ICCJ. Decizia nr. 1235/2009. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1235/2009
Dosar nr. 4461/2/2008
Şedinţa publică din 2 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 335/ F din 17 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală pentru cauze cu minori şi familie, a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul O.M. şi drept consecinţă a lămurit dispozitivul sentinţei penale nr. 135 din 10 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în sensul că se dispune transferarea condamnatului O.M. într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei totale de 9 ani şi 3 luni închisoare.
S-a constatat că petentul a executat din această perioadă de la 15 aprilie 2003 la zi.
S-a dispus anularea ordonanţei de executare nr. 175 din 4 septembrie 2007 emis în baza sentinţei penale nr. 135/2007 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că petentul O.M. a formulat o cerere pe care a adresat-o Ministerului Justiţiei în care a învederat că pedeapsa de 11 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin hotărârea nr. 679/2004 a Curţii de Apel Gent din Belgia, recunoscută prin sentinţa penală nr. 135 din 10 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, este greşită, întrucât pedeapsa pe care o are de executat este mai mare cu 2 ani.
Din actele dosarului instanţa de fond a reţinut că petentul a fost condamnat la o pedeapsă totală de 11 ani şi 3 luni închisoare, însă trebuie să execute efectiv, în regim de detenţie, o pedeapsă totală de 9 ani şi 3 luni închisoare (compusă din pedepsele de 3 luni, 3 ani şi respectiv 6 ani închisoare) şi nu de 11 ani şi 3 luni, aşa cum s-a stabilit prin hotărârea de recunoaştere ce a fost contestată de către condamnat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul O.M., criticând sentinţa penală nr. 135/2007 pentru diferite erori.
Înalta Curte analizând recursul condamnatului O.M. constată că acesta este tardiv.
Potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, acest termen curge, potrivit art. 3853 alin. (2) raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., de la pronunţare, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri. Pentru părţile care au lipsit atât la dezbatere, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut termenul curge de la comunicarea copiei din dispozitiv.
În speţă, hotărârea atacată (sentinţa penală nr. 335/ F din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie) a fost pronunţată la 17 decembrie 2008, iar comunicarea hotărârii s-a făcut la 13 ianuarie 2009 în care condamnatul învederează că nu face recurs, după care apare o nouă comunicare din 3 februarie 2009 în care acesta învederează faptul că face recurs.
Interpelat de către instanţă cu privire la această situaţie, condamnatul a învederat că într-o primă fază este adevărat că a renunţat la declararea căii de atac a recursului, dar ulterior primirii motivării hotărârii, s-a hotărât să declare recurs.
Conform art. 368 şi 3854 alin. (2) C. proc. pen., după naşterea dreptului la recurs, prin pronunţarea sau comunicarea hotărârii pronunţate, partea poate renunţa la dreptul de recurs în mod expres. Renunţarea la recurs este dublu condiţionată:
1. Poate avea loc în interiorul termenului de recurs, după pronunţarea hotărârii şi până la expirarea termenului;
2. Renunţarea trebuie făcută expres în termeni neechivoci.
Renunţarea la recurs exprimă dorinţa părţii ca hotărârea să rămână definitivă faţă de ea la data expirării termenului de exercitare a căii de atac. Însă asupra renunţării la recurs se poate reveni printr-o declaraţie expresă făcută până la expirarea termenului de exercitare a căii de atac.
Or, în cauză condamnatul a renunţat la 13 ianuarie 2009 la declararea recursului, după pronunţarea hotărârii, în termeni clari, revenind asupra declaraţiei de renunţare la recurs la 3 februarie 2009 după expirarea termenului de 10 zile de declarare a căii de atac. După expirarea termenului de declarare a recursului nu se poate reveni asupra renunţării pentru că aceasta ar echivala cu declararea recursului peste limitele îngrădite de lege.
În raport de aceste considerente, recursul declarat de 3 februarie2009 este tardiv şi urmează a fi respins, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestatorul O.M. împotriva sentinţei penale nr. 335/ F din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1170/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1242/2009. Penal → |
|---|
