ICCJ. Decizia nr. 1101/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1101/2009
Dosar nr. 22212/102/2008
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 302 din 27 noiembrie 2008, Tribunalul Mureş a condamnat pe inculpatul V.A. (fiul lui A. şi E., născut la 3 decembrie 1988 în Reghin, judeţul Mureş, deţinut în Penitenciarul Târgu Mureş) la 17 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 8 ani, pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen.
A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului şi a fost dedusă, din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 aprilie 2008.
În esenţă, s-a reţinut că la data de 19 aprilie 2008, inculpatul şi-a ucis tatăl, victima Varga Alexandru senior, prin aplicarea unor lovituri repetate cu un scaun din plastic.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia penală nr. 15/ A din 6 februarie 2009, a admis apelul inculpatului Varga Alexandru, a desfiinţat sentinţa instanţei de fond şi prin aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), art. 76 lit. a) C. pen. a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., de la 17 ani închisoare la 12 ani închisoare.
Prin recursul declarat, inculpatul V.A. a invocat că deşi din probe rezultă că el a reacţionat la atacul tatălui său, instanţele nu au reţinut în favoarea sa legitima apărare, că fapta trebuia încadrată în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar în subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că instanţa de apel, reevaluând probele administrate în cauză a adus o rectificarea justificată a stării de fapt, a menţinut corect încadrarea juridică şi a reindividualizat în mod corespunzător pedeapsa inculpatului.
Susţinerile inculpatului că ar fi acţionat în legitimă apărare sunt infirmate de probele administrate în cauză.
Potrivit art. 44 C. pen., este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat sau interesul obştesc.
Din economia textului rezultă aşadar, că pentru a se putea reţine legitimă apărare este necesar să se dovedească prin probe, existenţa cumulativă a celor şase condiţii expres arătate privitoare la atac şi a celor două condiţii referitoare la acţiunea de apărare, respectiv ca apărarea să fie necesară şi să fie proporţională cu gravitatea şi împrejurările desfăşurării atacului.
Or, în cauză, chiar din declaraţia inculpatului rezultă că „după ce l-am lovit cu scaunul, el, (victima) a ameţit puţin, astfel că i-am putut lua cuţitul din mână, după ce i-am luat cuţitul, s-a ridicat din nou a început să mă ameninţe s-a îndreptat către mine cu pumnii, ameninţându-mă cu moartea. M-a lovit de două ori cu pumnii în zona coastelor, atunci m-am speriat şi am luat din nou scaunul din plastic, apucându-l din nou de spătar şi i-am aplicat 2 sau 3 lovituri peste cap şi piept"( a se vedea declaraţia dată la procuror, fila 30-31 dos.urm.pen.).
Aşa fiind, apare evident că inculpatul a aplicat cele mai multe lovituri cu scaunul în zona capului victimei, după ce aceasta a fost dezarmată, când pretinsul atac al victimei încetase, astfel că nu se putea reţine în cauză legitima apărare şi nici starea de provocare, aşa cum în mod corect au motivat instanţele în considerente.
Nici critica privind încadrarea juridică nu este întemeiată.
Aplicând victimei lovituri în zona capului, cu un scaun, cu o mare intensitate încât i-a cauzat acesteia traumatism cranio-cerebral cu fractură, care au determinat ulterior decesul victimei, instanţele au reţinut justificat că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat, astfel că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor şi nu a celei de vătămări cauzatoare de moarte, cum susţine inculpatul.
În sfârşit, nici critica referitoare la pedeapsă nu este întemeiată.
Instanţa de apel a reevaluat în mod complet modul şi împrejurările comiterii faptei şi datele raportate la relaţiile dintre victimă şi inculpat, iar apoi a reţinut corect circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, şi pe baza acestora a redus corect pedeapsa de la 17 ani închisoare la 12 ani închisoare încât nu se mai justifică o altă reducere a acesteia, aşa cum susţine inculpatul.
Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului să fie respins ca nefondat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat V.A. împotriva Deciziei penale nr. 15/ A din 6 februarie 2009 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 21 aprilie 2008 la 26 martie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1087/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1132/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
