăzute de lege.
Recurentul susţine în motivele scrise că legiuitorul creează o discriminare între persoanele pe numele cărora se emit ordonanţe de reţinere în condiţiile prevăzute de art. 144 alin. (1) şi alin. (11) C. proc. pen.
Astfel, art. 144 alin. (11) C. proc. pen., nu respectă dreptul la libertate individuală, în condiţiile în care persoanele care au fost indisponibilizate la discreţia organului de urmărire penală nu beneficiază de recunoaşterea acestei perioade la calcularea măsurii preventive sau la aplicarea unei pedepse, creându-se o situaţie nejustificată raportat la dreptul la egalitatea cetăţenilor în faţa legii.
În ceea ce priveşte excepţiile de neconstituţionalitate invocate ale art. 332 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., recurentul susţine că instanţa de fond a analizat temeinicia excepţiei, atribut exclusiv al Curţii Constituţionale şi nu condiţiile de admisibilitate a excepţiilor.
De asemenea, se susţine că în mod greşit instanţa a făcut referire la deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale prin care s-au respins excepţiile invocate, încălcându-se art. 29 alin. (3) potrivit căruia nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond, examinând cererea formulată de inculpatul P.R.V. vizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. (2), art. 3851 alin. (2) şi art. 144 alin. (1) şi alin. (11) C. proc. pen., a reţinut că este contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Excepţiile invocate de inculpat nu au legătură cu cauza şi aceasta nu este o persoană vătămată în interesele sale legitime prin textele de lege criticate.
Textele de lege enumerate în cerere nu au legătură cu situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpaţilor.
Prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură. Potrivit acestui text de lege, instanţa de judecată are obligaţia de a respinge ca inadmisibile cererile privind astfel de excepţii, care nu îndeplinesc cerinţele alin. (1), (2) şi (3) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că excepţia privind constituţionalitatea dispoziţiilor art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., prin care se stabilesc hotărârile judecătoreşti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac, nu întruneşte cerinţele legale pentru a putea face obiectul controlului de constituţionalitate ce ar urma să-l exercite Curtea Constituţională.
Potrivit art. 126 şi 129 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în cadrul procedurii de judecată şi modul de exercitare a acestora.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.R.V., împotriva încheierii de şedinţă din data de 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 236/45/2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1076/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 111/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
