ICCJ. Decizia nr. 1211/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1211/2009
Dosar nr. 397/35/2008
Şedinţa publică din 1 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 93 din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul L.C. împotriva rezoluţiei din 29 februarie 2008, emisă în Dosarul nr. 233/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menţinută prin rezoluţia din 31 martie 2008, dată în Dosarul nr. 187/II/2/2008 de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Constată că prin plângerea înregistrată la instanţă, petentul L.C. a atacat rezoluţia din 29 februarie 2008 din Dosarul nr. 233/P/2007 dată de procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea precum şi rezoluţia din 31 martie 2008 dată de prim-procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, din Dosar nr. 187/11.2/2008 formulate împotriva judecătorilor, procurorilor şi poliţiştilor indicaţi în plângere care au soluţionat Dosarele penale nr. 10038/2000 şi nr. 8835/2001 ale Judecătoriei Oradea şi nu au dat dovadă de rol activ pentru aflarea adevărului şi aplicarea C. pen. şi C. proc. pen., fraudând legea statului român şi prejudiciindu-l cu sume de milioane de lei greu de calculat. Aceştia au întocmit cu ştiinţă acte false de care s-au folosit la darea hotărârilor în cauzele pe care le-au soluţionat.
Examinând plângerea pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, curtea de apel reţine următoarele:
Petentul L.C. prin plângerea sa din 31 octombrie 2006 a sesizat că magistraţii care au avut tangenţă cu cauzele în care el a formulat plângeri penale au făcut tot posibilul să zădărnicească bunul mers al proceselor penale şi au recurs cu ştiinţă la falsuri în directă legătură cu cele 60 de procese penale pe care le are şi interesele pe care le are în peste 80 de cauze. Arată că a fost grav prejudiciat de abuzuri comise de către magistraţi judecători Ţ.C., C.R., P.C. de la Tribunalul Bihor, B.I., prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, S.A., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, I.C., I.V., lucrători de poliţie.
Petentul arată că prejudiciile suferite de ordin moral sunt realizate prin atingere adusă demnităţii şi inteligenţei sale şi familiei pentru care se constituie parte civilă cu suma de 110.000 euro.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, ţinând seama de funcţia unuia dintre pretinşii făptuitori, S.A., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a examinat activitatea magistraţilor judecători şi procurori la care petentul face referire.
Prin ordonanţa din 28 mai 2007 emisă în Dosarul nr. 256/P/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că plângerile penale au fost respinse de către Judecătoria Salonta fiind considerate ca netemeinice iar recursurile formulate de petent au fost respinse ca nefondate cu menţinerea în întregime a hotărârii primei instanţe. Prin această ordonanţă s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi disjungerea cauzei faţă de subiecţii oficiali, magistraţi judecători şi procurori dar şi lucrători de poliţie care au efectuat urmărirea penală şi au pronunţat soluţii în Dosarele nr. 1038/2000 şi 8835/2001 ale Judecătoriei Salonta, fiind astfel stabilite întinderea şi competenţa prezentei cauze.
Organele judiciare legal învestite cu cauzele petentului au examinat în profunzime înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultând că „chiar în situaţia în care susţinerile lui L.C. au fost adevărate, faptele reclamate de acesta nu pot constitui infracţiuni". Din aceeaşi soluţie se mai desprind două aspecte deosebit de importante cu privire la semnificaţia plângerilor petentului, şi anume că nici una dintre ele nu demonstrează existenţa unei prejudicieri aduse intereselor persoanei vătămate, ele fiind nişte erori formale ce constituie incidente procedurale îndreptate potrivit normelor procesual-penale iar pe de altă parte la fel de important şi fără îndoială este că plângerea petentului împotriva magistraţilor a fost determinată de nemulţumirea sa faţă de soluţiile date şi concluziile puse în cauză, ceea ce i-au creat insatisfacţii legate de modul în care justiţia a reacţionat la conflictul său particular născut între el şi Parohia Mădăras.
De reţinut că aprecierile subiective ce se circumscriu sferei părerii personale a petentului despre persoane care au calitatea de subiecţi oficiali ai procesului penal, nu pot constitui temeiul unei examinări pe calea plângerii penale, tendinţa petentului fiind de a exercita în mod novator o cale de atac inexistentă la soluţii ce se bucură de autoritate de lucru judecat.
Întrucât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Parchetul Curţii de Apel Oradea pentru verificarea lucrărilor în Dosarul nr. 1038/2000 şi 8835/2001 ale Judecătoriei Salonta, derivate din aceeaşi stare de fapt şi cu referire la aceleaşi persoane pentru care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a efectuat cercetări, s-a stabilit că aceste acte materiale nu au putut fi reţinute de organele de urmărire penală deoarece au fost indicate eronat de către petent. Este firesc ca o persoană care învesteşte activitatea unei instanţe împovărător cu 60-80 cauze, să nu-şi mai poată gestiona în mod eficient plângerile şi să scape din evidenţă faptul că lucrările la care face referire în mod obiectiv nu pot exista cât timp Judecătoria Salonta a luat fiinţă doar în anul 2002 iar lucrările indicate sunt anterioare acestui an (în acest sens este comunicarea 682/4/A/2007).
În mod corect prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a respins ca neîntemeiată plângerea petentului L.C.
Aşa încât, instanţa de fond a respins plângerea, apreciind că faptele la care face referire petiţionarul nu există.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul L.C., fără a-l motiva în scris.
La data soluţionării recursului, respectiv 1 aprilie 2009, petiţionarul a susţinut oral recursul formulat, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate, desfiinţarea rezoluţiilor procurorului şi restituirea cauzei la parchet.
Examinând recursul conform art. 38514 C. proc. pen., pe baza actelor şi înscrisurilor existente la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, nu pot fi cercetaţi magistraţii pentru soluţiile pronunţate în cauzele deduse judecăţii şi care nemulţumesc părţile interesate.
Potrivit art. 129 din Constituţia României, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi M.P. pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
În consecinţă, împrejurarea că intimaţii magistraţi au pronunţat soluţii ce l-au nemulţumit pe petent nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), după cum nici ale altei infracţiuni.
Hotărârile pronunţate de magistraţi pot fi atacate sau reformate doar prin căile prevăzute de lege.
În consecinţă, nu poate fi primită solicitarea petentului de a se începe urmărirea penală, deoarece faptele reclamate nu există, fiind doar susţineri ale petentului şi aprecieri ale acestuia faţă de intimaţi, fără a fi probate.
Pe cale de consecinţă, atât rezoluţiile procurorului, cât şi sentinţa pronunţată de instanţa de fond sunt legale, împrejurare faţă de care Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul L.C.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul L.C. împotriva sentinţei penale nr. 93 din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4243/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1215/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
