ICCJ. Decizia nr. 1195/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1195/2009
Dosar nr. 500/39/2008
Şedinţa publică din 31 martie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 13 din 30 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală, baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta B.C.R. SA Bucureşti împotriva rezoluţiei din 5 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava dată în dosarul nr. 168/P/2007 şi a rezoluţiei nr. 403/ll/2/2008 din 29 octombrie 2008 a Procurorului General al aceleiaşi instituţii, care au fost menţinute.
A fost obligată petenta la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că B.C.R., sucursala Botoşani, a formulat plângeri penale împotriva numitului B.I. (cauza fiind soluţionată prin Ordonanţa nr. 987/P/2006 din 24 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, prin scoatere de sub urmărire penală şi neînceperea urmăririi penale) dar şi împotriva executorului judecătoresc S.D., cerând ca acesta din urmă să fie cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual în înscrisuri oficiale şi uz de fals, prevăzute de art. 208 – art. 209 C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 şi art. 291 C. pen.
Prin rezoluţia din 05 iunie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 168/P/2007, în temeiul art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc S.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prevăzută de art. 208 şi 209 C. pen., înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.
Pentru a dispune astfel procurorul a reţinut următoarele:
Numitul B.I. în calitate de reprezentant al SC P. SRL Botoşani a beneficiat de credite pentru societate de la B.C.R., credite ce Ie-a garantat, printre altele, şi cu un autofurgon, o semiremorcă şi un Mercedes.
Ulterior, B.C.R. a scos la vânzare prin licitaţie acele autovehicule, fiind adjudecate de SC F. SA Botoşani, prin procesul-verbal nr. 4553 din 30 mai 1997.
SC P. SRL Botoşani a făcut contestaţie la executare, ce a fost respinsă mai întâi, prin sentinţa civilă nr. 115 din 04 februarie 1997 a Tribunalului Botoşani, sentinţă ce a fost modificată în totalitate, prin Decizia nr. 112 din 12 iunie 1997 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, care, admiţând apelul SC P. SRL Botoşani, a admis în fond contestaţia la executare introdusă de aceasta, a anulat procesele-verbale de sechestru şi procesul-verbal de vânzare prin licitaţie, dispunând repunerea în situaţia anterioară a actelor de executare ce au fost anulate şi obligarea B.C.R. Botoşani şi SC F. SA Botoşani la restituirea către SC P. SRL Botoşani a bunurilor ce au făcut obiectul executării silite. Hotărâre a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1870/1998 a Curţii Supreme de Justiţie, ce a respins, ca nefondate, recursurile părţilor.
La 09 iulie 1997 SC P. SRL Botoşani a solicitat Judecătoriei Botoşani, în contradictoriu cu B.C.R. Botoşani şi SC F. SA Botoşani să constate valoarea bunurilor aparţinând societăţii, la data sechestrării cât şi la data, efectuării expertizei. Prin încheierea din 02 octombrie 1997 (dosar nr. 7094/1997 al Judecătoriei Botoşani) s-a constatat diferenţa şi în temeiul ari. 998 C. civ., B.C.R. a fost obligată să plătească în favoarea SC P. SRL Botoşani, prin lichidator, întrucât acesta din urmă se afla în faliment, suma totală de 175.619.000 ROL.
B.I. a solicitat în mod insistent executarea silită.
Între timp, vehiculele i-au fost restituite, dar nu şi diferenţa lor de valoare stabilită prin încheierea din 02 octombrie 1997 a Judecătoriei Botoşani, fapt considerat atât de B.I. cât şi de executorul judecătoresc S.D., ce se ocupă de această executare, ca fiind o executare incompletă.
În decursul anilor au existat între părţi o multitudine de procese privind această executare, procese în care instanţele au dat câştig de cauză ba uneia, ba alteia dintre părţi.
La un moment dat executorul judecătoresc S.D., care avea înfiinţat dosarul de executare nr. 386/2005, unde Judecătoria Botoşani prin încheierea din 27 octombrie 2005 a încuviinţat executarea silită a sentinţei civile nr. 115/1997 a Tribunalului Botoşani (astfel cum a fost modificată în apel), i-a comunicat lui B.I. că nu doreşte să mai continue executarea. Acesta a formulat plângere împotriva lui, iar Judecătoria Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 1883 din 12 aprilie 2006 (dosar nr. 3267/2006) a admis plângerea formulată de B.I. şi a dispus ca S.D. să continue executarea în dosarul nr. 386/2005.
Mai mult, executorul a mai dispus odată (în mod unilateral) închiderea executării şi ridicarea popririi, fapt menţionat în sentinţa civilă nr. 3179/2006 a Judecătoriei Botoşani, iar instanţa „anulează actele executorului judecătoresc D.S. de suspendare şi încetare a executării" şi „respinge, ca neîntemeiată, cererea de abţinere a B.E.J. D.S.".
B.C.R., prin plângerea formulată, apreciază ca abuzive încercările repetate ale executorului judecătoresc de a indisponibiliza sumele de bani reprezentând diferenţa de valoare dintre bunurile sechestrate şi cele restituite, diferenţă stabilită de instanţa de judecată. Se mai pretinde în plângere că această sumă nu poate face obiectul unei executări silite, căci ea nu face parte integrantă din sentinţa ce este titlu executoriu şi nici nu poate să o completeze, fapt afirmat în unele hotărâri judecătoreşti.
Cu toate acestea, în contestaţia la executare formulată la 21 noiembrie 2005 de B.C.R. pentru dosarul B.E.J. 386/2005, Judecătoria Botoşani prin sentinţa civilă nr. 3179 din 04 iulie 2006 a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de B.C.R. şi a reţinut că executarea făcută de B.C.R. contra SC P. SRL Botoşani, în baza contractelor de creditare a fost greşită, întrucât acestea nu constituiau titlu executoriu, în sensul prevederilor legii.
Instanţa a reţinut în principal că există titlul executoriu care prevede restituirea bunurilor sechestrate, a mai reţinut că modul de restituire trebuie să îndeplinească o condiţie esenţială, şi anume să stingă obligaţia, prin predarea bunurilor în aceeaşi stare, că potrivit încheierii de asigurare de dovezi se arată pe deplin că nu s-a stins obligaţia, bunurile predate fiind incomplete şi uzate din culpa debitoarei B.C.R., care era ţinută să stingă obligaţia sa, prin plata sumei reactualizate, ce reprezintă contravaloarea prejudiciului suferit de creditor şi arătat în încheierea de asigurare de dovezi.
De asemenea, instanţa de judecată a reţinut că executorul judecătoresc a întocmit acte de executare corecte şi a indicat baza de calcul de la care a efectuat actualizarea, acesta fiind, de altfel, scopul asigurării de dovezi.
Cu privire la actele de executare, se contestă practic faptul că executorul judecătoresc ar fi ţinut cont de încheierea Judecătoriei Botoşani din 02 octombrie 1997 ca de un titlu executoriu, ceea ce este inexact. Se reţine în hotărâre că executorul a procedat corect la urmărirea sumei datorate pentru stingerea integrală a obligaţiei de restituire bunuri mobile folosind, în acest scop, o asigurare de dovezi, fără de care este imposibilă întoarcerea executării în forma prevăzută de procedura civilă, până la re actualizarea dreptului recunoscut în titlul executoriu.
Împotriva sentinţei civile nr. 3179 din 04 iulie 2006 a Judecătoriei Botoşani a declarat recurs B.C.R., iar prin Decizia civilă nr. 379/ R din 16 aprilie 2007 a Tribunalului Botoşani, secţia civilă, s-a admis recursul, s-a desfiinţat sentinţa, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la Judecătoria Botoşani. Aici dosarul a fost înregistrat la nr. 5880/193/2007 iar prin sentinţa civilă nr. 1027 din 05 martie 2008 s-a dispus: „s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a creditorului şi pe cale de consecinţă, respinge contestaţia la executare, ca inadmisibilă".
Prin încheierea de şedinţă din 17 martie 2007 pronunţată în acelaşi dosar, s-a dispus îndreptarea de eroare materială, în sensul că dispozitivul sentinţei civile nr. 1027 din 05 martie 2008 va fi citit „admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a creditorului şi, pe cale de consecinţă, anulează actele de executare silită emise".
Împotriva sentinţei civile nr. 1027 din 05 martie 2008 a Judecătoriei Botoşani, B.I. a declarat recurs, ce este în curs de soluţionare.
Faţă de împrejurările că pe rolul instanţelor mai sunt cauze ce tind a stabili dacă actele de executare tăcute în dosarul nr. 386/2005 de executorul S.D. sunt corecte sau nu, dacă B.I. are dreptul sau nu la despăgubirile din încheierea din 02 octombrie 1997 a Judecătoriei Botoşani, faţă de hotărâre a instanţei prin care S.D. este obligat să continue executarea în dosarul nr. 386/2005, procurorul a apreciat că nu este dată vinovăţia sub aspectul intenţiei în ce priveşte comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dispunând pentru această infracţiune neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Se mai arată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de fals, uz de fals, înşelăciune, întrucât lipseşte intenţia de a comite astfel de fapte cât timp executorul judecătoresc era convins de legalitatea actelor, îndeplinite bazându-se pe justificările din sentinţa civilă nr. 3719 din 04 iulie 2006 a Judecătoriei Botoşani, chiar dacă aceasta fusese ulterior desfiinţată, iar cauza era în curs de rejudecare, iar infracţiune a de furt nu există.
Soluţia procurorului a fost confirmată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava care prin rezoluţia nr. 403/11/2/2008 din 29 octombrie 2008 a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentei B.C.R. - S.A. împotriva rezoluţiei nr. 168/ P din 05 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
În temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva celor două rezoluţii ale procurorului, reiterând motivele iniţiale a tăcut plângere la instanţă petenta B.C.R. - SA Bucureşti.
Petenta arată că prin rezoluţiile procurorilor au fost apreciate în mod greşit dispoziţiile legale în materia executării silite prevăzute de Codul de procedură civilă, că în mod greşit s-a reţinut că temeiul executării l-ar prezenta încheierea din 02 octombrie 1997 a Judecătoriei Botoşani deşi în realitate executarea silită s-a tăcut în temeiul deciziei nr. 112/1997 a Curţii de Apel Suceava dar această decizie nu a avut încuviinţată executarea silită, fiind executată deja în anul 1997 prin intermediul altui executor şi prevedea doar obligaţii în natură.
Examinând plângerea, Curtea de Apel a constatat că aceasta este nefondată.
Petenta reclamă că intimatul ar fi comis infracţiunile cu ocazia actelor pe care acesta în calitate de executor judecătoresc Ie-a efectuat în dosarul de executare nr. 386/2005, că intimatul a insistat în repetate rânduri în executarea petentei, că actele întocmite de executor sunt falsuri, uzuri de fals, etc.
Este de observat că în dosarul de executare nr. 386/2005, Judecătoria Botoşani, prin încheierea din 27 octombrie 2005 a încuviinţat executarea silită a sentinţei civile nr. 115/1997 a Tribunalului Botoşani aşa cum a fost ea modificată prin Decizia civilă nr. 112 din 12 iunie 21997 a Curţii de Apel Suceava şi rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1870/1998 a Curţii Supreme de Justiţie.
Deşi petenta susţine că Decizia civilă nr. 112/1997 a Curţii de Apel Suceava a fost executată în anul 1997 prin alt executor şi că priveşte doar restituirea unor bunuri în natură, că ar fi nelegală executarea silită a încheierii din 02 octombrie 1997 a Judecătoriei Botoşani prin care s-a stabilit şi a fost obligată petenta la plata diferenţei de valoare a bunurilor degradate, totuşi intimatul a refuzat să mai continue executarea silită, creditorul B.l. a formulat plângere împotriva executorului, iar Judecătoria Botoşani prin sentinţa civilă nr. 1883 din 12 aprilie 2006 a admis plângerea şi a dispus ca S.D. să continue executarea silită în dosarul de executare nr. 386/2005.
Or, cenzura asupra legalităţii titlului executoriu nu a făcut-o executorul judecătoresc ci instanţa, care iniţial a încuviinţat executarea silită iar ulterior prin sentinţa civilă nr. 1883/2006 chiar a obligat executorul să continue executarea. Dacă executarea silită a respectivului titlu ar fi avut loc deja cu ani în urmă, potrivit normelor de procedură civilă petenta putea formula contestaţie la executare.
Apoi, reluările executării silite au fost făcute ca urmare a cererilor insistente ale creditorului B.l., intimatul abţinându-se de câteva ori de la executare, cereri ce i-au fost însă respinse, fiind şi obligat de instanţă să continue executarea.
În aceste împrejurări, este dovedit că intimatul nu a avut intenţia de a comite vreo faptă penală, infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), lipsindu-i unul dintre elementele constitutive, respectiv vinovăţia sub forma intenţiei. Cât priveşte săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi 209 C. pen., înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., pretins a fi fost săvârşite în ipoteza în care, petenta, deşi nu datora nicio sumă de bani creditorului B.l., executorul judecătoresc a procedat la executarea silită, întocmind actele procedurale prin care s-a atestat şi s-a urmărit executarea debitului ne datorat, acestea nu există, întrucât toate aceste activităţi şi actele întocmite s-au efectuat în conformitate cu procedura legală a executării silite, declanşate oficial la cererea creditorului cât şi a obligării intimatului de către instanţă de a continua executarea.
În plus, chiar şi în prezent continuă litigiile civile între părţi pentru a se stabili întinderea creanţei datorate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta B.C.R. SA Bucureşti, susţinând în esenţă că intimatul S.D., în calitate de executor judecătoresc a pornit executarea silită pentru a treia oară, prin poprire, pentru o hotărâre judecătorească, care prevedea doar obligaţii în natură şi care fusese deja executată .respectiv Decizia civilă nr. 112/1997 a Curţii de Apel Suceava. Se mai arată că intimatul a mai introdus ca titlu executoriu, pe lângă cel pentru care s-a încuviinţat executarea silită, şi încheierea din 2 octombrie 1997 a Judecătoriei Botoşani, pentru care nu avea încuviinţarea executării silite, nu era titlu executoriu, era ulterioară deciziei nr. 112/1997 şi era prescrisă.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen., are în vedere cenzurarea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei a soluţiilor dispuse de procuror, prin care acesta, apreciind că nu se impune începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată, a pus capăt conflictului de drept penal cu care a fost sesizat.
O asemenea procedură se limitează la a verifica soluţia dată de procuror prin prisma cazului care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale avut în vedere de către acesta, neputându-se cenzura pe această cale alte aspecte, care sunt supuse controlului judiciar în condiţiile prevăzute de lege.
În acest context, Curtea reţine că procedura înscrisă în art. 2781 C. proc. pen., nu se substituie altor proceduri judiciare reglementate în diferite materii, cum ar fi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva soluţiilor date de magistraţi în procesul de interpretare şi aplicare a legii într-o cauză dată ori, cum este cazul în speţă, împotriva actelor întocmite de executorii judecătoreşti în legătură cu modul de executare silită a unui titlu executoriu.
Trecerea în sfera ilicitului penal are loc numai în cazul în care cele invocate în susţinerea unei plângeri penale reprezintă aspecte care depăşesc cenzura actelor întocmite de intimaţi (şi care poate fi exercitată exclusiv prin căile de atac recunoscute de lege), fiind vorba în sens larg despre o exercitare cu rea-credinţă a funcţiei deţinute, ceea ce înseamnă că intimaţii au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Referitor la activitatea executorilor judecătoreşti, Curtea reţine că aceasta este reglementată de Legea nr. 188/2000, ca re statuează în art. 57 alin. (1) că actele acestora sunt supuse. În condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente, iar potrivit art. 58 din aceeaşi lege cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare pot formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
În speţă, petenta B.C.R. SA a formulat plângere penală împotriva intimatului S.D., reclamând aspecte ce ţin de executarea silită a sentinţei civile nr. 115 din 4 februarie 1997 a Tribunalului Botoşani, definitivă prin Decizia civilă nr. 112 din 12 iunie 1997 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi irevocabilă prin Decizia nr. 1870 din 12 mai 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Curtea constată că toate susţinerile făcute de petentă atât în motivarea plângerii penale, cât şi a recursului ce face obiectul cauzei de faţă nu se circumscriu ilicitului penal, ci reprezintă aspecte ce pot fi cenzurate exclusiv pe calea contestaţiei la executare în condiţiile Codului de procedură civilă.
De altfel, din multitudinea de acte aflate la dosarul de urmărire penală, rezultă că atât petenta B.C.R SA, în calitate de debitor, cât şi SC P. SRL Botoşani, reprezentată de numitul B.I., în calitate de creditor au uzitat de-a lungul timpului de această procedură judiciară, o asemenea cauză fiind în curs de soluţionare (după casare cu trimitere-dosar 3/193/2005 al Judecătoriei Botoşani) inclusiv la data emiterii rezoluţiei atacate.
În aceste condiţii, în mod corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât şi de instanţa de fond investită cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei procurorului, că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a putea reţine săvârşirea de către intimatul executor judecătoresc a infracţiunilor menţionate de petentă în plângerea penală, astfel încât recursul de faţă este nefondat şi urmează a fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara B.C.R. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 13 din 30 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 31 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 701/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 962/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
