ICCJ. Decizia nr. 1124/2009. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1124/2009
Dosar nr. 22835/3/2007
Şedinţa publică din 27 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 244 din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi de inculpata C.L. şi ca inadmisibil apelul declarat de martorul denunţător C.R.
Prin sentinţa penală nr. 658/ F din 4 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare în temeiul art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpata L.C., la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 254 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a ll-a, lit. b) şi c) pe o durată de un an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatei pe o durată de 5 ani.
În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. şi a dispus conform art. 71 alin. (5) C. pen., suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
A constatat că banii care au făcut obiectul luării de mită au fost restituiţi martorului denunţător.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în luna aprilie 1999, inculpata L.C., în calitate de expert A.V.A.S. (fost F.P.S.) în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, respectiv: întocmirea documentelor necesare finalizării şi încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni dintre F.P.S. - Direcţia Teritorială Bucureşti şi Asociaţia Conducerii şi Salariaţilor S. (P.A.S.), cunoscând că în realitate acţiunile sunt cumpărate de C.R., care dorea la rândul său să beneficieze de facilităţile legate de plată, acordat de Asociaţia P.A.S., i-a pretins acestuia suma de 30.000 dolari S.U.A. (echivalentul a 27600 euro) dintre care a primit ca avans, la data de 8 aprilie 1999, suma de 10.000 dolari S.U.A.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., inculpata L.C. şi martorul denunţător C.R.
Parchetul a criticat soluţia instanţei sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatei L.C., considerându-se că instanţa de fond s-a referit doar formal la împrejurările exprimate de legiuitor în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât fapta inculpatei în mod corect prezintă pericol social ridicat care ar trebui să se manifeste şi în pedeapsa aplicată acesteia.
Apelul inculpatei L.C. a vizat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care este acuzată inculpata din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., în infracţiunea incriminată prin dispoziţiile art. 256 alin. (1) C. pen., primirea de foloase necuvenite, urmând a se constata că a intervenit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale.
Apelul recurentului denunţător C.R. a vizat acoperirea integrală a prejudiciului produs prin infracţiune.
Împotriva sus-menţionatei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi de inculpata C.L.
Examinând cauza în raport de motivele invocate de procuror şi de inculpată, cât şi din oficiu, Curtea constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Criteriile de individualizare a pedepsei arătate la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ajută instanţa să determine atât cuantumul cât şi modalitatea de executare a pedepsei.
Gradul de pericol social concret propriu fiecărei infracţiuni săvârşite este apreciat de instanţă pe baza unui complex de elemente, de datele concrete specifice faptelor comise, în funcţie de împrejurările săvârşirii şi nu în ultimul rând, de persoana inculpatului.
O examinare atentă a acestor motive raportate la speţă, conduce la concluzia că suspendarea sub supraveghere a pedepsei poate înfăptui în concret atribuţiile funcţionale de sancţiune penală astfel cum sunt circumscrise în dispoziţiile art. 52 C. pen.
Aşa cum au reţinut instanţele de fond şi apel, inculpata deţine atitudinea subiectivă de a se îndrepta prin autoeducare, dat fiind conduita acesteia înainte de săvârşirea faptelor deduse judecăţii, mediul din care provine, nivelul de instruire, existând premisele reeducării fără executarea pedepsei în regim de detenţie.
Încadrarea juridică a faptei este corectă, deoarece inculpata, expert A.V.A.S. (fost F.P.S.), funcţionar public în înţelesul art. 147 C. pen., a pretins părţii vătămate C.R. pentru sine, în mod direct, să-i dea o sumă în valută, care nu i se cuvenea, pentru a întocmi documentele necesare finalizării şi încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, adică în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu.
Pretinderea acestei sume de bani de către inculpată, înainte de întocmirea documentelor a determinat încadrarea juridică a faptei în prevederile art. 254 alin. (1) C. pen. şi nu în cele ale art. 256 C. pen., deoarece pentru existenţa infracţiunii de luare de mită este suficient ca funcţionarul să pretindă bani sau alte foloase care nu i se cuvin anterior îndeplinirii actului privitor la îndatoririle de serviciu, neavând importanţă dacă banii sau foloasele pretinse au fost primite de acesta, după îndeplinirea acelui act.
Hotărârile pronunţate fiind legale şi temeinice, recursurile declarate sunt nefondate, urmând a fi respinse în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpata va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi de inculpata C.L. împotriva deciziei penale nr. 244 din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3253/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1133/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
