ICCJ. Decizia nr. 4243/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4243/2009
Dosar nr. 150/42/2009
Şedinţa publică din 17 decembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 67 din 13 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul N.V. împotriva rezoluţiilor nr. 132/P/2007 din 8 octombrie 2008 şi nr. 105/II/2/2009 din 4 februarie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că petentul N.V. a formulat plângere penală împotriva notarului public C.E. şi a numitului L.N., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi respectiv art. 291 C. pen., deoarece C.E., în calitate de notar public a eliberat pentru A.O.M., certificatul de moştenitor, fără a avea competenţă materială în acest sens şi având totodată un conţinut nereal, iar L.N., ar fi uzat de acte false cu ocazia declarării decesului defunctei I.M. la Primăria Poseşti, judeţul Prahova.
Prin rezoluţia nr. 132/P/2007 din 10 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii C.E. şi L.N., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi respectiv art. 291 C. pen.
Pentru a da această rezoluţie, procurorul a reţinut în esenţă că, din conţinutul actelor premergătoare efectuate în cauză nu se confirmă faptele sesizate de persoana vătămată şi că certificatul de moştenitor eliberat de notarul public E.C., atestă o împrejurare reală şi anume că singura moştenitoare a defunctei I.M. este numita S.T.
Mai mult decât atât, din cercetările efectuate s-au stabilit că la data de 7 aprilie 1998 a fost înregistrată la Biroul Notarului Public C.E., succesiunea defunctei I.M., decedată la 5 martie 1974 şi s-a eliberat în aceeaşi zi certificatul de moştenitor pe calitate pentru sora defunctei, pe nume S.T., decedată şi aceasta la 3 aprilie 1990 în Franţa.
S-a considerat că de pe urma defunctei S.T., a rămas un singur moştenitor respectiv, A.O.M., potrivit certificatului de moştenitor din 11 mai 1994, prezentat notarului public C.E., iar faptul că pe actul de deces al defunctei I.M. nu a fost indicat ultimul domiciliu, s-a considerat a fi o eroare materială a funcţionarului de la starea civilă.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere N.V., care a fost respinsă de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 669/II/2/2007 din 25 iunie 2007, considerându-se că soluţia procurorului este temeinică şi legală şi că oricum pentru infracţiunile pretins comise în legătură cu eliberarea certificatului de moştenitor pe calitate s-a împlinit şi termenul de prescripţie al răspunderii penale.
Cele două rezoluţii au fost atacate în instanţă de persoana vătămată N.V., conform procedurii prev. de art. 2781 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 1467/42/2007.
Prin sentinţa penală nr. 78 din 8 august 2007 pronunţată în această cauză, plângerea formulată de N.V. a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs N.V., iar: prin Decizia penală nr. 295 din 25 ianuarie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 1467/42/2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de acesta, a casat sentinţa penală şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Ploieşti, cu motivarea că, deşi legal citată persoana vătămată N.V. a fost în imposibilitatea de a se prezenta la judecată şi de a înştiinţa instanţa despre acea imposibilitate.
În această situaţie Curtea de Apel Ploieşti a fost reinvestită cu judecarea cauzei, când persoana vătămată N.V. în faţa instanţei de judecată a susţinut că soluţiile dispuse în Dosarul nr. 132/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, sunt nelegale, reiterând motivele invocate în plângerea iniţială dar şi în precizările ulterioare, în sensul că fapta notarului public, C.E., aceea de eliberare a certificatului de moştenitor pretins fals, a fost determinată de alte persoane în calitate de complici şi că cercetările nu au fost complete deoarece nu au fost îndreptate şi împotriva numiţilor C.C.E., B.T.S. (avocaţi în Baroul Bucureşti ) şi A.O.M., care au instigat la eliberarea înscrisului fals şi au folosit acest înscris în faţa instanţelor şi a altor autorităţi.
Mai mult decât atât, persoana vătămată N.V. a susţinut inclusiv cu prilejul audierii în prezenta cauză că actele care au stat la baza emiterii certificatului pe calitate sunt false şi anume: procura în limba franceză din 18 februarie 1996 prin care A.O.M. o împuterniceşte pe C.C. şi B.T.S., să-I reprezinte în succesiunea defunctei I.M., certificatul de naştere al lui O.E.A., certificatul de moştenitor din 16 mai 1994 eliberat de notariatul de Stat Sector 2 Bucureşti, care atestă că A.O.M. este moştenitorul defunctei S.T., decedată în Franţa în anul 1990 şi certificatul de deces din 29 ianuarie 1998 care atestă că I.M., născută la data de 17 noiembrie 1896 ar fi decedat la 5 martie 1976 în corn. Poseşti,judeţul Prahova.
De asemenea, N.V. şi-a exprimat dubii că S.T. şi I.M. ar fi fost surori sau că A.O.M. (inexistent) ar fi fost moştenitorul defunctei S.T.
Prin sentinţa penală nr. 56 din 18 aprilie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, a apreciat că rezoluţiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, sunt corecte în sensul că făptuitoarea C.E. a eliberat certificatul de moştenitor pe baza actelor ce i-au fost puse la dispoziţie de către mandatarul B.T.S., acte ce au prezentat o aparenţă de legalitate, neexistând nici un indiciu de vinovăţie sau culpă a notarului în exercitarea atribuţiilor sale de autoritate publică.
Prin urmare, instanţa a admis în parte plângerea formulată de N.V., a desfiinţat în parte Rezoluţiile nr. 132/P/2007 şi respectiv nr. 669/II/2/2007 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru reluarea cercetărilor, faţă de celelalte persoane indicate de petent în plângerea din 5 aprilie 2007 şi anume: C.C., B.T.S. şi A.O.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 295 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) în legătură cu toate înscrisurile anterioare certificatului de moştenitor.
Reluând cercetările în această cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a audiat persoana vătămată N.V. care a înţeles că instanţa s-a pronunţat în mod definitiv cu privire la pretinsa activitate infracţională săvârşită de notarul public C.E., dar a stăruit pentru cercetarea numiţilor C.C.E. şi B.T.S., privind împrejurările în care au fost mandataţi de către A.O.M. să se ocupe de clarificarea succesiunii acestuia şi modul în care a intrat în posesia actelor folosite de aceştia în instanţă pentru revendicarea proprietăţii imobilului din Bucureşti, sector 1.
Cu această ocazie N.V. a solicitat "documentarea organelor de cercetare penală cu privire la împrejurările în care s-a emis certificatul de moştenitor din 11 mai 1994 şi a actelor de identitate ale numitului A.O.M., aşa cum se precizează în sentinţa penală nr. 1648 din 28 august 2007, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin care s-a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale".
În acelaşi timp a fost audiată intimata C.E.C., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, care a arătat că l-a cunoscut personal pe A.O.M. şi pe fiul acestuia O.M., pe care i-a reprezentat în procesul de revendicare a unui imobil.
Recunoaşte mandatul clienţilor săi, precizând că nu s-a prezentat la notarul public C.E. din Vălenii de Munte, pe care nu o cunoaşte şi nici la Primăria Poseşti, deoarece solicitarea de a se elibera certificatul de moştenitor de către notarul public C.E., a fost făcută, prin cerere de către avocatul B.T.S., în calitate de mandatar, fără să o determine în vreun fel pe aceasta sau în urma unei înţelegeri. S-a depus la notarul public printre alte acte şi certificatul de deces al defunctei I.M., înmânat de către C.C.G., concubina lui M.O., care s-a prezentat împreună cu tatăl său C.G., la Primăria Poseşti, pentru obţinerea acelui act.
Relaţiile obţinute de la Primăria Poseşti, confirmă faptul că duplicat de pe certificatul de deces al defunctei I.M., a fost solicitat atât de numitul C.G. cât şi de Primăria sector 1 Bucureşti.
Din declaraţia avocatei C.E.C., rezultă că faptele pentru care este acuzată au făcut obiectul Dosarelor nr. 4252/P/2002 şi nr. 638/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dosare în care au fost cercetaţi pentru aceleaşi fapte şi notarul C.E., A.O.M. şi alţii.
Prin rezoluţia nr. 132/P/2007 din 8 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii C.E. - notar public, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi, drept consecinţă acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare existând şi autoritate de lucru judecat; C.E.C. - avocat în Baroul Bucureşti şi A.O.M., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) întrucât în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi drept consecinţă acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare, existând şi autoritate de lucru judecat; B.T.S., avocat în Baroul Bucureşti, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 290 C. pen. art. 291 C. pen. şi art. 25 C. pen., rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi drept consecinţă acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare; L.N., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen., întrucât în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi, drept consecinţă, acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare, intervenind şi decesul făptuitorului.
Pentru a da această rezoluţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, modul în care au fost eliberate înscrisurile anterioare certificatului de moştenitor, inclusiv acesta, a fost clarificat prin Ordonanţa nr. 4252/P/2008 din 24 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împotriva căreia persoana vătămată N.V. a formulat plângeri ce au fost respinse ca neîntemeiate prin Ordonanţa nr. 1423NIII/1/2004 din 15 aprilie 2004, a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, precum şi prin sentinţa nr. 640 din 4 martie 2005 pronunţată de Judecătoria sector 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 9534/2004 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1809/R din 9 septembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a penală, în Dosarul nr. 2127/2005, cu menţiunea că, prin ordonanţa sus menţionată au fost lămurite şi aspectele filiaţiei.
De asemenea, prin Rezoluţia nr. 638/P/2007 din 22 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin sentinţa penală nr. 185/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.C.E., C.I., O.M., C.R., A.D., L.M.C. şi C.E., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 281 alin. (1) C. pen., art. 26 rap. la art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Cu privire la actele premergătoare efectuate în cauză, în ceea ce priveşte solicitarea persoanei vătămate N.V. de a se efectua cercetări faţă de C.E. - notar public, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), referitor la emiterea certificatului de moştenitor nr. 227/1998 la data de 7 aprilie 1998, precum şi faţă de numiţii C.C.E., B.T.S. şi A.O.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 25 C. pen., rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), înscrisuri ce au fost depuse în Dosarul civil nr. 10088/1996 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, cu ocazia judecării acţiunii în revendicare, acţiunea penală nu mai poate fi exercitată, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie de 5 ani, prev. de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., prescripţia fiind o cauză care înlătură răspunderea penală a făptuitorilor, conform art. 121 C. pen., situaţie în care s-a apreciat că se impune neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele cercetate, existând totodată şi autoritate de lucru judecat.
În termen legal notarul C.E., a criticat soluţia susţinând că a mai fost cercetată pentru aceleaşi fapte, că prin Rezoluţia nr. 132/P/2007 din 10 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză că, plângerea formulată împotriva acestei soluţii a fost respinsă prin Rezoluţia nr. 669/11/2/2005 din 25 iunie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi că soluţia a fost menţinută şi de Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa penală nr. 56/2008.
Prin Rezoluţia nr. 1643/II/2/2008 din 20 octombrie 2008, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a fost admisă plângerea formulată de către C.E., împotriva soluţiei adoptate în Dosarul 132/P/2007 la data de 8 octombrie 2008 şi infirmarea soluţiei în sensul că, s-a constatat că pentru infracţiunile prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţat prin rezoluţia din 10 mai 2007 iar această soluţie anterioară de neîncepere a urmăririi penale a fost apreciată ca fiind legală, prin sentinţa penală nr. 56/2008 a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin nerecurare.
Această soluţie i s-a comunicat notarului public C.E. şi persoanei vătămate N.V. la data de 20 octombrie 2008, iar din procesul verbal aflat la fila 39 reiese că Rezoluţia nr. 1643/11/2/2008 s-a afişat la domiciliul numitului N.V., la data de 22 octombrie 2008.
La data de 29 octombrie 2008 N.V. a formulat plângere împotriva Rezoluţiei nr. 132/P/2007 care s-a înregistrat la Curtea de Apel Ploieşti cu nr. 1133/42/2008.
Prin sentinţa penală nr. 1 din 9 ianuarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1133/42/2008, Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul dispoz. art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. a scos de pe rol plângerea formulată de către N.V. împotriva Rezoluţiei nr. 132/P/2007 din 8 octombrie 2008 şi a trimis cauza Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru soluţionare conform dispoz. art. 275-278 C. proc. pen.
Persoana vătămată N.V. a criticat prin această plângere formulată în termen legal - Rezoluţia nr. 132/P/2007 din 8 octombrie 2008, susţinând că este nelegală pentru că procurorul care a dispus soluţia "nu a efectuat cercetări complete şi că a interpretat-greşit unele aspecte principale".
Prin Rezoluţia nr. 105/11/2/2009 din 4 februarie 2009 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, plângerea formulată de persoana vătămată N.V., împotriva Rezoluţiei nr. 132/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti din 8 octombrie 20907 a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, situaţie în care, există o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale şi deci nu se mai pot efectua cercetări.
Împotriva celor două rezoluţii a formulat plângere în conformitate cu dispoz. art. 2781 C. proc. pen., persoana vătămată N.V., criticându-Ie ca fiind netemeinice şi nelegale şi a solicitat în esenţă ca, în conformitate cu dispoz. art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., desfiinţarea acestora şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Curtea de Apel, examinând rezoluţiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în raport de actele şi lucrările dosarului dar şi de dispoziţiile legale incidente în materie, a constatat că intimaţii din prezenta cauză au fost cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fapte pentru care legea penală prevede pedepse cu închisoarea de până la 5 ani.
Potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an dar care nu depăşeşte 5 ani.
Conform art. 121 alin. (1) C. proc. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală. În raport de cele arătate mai sus, Curtea de Apel a apreciat că, în mod corect prin rezoluţiile mai sus menţionate Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a constatat că pentru infracţiunile pretins comise de către A.O.M., C.E.C. şi B.T.S., infracţiuni prev. de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în legătură cu eliberarea certificatului de moştenitor şi cu înscrisurile anterioare acestuia (procura în limba franceză din 18 februarie 1996, prin care A.O.M. o împutemiceşte pe C.C., să îl reprezinte în succesiunea defunctei I.M., certificatul de naştere al lui O.E.A., certificatul de moştenitor din 11 mai 1996 emis de Notariatul de Stat Sector 2 şi certificatul de deces din 29 ianuarie 1998), s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, situaţie în care există o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale şi deci nu se mai pot efectua cercetări.
Cât priveşte pe intimata C.E., Curtea a apreciat că există autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul N.V., solicitând în esenţă casarea acesteia, desfiinţarea celor două rezoluţii şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitori,cu indicarea extinderii cercetărilor sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.
În ce priveşte problema prescripţiei răspunderii penale,s-a susţinut că aceasta nu este incidentă în cauză,întrucât certificatul de moştenitor emis de către intimata notar public C.E. este folosit în cadrul unor procese civile(acţiuni în revendicare) aflate încă pe rolul instanţelor.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen.,Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
La data de 10 octombrie 2006 petentul N.V. a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte o plângere penală împotriva notarului public C.E. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu,în legătură cu eliberarea certificatului de moştenitor din 7 aprilie 1998.
Ulterior, la data de 5 aprilie 2007,petentul şi-a completat plângerea,solicitând cercetarea penală şi a altor persoane(A.O.M., B.T.S. şi C.C.) care ar fi folosit acest atât acest act fals,cât şi altele în dosarul ce a avut ca obiect revendicarea imobilului situat în Bucureşti, sector 1.
Având în vedere calitatea persoanei indicate în plângerea iniţială (notar public), s-a declinat competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, unde cauza a fost înregistrată la data de 25 aprilie 2007.
Prin Rezoluţia nr. 132/P/2007 din 8 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii indicaţi în plângere pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246, 289, 290, 291 C. pen.,ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Această soluţie a fost atacată de către petent în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.,făcând obiectul prezentei cauze.
În privinţa intimatei C.E., Înalta Curte constată că la data de 10 mai 2007 faţă de aceasta s-a mai dat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în acelaşi dosar şi pentru aceleaşi infracţiuni,soluţie care a rămas definitivă prin respingerea plângerilor atât de către procurorul general, cât şi de către instanţă (prin sentinţa penală nr. 567/2008 a Curţii de Apel Ploieşti,definitivă prin nerecurare).
De altfel, din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că petentul a mai formulat şi alte plângeri penale împotriva aceloraşi persoane(dar şi a altora),reclamând în esenţă aceleaşi aspecte,respectiv falsificarea unor acte şi folosirea acestora în procesul civil având ca obiect revendicarea imobilului din sector 1 Bucureşti. Aceste plângeri au fost analizate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care prin Ordonanţa nr. 4252/P/2002 din 24 februarie 2004, respectiv Rezoluţia nr. 638/P/2007 din 22 iulie 2008 au dispus neînceperea urmăririi penale,scoaterea de sub urmărire penală sau disjungerea cercetărilor.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că potrivit art. 121 C. pen.,prescripţia înlătură răspunderea penală,iar termenele de prescripţie prevăzute de lege se întrerup doar prin îndeplinirea oricărui act care trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal.
În speţă, Curtea constată că toate infracţiunile pentru care au fost efectuate cercetări în cauză sunt sancţionate cu închisoare care nu depăşeşte 5 ani, astfel încât termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt de 5 ani, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Pe de altă parte, potrivit art. 122 alin. (2) C. proc. pen.,termenele de prescripţie se socotesc de la data săvârşirii infracţiunii,adică de la data emiterii certificatului de moştenitor (în cazul intimatei C.), respectiv de la data folosirii acestuia (în cazul celorlalţi intimaţi).
În ce priveşte situaţia folosirii actului presupus a fi fost întocmit în fals,contrar celor susţinute de petent cu ocazia recursului, Curtea constată că aceasta se circumscrie soluţionării dosarului civil având ca obiect revendicarea imobilului în litigiu. Or, din actele dosarului rezultă că acesta s-a finalizat prin sentinţa civilă nr. 2945 din 12 martie 1997 a Judecătoriei sectorului 1,rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2164 din 13 octombrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-IV-a civilă.
În raport de aceste date, în mod corect s-a reţinut atât de către procuror, cât şi de către instanţa de fond că în cauză operează prescripţia răspunderii penale, ca şi caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale şi,prin aceasta,a începerii urmăririi penale.
Susţinerile petentului, în sensul că actele false ar fi folosite şi în prezent,cu ocazia altor litigii aflate pe rolul instanţelor, nu pot fi analizate în prezentul dosar, căci cenzurarea soluţiei date în cauză se face prin raportare la cele reclamate de către petent în plângerea penală pe care a adresat-o organelor de cercetare penală şi care nu cuprinde decât referiri la procesul de revendicare a imobilului din sector 1, ce a făcut obiectul dosarului sus-amintit al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
În măsura în care mai există şi în prezent alte litigii în care se folosesc aceleaşi acte presupus a fi fost întocmite în fals, este dreptul petentului de a sesiza din nou organele judiciare, care vor dispune în consecinţă.
În acelaşi sens urmează a fi privită şi cealaltă solicitare cuprinsă în motivele de recurs, privitoare la extinderea cercetărilor sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.
În consecinţă, recursul declarat de către petent este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul petiţionar N.V. împotriva sentinţei penale nr. 67 din 13 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3205/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1211/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
