ICCJ. Decizia nr. 1133/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1133/2009
Dosar nr. 652/39/2008
Şedinţa publică din 27 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 14 din 30 ianuarie 2009, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.G. împotriva rezoluţiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 257/P/2007 sin 21 octombrie 2008 şi nr. 429/II/2/2008 din 25 noiembrie 2008 ce îi priveşte pe intimaţii P.D. şi R.V.
În motivarea acestei sentinţe, pe baza actelor premergătoare, Curtea a reţinut că plângerea este neîntemeiată deoarece:
Prin rezoluţia nr. 257/11/2007 din 21 octombrie 2008 pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii P.D., comisar la Poliţia municipiului Rădăuţi şi R.V. subinspector la Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc pentru săvârşirea faptelor prevăzutăde art. 246 şi 264 C. pen.
S-a reţinut, în considerentele rezoluţiei că, la data de 24 iunie 2003, în comuna Marginea, judeţul Suceava s-a produs un incendiu la locuinţa lui P.G., acesta fiind plecat la lucru în străinătate. Din procesul verbal de incendiu întocmit atunci de subunitatea de pompieri din Rădăuţi a rezultat că incendiul a fost rezultatul unei acţiuni intenţionate, astfel că, la Postul de Poliţie Marginea, unde atunci era şef de post R.V., a fost înregistrat un dosar penal privind distrugerea prin incendiere, cu autori necunoscuţi.
Dosarul a fost repartizat să fie soluţionat agentului şef C.I., care, la acea vreme era ajutor al şefului de post şi avea în sectorul de responsabilitate zona în care s-a produs incendiul.
În dosar, activităţile specifice de cercetare au fost efectuate de agentul şef C.I., sprijinit uneori de R.V., în calitate de şef de post şi de P.D. ce lucra atunci la Biroul Judiciar din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi şi, în cadrul atribuţiilor de serviciu, îi revenea şi sarcina de a sprijini lucrătorii de poliţie din toată zona de competenţă, în dosarele mai dificile.
Cercetările erau supravegheate şi de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
În cursul cercetărilor s-au efectuat testări cu privire la comportamentul simulat al unor persoane suspecte, la 18 iulie 2003 (I.C., I.A., I.M. şi N.A.), dar s-a concluzionat că „suspecţii nu sunt implicaţi direct, dar pot avea cunoştinţe despre autorul faptei".
Prin Rezoluţia nr. 2052/P/2003 din 21 octombrie 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei suspectaţi ca fiind autori şi reclamaţi de P.G., respectiv I.C., I.A. şi N.A. şi s-a restituit dosarul la Postul de Poliţie Marginea pentru continuarea cercetărilor şi identificarea autorilor.
În dosar s-au continuat cercetările fără a se identifica probe noi referitoare la autorul incendiului.
La 06 iunie 2005, Postul de Poliţie Marginea solicită Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, care la rândul său, solicită Judecătoriei Rădăuţi autorizaţie pentru înregistrarea convorbirilor ambientale dintre P.G. şi I.C., precum şi a convorbirilor telefonice dintre I.C., I.A., I.M., I.C.C. şi B.P. Instanţa aprobă cererea şi autorizează înregistrările prin încheierea din 09 iunie 2005 (dosar nr. 5877/2005), dar omite să treacă în încheiere şi numărul de telefon la care a autorizat să se facă interceptările, eroare materială îndreptată prin încheierea din 16 iunie 2005 (dosar nr. 3044/2005). înregistrarea convorbirilor telefonice era autorizată pentru perioada 09 iunie 2005 - 08 iulie 2005, dar încheierea de şedinţă de îndreptare a erorii materiale este trimisă la S.I.P.I. prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, însă aceasta ajunge târziu şi cum I.C. decedase la 22 iunie 2005, în urma unui accident de circulaţie, nu se mai fac înregistrări ale convorbirilor telefonice.
La 04 iulie 2005, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, Judecătoria Rădăuţi a dispus prin încheierea din 04 iulie 2005 suspendarea de îndată a interceptărilor convorbirilor telefonice de la numărul de telefon respectiv.
În consecinţă, S.I.P.I. a comunicat că nu a făcut nicio înregistrare a convorbirilor telefonice de la acel telefon, dar a înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi un CD cu înregistrarea ambientală a discuţiei dintre P.G. şi I.C. purtată la sediul Postului de Poliţie Marginea.
Prin Ordonanţa nr. 2052/P/2003 din 24 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de I.C. pentru fapta prevăzută de art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen. (decesul învinuitului).
Împotriva acestei ordonanţe, P.G. nu a formulat plângere, el acţionând în instanţa civilă pentru despăgubiri pe moştenitorii învinuitului. În schimb, P.G. a formulat o nouă plângere penală cu privire la distrugerea prin incendiere, ce face obiectul dosarului nr. 3023/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, în care a reclamat pe I.G., I.M., I.A. şi N.A.
Ulterior, P.G. a formulat plângere penală împotriva lui R.V. şi P.D., susţinând că aceştia, prin abuz în serviciu şi favorizarea infractorului, nu au testat la poligraf şi alte persoane, nu au valorificat toate probele, nu au interceptat convorbirile telefonice şi nu le-au valorificat şi în plus, R.V. ar fi refuzat în vara anului 2003, înaintea producerii incendiului, să primească o plângere formulată de P.G. împotriva fostului său socru I.C., prin care arăta că acesta din urmă l-ar fii ameninţat cu incendierea casei.
Prin Rezoluţia nr. 257/P/2007 din 13 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru faptele prevăzutăde art. 246 şi 264 C. pen.
Împotriva soluţiei a formulat plângere P.G., iar prin Rezoluţia nr. 221/II/2/2008 din 11 iunie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a admis plângerea, s-a infirmat Rezoluţia nr. 257/P/2007 din 13 mai 2008, dispunându-se continuarea cercetărilor pentru a se vedea în ce condiţii a fost audiată, de P.D., la 07 iulie 2003 în calitate de martor minora C.I., de 13 ani, fără a fi asistată de un părinte, precum şi audierea martorei N.F. (indicată de P.G. în plângerea sa) care ar şti despre faptul că el a încercat să depună la Postul de Poliţie Marginea, la R.V., o plângere referitoare la ameninţarea ce i-a adus-o fostul său socru, I.V., cu privire la incendierea casei, iar R.V. a refuzat să i-o primească.
Fiind audiată, N.F. a declarat faptul că reţine că, într-o zi anterioară incendiului din 24 iunie 2003, P.G. i-a spus că merge la postul de poliţie pentru a-l reclama pe fostul lui socru că l-ar fi ameninţat, în sensul că îi va da foc la casă, iar apoi P.G. a revenit spunând că nu a găsit pe nimeni sau că nu i s-ar fi primit plângerea, dar aceasta nu ştie dacă el chiar a fost la postul de poliţie şi ce a făcut acolo.
Chiar dacă R.V. ar fi refuzat să primească o astfel de plângere, deci dacă ar fi adevărat, acest lucru nu ar reprezenta niciun act de abuz sau de favorizare a infractorului, căci la acea dată, pentru infracţiunile de ameninţare, plângerile penale se depuneau direct la judecătorie, fără a se efectua cercetări de organele de poliţie. De altfel, în declaraţia sa, P.G. afirmă că ştia acest lucru, dar el nu avea timp să se judece căci pleca în străinătate şi ar fi preferat ca poliţia să se ocupe de acest caz, lucru ce era contrar dispoziţiilor legale.
În cursul cercetărilor nu s-a putut proba că R.V. ar fi refuzat să primească o astfel de plângere dar, chiar de ar fi adevărat, aceasta nu ar reprezenta niciun act de abuz sau de favorizare a infractorului, căci la acea dată, pentru infracţiunile de ameninţare, plângerile penale se depuneau direct la judecătorie, fără a se efectua cercetări de organele de poliţie. De altfel, în declaraţia sa, P.G. afirmă că ştia acest lucru, dar el nu avea timp să se judece deoarece pleca în străinătate şi ar fi preferat ca poliţia să se ocupe de acest caz, lucru ce era contrar dispoziţiilor legale.
În ceea ce priveşte modul de finalizare a cercetărilor în dosarul respectiv, este de menţionat că, în acea perioadă, R.V. nu mai lucra la Postul de Poliţie Marginea, în locul său venind C.P.R. (faţă de care s-au efectuat cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin Rezoluţia nr. 344/P/2007 din 04 decembrie 2007), iar P.D. nu mai îndruma posturile de poliţie, întrucât se înfiinţase Poliţa Rurală. În consecinţă, niciunul dintre cei doi poliţişti reclamaţi în prezenta cauză nu cunosc amănunte despre interceptările telefonice şi valorificarea lor şi nici despre modul de finalizare a cercetărilor.
În altă ordine de idei, P.G. îl reclamase pe P.D. şi pentru infracţiuni de corupţie, dar D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava, prin Rezoluţia nr. 43/P/2006 din 01 august 2007 a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Cu prilejul soluţionării acelei cauze, D.N.A. a solicitat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi de la dosarul nr. 2052/P/2003, CD-ul cu înregistrarea ambientală a discuţiei din 10 iunie 2005 dintre I.C. şi P.G.
S-a trimis acest CD cu menţiunea că nu există redarea în formă scrisă a conţinutului convorbirii.
Când D.N.A. a disjuns cauza şi a trimis-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a trimis şi CD-ul respectiv.
S-a încercat audierea conţinutului înregistrării şi s-a constatat că nu este nimic inteligibil, astfel că s-a solicitat la SIPI să facă redarea în formă scrisă, ce a fost trimisă cu adresă Strict Secret 001158285 din 05 februarie 2008. Din conţinutul acesteia s-a constatat că nu există elemente care să poată fi valorificate, căci împotriva insistenţelor lui P.G., I.C. repeta mereu că nu va recunoaşte că el ar fi dat foc, că petentul nu va afla niciodată cine este autorul incendiului, că el se va sinucide etc.
CD-ul a fost restituit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, iar nota de redare a conţinutului său de către S.I.P.I. a urmat procedura documentelor strict secrete.
Cu privire la audierea de către P.D. a minorei C.I. de 13 ani, fără a fi asistată de un părinte, s-a stabilit că aceasta, şi în prezent susţine aceleaşi lucruri cu cele menţionate în declaraţia din 07 iulie 2003 şi arată că cele consemnate acolo corespund cu ce declarase ea, că nu a fost influenţată de nimeni şi că mama ei cunoştea ceea ce ea urma să relateze precum şi faptul că va fi audiată la poliţie şi a fost de acord cu acest lucru.
Este adevărat că, la data de 07 iulie 2003, comisar P.D. a audiat pe minora C.I., de 13 ani, în legătură cu incendiul, tară ca aceasta să fie asistată de părinţi, dar acest fapt poate duce la nevalabilitatea ca probă a acelei declaraţii, însă nu se poate aprecia că prin aceasta s-a comis un act de abuz în serviciu contra intereselor lui P.G. şi nici că s-a „favorizat infractorul", martora putând fi oricând reaudiată, refacându-se astfel actul procesual administrat în mod defectuos, ceea ce s-a şi făcut.
De altfel, de la data aşa-zisului refuz al lui R.V. de a primi o plângere penală ce nu era de competenţa sa (împrejurare ce ar fi avut loc oricum înainte de incendiul din 24 iunie 2003) ca şi de audierea, de către P.D., în lipsa unui părinte, a martorei minore C.I., la 07 iulie 2003, au trecut mai mult de 5 ani, astfel că s-ar fi împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, prevăzută de art. 122 lit. d) C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul, susţinând, în principal, că procurorul nu a administrat toate probele potrivit dispoziţiilor din ordonanţa de infirmare şi că a interpretat greşit materialul probator administrat, ajungând astfel să dea o soluţie nelegală.
Prin Rezoluţia nr. 429/II/2/2008 din data de 25 noiembrie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent.
În motivarea soluţiei, s-a reţinut că procurorul a completat urmărirea penală potrivit dispoziţiilor din Ordonanţa de infirmare nr. 221/II/2/2008, în sensul că a fost reaudiată martora C.I. şi audiată martora N.F., din declaraţiile acestora nerezultând indicii noi cu privire la săvârşirea în cauză de către R.V. şi P.D. a infracţiunilor pentru care s-au efectuat verificări.
În acest sens, pe de o parte nu rezultă indicii că sus-numiţii nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit defectuos, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu (art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)), iar pe de altă parte că, prin activitatea lor, au acordat ajutor presupuşilor autori ai infracţiunii de distrugere prin care să zădărnicească urmărirea penală (art. 264 C. pen.).
De altfel, aşa cum rezultă şi din motivarea soluţiei, fapta pentru care s-au efectuat verificări faţă de R.V., că nu şi-a îndeplini.
Corespunzător atribuţiile de serviciu, prin neînregistrarea plângerii depuse de petent s-a petrecut înainte de 24 iunie 2003 (data incendiului), iar fapta pentru care s-au efectuat verificări faţă de P.D., a audiat-o pe minora C.I., fără ca aceasta să fie asistată de părinţi, s-a petrecut la data de 07 iulie 2003, condiţii în care s-a împlinit termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., care înlătură răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzutăde art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Potrivit dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale persoana vătămată poate face plângere la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, în conformitate cu dispoziţiile alin. (7) al aceluiaşi articol, reiese că rezoluţia atacată este legală şi temeinică. Astfel:
1. Relativ la nepronunţarea, de către procuror, cu privire la săvârşirea de către procurori şi judecători de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, respectiv Judecătoria Rădăuţi, a infracţiunilor prevăzută de art. 246 şi 264 C. pen.
Este real că, prin Ordonanţa nr. 43/P/2006 din 01 august 2007 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava s-a dispus, printre altele, trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, competent să efectueze acte de verificare sub aspectul comiterii de către numiţii P.D., R.V. (ofiţer de poliţie) şi magistraţi de la Judecătoria Rădăuţi şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzutăde art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi favorizarea infractorului prevăzutăde art. 264 C. pen.
Investit astfel fiind, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a pronunţat la data de 13 mai 2008, rezoluţia nr. 257/P/2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.D. şi R.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 246, respectiv 264 C. pen.
Această rezoluţie a fost atacată cu plângere de către petent, potrivit dispoziţiileart. 275 şi urm. C. proc. pen., plângere admisă prin rezoluţia nr. 221/II/2/2008 din 11 iunie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
S-a dispus aici infirmarea rezoluţiei şi continuarea cercetărilor în vederea completării urmăririi penale, în sensul celor dispuse în expozitivul ei.
Din considerentele acestei din urmă rezoluţii reiese că aceste completări ce urmau a fi efectuate vizau exclusiv pe intimaţii P.D. şi R.V., stabilindu-se astfel limitele în care plângerea a fost admisă.
Aşadar, în mod corect în urma infirmării rezoluţiei nr. 257/P/2007 din 13 mai 2008, cercetările s-au reluat exclusiv cu privire la cei doi intimaţi.
De altfel, nici în considerentele rezoluţiei nr. 429/II/2/2008 din 25 noiembrie 2008 nu se reţine că petentul ar fi criticat rezoluţia nr. 257/P/2007 din 21 octombrie 2008 sub aspectul nepronunţării, relativ la săvârşirea de către alte persoane, a infracţiunilor prevăzută de art. 246 şi 264 C. pen.
În această situaţie, petentul poate uza de alte căi procedurale, dacă pretinde că procurori sau judecători, prin activitatea desfăşurată în cauză, i-au încălcat drepturile.
2. Relativ la netemeinicia soluţiei pronunţate privind pe:
a) intimatul P.D.
La data de 24 iunie 2003, locuinţa petentului P.G. (plecat la lucru în străinătate) a fost incendiată intenţionat, astfel că, la postul de poliţie al comunei Marginea, unde era şef intimatul R.V., a fost înregistrat un dosar penal privind distrugerea prin incendiere, cu autori necunoscuţi.
În urma repartizării, dosarul a revenit spre soluţionare agentului şef C.I., sprijinit uneori de R.V., în calitate de şef de post.
După cum corect s-a reţinut în rezoluţia atacată, în anul 2003, P.D. lucra la Biroul judiciar din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, şi, în cadrul atribuţiilor de serviciu, îi revenea în sarcina de a sprijini lucrătorii de poliţiei din zona de competenţă, în dosarele mei dificile.
Acesta a fost reclamat de către petent la D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava sub aspectul săvârşirii, printre altele, şi a infracţiunii de luare de mită, prevăzutăde art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Prin Ordonanţa nr. 43/P/2006 din 01 august 2007 s-a dispus, faţă de el, neînceperea urmăririi penale, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că fapta, în însăşi materialitatea ei, nu există.
Împotriva acestei ordonanţe, petentul nu a formulat plângere.
Din materialul probator efectuat în dosarul nr. 43/P/2006, după cum se reţine şi în considerentele ordonanţei cu acelaşi număr, intimatul P.D. a audiat, în cauză, personal:
- la data de 07 iulie 2003, pe numita C.I., care a relatat că l-a văzut pe I.C. acasă la data şi ora producerii incendiului;
- la data de 07 iulie 2003, pe numitul I.C., iar la data de 18 iulie 2003 a luat un supliment de declaraţie făptuitorului I.C. căruia i-a adus la cunoştinţă rezultatul testului poligraf, respectiv că nu a fost sincer.
Intimatul a fost, de asemenea, desemnat, la începutul lunii iulie 2003, cu coordonarea anchetei în dosarul privind incendierea locuinţei petentului şi efectuarea testării cu tehnica de detecţie a comportamentului simulat a persoanelor suspecte. Această activitate este efectuată la data de 18 iulie 2003 la sediul Poliţiei mun. Rădăuţi, iar prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a comportamentului simulat nr. 642715 din 06 august 2003 privind pe I.C., I.A., I.M. şi N.A. se concluzionează că „subiecţii nu sunt implicaţi direct dar pot avea cunoştinţă despre autorul faptei". Numitul I.G. nu a fost testat ca urmare a declarării unor afecţiuni medicale.
Este real că, din analiza declaraţiei martorei C.I., reiese că, la data audierii ei (07 iulie 2003) avea vârsta sub 14 ani, născută fiind la 08 martie 1990 şi nu a fost asistată de către unul din părinţi sau, după caz, de tutore sau persoana căreia i-ar fi fost încredinţată spre creştere şi educare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 81 C. proc. pen.
Or, în această situaţie devin aplicabile dispoziţiile art. 197 C. proc. pen., potrivit cărora, în cazul în care se constată o încălcare a dispoziţiilor legale care reglementează procesul penal şi în condiţiile aici prevăzute, actul astfel efectuat nu-şi mai poate produce efectele, fiind lovit de nulitate.
Prin urmare, sancţiunea efectuării unui act cu neobservarea dispoziţiilor legale este reglementată de normele de procedură penală, petentul putând să invoce aceasta atât pe parcursul efectuării urmăririi penale cât şi pe parcursul judecăţii cauzei, în cazul sesizării instanţei.
Mai mult, pe întreg parcursul urmăririi penale, procurorul veghează, potrivit dispoziţiilor art. 262 C. proc. pen., la respectarea dispoziţiilor legale care garantează aflarea adevărului, verificând totodată legala administrare a probelor şi dând dispoziţii de refacere a lor, acolo unde aceasta a fost încălcată ](art. 265 alin. (1) C. proc. pen.)].
Potrivit dispoziţiilor art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Potrivit dispoziţiilor art. 264 C. pen., constituie infracţiunea de favorizare a infractorului ajutorul dat unui infractor iară o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.
Nu se poate aşadar reţine că activitatea intimatului P.D., de audiere a martorei minore cu neobservarea dispoziţiilor legale, se circumscriu, sub aspect obiectiv şi subiectiv, conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzutăde art. 246 sau 264 C. pen.
Nici cu privire la efectuarea celorlalte acte de urmărire penală de către acest intimat, nu se poate reţine că ar fi fost îndeplinite în mod defectuos sau că prin aceasta s-ar fi urmărit favorizarea vreunei persoane, ele circumscriindu-se atribuţiilor sale de serviciu;
b) intimatul R.V.
În anul 2003, acesta avea calitatea de şef de post la Poliţia comunei Marginea.
Susţine petentul că, anterior datei de24 iunie 2003, s-a prezentat la acest post de poliţie, pentru a depune o plângere împotriva fostului său socru I.C. sub aspectul săvârşirii, de către acesta din urmă, a infracţiunii de ameninţare, în sensul că îi va da foc la casă, însă intimatul nu i-a primit-o.
Din declaraţia martorei N.F. rezultă că între petent şi martoră au avut loc discuţii în acest sens.
Astfel, după ce iniţial i-a spus că merge la poliţie pentru a depune plângere împotriva socrului său, revenind ulterior, i-a spus că nu a găsit pe nimeni sau că nu i s-ar fi primit plângerea.
Or, din această declaraţie nu se poate reţine niciun aspect legat de prezenţa petentului în postul de poliţie şi de înaintarea efectivă a plângerii spre a-i fi, eventual, înregistrată.
De altfel, la acea dată competenţa de soluţionare a unor astfel de plângeri revenea direct instanţei de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 279 C. proc. pen., anterior modificării lor prin Legea nr. 356/2006, după cum însuşi petentul a recunoscut în declaraţia sa, precizând însă că nu avea timp să se judece, întrucât pleca în străinătate.
Aşadar, pe de o parte, nu s-a făcut dovada, fără vreo urmă de îndoială, că intimatul R.V. nu i-a primit şi înregistrat plângerea formulată, iar, pe de altă parte, aplicarea dispoziţiilor legale, în sensul îndrumării petentului să se adreseze instanţei de judecată, nu poate constitui un abuz.
Nici cu privire la celelalte acte de urmărire penală efectuate de către acest intimat în dosarul privind incendierea locuinţei petentului nu se poate reţine că ar fi fost întocmite abuziv sau în scopul de a favoriza o anumită persoană, cu atât mai mult cu cât supravegherea urmăririi penale se efectua de către procuror, care avea obligaţia, după cum mai sus s-a arătat, să vegheze la respectarea legalităţii.
Cu privire la probele cu înregistrări convorbire ambientală, respectiv convorbiri telefonice, petentul are posibilitatea de a le valorifica în dosarul în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii, în dauna sa, a infracţiunii de distrugere (prin incendiere), niciunul dintre cei doi intimaţi necunoscând amănunte în acest sens, date fiind perioadele în care au fost implicaţi în efectuarea de cercetări, astfel cum au fost reţinute în considerentele rezoluţiei atacate.
Nici susţinerile petentului, în sensul că intimatul R.V. ar fi obstrucţionat cercetările în dosarul privind incendiul, prin încetinirea anchetei şi intervenirea pe lângă poliţistul desemnat în acest sens nu au fost dovedite în cauză.
Cu privire la suma de 500 euro pretins solicitată de către intimatul P.D., sub acest aspect plângerea petentului a făcut obiectul verificărilor în dosarul nr. 43/P/2006 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava.
Faţă de toate cele mai sus expuse, cum faptele reclamate cu privire la cei doi intimaţi nu îndeplinesc, atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 264 C. pen., în mod corect soluţia pronunţată de către Parchet a fost cea de neîncepere a urmăririi penale, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. (faptele, în însăşi materialitatea lor, nu există).
Împotriva acestei sentinţe, petentul nemulţumit, în termenul legal, a declarat prezentul recurs.
În motivarea scrisă şi susţinută oral, petentul recurent a cerut a se reaprecia actele dosarului şi potrivit acestora dar şi „prin sesizarea din oficiu, să se înceapă urmărirea penală împotriva celor doi intimaţi ce sunt poliţişti şi să se extindă cercetările şi faţă de alte persoane, funcţionari ai statului şi, care în loc să slujească legea şi adevărul, au preferat să treacă în barca infracţionalităţii..".
Recursul este nefondat.
Curtea, examinând hotărârea atacată, în raport de criticile aduse, precum şi din oficiu, reţine că instanţa de fond a evaluat complet şi corect actele premergătoare.
Ca atare, rezoluţia procurorului atacate cu plângere de petent, potrivit art. 2781 C. proc. pen., au fost temeinic şi legal menţinute, atâta vreme cât faptele reclamate ca infracţiuni şi prevăzute de art. 246 şi 264 C. pen., de către petent, nu se dovedesc a fi săvârşite de cei doi intimaţi.
Cererea petentului de extindere din oficiu, a cercetărilor şi cu privire „la alte persoane", în cadrul prevederilor art. 2781 C. proc. pen., se reţine de către Curte că este în afara textului de lege.
În consecinţă, recurentul petent are deschise alte căi de sesizare (în eventuala sa vătămare) şi prevăzute de Codul de procedură penală în vigoare.
Aşa fiind, sentinţa recurată şi în detaliu motivată urmează a fi menţinută ca temeinică şi legală, iar recursul respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.G. împotriva sentinţei penale nr. 14 din 30 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1124/2009. Penal. Dare de mită (art. 255... | ICCJ. Decizia nr. 1138/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
