ICCJ. Decizia nr. 1425/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1425/2009
Dosar nr. 10/46/2009
Şedinţa publică din 15 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 18 din 19 februarie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.G. împotriva rezoluţiei nr. 7/P/2008 din data de 21 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, menţinând rezoluţia atacată.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petiţionarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată de petiţionar, la data de 18 ianuarie 2008, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti s-a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaţilor S.A., fost comisar şef şi şef al Serviciului de cercetări penale din cadrul I.P.J. Vâlcea, în prezent pensionat, şi D.D., comisar şef şi şef al serviciului cercetări penale din cadrul I.P.J. Vâlcea, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen.
În motivarea plângerii s-a invocat neregularitatea unor acte procedurale şi procesuale efectuate de intimaţi, în calitatea lor de ofiţeri de poliţie.
Prin rezoluţia nr. 7/P/2008 din 21 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a dispus neînceperea urmăririi penale în Dosarul nr. 7/P/2008 privind pe S.A. şi D.D., comisari şefi în cadrul I.P.J. Vâlcea, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni sub aspectul laturii obiective şi subiective.
Prin rezoluţia nr. 965/II/2008 dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti s-a respins plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei nr. 7/P/2008.
Curtea de apel, examinând rezoluţiile atacate, a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen., reclamate de petiţionar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul M.G., solicitând casarea acesteia şi, pe fond, desfiinţarea rezoluţiei nr. 7/P/2008 din 21 octombrie 2008.
Examinând recursul conform art. 38514 C. proc. pen., pe baza actelor şi înscrisurilor existente la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.
Din analiza textului rezultă că este necesar ca funcţionarul public să-şi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune – neîndeplinirea unui act, fie printr-o acţiune – îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Pe de altă parte, potrivit art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată".
Pentru realizarea obiectului urmăririi penale, legea procesual penală a determinat precis şi coerent regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal.
Astfel, organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege, iar atunci când datele infirmă existenţa infracţiunii devin incidente dispoziţiile art. 10 C. proc. pen. în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
Începerea urmăririi penale se poate dispune în condiţiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen., respectiv numai atunci când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale.
În consecinţă, este la aprecierea organului de urmărire penală ori a procurorului dacă propune, respectiv dispune, neînceperea urmăririi penale numai pe baza examinării cuprinsului actului de sesizare ori, dimpotrivă, apreciază ca necesară efectuarea unor acte premergătoare.
Această posibilitate legală rezultă şi din examinarea art. 228 alin. (4) C. proc. pen.
Actele premergătoare au ca scop strângerea datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale.
Cadrul general al actelor premergătoare este stabilit de art. 224 C. proc. pen., legea neprevăzând, în concret, tipul ori felul acestor acte.
Raportând aceste prevederi legale la speţă, se constată că procurorul a efectuat doar acte premergătoare deoarece petiţionarul, prin plângerea sa, nu a indicat concret care sunt faptele săvârşite de intimaţi prin care aceştia au încălcat legile şi care anume legi au fost încălcate.
Aspectele reclamate de petiţionar, a căror reluare nu se impune, fiind prezentate în considerentele hotărârii atacate, nu se înscriu în sfera elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen.
Pe cale de consecinţă, atât rezoluţia procurorului, cât şi sentinţa pronunţată de instanţa de fond sunt legale, împrejurare faţă de care Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.G.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.G. împotriva sentinţei penale nr. 18 din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul petiţionar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3210/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1579/2009. Penal → |
|---|
