ICCJ. Decizia nr. 1149/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1149/2009
Dosar nr. 19991/102/2008
Şedinţa publică din 30 martie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 261 din 16 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 1999.1/102/2008 s-a dispus condamnarea inculpatului N.J. (fiul lui D. şi F., născut la 15 mai 1978 în Tg. Mureş, recidivist) la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 197 alin. (3) teza I, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate şi a dispus executarea, de către inculpat, a pedepsei celei mai grele de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complimentară a prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.
A interzis inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă, din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 4 iunie 2008 la zi.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă H.C.M., prin reprezentant legal, H.A., şi în consecinţă a obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 euro sau echivalentul acestei sume în lei, la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale.
A obligat inculpatul, conform art. 193 alin. (1) şi art. 191 alin. (1) C. pen. la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă şi stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, în seara zilei de 3 iunie 2008, inculpatul N.J., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, prin constrângere psihică, sub ameninţarea bătăii, a determinat-o pe minora H.C.M., în vârstă de 11 ani, să-l însoţească într-o zonă relativ izolată a municipiului Tg. Mureş. Aici a dezbrăcat-o cu scopul de a întreţine relaţii sexuale, însă fapta nu s-a consumat întrucât strigătele de ajutor ale minorei au fost auzite de martori care au sosit la faţa locului într-un timp util.
Profitând de violenţele aplicate, inculpatul şi-a însuşit de la partea vătămată un telefon mobil.
În raport de starea de fapt reţinută şi de probele administrate, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen. şi art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tg. Mureş şi inculpatul N.J.
Parchetul a solicitat majorarea pedepsei, în timp ce inculpatul a solicitat reducerea acesteia prin reţinerea atitudinii sale procesuale sincere dar şi pentru faptul că are probleme familiale.
Prin Decizia penală nr. 9/A din 23 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, desfiinţarea sentinţei şi în cadrul rejudecării au fost majorate pedepsele pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), de la 5 ani şi 6 luni închisoare la 7 ani închisoare şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), de la 5 ani şi 2 luni închisoare la 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 7 ani închisoare.
A fost menţinută pedeapsa complementară aplicată de instanţa de fond conform art. 197 alin. (3) teza I C. pen. pe durata de 3 ani.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii.
A fost menţinută starea de arest şi dedusă perioada detenţiei provizorii la zi.
A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.J.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul N.J., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3855 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Realizarea scopului legii penale, prin aplicarea efectivă a pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia, implică realizarea scopului pedepsei, iar realizarea scopului pedepsei, presupune înfăptuirea integrală şi cu maximă eficienţă a funcţiilor atribuite pedepsei.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi totodată un mijloc de reeducare al inculpatului.
Pe de altă parte legiuitorul alege, din cadrul general de pedepse, pe cele corespunzătoare fiecărei infracţiuni în parte, stabilind limitele speciale pentru fiecare pedeapsă.
Limitele acestora sunt astfel stabilite încât să asigure, prin individualizare, o pedeapsă aptă să realizeze scopul legii penale şi al pedepsei, oricare ar fi gravitatea concretă a infracţiunii sau periculozitatea inculpatului.
Exigenţele impuse de principiul legalităţii nu se rezumă doar la cerinţa ca individualizarea pedepsei să se facă în limitele stabilite de norma de incriminare ci, pe lângă aceasta, este necesar ca individualizarea judiciară să se realizeze pe baza unor criterii de apreciere, determinate, de asemenea, de lege.
Alegerea mijloacelor de individualizare a pedepsei şi a modalităţii de executare nu se face în mod arbitrar, ci, dimpotrivă, instanţa este obligată să ţină seama de anumite criterii prevăzute de lege. Aceste criterii – prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) – sunt elemente după care instanţa de judecată este obligată să ţină seama în activitatea de individualizare a pedepsei.
În cauza de faţă inculpatul a săvârşit două infracţiuni deosebit de grave, tentativă de viol şi tâlhărie, ambele îndreptate împotriva unui minor în vârstă de 11 ani.
Infracţiunea de viol nu s-a consumat, astfel cum rezultă din probele administrate, nu din voinţa inculpatului ci datorită strigătelor de ajutor ale minorei.
Inculpatul a săvârşit faptele, pe timp de noapte, profitând de vârsta fragedă a părţii vătămate, fiind conştient că aceasta nu poate să-i opună rezistenţă.
Împrejurările comiterii celor două infracţiuni trebuie corelate cu consecinţele asupra victimei, a psihicului acesteia.
Se adaugă starea de recidivă postexecutorie, ceea ce denotă perseverenţă infracţională, impunând, implicit un regim sancţionator sever.
Atitudinea procesuală a inculpatului nu este suficientă pentru aplicarea unei pedepse minime sau coborârea acesteia sub minimul special.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.J. împotriva Deciziei penale nr. 9/A din 23 ianuarie 2009.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 4 iunie 2008 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.J. împotriva Deciziei penale nr. 9/A din 23 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 iunie 2008 la 30 martie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1143/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1162/2009. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
