ICCJ. Decizia nr. 3633/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3633/2009
Dosar nr. 5582/1/2009
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 287/ PI din 27 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, în temeiul art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.G., la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În temeiul art. 291 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, cu aplic. art. 74 Iit. a), 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5 luni închisoare, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni, iar în temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. s-au respins pretenţiile formulate de partea civilă SC M.C.C. SRL Hunedoara, iar în temeiul art. 14 alin. (3) lit. a), teza II C. proc. pen. s-a dispus anularea ca fiind falsă a "Dovezii" eliberată de Biroul Executorului Judecătoresc C.G. în Dosarul execuţional nr. 09/2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor I.M., M.C., declaraţiile inculpatului, adresa din 21 iunie 2005, adresa din 20 octombrie 2005, raportul de expertiză contabilă, copia ordinelor de plată, procesul verbal de sechestru, procesul verbal de adjudecare emise de inculpat, declaraţia de creanţă, copia Deciziei civile nr. 519/ A din 10 mai 2004, Dosarul execuţional 09/2001 al Biroului Executorului Judecătoresc C.G. s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 274/2001 a Tribunalului Timiş, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta SC C.O. SRL Timişoara, iar pârâta SC G.S. SA Oţelu Roşu a fost obligată la plata sumei de 1.675.274.313 lei reprezentând daune ca urmare a plăţii cu întârziere a sumei de 842.126.383 lei, sentinţă rămasă definitivă prin respingerea căilor de atac.
La data de 17 iulie 2001, creditoarea SC C.O. SRL Timişoara prin administratorul G.A. a formulat cerere de executare silită a creanţei către Biroul Executorului Judecătoresc C.G. la data de 6 august 2001, executorul judecătoresc procedând la instituirea sechestrului definitiv asupra mai multor mijloace fixe - parcul auto al societăţii - în valoare de 1.809.602.171,85 lei, termenul de achitare al debitului constituindu-l data de 6 septembrie 2001.
La data de 1 octombrie 2001, inculpatul - executor judecătoresc a întocmit formele de publicaţie a bunurilor aflate sub sechestru şi a fixat data licitaţiei la 16 octombrie 2001.
Din declaraţiile martorilor M.C. şi I.M., administratori ai SC M.C. SRL Hunedoara rezultă că la data de 1 octombrie 2001, în virtutea relaţiilor de colaborare existente între conducerea acestei societăţi comerciale şi conducerea SC G.S. SA Oţelu Roşu, aceasta a solicitat conducerii SC M.C. SRL Hunedoara să participe la licitaţie şi să facă tot posibilul pentru câştigarea acesteia pentru a salva de la vânzare mijloacele fixe, proprietatea debitoarei, fără de care continuarea activităţii nu mai era posibilă, încheindu-se în acest sens şi un protocol intitulat "Notă de negociere", existent la fila 79 dosar urmărire penală.
La fila 87 dosar urmărire penală se află procesul verbal de executare mobiliară din care rezultă că la data de 16 octombrie 2001, ora 10,00, bunurile aparţinând SC G.S. SA Oţelu Roşu au fost adjudecate la licitaţie pentru suma de 3.001.000.000 lei de către SC M.C.C. SRL Hunedoara, bunuri constând în utilaj ele menţionate în "lista de inventar a mijloacelor fixe din data de 30 iunie 2001".
La fila 91 dosar urmărire penală se află în copie xerox ordinul de plată nr. 488 din care rezultă că la 24 octombrie 2001, plătitorul SC G.S. SA Oţelu Roşu a achitat beneficiarului plăţii SC C.O. SRL Timişoara suma de 499.000.000 lei, ordinul de plată din care rezultă că la data de 24 octombrie 2001 plătitorul SC G.S. SA Oţelu Roşu a plătit beneficiarului plăţii SC C.O. SRL Timişoara suma de 449.000.000 lei, ordinul de plată nr. 382 din care rezultă că acelaşi plătitor a plătit la 31 august 2001 beneficiarului plăţii - SC C.O. SRL Timişoara suma de 100.000.000 lei, iar la fila 92 dosar de urmărire penală se află ordinul de plată din care rezultă că la data de 24 octombrie 2001 plătitorul SC G.S. SA Oţelu Roşu a plătit beneficiarului SC C.O. SRL Timişoara suma de 224.926.313 lei şi ordinul de plată nr. 484 din care rezultă că acelaşi plătitor a plătit aceluiaşi beneficiar al plăţii, suma de 499.000.000 lei.
S-a reţinut că fapta inculpatului C.G., care în calitate de executor judecătoresc a emis dovada privind plata bunurilor adjudecate de către SC M.C.C. SRL Hunedoara în care a menţionat în fals ca dată a eliberării data de 16 octombrie 2001, deşi ea a fost eliberată după data de 14 mai 2002, precum şi că plata s-a făcut cu ordinele de plată, deşi acestea reprezintă mijloacele de plată prin care SC G.S. SA Oţelu Roşu a achitat datoria către SC C.O. SRL Timişoara întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de fals intelectual.
S-a mai reţinut că fapta aceluiaşi inculpat de a preda respectiva dovadă către SC M.C.C. SRL Hunedoara în scopul de a produce efecte juridice întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., vinovăţia inculpatului fiind dovedită şi prin faptul că deşi avea cunoştinţă despre înţelegerea intervenită între SC G.S. SA Oţelu Roşu şi SC M.C.C. SRL Hunedoara privind licitaţia şi câştigarea în orice mod de către aceasta, la dosar se află şi protocolul încheiat între cele două societăţi, a acceptat această înţelegere, denaturând astfel licitaţia publică.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, partea civilă SC M.C.C. SRL Hunedoara şi inculpatul C.G.
Parchetul a criticat hotărârea instanţei de fond prin aceea că, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare, mai mare decât pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală din 3 iulie 2007, s-a agravat situaţia acestuia în propria cale de atac întrucât împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat apel, iar instanţa de apel a stabilit că potrivit calităţii persoanei, competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă aparţine Curţii de Apel Timişoara.
Inculpatul a solicitat să se constate prescripţia răspunderii penale şi încetarea procesului penal, achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau lit. d) C. proc. pen. întrucât nu este vinovat, iar în subsidiar, aplicarea art. 181 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 2255 din 15 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpatul C.G.
S-a casat în parte hotărârea atacată numai cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi rejudecând:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare în pedepsele componente de 5 luni închisoare aplicată în baza art. 289 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. şi de 2 luni închisoare aplicată în baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 Iit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen.
S-a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. de la 5 luni închisoare la 4 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedeapsa de 4 luni închisoare şi pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare.
S-au menţinut dispoziţiile art. 81 C. pen. cu privire la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Conform art. 82 C. pen., termenul de încercare este de 2 ani şi 4 luni.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins ca nefondat recursul declarat de partea civilă SC M.C.C. SRL Hunedoara.
A fost obligată recurenta parte civilă SC M.C.C. SRL Hunedoara la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 328 din 3 iulie 2007 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în Dosarul nr. 2244/290/2006, în baza art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.G. la pedeapsa de 4 luni închisoare; în baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 81 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât inculpatul C.G., cât şi partea civilă SC M.C.C. SRL Hunedoara, iar prin Decizia penală nr. 171 din 26 noiembrie 2006 a Tribunalului Caraş - Severin au fost admise apelurile, s-a admis excepţia de necompetenţă a primei instanţe, după calitatea persoanei şi s-a dispus declinarea competenţei rejudecării în primă instanţă a cauzei privind pe inculpat, la Curtea de Apel Timişoara.
Investită cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, Curtea de Apel Timişoara a condamnat pe inculpatul C.G. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 291 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare, în condiţiile art. 81 C. pen.
Într-adevăr, Curtea de Apel Timişoara a fost investită cu rejudecarea cauzei, ca efect al exercitării dreptului de apel al inculpatului şi părţii civile, având în vedere dispoziţiile art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi în condiţiile în care nu s-a solicitat majorarea pedepsei.
Potrivit dispoziţiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. "Când hotărârea este desfiinţată numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă, instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărârea a fost desfiinţată."
De asemenea, prevederile art. 372 alin. (1) C. proc. pen. potrivit cărora instanţa de apel, soluţionând cauza nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel, privesc atât soluţionarea cauzei de către instanţa de apel cât şi soluţionarea cauzei de către instanţa de rejudecare.
Prin urmare, dacă hotărârea primei instanţe a fost desfiinţată în apelul inculpatului şi al părţii civile, care nu a vizat latura penală, instanţa investită cu rejudecarea cauzei, nu poate crea acestuia o situaţie mai grea, iar condamnarea lui la o pedeapsă mai mare decât cea iniţială este nelegală.
În ce priveşte celelalte motive de recurs invocate de inculpat, cât şi recursul declarat de partea civilă SC M.C.C. SRL Hunedoara, Înalta Curte a constatat că acestea sunt nefondate. Din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă fără dubiu vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de fals şi uz de fals, iar în ce priveşte rescripţia răspunderii penale, momentul de la care începe să curgă termenul este după data de 14 mai 2002 când inculpatul a eliberat dovada de adjudecare, în care a menţionat în mod necorespunzător că a fost eliberată la 16 octombrie 2001. Dovada de adjudecare a fost eliberată de inculpat la cererea formulată de SC M.C.C. SRL Hunedoara, cu adresa din 15 mai 2002.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare inculpatul C.G., invocând cazurile prev. de art. 386 lit. a) şi c) C. proc. pen.
S-a susţinut astfel pe de o parte că la data soluţionării recursului a fost lipsă de procedură cu administratorul judiciar al părţii civile,iar pe de altă parte că instanţa de recurs nu a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale în condiţiile art. 122, 124 C. pen., termenul de prescripţie începând să curgă de la data ţinerii licitaţiei,respectiv 16 octombrie 2001, iar nu de la data de 14 mai 2002.
Prin încheierea din 8 octombrie 2009, Înalta Curte a admis în principiu contestaţia în anulare,însă numai cu privire la cazul prev. de art. 386 lit. c) C. proc. pen.,întrucât pretinsa lipsă de procedură invocată cu partea civilă nu îl vizează pe inculpat,ci pe aceasta din urmă.
Pe fondul contestaţiei în anulare,Curte reţine că potrivit art. 386 lit. c) C. proc. pen.,împotriva unei hotărâri penale definitive se poate face contestaţie în anulare când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i)1,cu privire la care existau probe în dosar.
Incidenţa acestui caz de contestaţie reclamă existenţa la dosar,la data soluţionării recursului,a unor probe în sensul subzistenţei unui caz de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 C. proc. pen.,probe ignorate de către instanţa de recurs,cu consecinţa omisiunii de a dispune încetarea procesului penal.
Acest caz nu are însă în vedere ipoteza în care invocarea unei cauze de încetare a procesului penal a constituit chiar un motiv de recurs, asupra căruia instanţa de control judiciar s-a pronunţat în considerentele deciziei atacate,neavând relevanţă dacă soluţia instanţei de recurs sub acest aspect a fost sau nu în acord cu probatoriul aflat la dosarul cauzei,căci ceea ce se sancţionează în limitele acestui caz de contestaţie este nepronunţarea,iar nu (eventuala) pronunţare greşită asupra unei cauze de încetare a procesului penal. A accepta teza contrară ar echivala cu transformarea contestaţiei în anulare într-o cale ordinară de atac,prin intermediul căreia se ajunge la cenzurarea deciziei pronunţate în recurs,pe fondul ei.
În speţă,din actele existente la dosar (fila 43 dos. recurs), rezultă că inculpatul C.G. a invocat,ca şi motiv de recurs,cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen.,în sensul că există o cauză care înlătură răspunderea penală,respectiv prescripţia răspunderii penale,în condiţiile art. 122-124 C. pen.
Aşa cum rezultă în mod explicit din considerentele deciziei atacate,instanţa de recurs a analizat inclusiv acest motiv de casare, apreciindu-l ca fiind nefondat,în condiţiile în care,în opinia instanţei de control judiciar, termenul de prescripţie a răspunderii penale a început să curgă după data de 14 mai 2002, când inculpatul a eliberat dovada de adjudecare,iar nu data de 16 octombrie 2001, cum a invocat inculpatul în motivele de recurs.
Or,ceea ce se invocă pe calea contestaţiei în anulare nu este nepronunţarea, ci pronunţarea greşită asupra cazului de casare invocat,cu referire la incidenţa prescripţiei răspunderii penale, reiterându-se practic acelaşi motiv de recurs deja analizat de către instanţa de control judiciar.
Prin urmare,constatând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 386 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de către inculpatul C.G., obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de soluţionarea acesteia, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 2255 din 15 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală,pronunţată în Dosarul nr. 2881/98/2007.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică,azi 5 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3629/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3648/2009. Penal → |
|---|
