ICCJ. Decizia nr. 1319/2009. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1319/2009

Dosar nr. 16077/63/2007

Şedinţa publică din 9 aprilie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 248 din 6 iunie 2008, Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 16077/63/2007, a admis în parte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de inculpatul N.V., prin apărătorul ales, avocat M.G.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 13 din Legea nr. 87/1994 în infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, fost art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul N.V., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., dreptul de a fi comerciant.

În baza art. 215¹ alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct. 2 rechizitoriu).

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat graţiată în întregime pedeapsa aplicată.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), fost art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de un an închisoare (pct. 3 rechizitoriu).

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat graţiată condiţionat pedeapsa aplicată.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 271 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), fost art. 265 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare (pct. 4 rechizitoriu).

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat graţiată condiţionat pedeapsa aplicată şi s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 7.

În baza art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), fost art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare (pct. 1 rechizitoriu).

În baza art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de un an închisoare (pct. 5 rechizitoriu).

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea dreptului de a fi comerciant prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen.

S-au aplicat art. 71 şi 64 lit. a), dreptul de a fi ales şi lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv cu începere de la 08 aprilie 2002 - 26 august 2002.

S-au anulat actele false.

S-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă M.V., domiciliat în Craiova, ca neîntemeiată.

A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.C. SRL Motru la 66.099,34 lei despăgubiri civile către A.N.A.F. Bucureşti cu dobânzi şi penalităţi de întârziere percepute până la data achitării debitului (p.v. 26773 din 24 mai 2004 al – D.G.F.P. Gorj).

A fost obligat inculpatul la 662.225,7 lei către A.N.A.F. Bucureşti, cu dobânzi şi penalităţi de întârziere până la achitarea debitului, la 1.261.267,4 lei către H.K.R. Craiova şi la 1.941.489,01 dolari S.U.A. şi 4.599,4 lei către A.V.A.B. Bucureşti.

A fost obligat inculpatul la 5.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 1220/P/2000, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul N.V., sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de bancrută frauduloasă, art. 176 lit. b) din Legea nr. 31/1990, delapidare, art. 215¹ alin. (1) C. pen., folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii în scop contrar intereselor acesteia pentru a favoriza o altă societate în care avea interese, art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, prezentarea cu rea-credinţă creditorilor şi asociaţilor a unui bilanţ contabil cu date inexacte, art. 265 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, art. 31 raportat la art. 290 C. pen., evaziune fiscală, art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi fals intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Din cuprinsul actului de sesizare a instanţei a rezultat, în esenţă că, în perioada 1999 - 2000, în calitatea sa de administrator al SC H.K.R.I. S.N.C. Craiova, aflată în procedura de lichidare judiciară şi faliment ca urmare a neachitării ratelor scadente la împrumuturile contractate, a dispus în folosul său înstrăinarea unor valori din patrimoniul acesteia în detrimentul celuilalt acţionar M.V. şi a creditorilor.

Astfel, a înfiinţat în anul 1999 şi o filială a aceleiaşi societăţi în oraşul Motru, iar ulterior, pentru a înlătura inconvenientele legate de gestionarea resurselor băneşti, a înfiinţat la data de 4 aprilie 2000 SC E.P. SRL Motru, prin intermediul căreia a derulat operaţiunile comerciale ale societăţii aflată în procedura falimentului, închiriind o parte din mijloacele de producţie ale acesteia, fabricând aceleaşi produse până în luna ianuarie 2002, ca producător direct şi singur beneficiar al veniturilor obţinute.

De asemenea, în calitate de preşedinte ale filialei Dolj a U.P.R.C.D. şi-a însuşit, indirect, sume de bani provenite de la societăţile pe care le administra sub aparenţa unor contracte de consultanţă nereale, în perioada 8 noiembrie 200 - 19 decembrie 2001.

La data de 15 februarie 2001 a cesionat în calitate de reprezentant al SC H.K.R. S.N.C. Craiova, printr-un contract încheiat cu SC E.P.C. SRL Motru, atât leasingul, cât şi utilajele achiziţionate pentru prelucrarea materialelor plastice, fără a stipula clauze privind recuperarea preţului deja plătit de societatea aflată în procedura falimentului.

De asemenea, după declanşarea procedurii de faliment a dispus întocmirea de facturi ce constatau debite în sarcina cetăţeanului olandez K.L.A. retras din societate în data de 6 decembrie 1998, reprezentând lipsa de folosinţă pentru autovehiculul TIR reţinut în Olanda pentru neplata părţilor sociale ale fostului său asociat în sumă de 300.000 guldeni, în scopul denaturării realităţii situaţiei financiare, majorări artificiale a veniturilor şi realizării de beneficii fictive.

Pentru a justifica viramentele de bani în contul U.P.R.C.D., a dispus întocmirea fictivă de contracte de consultanţă cu societăţile pe care le administra deşi, nici filiala Dolj şi nici forul ierarhic nu avea specialişti pentru întocmirea unor astfel de studii.

Lucrările de consultanţă în beneficiul societăţilor administrate de inculpat au fost efectuate de SC H. Bucureşti şi SC C.A. SA Bucureşti, lucrări care la cererea acestuia au fost falsificate sub aspectul emitentului.

Examinând întregul material probatoriu administrat în cauză, plângerea penală formulată de partea civilă M.V., sentinţele civile nr. 344/2001 şi 143/2001 pronunţate de secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Dolj, rapoartele d expertiză contabilă efectuate în cauză actul adiţional autentificat sub nr. 5367 din 16 dec. 1998 contractul de consultanţă din 01 noiembrie 1998 încheiat de U.P.R.C.D. - Filiala Dolj, cererile de constituire ca părţi civile a A.V.A.S. Bucureşti a lichidatorului SC A. SA, a părţii civile M.V., depoziţiile martorilor: S.L., B.M., M.O., B.M., P.R.C., P.Ş., A.F.R.R., V.A. coroborate cu declaraţiile inculpatului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul a înfiinţat împreună cu partea civilă M.V. şi cetăţeanul olandez K.L.A., SC H.K.R.I. S.N.C., având ca obiect de activitate producerea de ambalaje din plastic folosite în industria alimentară.

În anul 1999 societatea a angajat credite bancare pentru achiziţionarea de utilaje şi materii prime pe care n-a mai putut să le restituie la datele scadente ceea ce a condus la declanşarea procedurii falimentului de către B. SA Craiova, acţiunea fiind admisă şi numit lichidator judiciar la data de 20 aprilie 2000.

Până la soluţionarea acestei acţiuni cetăţeanul olandez a cesionat la data de 16 decembrie 1999, părţile sale sociale celorlalţi doi asociaţi M.V. şi N.V.

În calitatea sa de administrator al societăţii aflate în procedura lichidării judiciare, inculpatul a recurs la o serie de modalităţi pentru a ocoli contul bancar al acesteia supus controlului judecătorului sindic, continuând producţia cu aceleaşi utilaje în scopul transferării veniturilor astfel obţinute, la altă societate în care avea interese.

În aceeaşi perioadă a dispus înstrăinarea unor valori din patrimoniul societăţii aflate în faliment, prejudiciind, astfel, creditorii şi deopotrivă pe celălalt acţionar M.V. care a conştientizat că măsurile luate diminuau masa credală.

Astfel, în anul 1999, inculpatul a înfiinţat, după ce instanţa a admis acţiunea de lichidare a SC H.K.R. S.N.C., o filială a aceleiaşi societăţi în oraşul Motru, judeţul Gorj care era mai dificil de supravegheat.

La data de 04 aprilie 2000, inculpatul a înfiinţat SC E.P.C. SRL Motru, în care deţinea alături de soţie 19 din cele 20 de părţi sociale, iar la data de 4 mai2000 a majorat capitalul social cu un aport adus de la această societate, de 22 milioane lei, filialei Motru a SC H.K.R.

În acest mod, SC E.P.C. SRL a devenit acţionar majoritar al SC H.K.R. S.N.C. Motru, care avea acelaşi obiect de activitate cu cel al societăţii în faliment, societate prin care s-au derulat ulterior, începând cu 9 august 2000 raporturile cu furnizorii de materii prime.

În calitatea sa de reprezentant al SC E.P.C. SRL Motru şi deopotrivă al societăţii în faliment, inculpatul a încheiat un contract de comision în care a prevăzut şi clauza privind plata unui comision lunar în sumă de 3700 dolari S.U.A. şi posibilitatea SC E.P.C. SRL să practice majorări cuprinse între 0-50 %.

Urmare a acestei tranzacţii, societatea în faliment a suportat cheltuielile nejustificate pentru aprovizionarea cu materii prime în sumă de 2.691.139.487 ROL constând în achiziţionarea la un preţ superior a acestor produse celui practicat înainte de intermedierea prin SC E.P.C. SRL Motru.

Decontările contravalorii materiilor prime au fost posibile, deoarece acestea se compensau cu produse finite, operaţiuni care scăpau cenzurii judecătorului sindic.

În afara acestor diferenţe la aprovizionarea cu materii prime, societatea în faliment a suportat şi echivalentul comisionului convenit de 60.790.474 lei, ceea ce a reprezentat o influenţă negativă asupra activelor societăţii.

În acelaşi mod, în scopul obţinerii de profituri şi prin comercializarea producţiei, a comunicat beneficiarilor societăţii aflate în procedura falimentului că livrările se vor face prin SC E.P. SRL Motru, indicându-le contul în care să vireze preţul produselor.

Ca reprezentant al SC N.K.R. S.N.C. Craiova, inculpatul a încheiat contracte cu cele două societăţi în care era acţionar majoritar, SC E.P. SRL şi H.K.R. SRL Motru, stipulând preţuri de vânzare inferioare celor practicate anterior cu aceeaşi beneficiari, influenţând nefavorabil situaţia financiară a societăţii în faliment cu suma de 7.626.740.367 lei, determinată prin expertiza contabilă efectuată.

În perioada de 01.01 - 31 decembrie 2000, inculpatul a achiziţionat pentru SC E.P. SRL de la societatea în faliment, artificii la un preţ inferior celui la care fuseseră comercializate anterior, în valoarea de 52.297.690 lei, obţinând după revânzare un profit de 296.469.324 lei, activitate ce constituie de asemenea o diminuare a activelor în favoarea creditorilor SC H.K.R. S.N.C. Craiova.

Din luna decembrie 2000, a închiriat prin SC E.P. SRL Motru capacităţile de producţie ale societăţii în faliment, continuând fabricarea de ambalaje până în luna ianuarie 2002, perioadă în care, substituindu-se fabricantului a realizat venituri de 897.840.625 ROL ce trebuia să se regăsească ca active în patrimoniul deţinătoarei acestor capacităţi.

Prin acest mod de administrare direct interesată societatea în faliment a înregistrat diferenţe nefavorabile în sumă totală de 10.035.146.839 lei.

În mod nelegal în luna februarie 2000 inculpatul a dispus plăţi către societatea de asigurări NEDERLLANDER, după declanşarea procedurii de lichidare a SC H.K.R. S.N.C.

Fapta inculpatului, de a înstrăina în favoarea creditorilor, în situaţia în care SC H.K.R. S.N.C. se afla în faliment, a unei părţi însemnate din active, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, în vechea reglementare de la data comiterii infracţiunii - art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

2. În temeiul Legii nr. 21/1994, prin sentinţa civilă nr. 5 din 15 iunie 1998 a fost înfiinţată legal Filiala Craiova a U.P.R.C.D., societate nonprofit, inculpatul îndeplinind funcţia de preşedinte.

Prin intermediul acesteia, inculpatul şi-a însuşit diferite sume de bani provenite de la cele 3 societăţi pe care le administra.

În perioada 08 noiembrie 2000 - 19 decembrie 2001, din conturile celor 3 societăţi administrate de către inculpat, a fost virată în contul U.P.R.C.D., sub acoperirea unor contracte de consultanţă, suma de 13.468.446 ROL.

Verificările financiar-contabile au concluzionat că o mare parte din această sumă a fost utilizată pentru protocol şi diurnă, în beneficiul inculpatului, cheltuieli ce exced obiectului de activitate al U.P.R.C.D. în conformitate cu dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 21/1994, iar documentele justificative dovedesc că aceste operaţiuni nu reflectă realitatea.

Pe de altă parte, sumele virate de cele 3 societăţi reprezentau consultanţa în beneficiul plătitorilor, or, U.P.R.C.D. nu avea specialişti şi expertiza necesară efectuării unor astfel de studii.

În luna octombrie 2000, sub acoperirea unui contract de consultanţă, inculpatul şi-a însuşit de la SC E.P. suma de 425.000.000 ROL care a fost ulterior restituită.

Prin intermediul U.P.R.C.D., inculpatul şi-a însuşit de la cele trei societăţi pe care le administra suma de 938.468.446 lei.

SC H.K.R. S.N.C. Craiova a încheiat la data de 25 octombrie 1999 un contract de leasing cu o societate din Germania pentru achiziţionarea unor utilaje necesare prelucrării materialelor plastice, în valoare de 170.000 mărci germane.

În perioada 10 aprilie 2000 - 15 februarie 2001, societatea cumpărătoare a achitat rate în valoare de 632.067.061 ROL după care aceste utilaje au fost transferate din dispoziţia inculpatului în baza unui contract de cesiune către SC E.P. SRL Motru, la care acesta era administrator şi acţionar majoritar.

În contractul dintre cele două societăţi privind cesionarea acestor utilaje n-au fost stipulate şi clauze privind recuperarea preţului deja plătit de 632.067.061 lei, înstrăinarea fiind făcută în folosul inculpatului.

În acest mod, inculpatul a beneficiat de drepturi băneşti necuvenite de la cele trei societăţi pe care le administra, în sumă totală de 1.570.535.567 lei.

Faptele inculpatului, astfel cum au fost precizate de a-şi însuşi în mod repetat valorile administrate întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, incriminată de dispoziţiile art. 215¹ alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

3. SC H.K.R. S.N.C. Craiova, sub administrarea inculpatului şi-a continuat activitate de producţie şi după declanşarea falimentului, ceea ce a condus implicit la diminuarea activelor societăţii.

Expertizele contabile efectuate în cauză au determinat valoarea contabilă a activelor societăţii, atât la data de 31 martie 2000, cât şi la data de 31 decembrie 2001, rezultând o diferenţă de 914.201.925 ROL.

În drept, fapta inculpatului de a folosi cu rea-credinţă bunurile societăţii SC H.K.R. S.N.C., aflată în faliment, în scop contrar intereselor acesteia şi în folosul său propriu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, în vechea reglementare, art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

4. La retragerea din societate a cetăţeanului olandez K.L.A. la data de 16 decembrie 1998 acesta trebuia să primească de la ceilalţi doi asociaţi, inculpatul N.V. şi M.V., pentru părţile sale sociale suma de 300.000 guldeni.

Întrucât contractele care au consfinţit înţelegerea acţionarilor au fost încheiate după data de 5 noiembrie 1998 când s-a declanşat procedura falimentului SC H.K.R. S.N.C. Craiova, s-a dispus anularea lor de către instanţă.

Cetăţeanul olandez a primit astfel numai o parte din această sumă convenită, ceea ce l-a determinat să reţină în Olanda autovehiculul TIR proprietatea H.K.R. S.N.C.

În aceste condiţii, inculpatul a dispus întocmirea unor facturi ce constatau debite în favoarea proprietarului autovehiculului produse de cetăţeanul olandez, reprezentând lipsa de folosinţă a mijlocului de transport, ce au fost înregistrate în contabilitate fără existenţa unei baze legale.

Aceste facturi, deşi au fost anulate prin sentinţa civilă a Tribunalului Dolj nr. 315 din 20 decembrie 2001, au avut menirea de a denatura realitatea situaţiei financiare a societăţii aflată în faliment, prin majorarea în acest mod a veniturilor şi realizarea de beneficii fictive.

În drept, fapta inculpatului de a prezenta asociaţilor, cu rea-credinţă o situaţie financiar inexactă sau date inexacte asupra condiţiilor economice ale societăţii, pentru ascunderea situaţiei reale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 271 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, în vechea reglementare art. 265 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

În calitatea sa de preşedinte al U.P.R.C.D. - Filiala Craiova, pentru a ascunde scopul real al viramentelor de bani în contul acesteia, inculpatul a dispus întocmirea fictivă de contracte de consultanţă cu societăţile pe care Ie-a administrat, deşi această societate non profit nu avea angajaţi specialişti în domeniu, iar, pe de altă parte, în evidenţele contabile nu se regăsesc cheltuieli financiare pentru întocmirea unor asemenea studii.

Astfel de lucruri au fost întocmite pentru SC H.K.R. SRL Motru şi SC H.K.R. S.N.C. Craiova de către SC H. Bucureşti şi SC C.A. SA Bucureşti, fiind ulterior falsificate la solicitarea inculpatului, în ceea ce priveşte emitentul acestor studii de consultanţă.

Acest fals se regăseşte şi în registrul de intrări-ieşiri al uniunii P.R.C.D. unde, poziţia 291 a fost modificată în sensul că înscrisul anterior „adv. uprcd" a fost transformată în „contr. Uprcd".

Deşi contractul a fost datat 01 noiembrie 1998, fila in registru corespunde datei de 24 august 1998.

În drept, fapta inculpatului de a determina în orice mod, cu intenţie, săvârşirea fără vinovăţie de către altă persoană în mod repetat a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată întruneşte elementele constitutive ale participaţiei improprii la această infracţiune, incriminată de dispoziţiile art. 31 alin. (2), raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

6. Între U.P.R.C.D. Filiala Dolj şi SC E.P. s-a încheiat la data de 01 octombrie 2000 un contract de consultantă pentru o perioadă de un an şi 3 luni în valoare totală de 100.000 dolari S.U.A.

SC E.P. a înregistrat în baza acestui document, cheltuieli de exploatare în sumă de 2.884.290.000 ROL s-a regăsit în plăţi efectuate către U.P.R.C.D., astfel încât, în contul de cheltuieli de exploatare al SC E.P. SRL Motru a rămas evidenţiată cu acest titlu suma de 1.135.600.00 ROL, plată care n-a fost efectuată şi care a influenţat, atât veniturile societăţii, cât şi bugetul de stat cu o influenţă prejuciatoare calculate prin expertizele efectuate la suma de 283.900.000 ROL.

Cu privire la această faptă instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), urmând ca în baza art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice în infracţiunea complexă prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, întrucât, în conţinutul laturii obiective al infracţiunii de evaziune fiscală este cuprinsă, atât infracţiunea de fals, cât şi uzul de fals, respectiv falsificarea de documente contabile prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare realităţii şi evidenţierea lor în actele contabile, diminuând astfel veniturile realizate şi implicit diminuarea impozitului, taxelor şi contribuţiilor datorate statului, infracţiune prevăzută în noua reglementare prin art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

La individualizare pedepselor ce au fost aplicate inculpatului instanţa a ţinut seama de gradul de pericol social concret al faptelor, de împrejurările comiterii lor, de limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, de consecinţele lor şi deopotrivă de circumstanţele personale ale acestuia, apreciindu-se că scopul pedepsei statuat de dispoziţiile art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât prin privarea sa de libertate.

Pentru această ultimă infracţiune, art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, instanţa a aplicat şi pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., interzicerea dreptului de a fi comerciant.

S-a constatat că pedepsele aplicate pentru infracţiunile prevăzute de art. 215¹ alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); prevăzută de art. 271 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 271 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 sunt graţiabile potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, inculpatului, urmând să i se atragă atenţia asupra consecinţelor săvârşirii altor fapte penale, prevăzute de art. 7 din această lege.

În cauză au fost aplicate faţă de inculpat, pedepsele accesorii prevăzute de art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.

Întrucât infracţiunile au fost săvârşite în concurs real, în cauză s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen.

Instanţa a computat din pedeapsa rezultantă aplicată, potrivit dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), reţinerea şi arestul preventiv cu începere de la 08 aprilie 2002 la 26 august 2002.

În temeiul dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea actelor false, contractele de consultanţă din data de 01 octombrie 2000.

În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, instanţa a reţinut următoarele:

Partea vătămată M.V. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.049.518 euro, reprezentând cota parte din profiturile societăţii în perioada 1998 - 2003 şi jumătate din valoarea activelor societăţii, daune morale în sumă de 10.000 de euro şi 12.500 euro, reprezentând drepturi salariale, fără a face dovada calităţii sale procesuale active în condiţiile în care nu este reprezentantul SC H.K.R. S.N.C. Craiova.

Această solicitate a intrat în procedura falimentului la data de 20 aprilie 2000 când a fost numit lichidator judiciar, iar eventualele despăgubiri materiale şi morale solicitate puteau fi realizate prin înscrierea la masa credală.

Pentru motivele enunţate acţiunea formulată de M.V. asociat al SC H.K.R. S.N.C. Craiova a fost respinsă.

În temeiul dispoziţiilor art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.C. SRL Motru, pe care a reprezentat-o în calitate de administrator, la plata sumei de 660.099.344 ROL despăgubiri civile către A.N.A:F. Bucureşti cu dobânzi legale şi penalităţi de întârziere calculate până la achitarea integrală a debitului, astfel cum a rezultat din procesul-verbal de control nr. 16773 din 24 mai 2004 încheiat de D.G.F.P. Gorj, constând în prejudiciul produs prin înregistrarea în contabilitate de cheltuieli ce nu îndeplinesc condiţiile de document justificativ.

Inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile către A.N.A.F. Bucureşti în sumă de 6.622.257.743 ROL, cu dobânzi şi penalităţi până la achitarea debitului, reprezentând T.V.A. impozit pe salarii impozit pe profit, fond de învăţământ, fond solidaritate, penalităţi şi impozit de dividente (6.312.048.737 lei) stabilite pentru SC H.K.R. S.N.C. Craiova prin procese-verbale de control nr. 3.680/2001 şi 347/2002 al fostului D.G.F.P. Dolj, precum şi impozit pe profit, T.V.A., impozit pe salarii şi penalităţi (320.208.976 ROL) pentru U.P.R.C.D. Filiala Dolj, stabilite prin procesul-verbal nr. 815/2002 al D.G.F.P. Dolj.

Inculpatul a fost obligat către SC H.K.R. S.N.C. Dolj prin lichidatorul judiciar B.G. la plata sumei de 12.612.674.724 ROL, reprezentând diferenţe nefavorabile pentru societatea în faliment, rezultate din vânzările de caserole în anul 2001 şi în perioada 04 aprilie - 31 decembrie 2002, pentru achiziţionarea de artificii şi vânzarea lor la un preţ superior în anul 2000, diferenţa de preţ rezultată din intermedierea aprovizionării cu materii prime în perioada 14 aprilie 2000 - 31 decembrie 2001, contravaloarea contractului de comision, calculate prin nota de constatare a D.G.F.P. Dolj din 29 ianuarie 2001 profitul realizat de SC E.C. SRL Motru în perioada decembrie 2001 - ianuarie 2002, suma de 632.000.000 ROL, reprezentând rate achitate din contractul de leasing pentru maşina de termoformare şi primele plătite pentru asigurări de viaţă achitate pentru angajaţii unităţii falite.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.941.489,01 dolari S.U.A. şi 45.994.962 ROL către A.V.A.B. Bucureşti, reprezentând creanţa preluată faţă de SC H.K.R. S.N.C. Craiova, în valoare de 32.075.696.421 lei din care s-a achitat suma de 100.768,50 dolari S.U.A.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpatul N.V. şi părţile civile M.V. şi A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.F.P. Dolj.

M.V. a criticat sentinţa prin prisma faptului că în mod greşit s-a apreciat că îşi poate realiza pretenţiile prin înscrierea la masa credală, deoarece între faptele reţinute în sarcina inculpatului şi a părţilor responsabile civilmente şi prejudiciu a existat legătură de cauzalitate. A mai invocat faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind părţile responsabile civilmente.

Partea civilă A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.F.P. Dolj în motivarea apelului a arătat că inculpatul trebuia obligat la plata sumei de 790.753 lei, respectiv suma de 751.139 lei în solidar cu SC H.K.R.I. Craiova şi suma de 39.434 lei în solidar cu U.P.R.C.D. - Filiala Dolj.

Inculpatul a invocat următoarele motive de apel:

Cu privire la faptele arătate la pct. 1 lit. a) şi b) din sechestru, a arătat că nu sunt menţionate elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, deoarece nici înainte, nici după intrarea societăţii în lichidare judiciară, inculpatul nu a înstrăinat active în frauda creditorilor, aşa cum rezultă din expertiza efectuată în cursul urmăririi penale la obiectivul 4, din expertiză, potrivit căruia activele au fost vândute de lichidator. Astfel, nu s-a avut în vedere faptul că la unele materii prime adaosul a fost zero sau foarte mic, iar în realitate nu s-a plătit niciun leu, ci a operat compensarea cu produs finite. Totodată, SC E. SRL doar a indicat mijloacele de producţie şi forţa de muncă, iar inculpatul nu poate fi acuzat de faptul că nu a adus profit unei societăţi în lichidare, întrucât judecătorul sindic şi lichidatorul au avut cunoştinţă de operaţiuni efectuate.

A mai arătat că prin sentinţa nr. 204 din 19 februarie 2008 s-a stabilit cu putere de lucru judecat că SC E. SRL nu datorează sumele de bani reţinute în expertiză, rechizitoriu şi sentinţă.

A mai solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Privitor la pct. 1 lit. c) din rechizitoriu a arătat că nu se precitează momentul în care au fost vândute artificiile, deoarece până la 20 martie 2000 societatea nu era în lichidare.

Referitor la pct. 1 lit. d) a invocat aceleaşi motive ca la lit. a) şi b), iar cu privire la lit. e) a arătat că asigurările au fost plătite cu februarie 2000 când societatea nu era în lichidare.

În legătură cu pct. 2 lit. a) din rechizitoriu, a arătat că toate sumele indicate de inculpat au fost justificate cu documente, iar în cauză nu există plângeri sau constituiri de părţi civile.

A mai invocat că fapta reţinută la pct. 2 lit. b) nu poate constitui infracţiunea de delapidare, deoarece nu a existat o vânzare şi o cerere a contractului de leasing, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

A mai solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu privire la faptele prevăzute la pct. 3 şi 4 din rechizitoriu, deoarece Legea nr. 31/1990 reglementează separat situaţia asociatului care întrebuinţează, nu poate constitui infracţiunea de delapidare, deoarece nu a existat o vânzare şi o cerere a contractului de leasing, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

A mai solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu privire la faptele prevăzute la pct. 3 şi 4 din rechizitoriu, deoarece Legea nr. 31/1990 reglementează separat situaţia asociatului care întrebuinţează capitalul, bunurile sau creditul societăţii în folosul sau al altuia, iar înregistrarea creanţei ca efect al reţinerii bunurilor TIR în Olanda nu reprezintă o denaturare a veniturilor.

Cu privire la pct. 5 şi 6 din rechizitoriu a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât un contract de consultanţă nu poate produce consecinţe juridice, iar înregistrările în contabilitate au fost făcute de persoane specializate.

Referitor la latura civilă a invocat faptul că sumele arătate de A.V.A.S. şi A.N.A.F. în cererile de constituire de parte civilă, reprezintă creanţe anterioare intrării în faliment şi este imposibil să aibă ca izvor raportul juridic penal.

A mai arătat că cererea lichidatorului judiciar este inadmisibilă exprimând calitatea procentuală activă.

Inculpatul, în subsidiar, a solicitat suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Cu ocazia judecării apelurilor a fost ascultat inculpatul, iar la cererea acestuia a fost depusă adresa nr. 209 din 4 noiembrie 2008 emisă de lichidatorul judiciar B.G. reprezentant al SC H.K.R. S.N.C. Craiova.

Prin Decizia penală nr. 166 de la 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 16077/63/2007, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile M.V. şi A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.F.P. Dolj, împotriva sentinţei penale nr. 248 din 6 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 16077/63/2007.

A fost admis apelul declarat de inculpatul N.V.

S-a desfiinţat în parte sentinţa.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul N.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215¹ alin. (1) C. pen. [(fapta descrisă în rechizitoriu la pct. 2 lit. b)].

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 8 ani compus din cuantumul pedepsei la care s-a adăugat un interval de timp de 5 ani stabilit de instanţă.

În baza art. 86³ C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la S.P.V.R.S.I de pe lângă Tribunalul Dolj;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Datele arătate mai sus se vor comunica S.P.V.R.S.I.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., raportat la art. 83 şi 84 C. pen.

Au fost respinse acţiunile civile formulate de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dolj şi A.V.A.B. Bucureşti.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de H.K.R. Craiova prin lichidator judiciar.

A fost obligat inculpatul către această parte civilă reprezentată prin lichidator judiciar la 1.104.997,2360 RON daune materiale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Au fost obligaţi apelanţii părţi civile M.V. şi A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.F.P. Dolj la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a examinat hotărârea prin prisma motivelor invocate şi examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept a apreciat că apelurile formulate de părţile civile sunt nefondate, iar apelul inculpatului este fondat numai cu privire la fapta arătată la pct. 2 lit. b) din rechizitoriu şi la unele aspecte ale laturii civile. În privinţa celorlalte critici arătate de inculpat, curtea de apel a considerat a fi neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Societatea în faliment a fost administrată de inculpatul N.V. până la data de 20 iunie 2001, când SC A. SA Craiova i-a făcut cunoscut faptul că îi ridică acest drept.

În această perioadă prin activitatea desfăşurată inculpatul a urmărit şi chiar a înstrăinat o parte din activele societăţii aflate în faliment.

Astfel, la 01 august 2008, prin încheierea contractului de comision dintre SC H.K.R. S.N.C. Craiova şi SC E. SRL Motru s-a creat în sarcina societăţii aflate în faliment plata unui comision lunar în sumă de 3700 dolari S.U.A. existând posibilitatea practicării unor majorări cuprinse între 0-50 %.

În acelaşi timp, prin contribuţia inculpatului, materiile prime nu mai erau achiziţionate direct de SC H.K.R. S.N.C. Craiova şi prin intermediul SC E. SRL Motru care i le revindea la un preţ superior care a aplicat adaosuri de până la 982,98 %.

Aspectul că nu se plăteau banii, ci produsele finite nu înlătură răspunderea inculpatului, ci scoate în evidenţă faptul că aceste operaţiuni nu puteau fi controlate de judecătorul sindic.

Totodată, inculpatul prin contractele încheiate în calitate de reprezentant al SC H.K.R. S.N.C. Craiova a solicitat ca ambalajele să fie vândute prima dată către SC E. SRL Motru la preţuri inferioare celor practicate anterior, după care aceste societăţi revindeau produsele beneficiarilor.

În privinţa faptei arătate la pct. 1 lit. c) din rechizitoriu, semnificativă este anexa nr. 3 a expertizei efectuată la urmărirea penală în care s-a arătat situaţia livrărilor de artificii prin intermediarul SC E.P. SRL Motru.

Chiar dacă începutul vânzărilor de artificii către SC E. a fost la 01 ianuarie 2000, acestea au continuat şi după intrarea H.K.R. Craiova în faliment până la 31 decembrie 2000.

Apărarea inculpatului legată de starea artificiilor nu este întemeiată, deoarece aceste produse puteau fi vândute direct beneficiarilor, şi nu prin intermediul SC E. Motru.

Referitor la fapta descrisă la pct. 1 lit. d) din rechizitoriu este evidentă intenţia inculpatului de a diminua activele societăţii aflate în faliment în condiţiile în care a închiriat întreaga capacitate de producţie către SC E. Motru, care s-a substituit astfel SC H.K.R. Craiova şi a realizat venituri în locul acesteia.

Pe de altă parte, deşi s-a încheiat formal un contract de închiriere, chiria a fost plătită doar pentru luna decembrie 2001.

Modul în care au fost încheiate şi executate contractele respective a fost descris detaliat în raportul de expertiză contabilă întocmit în faza urmăririi penale, la obiectivul nr. 2, iar consecinţele au fost arătate la obiectivul nr. 3, astfel încât invocarea obiectivului nr. 4 de către inculpat nu are legătură cu aceste fapte.

În legătură cu fapta arătată la pct. 1 lit. e) din rechizitoriu, important este aspectul că în pofida faptului că asigurările de viaţă s-au încheiat în februarie 2000, suma plătită a avut repercusiuni asupra activelor societăţii la data intrării în faliment.

Semnificativ pentru realizarea elementelor constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă este faptul că toate acţiunile inculpatului s-au corelat, nu au fost întâmplătoare, ci s-au derulat după un anumit plan, având drept consecinţă diminuarea activelor.

Pe de altă parte, intenţia inculpatului de a săvârşi infracţiunea a rezultat şi din aspectul că societatea aflată în faliment nu avea nevoie de intermedierea SC E. Motru şi H.K.R. Motru, în desfăşurarea activităţii sale.

Nu are importanţă asupra existenţei infracţiunii faptul că în cazul societăţilor în nume colectiv, inculpatul răspunde cu averea sa personală, pentru datoriile societăţii în lichidare, acest aspect, ţinând de raporturile comerciale în care a fost asigurată H.K.R. S.N.C. Craiova.

Cu privire la fapta descrisă la pct. 2 lit. a) din rechizitoriu, aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare în formă continuată prevăzută de art. 215¹ alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deoarece inculpatul, la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii şi-a însuşit sume de bani, de la SC E. Motru, SC H.K.R. S.N.C. Craiova, SC H.K.R. Motru.

Astfel, chiar dacă sumele au fost virate către U.P.R.C.D. Filiala Dolj, acestea nu au avut la bază operaţiuni reale, ci contracte de consultanţă fictive.

Ulterior sumele respective au intrat în posesia inculpatului, care a invocat documentele justificative, însă, aşa cum a arătat expertiza, cheltuielile nu au fost efectuate în vederea scopului social pentru care a fost constituită U.P.R.C.D., fiind în majoritatea lor (75 %) masa de protocol şi diurna pe timpul deplasărilor inculpatului, nerespectându-se dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 21/1924.

Pe de altă parte documentele justificative nu au reflectat realitatea, semnificativ fiind exemplul notelor de plată emise de aceeaşi unitate la intervale foarte mici şi cu valori foarte mari.

Faptul că nu există plângeri penale sau constituiri de părţi civile nu are legătură cu existenţa infracţiunii.

Mai mult SC H.K.R. S.N.C. Craiova prin lichidator judiciar a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei e 100.623.596 ROL în legătură cu această faptă.

Referitor la fapta arătată la pct. 2 lit. b) din rechizitoriu, curtea de apel a apreciat că aceasta nu este prevăzută de legea penală, deoarece nu a avut loc o vânzare a utilajului respectiv, care nu aparţinea SC H.K.R. S.N.C. Craiova, ci doar o cesiune a contractului de leasing, între cele două societăţi luând naştere raportul de natură comercială.

Pe de altă parte, faptul că în contractul de cesiune nu s-a stabilit ce se va utiliza cu suma de 632.067.061 lei plătită de SC H.K.R. S.N.C. Craiova în baza contractului de leasing, nu echivalează cu o însuşire a acestor bani de către inculpat sau cu folosirea bunului respectiv în interesul inculpatului ori pentru altul.

În aceste condiţii, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru această faptă.

Totodată, cererea SC H.K.R. Craiova prin lichidator de a fi obligat inculpatul la 632.067.061 ROL a rămas nesoluţionată potrivit art. 346 alin. (4) C. proc. pen.

Cu privire la fapta descrisă la pct. 3 din rechizitoriu, semnificativ este faptul că la data de 2 februarie 2001, A.V.A.B. a aprobat valorificarea de active numai pentru obiectele de inventar aflate în stare avansată de uzură fizică şi morală, dar în data de 6 aprilie 2001 s-au vândut active din categoria mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar, fără avizul judecătorului sindic sau al creditorilor.

Foarte important este aspectul că cele două categorii de active, obiecte de inventar şi mijloace fixe de natura obiectelor de inventar au fost delimitate în mod riguros în contabilitate, utilizându-se două conturi sintetice cu această denumire şi simbolurile 321 respectiv 212, ceea ce a justificat concluzia că cele două categorii nu puteau fi confundate.

Faptul că societatea este în nume colectiv nu are importanţă asupra existenţei infracţiunii ci numai în privinţa aspectelor de ordin comercial.

În legătură cu pct. 4 din rechizitoriu, inculpatul poate fi subiect pasiv al infracţiunii respective, deoarece faptele inculpatului de a dispune întocmirea de facturi ce constatau debite în sarcina cetăţeanului olandez, au fost avute în vedere la stabilirea bilanţului, ţinându-se cont de aceste creanţe fictive având drept consecinţă majorarea artificială a veniturilor.

De altfel, prin sentinţa nr. 315 de la 20 decembrie 2001 s-a dispus anularea facturilor respective.

Raportat la fapta descrisă la pct. 5 din rechizitoriu, sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deoarece contractele de consultanţă au produs efecte juridice în sensul că în baza acestor contracte SC H.K.R. S.N.C. Craiova, H.K.R. Motru au plătit sume de bani către U.P.R.C.D. - Filiala Dolj, care ulterior au fost însuşite de inculpat, fapte descrise la pct. 2 lit. a) din rechizitoriu.

În ceea ce priveşte pct. 6 din rechizitoriu, sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, deoarece inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. Motru şi U.P.R.C.D Filiala Dolj a încheiat contracte, în urma cărora SC E. Motru a înregistrat cheltuieli fictive, stabilind un impozit pe profit mai mic cu suma de 283.900.000 ROL.

În acest sens semnificativ este suplimentul raportului de expertiză contabilă care la obiectivul nr. 4 a detaliat modalitatea în care s-a diminuat în mod nejustificat impozitul pe profit.

Privitor la modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, natura infracţiunilor săvârşite, dar şi necesitatea acordării posibilităţii de a plăti despăgubirile acordate părţilor civile, curtea de apel a apreciat că scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, urmând să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 8 ani, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 86¹ C. pen.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) lit. a) – d) C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., raportat la art. 83 şi 84 C. pen.

În legătură cu latura civilă, curtea de apel a apreciat că apelul formulat de părţile civile sunt nefondate, iar apelul inculpatului este fondat în privinţa obligării la despăgubiri către A.V.A.B. Bucureşti şi A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dolj.

Astfel, pentru existenţa răspunderii civile delictuale trebuie să fie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 – art. 999 C. civ.

De aceea inculpatul poate fi obligat numai la daunele care au legătură de cauzalitate cu infracţiunea dedusă judecăţii şi pentru care acesta a fost condamnat.

Or, din cererile de constituire de parte civilă formulate de A.V.A.B. Bucureşti şi de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dolj se observă că acestea solicită sume ce reprezintă creanţe anterioare săvârşirii infracţiunilor de către inculpat.

Mai mult, pentru aceste sume există titluri executorii constând, fie în hotărâri judecătoreşti, fie în înscrisuri de natură fiscală sau comercială, context în care nu mai este posibilă o nouă stabilire a acestor sume printr-o altă hotărâre judecătorească.

În consecinţă, curtea de apel a apreciat că în mod greşit au fost admise acţiunile civile formulate de A.V.A.B. Bucureşti şi A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dolj şi obligat inculpatul la sumele de 662.225,7 lei, respectiv 1.941.489,01 dolari S.U.A. şi 4.599,4 lei.

Pe de altă parte în mod corect a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. Motru către A.N.A.F. prin D.G.F.P. Gorj la 66.099,34 lei, reprezentând despăgubiri cauzate prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală alcătuite din paguba iniţială la care se adaugă dobânzi şi penalităţi, aşa cum a rezultat din procesul-verbal nr. 26773 din 24 mai 2004 al D.G.F.P. Gorj.

Totodată, prin săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă a fost prejudiciată doar SC H.K.R. S.N.C. Craiova, creditorii acesteia neavând calitate procesuală activă de a solicita în nume propriu acordarea unor despăgubiri.

De altfel, SC H.K.R. S.N.C. Craiova s-a constituit parte civilă prin lichidator judiciar, însă despăgubirile la care a fost obligat inculpatul sunt în sumă de 1.104.997,2360 RON fiind alcătuite din 1.003.514,6839 lei pagubă ce a rezultat din săvârşirea infracţiunii descrisă la pct. 1 din rechizitoriu, 91.420,1925 lei pagubă ce a rezultat din săvârşirea faptei descrisă la pct. 3 din sechestru, 10.062,3596 lei pagubă ce a rezultat din săvârşirea infracţiunii descrisă la pct. 2 lit. a) din rechizitoriu.

În acest context, apelantul M.V. nu are calitatea procesuală activă de a solicita în nume propriu acordarea unor daune materiale sau morale, deoarece el a fost asociat la SC H.K.R. S.N.C. Craiova, societate care s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar inculpatul a fost obligat la acoperirea prejudiciului produs acesteia.

Dacă apelantul M.V. a solicitat alte daune, invocând calitatea sa de asociat la SC H.K.R. S.N.C. Craiova, acestea pot fi valorificate prin acţiuni de altă natură, nu prin promovarea acţiunii civile în cadrul procesului penal.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) şi pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de părţile civile, s-a admis apelul inculpatului.

S-a desfiinţat în parte sentinţa şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul N.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215¹ alin. (1) C. pen., [(fapta descrisă în rechizitoriu la pct. 2 lit. b)].

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 8 ani compus din cuantumul pedepsei la care s-a adăugat un interval de 5 ani stabilit de instanţă.

În baza art. 86³ C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Dolj;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Datele arătate mai sus s-au comunicat S.P.V.R.S.I.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., raportat la art. 83 şi 84 C. pen.

S-au respins acţiunile civile formulate de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dolj şi A.V.A.B. Bucureşti.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de H.K.R. Craiova prin lichidator judiciar.

A fost obligat inculpatul către această parte civilă reprezentată prin lichidator judiciar la 1.104.997,2360 RON daune materiale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă D.G.F.P Dolj în numele Statului Român, reprezentat de A.N.A.F., partea civilă M.V. şi inculpatul N.V., cei doi din urmă recurenţi fără a arăta iniţial motivele de recurs.

În motivele de recurs formulate în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a criticat Decizia atacată pentru două motive, respectiv nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului N.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215¹ C. pen., în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., în raport cu probatoriul administrat în cauză şi greşita individualizare a pedepsei în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în ceea ce priveşte modalitatea de executare a acesteia, respectiv aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs mai sus enunţate, parchetul apreciază că faptele inculpatului N.V., aşa cum au fost descrise în actul de inculpare, de a-şi însuşi în mod repetat valorile şi bunurile administrate, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, incriminată de dispoziţiile art. 215¹ alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Cu privire la fapta descrisă la pct. 2 lit. a) din rechizitoriu, instanţa de apel a apreciat că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare în formă continuată prevăzută de art. 215¹ alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deoarece inculpatul, la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii şi-a însuşit sume de bani de la SC E. Motru SRL, SC H.K.R. Craiova şi SC H.K.R. Motru.

Referitor la fapta arătată la pct. 2 lit. b) din rechizitoriu, curtea de apel a apreciat că aceasta nu este prevăzută de legea penală, deoarece nu a avut loc o vânzare a utilajului respectiv, care nu aparţinea SC H.K.R. S.N.C. Craiova, ci doar o cesiune a contractului de leasing, între cele două societăţi luând naştere un raport de natură comercială, motiv pentru care a dispus achitarea pentru această acţiune a inculpatului.

Aşa cum rezultă din rechizitoriul parchetului la pct. 2 lit. b): „La data de 25 octombrie 1999, SC H.K.R. S.N.C. Craiova a încheiat cu o societate din Germania un contract de leasing, având ca obiect utilaje pentru prelucrarea materialelor plastice, a căror valoare stipulată a fost de 170.000 mărci germane.

Conform clauzelor, în perioada 10 aprilie 2000 - 15 februarie 2001, cumpărătorul a achitat ratele lunare ce totalizează 632.067.061 lei.

Inculpatul N.V., în calitate de reprezentant al SC H.K.R. S.N.C. a încheiat cu SC E. SRL Motru un contract de cesiune prin care, atât leasingul, cât şi utilajele au fost transferate acestei ultime societăţi, la care era administrator şi acţionar majoritar.

Între cele două societăţi nu au intervenit şi clauze privind recuperarea preţului deja plătit, astfel că în limita celor 632.067.061 lei, înstrăinarea a fost făcută în folosul inculpatului şi din dispoziţia acestuia." Prin urmare, faţă de cele mai sus expuse, însuşirea ca element material al laturii obiective este realizată şi ca atare subzistă infracţiunea de delapidare sub acest aspect.

Sub aspectul laturii subiective, parchetul consideră că este evidentă intenţia inculpatului de a urmări obţinerea profitului pentru sine sau pentru altul în cauza de faţă, fiind făcută referire la Decizia penală nr. 667/1971 în R.R.D. nr. 3/1972, pag. 163, pronunţată de Tribunalul Judeţean Timiş, secţia penală, în care s-a considerat că fapta constituie delapidare chiar dacă profitul urmărit nu a fost realizat.

Elementul material al infracţiunii de delapidare constă în acţiunea de sustragere care se realizează prin trei modalităţi alternative: însuşirea, folosirea şi traficarea.

Relativ la cauza de faţă, scoaterea utilajelor din posesia societăţii aflată în faliment şi cesionarea acestora în stăpânirea altei societăţi spre folosire, societate pe care o administra inculpatul şi al cărei acţionar majoritar era, relevă în mod clar acţiunea de sustragere, respectiv însuşire ce constituie elementul material al infracţiunii de delapidare.

Este lipsit de relevanţă faptul că înstrăinarea s-a făcut prin vânzare sau cesionare a utilajelor respective, important fiind faptul că bunurile respective au fost scoase din patrimoniul societăţii aflate în faliment, fără a-i fi remise acesteia sumele de bani plătite ca rate pentru contractul de leasing în sumă de 632.067.061 ROL.

Prin această acţiune, inculpatul a cauzat un prejudiciu major societăţii aflate în faliment diminuând masa credală.

În atare situaţie, intenţia directă de a obţine un folos în favoarea inculpatului este evidentă şi de netăgăduit.

Potrivit art. 1122 C. civ., cesiunea bunurilor este modalitatea la care recurge debitorul unei obligaţii care nu-şi mai poate plăti creditorul sau datoria.

Or, în speţa de faţă, nu a existat nicio datorie de achitat. A fortiori în contractul de cesiune nu au fost invocate clauze privind recuperarea preţului achitat de societatea cesionară aflată în faliment. Aşadar, prin astfel de acte de administrare a celor două societăţi, inculpatul a beneficiat de drepturi băneşti necuvenite.

Astfel, parchetul a menţionat că în speţă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută şi pedepsită de art. 215¹ C. pen., pentru fapta reţinută în seama inculpatului prin rechizitoriu la pct. 2 lit. b).

Sintetizând, acţiunea inculpatului descrisă la pct. 2 lit. b) din rechizitoriu a fost săvârşită la un anumit interval de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi prezintă în parte conţinutul infracţiunii de delapidare reţinută în sarcina inculpatului şi pentru care Curtea de Apel Craiova a decis că subzistă relativ la fapta descrisă la pct. 2 lit. a) din rechizitoriu.

În raport de considerentele expuse, parchetul apreciază că Decizia Curţii de Apel Craiova este netemeinică şi nelegală sub aspectul achitării inculpatului pentru infracţiune prevăzută de art. 215¹ alin. (1) C. pen., descrisă la pct. 2 lit. b) din rechizitoriu.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs invocat, privind individualizarea pedepsei, respectiv modalitatea de executare a acesteia, parchetul a arătat că nu achiesează la pct. de vedere al Curţii de Apel Craiova potrivit căruia scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, motiv pentru care a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 8 ani, compus din 3 ani, cuantumul pedepsei, la care s-a adăugat un interval de 5 ani stabilit de instanţă.

În raport cu prejudiciul cauzat foarte mare, de „modus operandi" al acestuia, de ingeniozitatea infracţională a acestuia, de gravitatea faptelor comise şi multitudinea acestora s-a apreciat că instanţa de apel a dat dovadă de clemenţă nejustificată în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, concluzionând că se impune executare pedepsei în regim de detenţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi menţinere sentinţei penale nr. 248 din 6 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 16077/63/2007 prin care inculpatul N.V. a fost condamnat pentru toate faptele deduse judecăţii stabilind executare pedepsei rezultante în regim de detenţie.

În declaraţia de recurs, D.G.F.P. Dolj în numele Statului Român, reprezentat de A.N.A.F. a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, admiterea cererii de constituire şi obligarea inculpatului N.V., la plata sumei de 790.573 lei, la care urmează să fie calculate accesoriile legale aferente de la data naşterii debitului, până la data plăţii.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin R.G. a instanţei supreme sub nr. 6532 la 13 februarie 2009, motivele de recurs formulate în scris de către recurenta parte civilă M.V., aflate la dosarul Înaltei Curţi.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta partea civilă a arătat că rechizitoriul întocmit de organele de urmărire penală (pag. 2) precizează că s-a confirmat comiterea de fapte penale de către inculpatul N.V., care în calitatea sa de administrator a dispus în folosul sau înstrăinarea unor valori de patrimoniu, toate aceste manopere prejudiciind creditorii şi pe el, ca asociat. Faptele penale din plângerea sa au fost confirmate de organele de urmărire penală cât şi de Decizia curţii de apel. Toate sumele fraudate de N.V. au diminuat în mod substanţial profitul societăţii falite H.K.R. S.N.C. Craiova la care el deţinea o valoare importantă de acţiuni. Deci, din profitul societăţii, aşa cum rezultă şi din cererea sa de constituire ca parte civilă, apreciind că i se cuvine tot o sumă importantă.

De asemenea, recurenta parte civilă M.V. a mai menţionat că se remarcă faptul că între faptele penale reţinute în sarcina inculpatului şi vătămarea sa materială şi morală, pe de-o parte şi a părţilor civilmente responsabile, pe de altă parte, există un raport de cauzalitate. Astfel, există şi răspunderea delictuală, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 – art. 999 C. civ., iar inculpatul poate fi obligat la plata daunelor produse ei şi creditorilor.

În acest context, consideră că are calitatea procesuală activă de a solicita în nume propriu acordarea de daune materiale şi morale şi deci de constituire ca parte civilă în dosarul penal şi în consecinţă cererea sa de constituire ca parte civilă este temeinică şi legală, solicitând a se da o nouă apreciere probelor administrate şi să se desfiinţeze sentinţa penală cu privire la latura civilă şi în rejudecare să se admită acţiunea sa civilă, aşa cum a fost formulată.

La termenul de judecată de la 26 februarie 2009 în recurs, Înalta Curte faţă de lipsa de procedură cu intimata parte responsabilă civilmente SC E. SRL Motru, prin lichidator judiciar V.L.C. S.P.R.L. Tg. Jiu, precum şi apreciind, ca întemeiată, cererea de amânare formulată de recurentul intimat inculpat, în vederea angajării unui apărător ales a amânat cauza la 9 aprilie 2009 şi a dispus menţinerea delegaţiei apărătorului desemnat din oficiu, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la termenul menţionat, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei au fost depuse motivele de recurs formulate de inculpatul N.V., prin apărător ales, fiind trimise, atât prin fax, cât şi prin serviciul poştal şi înregistrate prin R.G. a instanţei supreme sub nr. 15535 la 8 aprilie 2009, în patru exemplare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat N.V., prin apărător a invocat cazurile de casare prevăzute de ar. 385⁹ pct. 10 şi 17¹ C. proc. pen.

În primul rând se arată că în privinţa soluţiei ce vizează infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, hotărârea este nelegală, deoarece ambele instanţe au aplicat greşit legea, în sensul încadrării în categoria activelor unei societăţi în insolvenţă, fie cheltuieli, fie venituri nerealizate. Tocmai pentru că textul de lege se referă la înstrăinarea unei părţi din active, iar noţiunea este una de natură contabilă, s-a stabilit obiectivul 4 la expertiza întocmită în faza de urmărire penală, solicitându-se ca expertul să precizeze care a fost valoarea activelor societăţii la intrarea în faliment şi dacă acestea au fost înstrăinate în frauda creditorilor. A rezultat fără dubiu din răspunsul la acest obiectiv că s-au efectuat doar vânzări de active pentru bunuri mobile, de către lichidator, în valoarea de 914.201.925 ROL. în Decizia atacată s-a arătat că nu pot fi invocate concluziile expertizei la obiectivul 4, întrucât expertiza cuprinde şi concluziile la obiectivele 2 şi 3 care reflectă „modul în care au fost încheiate şi executate contractele respective" cu referire la contractele de închiriere a spaţiilor şi mijloacelor de producţie ale falitei, de comision etc. Acest argument, ca şi cel privind realizarea veniturilor de către o altă societate în locul falitei nu sunt de natură a înlătura apărarea cu privire la inexistenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, esenţa acestei apărări fiind aceea că activele reprezintă o categorie contabilă anume în care nu pot fi încadrare prin extindere sau analogie cheltuieli sau profitul nerealizat.

De altfel, nici nu s-ar putea vorbi despre înstrăinarea unor cheltuieli sau unor potenţiale venituri. Legea penală este de strictă interpretarea şi numai printr-o adăugare la text s-ar putea concluziona că eventuala transferare a activităţii falitei către o altă societate şi realizarea de venituri prin intermediul acestei societăţi, în condiţiile în care societatea în faliment păstrează proprietatea activelor ar putea constitui infracţiunea de bancrută frauduloasă. Mai mult decât atât, de fiecare dată, în scris şi oral a arătat că societatea în lichidare nu mai putea desfăşura activitate, această fiind de esenţa lichidării. În consecinţă, se apreciază că ar fi absurd să se vorbească despre profit nerealizat al unei firme care prin definiţie nu mai poate lucra. Inculpatul a încercat reorganizarea societăţii, însă creditorii au fost cei care au respins planul de reorganizare, considerând că activitatea nu este profitabilă. De aceea, s-a comunicat beneficiarilor că activitatea se va derula de către alte societăţi comerciale şi nu SC H.K.R. S.N.C. Craiova.

Pentru fiecare dintre infracţiunile descrise la pct. 1 din rechizitoriu s-au formulat apărări la care instanţa, fie nu a răspuns, fie a răspuns formal cu argumente străine de natura şi înţelesul faptic şi juridic al celor imputate. De altfel, nici nu se înţelege din rechizitoriu sau din hotărârile pronunţate până în prezent dacă este vorba despre o singură infracţiune de bancrută frauduloasă în formă continuată sau mai multe, pentru că nu s-a reţinut nici art. 41 şi nici art. 33 C. pen. Astfel, prima faptă ce ar constitui bancrută frauduloasă ar consta în plata unor comisioane (60.790.474 lei) către SC E. SRL, a doua „înstrăinarea de posibile active în frauda creditorilor", a treia vânzarea unor artificii către SC E.C. SRL la un preţ preferenţial, a patra constituirea unor diferenţe nefavorabile falitei, iar a cincea plata unor asigurări de viaţă pentru angajaţi.

În motivele de apel, ca, de altfel, pe tot parcursul procesului a susţinut că nici cheltuielile, nici profitul nerealizat şi nici „diferenţele nefavorabile" nu constituie active care să fi fost înstrăinate, în caz de faliment, în dauna creditorilor. Instanţa de apel nu a răspuns acestei chestiuni şi nu a lămurit prin hotărârea atacată, în sensul încadrării în noţiunea de active a acestor categorii contabile. Pe paginile 12 - 13 din Decizia instanţei de apel sunt făcute discuţii care, însă nu răspund motivelor, ci dimpotrivă, reiau sau confirmă soluţii date pe problemele de drept, soluţii pe care Ie-a contestat (că SC E. Motru s-a substituit SC H.K.R. Craiova şi a realizat venituri în locul acesteia, că sumele plătite cu titlu de asigurări de viaţă au avut repercusiuni asupra activelor societăţii la data intrării în faliment, că intenţia inculpatului de a săvârşi infracţiunea rezultă din faptul că falita nu avea nevoie de intermediere în desfăşurarea activităţii sale etc.).

În al doilea rând, recurentul inculpat prin apărător, a menţionat că referitor la infracţiunea de delapidare, instanţa a admis pct. de vedere că cesionarea unui contract de leasing nu presupune încasarea vreunei sume de bani, mai ales că existau debite restante în legătură cu acest contract, însă a menţinut soluţia instanţei de fond cu privire la fapta descrisă la pct. 2 lit. a) din rechizitoriu, cu motivarea că inexistenţa unor plângeri penale sau constituiri de părţi civile nu conduc la inexistenţa infracţiunii şi că faptul virării sumelor de bani către alte persoane juridice nu are relevanţă pentru că sumele au intrat ulterior în posesia inculpatului (în legătură cu U.P.R.C.D.).

Prin Decizia pronunţată de instanţa de apel s-a reţinut conform rechizitoriului că este vorba de o singură infracţiune de delapidare, de la trei părţi vătămate, în formă continuată şi săvârşită prin intermediul unei persoane juridice. Apărarea consideră că nu este posibilă săvârşirea acestei infracţiuni prin intermediul unei persoane juridice, textul de lege nefăcând o asemenea distincţie şi că, pe cale de consecinţă, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 215¹ C. pen., mai ales că inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de fals în legătură cu facturile emise, chitanţele întocmite şi nici nu s-a reţinut vreo infracţiune prevăzută de Legea nr. 82/1991 în legătură cu evidenţa contabilă a U.P.R.C.D. Filiala Dolj, cu excepţia contractului de consultanţă din 01 octombrie 2000 în legătură cu SC E. SRL. Prin urmare, toate înscrisurile în baza cărora inculpatul a ridicat sume de bani de la U.P.R.C.D. (documente justificative înregistrate în contabilitate) şi-au păstra efectele fiscale specifice.

În al treilea rând, recurentul inculpat, prin apărător a mai precizat că a fost respins apelul inculpatului şi în legătură cu infracţiunea reţinută la pct. 3 din rechizitoriu prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu motivarea că în 6 aprilie 2001 s-au vândut active fără avizul judecătorului sindic sau al creditorilor, aceasta constituind în opiniile instanţelor, ca şi a actului de sesizare o activitate de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia. Este adevărat că din economia cu care a tratat acest punct rechizitoriul nu se înţelege în ce constă infracţiunea, că instanţa de fond a copiat doar rechizitoriul şi a pronunţat soluţie, dar instanţa de apel a circumstanţiat această faptă, în sensul că vânzarea de active din aprilie 2001 ar reprezenta elementul material al laturii obiective. Numai că în 6 aprilie 2001, inculpatul nu mai putea fi subiect al acestei infracţiuni, societatea intrând în faliment şi având lichidator numai la 20 martie 2000. Mai mult decât atât, nu se înţelege cum o vânzare a unor bunuri făcută de lichidator către terţi ar putea să reprezinte un act de folosire cu rea-credinţă a bunurilor falitei de către administrator. Toată activitatea de valorificare a bunurilor în faliment s-a derulat de către lichidator, la data respectivă lichidatorul fiind C.N. Acest lichidator a primit la 2 februarie 2001 aprobarea de valorificare de active din parte principalului creditor (A.V.A.B.), a procedat la vânzare în 6 aprilie 2001, a încasat preţul în contul falitei, iar expertiza concluzionează că nu există dovezi convingătoare c s-ar fi obţinut cele mai bune preţuri, însă nu se poate stabili că s-au făcut vânzări în frauda creditorilor. Oricum, nu există nicio legătură între toată această discuţie bazată pe soluţionarea obiectivului 4 al expertizei şi infracţiunea prevăzută de art. 271 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

În legătură cu infracţiunea de prezentare cu rea-credinţă către acţionari/asociaţi a unei situaţii financiare inexacte sau cu date inexacte în privinţa condiţiilor economice ale societăţii prevăzută de art. 271 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, recurentul inculpat, prin apărător a menţionat că a susţinut prin motivele de apel, că textul vizează protecţia intereselor acţionarilor unei societăţi cărora administratorul sau directorul le prezintă o situaţie financiară inexactă. Or, în speţă, i se impută inculpatului că ar fi dispus emiterea unor facturi în sarcina unui asociat pentru lipsa de folosinţă a unui bun reţinut în Olanda de asociatul olandez. Nu se înţelege din rechizitoriu despre ce situaţie financiară este vorba (mai ales că la data pretinsei săvârşiri a faptei textul se referea la bilanţ), la ce dată este săvârşită fapta, cine a întocmit bilanţul şi nu se răspunde în niciun fel motivelor de apel, instanţa limitându-se la afirmaţia că prin emiterea facturilor s-au majorat artificial activele cu creanţe fictive. Motivele de apel vizau interpretarea textului conform scopului acestuia, dreptul inculpatului de a emite facturile în condiţiile în care bunul a fost într-adevăr reţinut în Olanda şi imposibilitatea ca inculpatul să fie subiect activ al infracţiunii, în condiţiile în care la societatea în lichidare bilanţul se semnează şi se prezintă de lichidator.

În al cincilea rând, s-a arătat că referitor la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a susţinut că martorii P.Ş. şi B.M. au infirmat cele reţinute în rechizitoriu, aspect asupra căruia instanţa de apel nu s-a pronunţat.

În legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală, recurentul inculpat, prin apărător a menţionat că lipseşte latura subiectivă, întrucât nu inculpatul a dispus să fie înregistrate în contabilitate cheltuielile reprezentând contravaloarea contractului de consultanţă, aceste înregistrări fiind făcute, din proprie iniţiativă, de personalul de la serviciul de contabilitate (B.M. şi S.L.). Instanţa de apel nu a analizat nici acest motiv. În legătură cu această faptă este de precizat şi aspectul că rechizitoriul reţine că de fapt, SC E. SRL nu ar fi făcut nicio cheltuială cu contractul de consultanţă şi nu ar fi virat nicio sumă către U.P.R.C.D. Filiala Dolj, contrar celor reţinute la pct. 2 lit. a) din rechizitoriu [(pag. 5 alin. (1) şi (5)] în sensul că SC E. ar fi virat la U.P.R.C.D. suma de 513.468.446 lei, respectiv 425.000.000 lei în anii 2000 - 2001.

În ce priveşte latura civilă, s-a precizat că instanţa de apel a menţinut în parte soluţia instanţei de fond, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 1.104.997,2360 RON către falită, reprezentând daune materiale, prejudiciu produs prin infracţiunea de bancrută frauduloasă. Această infracţiune nu s-a săvârşit, aşa încât obligaţia stabilită nu are temei legal, fapt confirmat şi prin hotărârile pronunţate în litigiile dintre falită şi SC E. SROL (societatea în raport cu care s-ar fi constituit acele diferenţe nefavorabile).

În concluzie, recurentul inculpat, prin apărător a solicitat achitarea pentru toate faptele descrise în rechizitoriu.

La termenul de astăzi, reprezentantul Ministerului Public, în dezbateri, având cuvântul asupra recursului declarat a învederat că susţine oral un alt caz de casare, care prevalează faţă de motivele scrise şi anume art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. În susţinerea acestuia a arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra uneia dintre faptele reţinute în actul de sesizare, pronunţând o soluţie parţială, doar referitor la unul din cele două acte materiale ale infracţiunii de delapidare. Astfel, deşi în considerente rezultă că înţelege să reformeze hotărârea numai cu privire la un act material, care nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, în dispozitiv s-a pronunţat cu privire la toate actele materiale, aşa încât faţă de cele arătate, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare.

Apărătorul recurentului intimat inculpat, având cuvântul cu privire la recursul procurorului a arătat că instanţa de apel s-a referit expres la fapta prevăzută de pct. 2 lit. b) din rechizitoriu, iar, la pagina 14 din decizie, s-a arătat de ce motivele de apel nu sunt întemeiate cu privire la fapta prevăzută la lit. a), astfel că nu este reală susţinerea parchetului.

Cu privire la recursul inculpatului a dezvoltat oral motivele scrise de recurs, susţinând greşita condamnare pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă, pentru care nu sunt întrunite elementele constitutive.

Referitor la infracţiunea de prezentare cu rea-credinţă a unei situaţii nereale, a arătat că nu s-a aplicat textul în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii, în sensul că inculpatul nu putea fi subiect activ al infracţiunii, din moment ce nu mai era administrator, iar societatea era în lichidare.

Totodată, a menţionat că nu există nicio probă la dosar referitoare la încasarea vreunei sume de bani. A mai arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat nici asupra lipsei laturii subiective a infracţiunii de evaziune fiscală.

Referitor la individualizarea pedepsei, a precizat că nu se impune privarea de libertate a inculpatului.

Faţă de cele susţinute, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanţa de apel, iar, în subsidiar, achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru toate faptele.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la recursul intimatului inculpat a solicitat admiterea acestuia, ca fondat, doar asupra nepronunţării instanţei de apel asupra criticilor de nelegalitate invocate, casarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de apel. Cu privire la propriul caz de casare a arătat că instanţa de apel, deşi a reţinut în considerente că desfiinţează hotărârea numai cu privire la un act material, în dispozitiv s-a pronunţat asupra întregii infracţiuni de delapidare.

Asupra recursurilor declarate de părţile civile a arătat că acestea sunt nemotivate şi că nu a identificate cauze de nelegalitate care să poată fi avute în vedere din oficiu.

Apărătorul recurentului intimat inculpat, având cuvântul asupra recursurilor părţilor civile a solicitat referitor la cel al Statului Român, prin A.N.A.F. Bucureşti - D.G.F.P. Dolj, respingerea, ca nefondat, a acestuia, arătând că D.G.F.P. Dolj a precizat că suma înscrisă în procedura de faliment este corectă, iar cu privire la recursul părţii civile M.V., a se respinge, ca inadmisibil.

În ultimul cuvânt, recurentul intimat inculpat a arătat că este de acord cu concluziile apărătorului său.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, recurentele părţi civile M.V. şi Statul Român, prin A.N.A.F. Bucureşti D.G.F.P. Dolj, recurentul intimat inculpat N.V., în raport cu motivele de recurs invocate, aşa cum au fost precizate oral, în ceea ce priveşte recursul parchetului de către, reprezentantul Ministerului Public, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., referitor la recursul parchetului şi respectiv art. 385⁹ pct. 10 şi 17¹ C. proc. pen., privind recursul recurentului intimat inculpat N.V., Înalta Curte constată ca fiind fondate recursurile parchetului, recurentelor părţi civile şi recurentului intimat inculpat pentru considerentele ce se vor analiza pentru fiecare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova aşa cum a fost precizat oral sub aspectul motivelor invocate:

Din examinarea cauzei rezultă că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj emis la 1 august 2002 în dosarul nr. 1220/P/2000 a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul N.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, art. 215¹ alin (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 265 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În actul de sesizare, în ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 215¹ alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), au fost evidenţiate împrejurările faptice la pct. 2 a) şi 2 b) astfel:

„2 a) Prin sentinţa Curţii de Apel Craiova cu nr. 5 din 15 iunie 1998, a fost înfiinţată legal Filiala Craiova a U.P.R.C.D. la cererea acestui organism care are sediul în Bucureşti, societate nonprofit, constituită în baza Legii nr. 21/1994 şi în care inculpatul N.V. a îndeplinit calitatea de preşedinte.

Aşa cum se va vedea în continuare, scopul înfiinţării acestei filiale a fost acela de a crea inculpatului o cale mediată pentru a-şi însuşi sume de bani provenite de la cele 3 societăţi pe care le administra, fără a se observa la o analiză obişnuită ilicitul săvârşit.

Astfel că, sub acoperirea unor contracte de consultanţă nereale, în perioada 8 noiembrie 2000 - 19 decembrie 2001, din conturile SC H.K.R. S.N.C. Craiova, SC H.K.R. SRL Motru şi SC E. Motru a fost virată la U.P.R.C.D. suma totală de 513.468.446 lei, ajungând pe această cale la dispoziţia inculpatului N.V.

Verificarea documentelor financiar-contabile efectuată de experţi a stabilit că documentele ce justifică folosirea acestei sume reprezintă în marea lor majoritate (75 %) cheltuieli de protocol şi diurnă în beneficiul inculpatului N.V., ce exced obiectului de activitate al unei societăţi, constituită în baza Legii nr. 21/1994, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 9 din acest act normativ.

Independent însă de faptul că, această utilizare a sumelor a fost contrară legii, analiza pe ansamblu şi de bun simţ a documentelor justificative demonstrează că acestea nici nu reflectă realitatea, exemplificativ fiind de reţinut că la restaurantul „B." Bucureşti, apar note de plată emise la intervale de ordinul minutelor şi cu valori neverosimil de mari.

Esenţial însă, pentru activitatea infracţională ce o analizăm este faptul că, sumele au fost plătite către U.P.R.C.D. fără nicio justificare şi cu scopul vădit de a ajunge pe o cale ocolită în folosinţa inculpatului, prestările de servicii, reprezentând consultanţă în beneficiul plătitorilor, invocate de acesta, fiind aşa cum se va arăta în continuare inexistente.

În mod similar a procedat inculpatul şi în cursul lunii octombrie 2000 când, în baza unui contract de consultanţă şi-a însuşit de la SC E. suma de 25.000.000 lei pe care i-a restituit, însă în perioada 5 - 30 decembrie 2001, urmare somaţiei martorului P.R.C., ce a preluat între timp capitalul societăţii SC E. şi a observat frauda.

Suma totală însuşită de inculpat de la cele 3 societăţi pe care Ie-a administrat prin intermediul U.P.R.C.D. Filiala Craiova se ridică în final la 938.468.446 lei.

b) La data de 25 octombrie 1999, SC H.K.R. S.N.C. Craiova a încheiat cu o societate din Germania un contract de leasing, având ca obiect utilaje pentru prelucrarea materialelor plastice, a căror valoare stipulată a fost de 170.000 mărci germane.

Conform clauzelor, în perioada 10 aprilie 2000 - 15 februarie 2001, cumpărătorul a achitat ratele lunare ce totalizează 632.067.061 lei.

La această ultimă dată, inculpatul N.V., în calitate de reprezentant al SC H.K.R. S.N.C. a încheiat cu SC E. SRL Motru un contract de cesiune, prin care, atât leasingul, cât şi utilajele au fost transferate acestei ultime societăţi, la care era administrator şi acţionar majoritar.

Cum între cele două societăţi nu au intervenit şi clauze privind recuperarea preţului deja plătit, urmează a se considera că în limita celor 632.067.061 lei, înstrăinarea a fost făcută în folosul inculpatului şi din dispoziţia acestuia.

Astfel că, urmare actelor sale de administrare a celor 3 societăţi, inculpatul a beneficiat în final de drepturi băneşti necuvenite în sumă totală de 1.570.535.507 lei."

Prin sentinţa penală nr. 248 de la 6 iunie 2008 a Tribunalului Dolj, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 16077/63/2007, inculpatul N.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, în baza art. 215¹ alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (pct. 2 rechizitoriu). În baza art. 1 din Legea nr. 453/2002 s-a constatat graţiată în întregime pedeapsa aplicată. S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Prin Decizia penală nr. 166 de la 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 16077/63/2007, ce a fost atacată prin prezentul recurs, a fost admis apelul declarat de inculpatului N.V., împotriva sentinţei mai sus menţionate, s-a desfiinţat în parte sentinţa şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul N.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215¹ alin. (1) C. pen. [(fapta descrisă în rechizitoriu la pct. 2 lit. b)], s-a făcut aplicarea art. 86¹ C. pen., 86³, art. 71 alin. (5) şi art. 86⁴ raportat la art. 83 şi 84 C. pen., s-au dispus şi alte măsuri, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a arătat în mod expres „Cu privire la fapta descrisă la pct. 2 lit. a) din rechizitoriu, aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare în formă continuată prevăzută de art. 215 1 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deoarece inculpatul, la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii şi-a însuşit sume de bani, de la SC E. Motru, SC H.K.R. S.N.C. Craiova, SC H.K.R. Motru.

Astfel, chiar dacă sumele au fost virate către U.P.R.C.D. Filiala Dolj, acestea nu au avut la bază operaţiuni reale, ci contracte de consultanţă fictive.

Ulterior sumele respective au intrat în posesia inculpatului, care a invocat documentele justificative, însă aşa cum a arătat expertiza, cheltuielile nu au fost efectuate în vederea scopului social pentru care a fost constituită U.P.R.C.D., fiind în majoritatea lor (75 %) masa de protocol şi diurna pe timpul deplasărilor inculpatului, nerespectându-se dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 21/1924.

Pe de altă parte documentele justificative nu reflectă realitatea, semnificativ fiind exemplul notelor de plată emise de aceeaşi unitate la intervale foarte mici şi cu valori foarte mari.

Faptul că nu există plângeri penale sau constituiri de părţi civile nu are legătură cu existenţa infracţiunii.

Mai mult SC H.K.R. S.N.C. Craiova prin lichidator judiciar a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 100.623.596 ROL în legătură cu această faptă.

Referitor la fapta arătată la pct. 2 lit. b) din rechizitoriu, Curtea apreciază că aceasta nu este prevăzută de legea penală, deoarece nu a avut loc o vânzare a utilajului respectiv, care nu aparţinea SC H.K.R. S.N.C. Craiova, ci doar o cesiune a contractului de leasing, între cele două societăţi luând naştere raportului de natură comercială.

Pe de altă parte faptul că în contractul de cesiune nu s-a stabilit ce se va utiliza cu suma de 632.067.061 lei plătită de SC H.K.R. S.N.C. Craiova în baza contractului de leasing, nu echivalează cu o însuşire a acestor bani de către inculpat sau cu folosirea bunului respectiv în interesul inculpatului ori pentru altul.

În aceste condiţii, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., la art. 10 lit. b) C. proc. pen., inculpatul va fi achitat pentru această faptă.

Totodată, cererea SC H.K.R. Craiova prin lichidator de a fi obligat inculpatul la 632.067.061 ROL va rămâne nesoluţionată potrivit art. 346 alin. (4) C. proc. pen."

În raport cu cele mai sus-menţionate, precum şi cu motivul de recurs invocat oral de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte consideră că instanţa de apel s-a pronunţat, în mod expres în dispozitivul deciziei atacate cu privire la fapta de la pct. 2 lit. b) din rechizitoriu, dispunând soluţia achitării, considerentele din hotărâre fiind în concordanţă cu soluţia menţionată, iar referitor la fapta de la pct. 2 lit. a), în dispozitivul aceleiaşi decizii, există menţiunea menţinerii celorlalte dispoziţii ale sentinţei, iar în considerentele deciziei, în mod concret, curtea de apel şi-a exprimat argumentele cu privire la aceasta, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

Înalta Curte constată, însă, că instanţa de apel nu s-a pronunţat în mod concret, printr-un examen propriu asupra mijloacelor de probă administrate cu privire la faptele de la pct. 2 din rechizitoriu, prin prisma condiţiilor legale impuse, pe de-o parte de dispoziţiile art. 215¹ alin. (1) C. pen., referitoare la delapidare, al formei continuate prevăzută de art. 41 alin. (2) din acelaşi cod şi nici prin prisma dispoziţiilor art. 275 din Legea nr. 31/1990, în raport cu menţiunea expresă din actul de sesizare şi anume „Faptele inculpatului descrise la pct. 2 din rechizitoriu, constând în acte materiale repetate de însuşire a valorilor administrate, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 215¹ alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Această încadrare juridică are în vedere pe de-o parte dispoziţiile art. 275 din Legea nr. 31/1990, iar pe de alta, întrunirea tuturor elementelor ce caracterizează conţinutul infracţiunii de delapidare, chiar dacă însuşirea valorilor s-a realizat pe o cale mediată."

Altfel spus, instanţa de apel avea obligaţia de a examina în limita efectului devolutiv al apelurilor declarate în cauză, criticile formulate şi cu privire la faptele de la pct. 2 din rechizitoriu, prin raportarea acestora la materialul probator administrat în cauză, iar în baza propriei evaluări să stabilească existenţa sau inexistenţa faptelor, a vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului N.V. în săvârşirea infracţiunii de delapidare, prin evidenţierea concretă a argumentelor referitoare la această incriminare, din punct de vedere obiectiv şi subiectiv, la forma sa continuată în raport cu toate actele materiale, prin arătarea îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiilor legale privind unitatea rezoluţiei infracţionale, faţă de pluralitatea de acţiuni caracteristică infracţiunii continuate, în raport cu perioada indicată expres la punctele 2 lit. a) şi 2 lit. b) din rechizitoriu, dar şi cu dispoziţiile art. 275 din Legea nr. 31/1990.

Aşa cum se poate observa, în considerentele deciziei atacate, cu privire la faptele de la punctele 2 lit. a) şi 2 lit. b), instanţa de apel s-a limitat doar la a face afirmaţii generice, succinte chiar şi cu privire la inexistenţa faptei penale de la punctele 2 lit. b), pe care nu a analizat-o concret, în raport cu materialul probator administrat în cauză şi prin prisma infracţiunii continuate, a existentei sau inexistentei, acestui act material în cadrul unităţii legale a infracţiunii continuate în ansamblul pct. 2, precum şi argumentele legale comparative între efectele contractului de leasing şi conţinutul incriminator obiectiv al infracţiunii de delapidare.

Faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte consideră că prin neanalizarea şi nepronunţarea în mod concret asupra materialului probator administrat în cauză, referitor la faptele de la pct. 2 din rechizitoriu, prin raportare la conţinutul legal al incriminării, atât la condiţiile legale ale delapidării, formei continuate, precum şi la incriminarea menţionată în legea specială, faţă de criticile formulate în apel, în sensul că în mod efectiv nu a făcut o analiză, prin reţinerea şi indicarea mijloacelor de probă, care se coroborează, înlăturarea motivată a altora, în situaţia în care aprecia că se impune un astfel de raţionament, ceea ce este caracteristic unui proces de apreciere a probelor, instanţa de apel prin soluţia dispusă cu privire la faptele de la pct. menţionat, în condiţiile arătate, chiar dacă parţial aceasta este favorabilă inculpatului cu privire la un act material, în ansamblul soluţiei, a afectat cereri esenţiale ale părţilor, ceea ce face aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

Aşadar, sub aspectul mai sus arătat, recursul parchetului este fondat.

Referitor la recursul declarat de recurentul intimat inculpat N.V., Înalta Curte constată că acesta este fondat sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte constată că în considerentele deciziei atacate, şi care au fost expuse în prezenta hotărâre, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel formulate de apărătorul apelantului inculpat, în raport cu mijloacele de probă administrate în cauză, cu privire la fiecare faptă pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, deşi apărarea a invocat critici punctuale cu privire la conţinutul obiectiv şi subiectiv al incriminărilor, cât şi asupra laturii civile a cauzei, aşa cum rezultă din motivele de apel depuse la dosarul curţii de apel şi pe care Ie-a invocat expres şi în motivele de recurs aflate la dosarul Înaltei Curţi.

Instanţa de apel s-a limitat doar la a face afirmaţii generice, în sensul îndeplinirii elementelor constitutive ale incriminărilor pe care doar Ie-a evidenţiat, fără să existe o evaluare reală proprie asupra materialului probator administrat, în raport cu motivele de apel invocate şi soluţia dispusă de prima instanţă, în sensul fundamentării pe analiza şi sinteza mijloacelor de probă, în sensul evidenţierii celor care se coroborează sau dimpotrivă cele pe care le înlătură, motivând neluarea acestora în considerare, cu precizarea cauzei care afectează valoarea probantă a mijlocului de probă şi care să conducă la existenţa sau inexistenţa faptelor reţinute, faţă de conţinutul legal al infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, a vinovăţiei sau nevinovăţiei acestuia, în condiţiile în care prima instanţa nu a făcut o examinare detaliată asupra tuturor probelor, aspecte care se reflectă şi în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, aşa încât prin nepronunţarea asupra unor probe şi a motivelor de apel, acestea constituind cereri esenţiale ale inculpatului, a fost afectat dreptul la apărare al inculpatului şi în consecinţă influenţată soluţia pronunţată.

În consecinţă, Înalta Curte consideră criticile formulate de recurentul intimat inculpat prin apărător cu privire la nepronunţarea asupra probelor şi motivelor de apel formulate, privind toate faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N.V., precum şi motivele privind latura civilă a cauzei, ca fiind întemeiate, ceea ce impune reformarea în aceste limite a deciziei pronunţate de instanţa de apel.

Aşadar, Înalta Curte consideră că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., a prevalat în examinarea sa.

De altfel, motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen., nu se pot examina prin prisma acestui temei care în prezent, la data pronunţării deciziei este abrogat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006.

De asemenea, Înalta Curte nu poate analiza solicitarea de achitare a inculpatului cu privire la toate faptele în temeiul art. 11 pct. 1 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., invocată în subsidiar, deoarece vizează fondul cauzei, în raport cu primul motiv de recurs invocat, care prevalează sub aspectul examinării, aşa cum s-a arătat.

Totodată, recursul declarat de către recurentul intimat inculpat este întemeiat şi pentru considerentul expres arătat şi dezvoltat, de către Înalta Curte, în recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, aşa cum a fost precizat oral de către reprezentantul Ministerului Public.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta parte civilă M.V., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru argumentele arătate în considerentele la recursul parchetului şi la recursul inculpatului, în limitele laturii penale, ale cărei deficienţe, prin nepronunţare asupra tuturor aspectelor arătate, se reflectă şi în planul laturii civile, urmând a fi reexaminate criticile formulate de recurenta parte civilă în condiţiile în care vor fi reanalizate toate aspectele invocate în latura penală, în condiţiile precizate.

Referitor la recursul declarat de recurenta parte civilă Statul Român, prin A.N.A.F. Bucureşti - D.G.F.P. Dolj, Înalta Curte consideră că acesta este fondat pentru considerentele arătate la recursul parchetului şi inculpatului, în limitele deficienţelor în latură penală care se reflectă şi în latura civilă a cauzei, urmând ca odată cu reevaluarea criticilor formulate în latură să se reanalizeze şi latura civilă a cauzei, cu referiri punctuale la mijloacele de probă administrate sub acest aspect.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, recurentele părţi civile M.V. şi Statul Român, prin A.N.A.F. Bucureşti - D.G.F.P. Dolj şi de recurentul intimat inculpat N.V. împotriva deciziei penale nr. 166 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Se va casa Decizia penală atacată şi se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de părţile civile M.V. şi Statul Român, prin A.N.A.F. Bucureşti - D.G.F.P. Dolj şi inculpatul N.V. la instanţa de apel, Curtea de Apel Craiova, urmând a se avea în vedere în mod punctual, criticile formulate în apeluri, sub forma motivelor de apel invocate, asupra cărora se va pronunţa în mod expres şi motivat, printr-o analiză concretă, efectivă asupra tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, în raport cu fiecare din infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, de a se stabili existenţa sau inexistenţa faptelor, faţă de conţinutul incriminator al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, a vinovăţiei sau nevinovăţiei acestuia, precum şi asupra laturii civile, aşa cum s-a arătat în considerentele prezentei decizii şi faţă de motivele de recurs invocate, în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

În baza art. 383 alin. (3) C. proc. pen., se vor menţine actele procedurale îndeplinite până la 26 noiembrie 2008.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, recurentele părţi civile M.V. şi Statul Român, prin A.N.A.F. Bucureşti - D.G.F.P. Dolj şi de recurentul intimat inculpat N.V. împotriva deciziei penale nr. 166 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează Decizia penală atacată şi se trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de părţile civile M.V. şi Statul Român, prin A.N.A.F. Bucureşti - D.G.F.P. Dolj şi inculpatul N.V. la instanţa de apel, Curtea de Apel Craiova.

Menţine actele procedurale îndeplinite până la 26 noiembrie 2008.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 aprilie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 1242/2009. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1331/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1162/2009. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1170/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1235/2009. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1242/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 1331/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1400/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1401/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1416/2009. Penal