ICCJ. Decizia nr. 1162/2009. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Cameră de Consiliu
Decizia nr. 1162/2009
Dosar nr. 435/36/2009
Şedinţa din 30 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 40/ P din 27 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. 435/36/2009, în temeiul dispoziţiilor art. 883 şi 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate Ş.G. pe o perioadă de 5 zile de la data de 28 martie 2009 până la 1 aprilie 2009, inclusiv.
S-a dispus emiterea mandatului de arestare.
S-a fixat termen pentru data de 1 aprilie ora 10, termen pentru când s-a dispus citarea persoanei solicitate la locul de deţinere, urmând ca procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, să depună la dosarul cauzei mandatul european emis de autorităţile judiciare solicitante, tradus în limba română, în 2 exemplare.
S-a dispus comunicarea soluţiei autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – B.N.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
La data de 27 martie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 883 din Legea nr. 302/2004 a sesizat Curtea de Apel Constanţa cu propunerea de arestare a persoanei solicitate Ş.G., în vederea executării mandatului european de arestare faţă de persoana solicitată Ş.G.
Instanţa de fond a constatat că măsura reţinerii a fost luată în regim de urgenţă, în lipsa unui mandat european de arestare tradus în limba română, franceză sau engleză, înaintat de autoritatea judiciară solicitantă, către procuror, care a fost sesizat prin intermediul mesajului de urmărire internaţională emis de B.N.I.
Reţine, instanţa de fond, că această sesizare nu echivalează cu un mandat european de arestare, sens în care, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 să fixeze termen în vederea înaintării de procuror, a mandatului european de arestare tradus în limba română.
S-a apreciat că nu se justifică luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea întrucât persoana solicitată a fost depistată, pregătindu-se să părăsească teritoriul României.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, persoana solicitată Ş.G., solicitând casarea acesteia şi în cadrul rejudecării, luarea unei măsuri mai blânde şi anume obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat de persoana solicitată Ş.G. în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., consideră că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 883 alin. (1) din Legea nr. 392/2004 privind C.J.I. în materie penală, modificată şi completată prin Legea nr. 224/2006 şi Legea nr. 222/2008, „în caz de urgenţă, prin excepţie de la dispoziţiile art. 882, măsura reţinerii poate fi dispusă pe baza semnalării transmise prin O.I.P.C. (I.), care nu echivalează cu mandatul european de arestare. În acest caz, C.C.P.I. din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative solicită de îndată B.C.N.I. corespondent transmiterea către parchetul competent, în termen de cel mult 48 de ore de la data reţinerii persoanei solicitate".
Reţinerea persoanei solicitate, în condiţiile expuse anterior, poate fi urmată de arestarea persoanei solicitate în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. (1) din aceeaşi lege, judecătorul verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate şi se asigură că a fost informată despre motivul reţinerii,
Dacă persoana solicitată a fost reţinută în condiţiile prevăzute de art. 883, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin O.I.P.C. (I.) arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi ţara sau localitatea pe o durată de 5 zile.
În speţa dedusă judecăţii, având în vedere solicitarea B.N.I., nr. 2363750/ PM din 16 martie 2009 privind necesitatea depistării şi identificării persoanei solicitate Ş.G. în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare nr. 139JS1067/05V, emis de autorităţile judiciare din Germania, respectiv Tribunalul Regional Dormund – Germania, autorităţile judiciare române, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au emis ordonanţă de reţinere în data de 17 martie 2009.
Din conţinutul ordonanţei de reţinere precum şi din sesizarea Curţii de Apel Constanţa rezultă că autorităţile judiciare din Germania au emis, pe numele persoanei solicitate Ş.G. un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi tăinuire, prevăzute de art. 53 şi 260 C. pen., pedepsite cu închisoarea de la 5 ani.
În aceste condiţii, C.C.P.I. – B.N.I., prin adresa nr. 2363750/09/ PM din 16 martie 2009 a solicitat luarea de măsuri pentru căutarea, identificarea şi prinderea numitului Ş.G. în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.
Efectuându-se investigaţii de către lucrătorii de poliţie, Inspectoratul judeţean de Poliţie Tulcea, a fost depistată persoana solicitată Ş.G. în localitatea Rândunica, jud. Tulcea, aducându-i-se la cunoştinţă că faţă de el, autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi tăinuire.
Ascultat fiind de către instanţa investită cu punerea în executare a mandatului european, persoana solicitată nu a avut de făcut obiecţiuni cu privire la identitate.
În aceste condiţii, ţinând, totodată seama şi de faptul că persoana solicitată a fost depistată în timp ce se pregătea să părăsească teritoriul României, Înalta Curte apreciază că luarea măsurii arestării este legală şi temeinică.
Împrejurarea că mandatul european de arestare nu a fost tradus, până în momentul sesizării instanţei, nu constituie un motiv temeinic care să conducă la luarea faţă de persoana solicitată a unei alte măsuri mai blânde şi anume obligarea de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată Ş.G. împotriva încheierii nr. 40/ P din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată Ş.G. împotriva încheierii nr. 40/ P din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă turcă, pentru recurentul persoană solicitată, se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1149/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1170/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
