ICCJ. Decizia nr. 1139/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1139/2009
Dosar nr. 967/44/2008
Şedinţa publică din 27 martie 2009
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 170/F din 28 noiembrie 2008, Curtea de Apel Galaţi, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Z.C. (domiciliat în comuna Fundeni, satul Hanul Conachi, judeţul Galaţi), împotriva ordonanţei nr. 23/P/2008 din 27 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut că din actele premergătoare efectuate de procuror, nu au rezultat indicii că S.N., procuror, poliţiştii P.V., D.I., P.D., instrumentând Dosarul nr. 14/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), aşa cum reclamase Z.C.
Totodată, s-a mai reţinut că privindu-le pe celelalte persoane, despre care acelaşi petent a susţinut că ar fi declarat mincinos în dosarul indicat, în mod just s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), aceeaşi soluţie, de neîncepere a urmăririi penale, fiind corectă şi pentru poliţişti, despre aceştia petentul afirmând că ar fi instigat la mărturie mincinoasă.
Împotriva sentinţei, petentul, în termenul legal a declarat recurs, în scris el susţinând că neavând venituri este necesar să-i fie „aprobat" un avocat din oficiu, plângerea iniţială o completează şi cere urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 25, 26, 33, 192, 242, 215, 246, 247, 248, 249, 250, 257, 259, 263, 264, 2671, 268, 272, 293, 288, 289, 291, 292, 260, 261, 220, 253, 271, 323, 324 C. pen., atât în ce-i priveşte pe intimaţi, cât şi împotriva judecătorului C.C. şi procurorului M.P., cere cercetarea penală a judecătorilor şi procurorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care s-au pronunţat în Dosarele nr. 7038/1/2006, 142/44/2007, 968/44/2007, 4748/1/2008, 3839/1/2008, 10602/1/2007, ataşarea acestor dosare la prezentul, recuzarea judecătorilor şi procurorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceştia având obligaţia să se abţină, casarea sentinţei, desfiinţarea ordonanţelor pentru că sunt nule, înaintarea prezentei la D.N.A. – Bucureşti ş.a. (filele 14, 15, 16 dosar I.C.C.J. – S.P.).
Recursul nu este fondat.
Primordial este de amintit că în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., soluţionând plângerea se verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată pe baza lucrărilor şi a materialului cauzei, precum şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Sub acest aspect, şi instanţa de fond a reţinut că sesizarea sa prin plângere are ca obiect numai actul procurorului căruia i s-a repartizat, spre examinare, plângerea petentului, completările, memoriile depuse de acesta referitoare la poliţişti, procurori, judecători, fără a se indica, în mod concret, fapte şi probe, un indiciu fiind doar cel referitor la soluţionarea mai multor dosare care au avut ca obiect plângerile sale, nu constituie act de sesizare, odată ce art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. prevede doar dreptul persoanei ce se consideră vătămată, să facă plângere la instanţă, împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului, de netrimitere în judecată, după parcurgerea etapei obligatorii reglementată în art. 275-278 din acelaşi cod.
În altă ordine de idei, cererea recurentului, de „aprobare" a unui avocat din oficiu, nu are temei legal, art. 171 şi următoarele C. proc. pen. prevăzând „asistenţa învinuitului sau a inculpatului, în cauză Zamfir Costică fiind petent.
Pe fond, verificând actele dosarului, se reţine că sentinţa a examinat legalitatea ordonanţei nr. 23/P din 27 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de procurorul S.N., agentului şef principal P.V., agentului D.I., comisarului P.D., precum şi faţă de numiţii R.I., C.(B.) A., B.E., M.N., C.G., C.S., fiind legală, iar, de asemenea, disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi în ce-i priveşte pe P.V., C.A. ş.a. astfel cum completase petentul, este corectă, acest din urmă organ judiciar fiind competent material şi după calitatea persoanei.
Actele premergătoare au reţinut că Parchetul de pe lângă Judecătoria Lieşti, urmare plângerii lui B.D., a format Dosarul nr. 14/P/2006, în acesta efectuându-se cercetări şi acte de urmărire penală, de către P.V. şi D.I. din cadrul Postului de Poliţie Fundeni, precum şi de către P.D. din cadrul Postului de Poliţie Rurală Lieşti.
La 3 august 2006, s-a întocmit referatul de terminare a urmăririi penale şi s-a propus punerea în mişcare a urmăririi penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor E.A. şi Z.M. sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.
Judecătoria Tecuci, prin sentinţa penală nr. 184 din 5 aprilie 2007 i-a condamnat pe inculpaţii menţionaţi, la câte 2 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1), cu aplicarea art. 73 lit. b) şi a art. 76 lit. e) C. pen., ca modalitate de executare dispunându-se suspendarea condiţionată.
Procurorul N.S., cel care a supravegheat urmărirea penală în cauză şi-a îndeplinit corespunzător legii atribuţiile de serviciu, la fel şi poliţiştii, soluţia judecătorească fiind pronunţată în baza legii şi a probatoriilor.
Martorii audiaţi în cauză şi-au menţinut declaraţiile, între cele de la urmărirea penală şi cele date în cercetarea judecătorească neexistând contradicţii.
C.G. şi C.S. au fost cercetaţi sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) în Dosarul nr. 580/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti, la 5 noiembrie 2007 confirmându-se propunerea de neîncepere a urmăririi penale în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4), cu referire la art. 10 lit. f) C. proc. pen.
Plângerea aceluiaşi petent în legătură cu nerezolvarea, în sensul dorit de el, de către procurorul S.N., a unei cereri de recuzare formulată în mai 2006, în sarcina lui susţinându-se că ar fi emis un mandat de aducere fără să respecte legea, nu are suport real, din verificări rezultând că a fost depusă la organul de cercetare penală la data de 28 mai 2006 şi a fost înaintată procurorului, împreună cu două cereri, una aparţinând lui Z.M. sub nr. 111/VIII-1/2006 din 1 iunie 2006, cererile au fost trimise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lieşti, procurorul S.N., prin ordonanţa din 2 iunie 2006 respingându-le.
În legătură cu recuzarea Parchetului Lieşti, acelaşi procuror a ataşat la lucrarea menţionată, ordonanţa nr. 211/VIII-1/2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, prin aceasta dispunând asupra recuzării procurorului R.L. Ordonanţa nu a fost atacată cu plângere potrivit dispoziţiilor art. 275-278 C. proc. pen.
Referitor susţinerii că procurorul a emis mandat de aducere la 31 mai 2006, este de reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 183 alin. (2) din acelaşi cod, el are acest drept.
Din verificarea lucrărilor dosarului, se reţine că organul judiciar şi implicit instanţa de fond, au soluţionat corect şi legal acuzele aduse de petent, cele reclamate prin memorii depuse în timpul efectuării cercetărilor neaducând date sau indicii că în cauză s-ar fi săvârşit şi alte fapte, competenţa organului judiciar sau a instanţei mărginindu-se la plângerea iniţială şi, ulterior, la verificarea legalităţii actului procurorului.
Cum, în recurs, petentul reia cele ce, în opinia sa, îl nemulţumesc şi, totodată, la fel ca în timpul efectuării actelor premergătoare şi la judecarea pe fond a plângerii, indică acuze în sarcina altor procurori, magistraţi judecători, inclusiv de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, instanţa de recurs nu are competenţa decât de a analiza legalitatea şi temeinicia sentinţei.
După cum s-a detaliat, hotărârea recurată fiind legală, recursul va fi respins ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul Z.C. împotriva sentinţei penale nr. 170/F din 28 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1132/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1141/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
